5,298 cititori

De multe ori regretele vin prea târziu

Nu sunt un tip tocmai calm. Aș putea chiar să afirm contrariul, sunt un individ coleric. Dar tocmai pentru că știu prea bine asta, pentru că o conștientizez, și pentru că vreau de la mine să devin un om mai bun și-un cetățean european de nădejde, de fiecare dată când ies din casă și mă avânt în traficul bucureștean, indiferent că plec cu mașina sau îmi flutur pletele de pe trotinetă, îmi propun să fiu calm, relaxat, să nu pun la inimă, să mă abțin, să las de la mine, indiferent la ce măgării sau cocalarisme aș asista pe parcursul deplasării mele din punctul A în punctul B.

Exact cu aceste gânduri am plecat și marți de la muncă. N-am ajuns decât până la Victoriei. Traversam regulamentar, pe trecerea de pietoni, cu un picior pe trotinetă, iar cu celălat împingeam conștiincios în asfalt. Și făceam asta tocmai pentru că, în scurtul răstimp de când trotinetez pe străzile preafrumoasei noastre capitale, am înțeles că șoferii consideră un fel de afront personal dacă traversezi FĂRĂ să te dai jos de pe trotinetă, folosindu-te de motorul ei. Nu știu de ce, dar le citești în ochi că în momentele alea le vine să ia piciorul de pe frână și sa te facă afiș trecând peste tine și-au mai dat și-n marșarier.

Well, după cum spuneam, tocmai ca să nu-i mai sfidez în acest mod plin de tupeu, mă deplasam pe trecerea de pietoni împingând conștiincios cu un picior în caldarâm. Dar abia efectuasem dificila traversare și ajunsesem pe trotuar, când un Audi gri coboară geamul din dreapta și din interior un cetățean, ale cărui pungi de sun ochi îmi spuneau că a cunoscut și vremuri mai bune, îmi aruncă plin de scârbă:

– Dă-te jos de pe ea, ochelaristule!

M-am oprit. M-am uitat în ochii lui de pește retras din activitate pe motiv de concurență neloială și-am pronunțat, calm, liniștit și relaxat, cu o dicție impecabilă:

– Sugi pwla, umflatule!

Evident, imediat am simțit cum mă încearcă toate regretele pentru aceste vorbe nepotrivite, a început să-mi pară rău de cum mi-au ieșit pe gură. Omu’ nu era chiar așa de umflat. Părea mai mult pe genul chubby.

51 de păreri la “De multe ori regretele vin prea târziu

  1. Uite-l, mă, că mai are zvâc în el, Romeo al nostru! Bineeeesss, ochelarică!!

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 2

    • @Vera, sunt un don quijote, mă.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

  2. Boss, îți înțeleg curajul. Și eu am zvâcniri d-astea de personalitate, deși fizicul meu te duce mai degrabă cu gândul la o floare, cu tulpina firavă, în bătaia vântului.
    Ies zilele trecute la o țigară. În fața mea se oprește un ciudat cu o chiară în mână:
    – cum ți se pare că arăt?
    – …🙄
    – ți-am pus o întrebare. Răspunde, fă, ce stai așa mută? Gândești?!
    (Chiar gândeam. Iar io când gândesc scot pe gură tot ce-am reținut în viața asta de că.at. A propos, suge-o Dragnea!!!).
    Bă, și cum îmi căutam eu răspunsul în minte, se enervează cealapadiul ăsta și urlă de mi-a stricat buclele:
    – nu m-ai fwte, este? DE CE?
    Și-l ard cu replica peste ochi:
    – nu! Pentru că de fiecare dată când un prost fwte o femeie deșteaptă, undeva moare un pinguin!
    S-a panicat!
    – ‘te-n gură cu pinguinii tăi! C-am mai avut una de iubea pisicile.

    Comentariu beton! Thumb up 193 Thumb down 2

    • @Elena, hai că te-ai ales și cu ceva bun de la mine. :))))

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

    • @Mihai, da!😜

      Pentru cei care nu știu, replica asta e a lui Mihai. Iar eu am leșinat când am citit-o.😂

      Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 2

    • Eleno, râd ca nebuna!!!!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @ardeleanco, acu’ râd și eu. Atunci mă gândeam că dacă-mi face chitara guler, mă apăr cu țigara aprinsă.

      Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

    • futui… chitară. chiar mă întrebam ce naiba este chiara aia :)))

      Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 0

    • @shoric, mânca-ți-aș ochii ăia ai tăi de vultur pleșuv.😂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • AM cazut …. si nu stau pe scaun ….

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • Bai,ma gândeam cum pot verifica daca moare un pinguin când un prost fwte o femeie desteapta.Apoi am citit că pinguinii sunt rândunici care au mâncat dupa ora 18,deci rândunici găsesc,prost sunt,mai trebuie una deșteapta să verific teoria.

      Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 1

    • Mooorrrr râd ca tampita

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Claudia razi si tu ca desteapta nu ca tampita ca sa il ajutam pe @MariusM sa nu mai caute 😛

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  3. Și continuarea? În episodul următor?
    Te-a urmărit cu mașina, dar tu pe trotinetă te-ai descurcat mai bine ca James Bond într-o piață aglomerată din China?
    Nu ne mai ține în suspans

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 0

    • @Xenopol, da, a urcat cu audiul pe trotuar și-a urmat o urmărire ca-n filme.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • @Mihai Vasilescu Hai că prea le înflorești. Nu te cred

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Xenopol, dacă-ți zic. M-a urmărit până în Balta Albă, unde am intrat la întâmplare într-un apartament, la parter. Acolo, ce să vezi, locuia fratele meu geamăn care fusese răpit imediat după naștere.

      Comentariu beton! Thumb up 36 Thumb down 1

  4. Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată.
    Lasă aroganța și data viitoare traversează în genunchi trecerea de pietoni ca să-ți speli păcatele.

    Comentariu beton! Thumb up 41 Thumb down 1

    • @Anouk, în patru labe. Una, dimineață, una seara și două la prânz.

      Comentariu beton! Thumb up 40 Thumb down 1

    • Ah….nici nu vreau să mă gândesc cine te-a adus în patru labe! Am în minte doar imaginea cu Hitler într-o poziție autoritară și tu mic, în patru labe în fața…… ăăăăă…….lui(ei)!

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  5. Te-ai comportat greșit. Corect este să te dai jos de pe trotinetă și să mergi cât de încet poți, eventual să te răzgândești de vreo două ori și să te fredonezi înainte și înapoi pe trecerea de pietoni, până îl vezi că explodează de draci. Și abia pe urmă bagi replica ta.

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 1

    • @Sorin, ai perfectă dreptate.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  6. Vasilescule, hai să te învețe fratele tău o înjurătură cultă. Atenție, trebuie exersată în prealabil! Deci: „Să-mi târăsc coaiele pe crucea albinuței care-a polenizat florile de pe mormântu’ mă-tii”!

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 4

  7. Kapo,da’ dacă in locul decrepitului era unu căruia i se citea în privire dorința crestineasca să ii facă cunoștința dentitiei vasilesciene cu o bordură aleasă random si avea si o ceafă căreia nimeni nu i-ar fi eliberat un permis de bibliotecă,se mai umfla domol tarata in domnia ta?Cunoastem si noi oameni care au alergat spirituali din astia prin intersectii.

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 1

    • @edelweiss, ce te face să crezi că nu i se citea și ăstuia?

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 1

  8. Bah, am invatat de mic ca trebuie sa-mi asum un risc cand il muiesc pe unu.Am norocul ca nu’ s cel mai impunator de la mine pe pe scara si-i surprind prin rapiditate si niste cioate muncite si cu antrenament.
    Ps. N-am avut niciodata arcadele sparte.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  9. Poate că ăla cu audi era membru al organizației mondiale de protecție a trotinetelor și a fost oripilat să vadă cum o sărmană troty este abuzată de un vlăjgan de 1.80.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 1

  10. Legal, nu ai voie să traversezi trecerea pe bicicletă (e și explicație logică, deși e lege: poți sări prea repede pe trecere și să nu fii observat). Cu trotinetele nu cred că e stipulat. Dar mă găndesc la aceeași logică. În fond, fiecare ține la pielea lui, no ?
    Dacă ai semafor la pietoni și e verde, mă găndesc că nu încurcă pe nimeni…

    Azi sunt serios, că e campionat și am pariat
    și așa să ma ajute Cel de sus, dimpreună cu Fiul și Maicuța Domnului…

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

    • @Anasa, șef, nu eram PE trotinetă. Eram PE LÂNGĂ ea, cu un picior. Aș fi avut fix aceeași viteză de deplasare dacă mergeam cu ambele pe lângă.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 3

    • @Mihai, am înțeles acum. Tu ai electrică…

      La noi în oraș nu sunt drumuri netede, ca să nu se poată circula cu trotinete și să nu fie confuzii și nici șoferi irita(n)ți.

      Să iasă pariuriiiliii !

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 1 Thumb down 10

  11. ȘI pentru asta ai tu regrete? Aș fi înțeles să-ți para un pic rău dacă-l băgai în spital pentru o comoție, maxilar crăpat și trei oase rupte.
    Dar așa, stai chill 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Eram ironic. N-am niciun fel de regret. 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • M-am prins. De fapt, regretul tău era pentru ”umflatule” 🙂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • Exaaaact. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  12. Dragul meu Mihai!
    Îți scriu aceste rânduri de la munte. Unde plouă.. Deci sunt trist. Devin și mai trist când văd câtă lume te iubește. Aici, pe blogul tău, unde cu alte cuvinte ești acasă la tine. Dar nu fi și tu trist. Și eu te iubesc! 😛
    Cu drag Victor, posesor de mașină franțuzescă.

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 1

    • @Victore, lasă că și la mare s-a făcut urât.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  13. Nu-mi place să înjur, da am comis-o într-un moment fix ca al tău, traversam pe trecerea de pietoni cu copilul care pe atunci avea vreo 7 ani. Și s- a găsit un nea tiristul sa-și verifice claxonul fix cand treceam pe langă botul( mamii) lui, nea Vasilică era la capitolul ,,ce glume bune fac eu azi”. ,, În chi,szda mamii lui ” a plecat din gura mea în același timp cu sperietura mea, și nu mi-a părut rău decat de faptul că eram cu copilul. Hai că deja m-am enervat: in chi.szda mamii lui.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

  14. Trebuia sa te duci la el sa ii zici… Imi cer scuze daca te-am facut umflat nu am vrut… Esti doar putin mai pufos, gadi pe burtica, fir-ai tu sa fii de pufosenie. :)))
    PS. Eu am cu biciclistii care o ard pe trecere calare. Scrie in lege ca trebuie sa mergi pe langa ea. Probabil ca pufosenia a extrapolat la trotineta si de aceea a zis sa te dai jos… 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  15. liturghia perfecta 😀 aveam si io ce sa-i spun :))) si God knows, nu-s vreo finuta cand trebe sa scot de astea pe gura 😀

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  16. Slabut, Vandame.

    Nu tu un „Hai, coboara daca ai curaj !”, macar o flegma pe parbriz acolo … pai ce facem aici ?!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

  17. NOI, de aici tragem concluzia că dacă asta s-a întâmplat MARȚI, de abia azi ai început să vezi cu un ochi ca să mai scrii și tu ceva; până azi ai plătit pe cineva să-ți scrie textele după dictare…

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • @ardei gras, n-am io norocul ăsta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  18. Asta e!! Din pacate si eu mai scap cate o vorba „draguta” cand cineva ma calca pe bataturi…mi s a intamplat sa scot tot arsenalul de injuraturi (sfinti_dumnezei-altare si alte celea..p..li si celelalte ) asupra unei don-soare care credea ca mi sta mai bine intinsa pe parbrizul ei decat in picioare, pe trecere..atunci am gandit ca nu stiu destule injuraturi:))..incerc sa mi imbogatesc vocabularul..daca stiti ceva mai nou..feel free to share:))

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Favorita mea pentru cei ce se bagă aiurea și la japcă este : ți-a cumpărat mama ta stradă?
      Mai e aia veche cu … stăi potolit(ă) că mănânci trânteală / asta calcă, nu fwte.
      Pentru pietonii ce traversează aiurea : bă .. dau pe tine și umplu strada de kkt 😁

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  19. Ce baftă pe tine că nu te-a alergat haudistu’.
    Eu sunt puțin pufos(100kg/1.81m) și mă și bag cu lumea în seamă în trafic. Mă iau inclusiv de bicicliști. Mă dau jos, provoc și mă abțin pe cât pot 😉. Pe trotiniști îi studiez datorită ție 😁. Am surprins chiar și un accident în care era implicată o troty 😋 . Am dreptul să îl pun pe net ? Ar trebui să blurez niște numere auto.. cred 😁 habar nu am și timp nici atâta 😁
    Ză best cu replicile în trafic a fost soția vărului meu care după ce l-a chizduit pe șofer bine de tot a observat că era tata 😁

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

  20. Ce au vrut, frate, suedezii, sa se califice batand Coreea si tragand de un egal ? Croatii de ce n-au facut la fel ? Si-o merita !

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  21. Astazi ma bate gandul sa merg in centru, proasta alegere. Dau pe la Aldi sa imi iau un sandviș si merg sa ma asez linistit pe o banca langa FootLocker. Cum mancam eu liniștit trece un cetățean de culoare si ii da vecinului de pe banca din dreapta o carte si vine spre mine si îmi cere o liră. Zic nu am cash la mine, el imi zice boss aduna-te, ca sunt negru si ti-am cerut o liră. Imi venea să-i zic ce gandeam in momentul respectiv dar sandvișul era prea bun ca sa ma apuc sa vorbesc. Ce gandeam si voiam să-i zic e sa se adune el de nesimțit, om in toată firea umblă cu carți gen martorii lu iehova și cerșește în loc să meargă la muncă, însă stiu că ar fi zis ca sunt rasist pentru că in vest imbecilii si proștii cand nu au argumente țipă ca esti rasist daca le atragi atenția ca trebuie sa lase obiceiuri precum cersitul.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.