Din nou vă pregătisem altceva pentru azi, dar exact acum dimineață, la cafea, am dat peste bijuteria asta:

Băieți, am și eu o problemă: fusei săptămâna trecută cu boyfriendul prin Unirii, am fumat o țigară la metrou, omul a aruncat chiștocul pe jos și am purces unde aveam treabă. La două secunde după ce ne-am mișcat din loc, doi domni polițiști în civil l-au oprit pe boyfriend și l-au întrebat dacă știe cât e amenda pentru aruncat pe jos. El a zis că nu și a întrebat dacă 1. e pe undeva scrumieră/coș de gunoi și nu vede el, 2. s-a dat amendă pentru fiecare chiștoc din covorul de pe jos. Domnii s-au enervat că boyfriendul „le-a răspuns” (!) și i-au dat amendă. 2000 de lei.

Acuma știu că nu e frumos să arunci pe jos, că țară europeană, că de-aia nu putem să avem lucruri frumoase, pentru că încă există țărani de-ăștia ca mine și ca boyfriend care își sting țigările pe jos. Însă 2000 de lei e salariul minim pe economie. E chiria pe o lună la un apartament de patru camere. Și ăla a fost un chiștoc, nu un car de bălegar.

Boyfriendul a primit amenda acasă acum câteva zile. Fiincă am lipsit amândoi la orele de educație juridică de la școală (oh, wait, nu există așa ceva…), vă rog pe voi ăștia care aveți habar să mă ajutați cu un „cum se procedează în situațiile de genul ăsta”. Nu mă înțelegeți greșit, nu încearcă nimeni să fugă de responsabilitate sau să fenteze sistemul. Însă, așa cum am mai zis, 2000 de lei sunt 2000 de lei și un chiștoc e un nenorocit de chiștoc!

Chiar dacă n-aveți habar, dați totuși un share, poate ne puneți în legătură cu cineva care are. Ăla care mă ajută primește un moment de liniște în onoarea lui în live-ul de săptămâna asta. Mersi!

Dacă nu înțelegeți foarte clar, toată tânguiala jenibilă de mai sus se traduce într-un singur fel: “băăă, băga-mi-aș lupa, 2000 de lei pentru un chiștoc aruncat pe jos? ‘Re-ați ai dreacu’ cu legile voastre!”. Plus, binecunoscutul laitmotiv inventat pe plaiuri mioritice: “da’ nu vezi c-au făcut și alții la fel? P-ăia de ce nu-i mai amendează nimeni?”.

În rest, pot să pun pariu că cetățeanca asta care se jelește, pentru că un polițist a avut tupeul să aplice legea și, să vezi ce, e amenda prea mare, a fost în Piață și-a zbierat că vrea să plece corupții ăia nenorociți și că, în general, își dorește o țară ca afară. Dăcât c-ar fi bine s-o facă alții, că ea cu “boyfriendul” au treabă, sunt ocupați, aruncă mucuri de țigară pe jos, la metrou, la Unirii.

PLM

sursa foto