Exact, dar exact în rond la Universitate, mi s-a aprins becul la benzină. Mă încadrasem pentru înainte, dar oleacă panicat că se termină benzina de pe planetă și eu nu mai apuc să fac plinul, m-am răzgândit și-am făcut brusc stânga. Nu de alta, dar în direcția aia îmi aminteam singura benzinărie din zonă.

Două secunde mai târziu, mâna polițistei care supraveghea traficul îmi face semn ferm să trag pe dreapta. Am tras, ce naiba era să fac, doar știam prea bine ce-am greșit. Am pus avariile, am deschis geamul și-am așteptat s-ajungă lângă mine.

– Bună seara, agent de circulație NuMaiReținNumele, actele la control, vă rog.

– Bună seara, zâmbesc larg, nu e nevoie să-mi ziceți, știu ce-am greșit. M-am panicat că rămân fără benzină și-am avut o inspirație de geniu să fac în ultimul moment stânga.

Și-n timpul ăsta îi arăt martorul care semnalizează că rezervorul meu e mai gol decât creierul duamnei Viorica în zilele săptămânii care se termină în „i”. Și-n weekend-uri.

Nu știu dacă mi se pare, dar parcă văd pe fața ei un zâmbet fugar.

– Dați-mi actele și așteptați aici.

Pleacă la mașină.

O văd în retrovizor cum se apucă temeinic să scrie. Și scrie, și pe măsură ce scria îmi imaginam cum crește suma pe care trebuie s-o bag io mâine în conturile statului. Plus că aveam impresia vagă că nici permisul meu nu se simțea foarte bine.

Câteva minute mai târziu, e din nou la portiera mea.

– Domnu’ Vasilescu, amenda pentru încadrare necorespunzătoare este 580 de lei și patru puncte de penalizare.

– Aia e, zic calm. Am făcut-o, plătesc.

Am ridicat din umeri, i-am zâmbit cât am putut de fermecător și-am întins mâna după procesul verbal.

– Daaar, astăzi, pentru c-ați înțeles ce-ați greșit, v-am dat doar un avertisment. Pe viitor, vă rog să circulați mai atent!

Și-abia atunci a zâmbit cu toată fața.

Sărumâna, doamna agent, să vă dea ăl de sus numai șefi de treabă, colegi sexoși și să vă iasă cozonacu’ cum îi ieșea lu’ bunică-mea când eram io mic.

Ce voiam, de fapt, să zic. Nu fiți niciodată aroganți cu agenții de circulație. Nu faceți pe șmecherii, nu-i luați de sus și nici cu “hai, șefu’ că ne-nțelegem noi, ce naiba”, nu-i provocați, nu-i iritați. Dincolo de toate, știu și ei că suntem oameni și că oamenii mai și greșesc. Și, dacă n-ați făcut una nasoală de tot, poate aveți o șansă să scăpați doar cu un avertisment.

sursa foto