– Fă-ți primul selfie încă din seara dinaintea plecării și adaugă ceva de genul “așteptând cu nerăbdare”. Șterge comentariile nesimțiților care te anunță că va ploua. Nimic n-are voie să-ți întineze vacanța de 1 Mai.

– În cursul zilei de 1 Mai scrie o postare prin care explici de ce te duci ín Vamă chiar dacă Vama nu mai e ce-a fost. Exact de-asta mergi, ca să-i reînvii spiritul.

– Pe drum, dacă ai imensul ghinion să nu fi înflorit încă rapița sau macii, oprești în prima benzinărie și faci măcar două-trei poze cu iubi și cafeaua. Poate n-au înțeles toți fraierii că tu ești pe drum spre mare. Acum o să fie clar. De fapt, pe iubi dă-l naibii. Faci dăcât cu cafeaua.

– Dacă ești nehotărât/ă de unde să-ți dai check-in, din Vamă sau din Mamaia, te urci în mașină, te duci până la Eforie și anunți că ești “traveling de la Mamaia în Vama Veche”. Sau invers. Tu decizi. Săracii ăia d-acas’ oricum vor muri de invidie.

– Dacă plouă sau nu sunt mai mult de zece grade și bate vântu’ de te piși pe tine de frig, regula e să te oprești din dârdâit măcar cele zece-cinșpe secunde în care faci selfie-ul de pe plajă. Cel în care anunți cât de mișto te distrezi la mare.

– Fă un live de la restaurantul unde ai așteptat cel puțin patrușcinci de minute să te bage cineva în seamă. Fă-l abia când ți se servesc scoicile în vin. Nu contează că sunt reci și sleite, pe filmare nu se prinde nimeni.

– Nu fi fraieră! Nu e musai nevoie să intri în club pentru check-in. De ce mama naibii să dai douășcinci de lei pe-o cola când poți să faci check-in din față? Îți tăguiești repede și prietenele, bagi un “cu fetele mele, la distracție” și plecați liniștite pă cameră. Partea proastă e că ați luat cazare fără încălzire și acum cam tremurați. Dar tot “se merită”.

– Nu uita de selfie-ul cu cartea! Ăsta se face de obicei pe la prânz când deja nu-ți mai simți mâinile de frig. Tu pe un șezlong și lângă tine un volum de Murakami din care se vede elegant doar titlul. Ideal ar fi să scrii și un scurt text în care explici că tu întotdeauna combini distracția cu setea de cultură. Sau doar cu setea. Mă rog, explici ca tu întotdeauna combini ceva.

– Fraieră să fii să uiți de plimbarea de pe faleza cazinoului. Dacă iubi a băut toată noaptea ca un porc și refuză cu înverșunare să-și miște hoitu’, te duci la Constanța cu trenul. Nu poți să ratezi așa ceva! Poza cu marea învolburată însoțită de niște cuvinte pline de înțelepciune (găsești tu pe net un citat d-ăla adânc din Osho) va face de cinșpe ori mai multe like-uri decât strânge Inna într-o zi bună.

– Nu uita de selfie-ul de la plecarea spre casă. Neapărat însoțit de “Mare albastră, abia aștept să ne revedem la vară” sau ceva la fel de sensibil. Hai că poți.

Mno, cam asta. Am uitat ceva?

sursa foto: pixabay.com