4,857 cititori

Cum recunoști un hipster

M-am gândit să vă las aici un mic ghid pentru recunoașterea și identificarea hipsterului în societate.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l știți: este o greșeală fundamentală să spuneți unui reprezentant al genului: “bă, tu ești hipster, să mor io”. NICIODATĂ un hipster adevărat nu va recunoaște asta. Practic, e cea mai mare jignire pe care i-o poți aduce. Alții sunt hipsteri, el este doar cool. Clar?

Toți hipsterii sunt originari din orașe mari. S-au născut și-au crescut în mijlocul aglomerațiilor urbane, al adevăratelor evenimente culturale, al galeriilor de artă. Ei sunt din megalopolis, din metropole, dintre clădirile cu metal și sticlă. Nu au cum să fie din Gherla, Dâlga sau Bârlad.

Elementul primar cu ajutorul căruia îî veți identifica din mulțime sunt hainele. Ținuta în general. Ochelarii stil “tocilar din anii ’90” sunt definitorii. Nu-i are, puteți să-l uitați, ăla nu e hipster. Nu contează că vede mai bine decât un uliu ieșit la vânătoare, ochelarii sunt un must have.

Apoi mai sunt cămășile în carouri. Și eșarfele. Ambele elemente luate de la second hand și purtând pecetea de “vintage”. În caz de necesitate, cămașa poate fi înlocuită cu un tricou foarte lălâi. Pantalonii trebuie să fie atât de strâmți încât să se dea jos prin procedeul cunoscut sub numele de “rulare”.

Și accesoriile sunt deosebit de importante. Brățările, la loc de cinste. Minim zece per braț. Pielea e materialul de bază. La brățări se adaugă orice obiect găsit prin casă și care poate fi purtat pe mână.

Pălăriile! Indiferent de sex (observați că nu am făcut diferențieri de ținută bazate pe sex, pentru că hainele sunt aceleași), un hipster adevărat va purta pălărie, fără să dea doi bani pe anotimp sau pe temperatura de afară. Cel mult, doar vara când afară este extrem de cald, spre caniculă, poate renunța la pălărie pentru o căciulă groasă de lână merinos.

Atenție! Există prin cluburi o grămadă de imitații de hipsteri, pe numele lor hipsteri wannabe. Teoretic nu-i puteți deosebi de hipsterii veritabili, pentru că sunt îmbrăcați pe același gen. Dar la o privire foarte atentă o să constatați că hainele și accesoriile sunt noi, eventual de firmă. Ceea ce pentru un hipster veritabil echivalează cu o blasfemie.

Tașca sau geanta gen poștaș sunt un plus pentru hipsterii care se respectă. Trebuie să atârne într-o parte, pentru că în cealaltă duc un aparat de fotografiat “Leica” sau “Polaroid”. Bine, pozele or să le facă tot cu telefonul ca să le poată posta rapid ca stories pe Insta. Orice hipster serios o să fotografieze un cotor de măr găsit pe jos și o să-l urce artistic (alb-negru) pe măcar două rețele sociale, însoțit de un comentariu de genul “viața este de căcat”. Știe c-o să le provoace icter mecanic confraților cărora nu le-a venit ideea asta beton.

Ascultă numai genuri muzicale pe lângă care rock-ul alternativ și indie-rock-ul par manele și merg numai la concerte underground de trupe cu public restrâns spre foarte restrâns. Din această cauză rar veți găsi hipsteri pe pastile, majoritatea preferă iarba. Își rulează singuri și țigările normale, asta dacă nu fumează chiștoace de la alții. Tot din motive de “coolness”, evident.

Este sub demnitatea oricărui hipster să-și cumpere bilet la producții din astea ordinare, cum ar fi comediile sau filmele de acțiune. N-ai să vezi. Dacă totuși, din motive care îmi scapă, vor să vadă vreun film comercial, vor merge deghizați în cetățeni random. După care, ca să li se ierte păcatul, timp de trei zile vor menționa în orice conversație că tocmai au văzut pentru a treișpea oară “Călăuza” lui Tarkovski. Și subliniază “a treișpea”.

Colecționează plăci de vinil și uneori le poartă după ei pe stradă. Pick-up-uri nu au, dar nu se știe niciodată când își vor lua.

Mijlocul de transport preferat este bicicleta. Îi disprețuiesc profund pe șoferi și au ușoare urme de admirație pentru motocicliști.

Nu cunosc valoarea banilor. Pentru ei este același lucru dacă un smoothie de ienupăr cu asparagus și baby carrots costă 5 lei sau 150 de lei. Pur și simplu nu înțeleg diferența. Și-o să vă dați seama de asta când o să nimeriți într-o cârciumă hipsteriș și-o să aruncați un ochi peste prețuri. Ce, nu știți cum să recunoașteți o cârciumă hipsteriș? Sunt alea în care nu există două scaune la fel.

Ah, să nu uit, hipsterii adevărați nu mănâncă niciodată carne. Ei au un regim de viață sanatos, cei mai mulți sunt vegetarieni, iar “vârfurile” tind spre raw-vegan. Totuși, dacă s-ar ivi ocazia, nu s-ar da în lături să guste niște friptură de iac sau mușchi de pasăre colibri în aspic. Dar asta doar pentru că ei simt să-și trăiască viața cu totul altfel față de noi, muritorii de rând.

Mno, cam astea ar fi elementele după care puteți identifica, fără nicio sansă să dați greș, un hipster veritabil.

sursa foto

106 de păreri la “Cum recunoști un hipster

  1. Să se facă referendum și pentru ăștia ! Păi ce, îi primim așa, în orice familie tradițională ?

    La mine în urbe nu e problemă, că ne îmbrăcam toți de la același SH.

    Comentariu beton! Thumb up 38 Thumb down 3

    • Că e dăcât unu sau?

      Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 1

    • @Mihai…era unul…dar cred că s-a săturat de viața prea monotonă de la noi și s-a mutat la țară.

      Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 3

    • Io întrebam de SH. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 1

  2. Nu mă pricep, dar învăț de aici. Să înțeleg că hipsterul e opusul cocălarului? 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 3

    • @Laura, nuș ce să zic. Dacă e să te uiți în gura lui @edelweiss, nu.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 2

    • Nu nu. teoretic termenul hipster defineste un set de atribute , cocalar alt set. Se pot combina dupa dorinta. Desi as vrea sa vad un hipster cocalar cum arata, ce mananca si ce muzica asculta. Trebuie sa sunt foarte foarte rari, spre deosebire de cocalarul obisnuit care este destul de comun.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  3. Au şi trotinete, hipsterii ăştia? Sau doar biciclete.

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 3

    • Hopaaaa, Mihai are trotineta!

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 3

    • @Gabriel, ești mai nou pe-aici, este? 😀

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • @GabiI, au, au, dar nu electrice. E sub demnitatea lor.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • Mihai, cred ca am mai mult de un an! Dar ai trotineta!

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 1

    • Am, am. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • Are, are, dar nu are review la noua Troty Supra 🤪
      Cre’că i-o fost foame și l-o mâncat și pă review că doar “au un regim de viață sanatos” … ce pălăria lu’ Ă!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  4. Ei sa fie sanatosi. Asa cum eu ies din casa in pijamale ca sa duc copilul la scoala :)) Noroc ca e iarna si trag geaca peste 😀

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

    • Deci ești și tu un soi de hipsteriță. 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 2

    • Nu Mihai, nu stii nimic (daca sunt prea multi i la sti, habar nu am) eu sunt “I don’t give a shit mom!”

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 4

    • @ana, sa nu-mi zici ca si atunci cand duci gunoiul sau cand fugi pana la buticul din colt dupa doua plicuri de ness, meri tot in pijamale. nici macar un strop de ruj nu pui pe buze? cuuuuum mai dai tu cu piciorul la okazii :))))) nah, sa nu zici ca nu ti-am zis….

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 2

    • adica in mai multe pijamale? nu era de ajuns una singura?

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 2

    • @mihaela, pai nu e doua destinatii?

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 2

  5. Tipul care este îngrijit arată bine indiferent dacă se îmbracă la costum sau în trening!

    Asta cu hipstareala este la modă în ziua de azi. E cool să fii hipster sau să dai impresia că ești! Ține de alegeri

    Eu nu înțeleg la bărbați … barba aia de popă… care văd că e din ce în ce mai la moda. Care mai de care mai aranjată! Am și eu barbă dar pentru că mi-e lene să mă bărbieresc, dar nu am să o las niciodată mai mult de 1 săptămână jumate maxim 2 pe față.

    Am pe unu la muncă care are mustătile intoarse. Acum vreun an era verde în cap!

    HOROR pentru mine!

    Comentariu beton! Thumb up 35 Thumb down 4

    • Hmm… stai că tocmai mi-ai dat o idee…

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • Am prieteni care cheltuiesc pentru uleiurile de barba sute de lei. Daca inainte se vaitau barbatii de cat te costa coaforu acum ne vaitam noi cat costa intretinerea barbii. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 2

    • Păi, ce? Credeai că e ușor?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 1

    • Domnu’ idolu’ meu în materie de look sportiv mă consiliați, rogu-vă, ce coOloare să îmi aleg la cravata pentru pijama ?

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 1

    • @Misu avec plaisir!
      @Geamana ce pot sa zic. Mi-am facut si eu odata o barbita finuta din aia ce urmarea conturul falcilor… naspa! Nu mi-a placut mie si am dat-o jos.
      Mereu se ia maica-mea de mine ca nu imi dau jos barba, ca arat neingrijit, ca tac-tu se barbierea in fiecare zi, dar imi este lene! Plus ca atunci cand muncesti putin mai mult decat trebuie nu mai ai chef si de asta. Arat putin neingrijit cu barba asta … dar imi asum asta!
      Diseara o dau jos…

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 2

    • Alin, lasă barba … zi de burtă că văd că de cravată nu zici nimic 🤣
      Rezultate vizibile? Un tutorial, ceva scrii și tu? Eu aș citi😋😎

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 4

    • @Habar nu am talent la scris… deci cu siguranta nu o sa scriu despre asta. Acum daca stai dupa mine sa asociezi culorile clar nu ai gasit omul potrivit.
      Incearca sa nu ai mai mult de 3 culori maxim pe tine si o sa fii ok in orice situatie vestimentara te-ai gasi!
      Fiind din Ploiesti ti-as spune ca galben-albastru sunt culori frumoase 👨‍🏫.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

  6. Hipsteru’,acest cocalar fara BMW alb,fara euro de lipt pe frunti si indesat intre țâțe de gagici.Mai trist ca o salata intr-un bbq din Texas.

    Ca mi-am schimbat playlisturile pentru drumul mai lung de saptamana viitoare,una dintre formatiile care merg unse cu autobahnu’:

    https://www.youtube.com/watch?v=yuYE7EE0ZgU&list=RDyuYE7EE0ZgU&start_radio=1&t=23

    Asa cum a remarcat si sotia,cam asa ar trebui sa arate un nene barbat.Plm,sunt mai masiv si mai inalt ca asta.Da’ mai stramb la fata.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 2

    • Cât dai să fac să se vadă linkul? 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 1

    • Danke! A mers bine la cafea in dimineata asta! Motherfucker, you will suffer as long as l preach 😁
      Cat despre hipsteri, whatever..sunt niste pretiosi, eu mai din topor asa ca nu ne intersectam prea des.

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

  7. Am doua bratari pe stanga, doua bratari pe dreapta, toate home maid si un snur cu cruciulita la gat. Am avut si de piele dar s-au rontait si le-am atarnat prin camera. Sunt hipster?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 1

    • Nu.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • Daca tu esti hipster, inseamna ca si Mihai e! Ca in fotografia lui se vad niste bratari din astea! Si parca si ochelarii seamana cu cei ai hipsterilor

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 2

  8. Pe vremea meaaaa,ah urasc sintagma….dar asta e ….erau hippie si rockeri .Hipsterii astia au luat cate ceva de la ambii plus ochelarii de la intelectuali si bicicleta de la cei ce au asa ceva.Cred ca ai uitat rucsacul sau ala nu e de hipster.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 2

    • pe vremuri erau metalisti si depesari, inainte de hippie si rockeri.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 1

    • @Razvan, șefu’ când au apărut hippie, Dave Gahan nu era nici măcar sugar.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 1

  9. Timisoara, Scartz loc lejer. Hipsterish. Stiu locu’ de cand termenu’ nu fusese inca inventat, imi plac oamenii lui si imi place “comunismul” adunat in subsolul locului.
    La intrarea pe terasa troneaza o tablita de lemn pe care scrie “Interzis prostilor” (n-am inteles niciodata de ce doar pe terasa iar ei au ras de fiecare data cand i-am intrebat).
    La masa de langa mine s-au adunat 5 creativi seriosi. Un fel de wannabe d’astia. Echiparea cu mac, mixul de personalitati si atitudini, platitudini emise cu intonatie de discurs de laureat la Nobel – de la (aparent) banalul geek care soarbe molcom si usor libidinos dintr-o bautura fina si scumpa, caruntul trecut de 40, cu tinuta unuia de peste 60 (stii tu, pantalonul clasic din stofa, cu pense, calcat la dunga, pana deasupra gleznelor, sosetele colorate, camasa cu carouri, ochelarii gen dexter si nelipsita basca frantuzeasca), inevitabila domnisoara “ma chinui sa par mai mult (sau altceva) decat sunt”, in cazul de fata, o tipa (catalogata la prima impresie si auditie) cu o frumusete clasica, rafinata, inteligenta, care incearca sa pozeze intr-o pisi (sau pitzi, nu ma pricep foarte bine. nici nu inteleg de ce), dar careia nu ii scapa sa-l mai aminteasca fara nume pe colegul de camera cu care imparte chiria, la lumberu’ de serviciu care soarbe tacticos dintr-o bere silva nefiltrata (nici la asta nu ma pricep, ma gandesc ca e un detaliu important dupa emfaza cu care a cerut-o sictirit ospatarului), skype call-u’ care pe lumber il stoarce de o engleza chinuita, da’ il evidentiaza pe geek-u’ cu un accent de nativ londonez… n-au cum sa nu-ti atraga atentia. Mai ales ca, din cand in cand, se intorc catre bicicleta semi-ruginita care se odihneste inghesuita langa masa (eram convinsa ca e décor) si se mai felicita pentru achizitia extrem de valoroasa.
    Domnisoara a inceput sa flencane vulgar o ciunga (nu pare confortabila cu gestul, da’ il face oricum) si sa balangane un picior.
    Caruntul incearca sa ii atraga atentia. Sarmanul! Nu el e cel targetat. E la fel de stingher ca ea in incercarea de a deveni punct central.
    Sunt la un late (out of) office. Stiu ce au de facut! Sunt profi! Au tema o idee pe care o cauta intr-un brainstorming serios. Am spus ca’s cinci mac-uri pe gainatul de pe masa, nu? Totusi isi iau notitele pe caiete cu hartie reciclata si se chinuie sa scrie cu cateva creioane din lemn, ascutite cu lama cutitului de pe masa.
    Pe monitoriul ce se holbeaza la mine, ruleaza logo-uri, branduri si campanii usor cunoscute. Cauta altceva! Sunt profi! Stiu si unde sa caute! India si China intra mai greu pe piata din Europa. Asa ca, mno! ma prind greu ca brainu’ nu consta in a cauta o idee si de a elimina eventuale similaritati, ci in a gasi ideea pe o piata care nu exporta vizualuri, nici concepte pe piata locala.
    Geek-ul se retrage subtil la o masa unde soarbe cu degetul mic in sus, o cafea. Langa el, o pisi autentica si stridenta ragaie elegant dupa ce a ingerat o juma’ dintr-o bere de juma’.
    Prietenul meu, un american naturalizat in Timisoara imi traduce ca pentru prosti: hipsteri. Nimic nu-i nefiresc, prea mult sau prea putin cand o fac ei. Iar eu il aprob clipind rar si incercand sa-mi mut privirea de pe jumatatea de fund rasarita deasupra unui pantalon prea scurt si prea mulat, purtat de cel care parea sa modereze intalnirea.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 32 Thumb down 27

    • Well, ai avut dreptate, ăla nu era hipster adevărat. Numai unui hipster wannabe i se putea vedea curu’ de sub pantalonași.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Jamilla, momentan la 3 din ăia 5 nu le-a plăcut de ce ai scris despre ei.

      Super imaginea descrisă. Stil sadovenian de personaje.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

    • hainele astea slim fit

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 1

    • @ Ananas – macar de l-ar citi aia pe don’ Mihai 🙂
      aia trei sunt fanii mei inraiti de pe blog. pot sa dau si buna dimineata ca tot cu rosu servesc. fara ei mi-ar fi plictisitor aici 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 18 Thumb down 20

    • …Jamilla,tu respiri intre cuvinte?Am avut senzatia ca mi se termina aerul si nu mai pot respira 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 14 Thumb down 4

    • @ MAS – daca ai mai multe cuvinte, m-as bucura sa inteleg ce intrebi sau ce afirmi de fapt.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 15

    • I work with a classy boss,my assistant dress as a hooker,the geek stamp is hot mind blowing…
      Dear Jamilla,
      Poți să ai la colivie multe lipsuri însă eu gândesc așa dacă creaturile descrise nu interferează cu viața ta și tu doar ești observator,de ce judecăm aparențele și categorisim ușor oamenii?
      Cu ce îți afectează dezvoltarea ta personală… gândind mai multe cred că toți eram odată cei de la masă la rândul nostru aspru criticati.
      Toți suntem la fel….educația ne diferențiază!

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 4

    • JAamilla, nu a fo cu rautate, am numarat (acu) cca 207 cuvinte intr-o propozitie de a ta(aproximativ pt ca se pisicește mâța si ma lovește peste telefon, maa ei de boanghină, nu am conditii de numarat😁).La propriu , la un moment m-am oprit din citit, am simțit că trebuie să trag aer. Asta poate si din cauza ca nu sunt foarte vorbareața. Te-ai plictisi cu mine in cameră 😉

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 2

  10. Boss, eu sunt din Galati, si cred ca in orasul meu populatia de hipsteri tinde undeva catre zero …da cocalari avem la greu 😉 …sau poate nu stiu eu unde sa caut hipsterii? 😕😕

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

    • Nu, nu, n-ai unde să cauți. La voi hipsterii sunt în Brăila.

      Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 1

    • Word! 😜

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 1

  11. Am și eu un hipster pe scară. Când era copil și încă îl îmbrăcau părinții, purta haine nu neapărat asortate, dar măcar erau complementare. Adică trening cu pantofi sport sau blugi cu ghete. Acum, de vreo doi ani s-a transformat în Piratul din Caraibe. Daaar cu ochelari de vedere.

    Într-o dimineața ne-am găsit la magazinul din colț. Era cu pantalonii de pijama (cel puțin așa mi-a lăsat impresia) și un sacou în partea de sus. Avea și pălărie. El își lua un kefir de capră, eu țigări. Mi-am zis în gând că l-a luat foamea brusc și d-aia a ieșit așa din casă. Dar nu. Ne-am întâlnit în stația de autobuz și am mers împreună până în centru. Am vorbit despre nimic tot drumul.

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 3

    • Kefir de capră? Iată ceva ce încă n-am încercat. Hmmm, deci degeaba încerc eu să mă dau drept hipster.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

    • Stai, nu te condamna așa aspru. Probabil vecinul meu e mai vechi în tagma asta.😂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 14 Thumb down 5

    • Lasă kefiru’! Vezi de capră! U sexy pet lovăr … or sexy lovăr pet 🤪
      Elena P dacă îmi place aripioara dă puicuță / ceafa dă porc înseamnă că sunt animal lovăr ?

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 1

    • Mulți ciudați pe scara aia…

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

    • @Habare, clar! Lover-lover ești.
      Ca și mine dealtfel. După câteva zile consecutive de halit mecuri, kfcuri si alte cărnuri combinate cu cartofi, ieri am simțit o înțepătură în ficat. Așa că l-am dres aseară cu o salată verde cu legume verzi.
      Iar pentru mine am făcut o pomana porcului, cartofi prăjiți, ou prăjit și niște brânză pe deasupra.

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 4

    • @Mariuse, exact! Nici eu nu știu cum am nimerit pe scara asta.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 4

    • Elena imi sta pe creier “kefir de capra”. Mai ales doar “capra” Na ca acum cand pronunt zic crapa….Nu e kefir din lapte de capra? E lung stiu, dar altfel eu imi imaginez niste nenea care au stat sa stoarca capra cu totul si sa scoata kefir din ea :)))) Ceva minunat de dezgustator!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 5

    • @Ana, normal că-i din lapte. De capră, în cazul vecinului meu.
      Dar e ca brânza aia pe care am pus-o aseară peste cartofi: brânză veche de oaie. Nu-i zice nici sibianul- vânzător “brânză veche din lapte de oaie”.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

  12. Mie imi plac hipsterii, parca au un je ne sais quoi. Cred ca diversitatea asa umana face viata mai colorata. 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 4

    • Au un je ne sais quoi şi quelque chose în plus.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @GabiI, as dori sa vad acel quelque chose în plus 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 4

    • Tre’ să te uiţi foarte bine. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 1

  13. Ce fel de stiluri muzicale sunt acelea?!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

  14. La Vâlcea nu avem, iar Mihai când vine stă puțin, nu se pune.

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

    • Și el oricum iese doar cu mama lui la plimbare. Ar fi culmea să-l vadă “fetele” cu eșarfă turcoise la gât și cu șosete în dungi orizontale.
      Vorbim de prestanța d-nei profesoare aici.

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 3

    • @Elena nu cred că iese așa la plimbare, s-ar fi auzit în oraș

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

    • Am râs cu grohăituri. :)))))

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

  15. Ar trebui să nu mai citesc în 311! Mi-e că prea mă vede lumea rânjind de una singură în fiecare zi și mă va invita cineva să vizitez un psihiatru. Uneori mă bufnește râsul de-a dreptul. Azi e bestial HM cu “pălăria lui Ă” și cu cravata pentru pijama. Bine, el e așa de obicei, recunosc.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 4

    • Atat timp cat Dancila umbla libera pe strada nu cred ca trebuie sa iti faci griji ca o sa ajungi la psihiatru.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 3

    • @Habare, ta-na-na :))))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 3

    • Dar vaai, vă mulțumesc dă complement, mă face să mă siMpt unfel dă Dăncil mai mic așea 😊
      Elena P ia-ba-da-ba-duuu. Uite hipstăru’ 🤪

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

    • @Geamăna, da’ eu nu-s prim-ministru!
      @HM, ce te mai fandosești! Cred că mai vrei “complemente”. Nu e cazul să te simți Dăncil, că nu se compară, la tine e umor, la ea e…altceva.

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Ana G, @Geamana nici nu a zis ca ai fi!
      @Habar daca e vorba de complimente din astea are baiatul pe sistem: minunatule, chiparosule, extraordinarule, formidabilule, impresionantule, titanicule, extraterestrule, mertzanule, miticule, divinule, frumosule, fericitule… si lista poate continua!

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

  16. Dacă hipsteraşu are 17-22 de ani, hai 25 maxim, meh, merge, dar dacă ai sărit de 30 şi sprintezi cu viteză spre 45 … plm, începi să fii cam ridicol.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  17. Fuserăm pe la un eveniment de design cu varii expoziții și, deși am zis că intrăm numa’ pe la cele care prezintă interes, am dat un ochi și pe la vreo două cu feșăn și accesorii. Beleaua cea mai mare n-a fost că mă uitam ca curca-n lemne ci că, după ce intrai, trebuia să urmezi tot traseul ca să poți ieși d-acolo.
    După un moment de panică zic na, dacă tot nu-i pe alese, măcar s-admir fauna. O ea și un el (m-am prins destul de greu că-i băiat), cu pălăriuțe și trăistuțe peticite, se minunau de ceva și făceau poze într-una. Zic hai să văz și io ce i-a dat pe spate, măcar să nu mor curioasă. Un paltonaș ros pe la coate și manșete, cu niște zdrențe cusute pe ici pe colo, la care era asortată o cravată cu șaibe și piulițe cusute.
    M-am liniștit repejor. În caz că rămân vreodată în pană de bani, măcar dau iama în atelieru’ soțului și-mi trag un outfit d-ăsta la modă, de stă mâța-n coadă. La salopeta pătată de ulei ar merge să-mi pun, în loc de curea, lanțul de la bicicletă sau ar fi prea mult?

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • @didina, lanțul de bicicletă e încă în tendințe. Dar și soneria.

      Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 1

    • Aăă… stai, ce? Cum soneria, ce naiba faci cu ea?

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • Pfff… amatoare… ți-o pui la curea în loc de cataramă.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • Stai, mă, eu pusesem ochii pe o roată dințată pentru cataramă. Sau un rulment ceva, soneria nu e din peisaj.

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 1

    • Se cheama steam-punk si cica e la moda.

      Am si eu un papillon cu piese vechi de ceas si butoni de camasa cu rulmenti.

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 1

    • Este o emisiune pe History, Războiul depozitelor, unde o tipă vânează depozite cu tot felul de rahaturi vechi pe care le transformă în chestii vintage şi se laudă că are clienţi pentru ele.

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 1

    • @sorine, ar fi fost bine să fie steampunk, pen’ că-mi place. Dar ce am văzut acolo n-avea legătură cu nimic. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • @sorin aurolacul,
      Hipsterule ce ești tu!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 11 Thumb down 1

    • Dacă n-ai epoleți din spițele de la bicicletă, degeaba…

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 1

  18. de jos in sus :

    Niste cipici in picioare chiar daca afara zapada e pana la genuchi.Unul e verde si celalalt verde cu roz.

    Fara ciorapi sau ceea ce intelegem noi ca ar trebui sa fie un ciorap.Sunt minusculi si bine ascunsi in cipicii de mai sus.

    Pantaloni cu….mai bine spus gauri cu pantaloni in jurul lor dar gauri atat de strech incat se vad varicele de pe gambe.Gleznele la vedere obiligatoriu.

    Chilotii o latime mai sus decat cureaua pantalonilor cat sa se vada banda aia cu firma care i-a produs.

    Un franjure de tricou cu decolteu larg “in v” sa se vada parul de pe piept epilat nr. 1.

    Geaca cu paranteza in dreptul fundului si obligatoriu un lat de palma de blanita (ecologica) la guler si contur la gluga.Nu se incheie niciodata si se da jos la accesul in metrou pentru a face maxim vizibilitatea tricoului de mai sus si a tatuajului de pe antebrat.(ceva in chineza obligatoriu)

    Urmeaza nelipsita barba nu conteaza ca e sura, rara, neglije sau impletita.

    Parul de sub gluga sau gluga de sub par facut dupa metoda fixativ natural (fara apa sau sampon minim o luna de zile).

    In rest ce sa zic…..accesorii: ceas cu bratara trei numere mai larga, cinci sase snurulete colorate pe cealalta mana, rucsacul agatat doar jumate pe un umar si sa nu uit casti marimea studio de radio infipte in palma dreapta….a nu…nu in palma ci in paleta de tenis denumita telefon.

    Telefonul sta de atat timp acolo ca s-a incarnat in palma respectiva.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  19. Deci hipsterii hipsteresc pentru a fi cool, cel puțin așa înțeleg. Nu am absolut nicio problemă cu asta, să fie bucuroși și sănătoși. Deși la asta cu sănătatea am o oarecare grijă, numai ieri ce-am văzut un băietan slăbuț rău, cu pantaloni din aceia foarte strâmți pe trup și gleznele dezgolite. Nu era prea frig, dar totuși l-am compătimit ușor pentru faptul că nu l-a informat nimeni despre existența acestei soluții excelente de combatere a disconfortului termic de care mi-am imaginat că suferă. Las eu asta aici, poate ajută pe alții. 🙂

    https://lifestyle.diply.com/28552/ankle-scarves-are-the-cold-weather-accessory-nobody-predicted?utm_source=facebook&utm_medium=diply-ih&utm_content=f005366&fbclid=IwAR1w0QYpb0B9eZ_E99dTPMy1Mb2RfCBaQla__IheIPa7cK1qK7cwnjHvOTQ

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 9 Thumb down 2

    • Hipsters are the new flower power who cares about others and the planet too!
      @Anduta
      At trebui sa ne pese de mediu sa luăm cate o bicicletă,sa ne îngrijim de ceilalți, reciclare și haine second-hand, să mâncăm sănătos …să fim oameni!
      Suntem prea puțin simțiți și prea mulți ignoranți !

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 3

    • @Silvia Matei, păi și nu sunt eu simțită că m-am gândit la binele omului? Știi, frigul (și) de la picioare te ia, răcești și, așa bolnav, greu să te mai preocupi de planetă și de alți oameni. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Anduta
      Ciorapii și șoșonii merg împreună…Bolnavi,răciți cum suntem tot trebuie să fim solidari cu Terra!

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • Silvia, păi normal, șoșonilor le convine, că nu ei sunt în contact direct cu pielea piciorului, mai ales dacă este unul mirositor. Iar dacă omul e bolnav, cu febră, frisoane și transpirații, nici nu vreau să mă gândesc. Aproape că-mi vine să militez pentru drepturile ciorapilor de-a nu respecta regula asta a mersului împreună. Bănuiesc că de-aia au apărut și eșarfele astea pentru glezne.
      Cât despre solidaritatea cu Terra, de acord, frumos gând, dar mie mi se pare mai sănătos să mă alătur doar oamenilor ce suferă de anumite boli, mai ales din categoria celor contagioase.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 2

    • @Anduta
      Și eu port ciorapi croșetați de la Wolford pentru glezne că vine frigul pe la capitala europeană și asortați cu cizme de cauciuc!
      Țin cald și nu dezvolt mirosuri de sine stătătoare!
      Aerisim când trebuie și e cozy!
      Respect afilierea la orice grup de minorități în cauză medicală!
      Weekend minunat la hipsteri neînțeleși!

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 2

    • Că bine zici Silvia, weekend minunat doresc și eu tuturor locuitorilor Terrei minus hipsterilor neînțeleși, că lor le-ai urat tu deja. A, și să nu-i uit, desigur, pe ai mei concetățeni de pe Planeta Moldova🤗, la restul Galaxiei zic să se mai gândească și alții. 😊

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 2

  20. I don’t know if it is relate it to the 90s fashion trend or being minimalist as in clothing manners.
    It doesn’t disturb me visually and you would be surprised how many brands as Zara,MaxMara or Filippa K embrace the simplicity and classic style.
    These so called hipsters are recycling clothes and welcome back old trends plus some of them visually are so pleasent that they recommend politeness and old fashioned behavior.
    Those of whom are disturbed by the new 90s coming back I think is an issue of attitude.
    So please celebrate gender equality in each culture you livin and don’t put it in square boxes a stupid pattern as it called herd mentality!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 6

  21. @Mihai
    Câți dintre noi suntem rafinați și așa de bine îmbrăcați încât să râdem de o generație care vrea doar sa resimtă anii 90!
    Fiecare percepe și transpune cum dorește libertatea de exprimare…
    Aici suntem doar călăi cromatici in păreri despre stiluri vestimentare și nu oameni..
    Mihai unde intra articolul tău la discriminare sau vizual deranjat?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 6

    • Boss, articolul meu intră la altă categorie, la umor și ironie. Știi, și eu port brățări, haine fistichii, ochelari, barbă și mănânc prin cârciumi hipsteriș. Dar, na, așa e când trece umorul pe lângă tine ca expresul de Londra pe lângă halta din Oxford.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 4

    • @Mihai
      Sorry I did not catch the joke, maybe you follow up the next one:
      Paddy and Murphy in London
      Two Irishmen were strolling down Oxford Street in London.

      Paddy turns to Murphy with a look of amazement on his face and says: “Murphy, will you look at that shop over there. I thought that London was supposed to be expensive but that shop is as cheap as chips!”

      Murphy says: “Paddy you’re right so you are. Suits £10.00.Shirts £4.00, Trousers £5.00, I think that we should buy the lot and take them back to Ireland. We would make a tidy profit selling them in Dublin, so we would.”

      Paddy says in agreement: “Murphy that is as good an idea as you’ll ever have, but I’m pretty sure that you have to pay taxes and duty on things like that. The shopkeeper will never let us have them if he thinks we’re gonna export them and make our fortune, so he won’t.”

      Murphy thinks and says: “Paddy, I’ve got an idea! You can do the best English accent out of the pair of us. You go in there and do the talking and I’ll just stand behind you and say nothing. He’ll never guess we’re Irish. No he won’t.”

      “OK Murphy”, agrees Paddy, “I’ll do the talking, you just stand there and look English.”

      So the two go into the shop, where Paddy is greeted politely by the owner. Paddy then proceeds to do his best Warren Mitchell impression; “Alwight Guvnor, I’ll ‘ave 20 of yer ‘Whistle un Flutes’, 20 ‘Dickie Dirts’ and 20 pairs of strides. And if yer don’t mind, I’ll be paying with the 380 ‘Pictures of the Queen’ in my ‘Sky Rocket’.”

      Upon hearing this request from Paddy, the owner smiles and says to Paddy, “You’re Irish aren’t you?”

      Quite bemused, Paddy replies, “Oh be Jesus. Mary mother of Christ, if that ain’t me best English accent? How in God’s name did you know that we were Irish?”

      The owner replied, “Because this is a Dry Cleaners!”

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 11

  22. Și știți ce e cel mai nasol că noi suntem acum cei învechiți și ei sunt schimbarea!
    Uităm că toți aveam aceeași îmbrăcăminte și același stil acum 30 de ani și pur și simplu dezbatem un subiect de trecut …

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 8

    • @Silvia Matei,
      Cred că tu ai fi o candidată potrivită la concursurile ”Miss ceva” – alea la care se dau ochii peste cap și răspunsul cel mai inteligent este ”vreau să fie pace în lume” 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 12 Thumb down 6

    • Măi Lăurici,eu dau scroll la pacea de pe planetă!
      O fi umorul cool și în trendurile de azi dar la MissTaken am fost deja …
      Și știi cum e să fii persuasivă la ridicole femei îmbătate de răspunsuri gentile…vorbeam de hipsteri la punctul G/L!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 7

  23. “bre boss” cred ca pe mine ai vrut sa ma critici pentru ca lipsa de umor si prea mare viteza de expres englezesc care nu opreste nici in halte celebre ca Oxford.

    Imi pare rau ca “trend-ul” din moda e dictat din tarile (mai) calde aka Italia, Franta, Spania.

    As avea super simtul umorului si toleranta daca tinerii vizualizati si “desenati” mai sus ar locui intr-o vila cu garaj incalzit la subsol.

    Sa coboare in garaj si sa se urce in masina cu siroco programabil si deja pornit la 22 celsius.

    De la garaj pana in strada sa aiba aleea cu degivrare automata si poarta la fel.

    La biroul unde merg aceleasi conditii.

    Dar.Cand ii vezi tzopaind prin zapada la minus 16 celsius, imbracati asa iti piere simtul umorului …..sau dimpotriva.

    In rest daca au la trotineta cauciucuri de iarna, eu zic sa ii iertam.

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 1

  24. @Laura G

    Vrei sa fii sotia mea?
    Promit kyte forever cu mazare fara carne.

    PS Nu am bani de Madagascar decat ” one way ticket”

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 2

    • @Sorin aurolacul,
      Când m-o ademeni gandul bigamismului, o să iau în considerare cererea ta. Da’ să știi că io-s cu tutunul, nu cu punga 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 1

  25. si acum o intrebare/ constatare :

    ne plac fetele care au descoperit crema de epilat si o folosesc.

    dar daca ele “au stors” ultimul fir de par de acolo cu crema si/sau alte solutiii lasser sofisticate si tu vii si ai o barba de 1 cm minim ?

    te simti mai bine stiind ca ori ce fir de par rebel iti apartine si il inghiti cu placere ?

    barba ta o gadila cu placere ?….e doar un mit nea bre boss MV

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 1

  26. Ai uitat la ski – ei ” decât” se dau cu placa – restul e atât de ” un- cool” 🤣🤣🤣

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  27. Ai uitat la ski – ei “decât” se dau cu placa – orice altceva e “un- cool” 🤣🤣🤣

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.