Să vă povestesc. Cele două pisici, al căror sclav devotat am onoarea să fiu, acceptă să fie hrănite doar cu bobițe. De ani de zile mănâncă același tip de bobițe. Treabă care pe ele pare să nu le deranjeze, dar io am început de la un moment dat să mă întreb dacă n-ar trebui să mai bage măcar din când în când și altceva. Pentru că ce plăcere e aia să mănânci o viață întreagă același lucru? După ce că sunt sterilizate amândouă, deci nu vor mai cunoaște niciodată cum e să te alerge un motan pân-te prinde, nici măcar bucuria mâncării să nu le mai rămână? De neconceput, vă spun.
Așa că, periodic, fac câte o încercare disperată de a demara proiectul „diversificarea meniului pentru zeițe”. Zadarnic. Tot ce-am încercat a fost sortit eșecului.
Piept de pui (bio, desigur, că doar n-o să le cumperi din ăla industrial, ca la pulime) fiert, rupt în fâșiuțe mici de tot și servit pe câte o farfurioară de porțelan? Ți-ai găsit, l-au ignorat cu un dispreț suveran. Marș și adă-ne bobițe, piept de pui să mâncați tu cu familia ta, săracule!
Ton mărunțit în suc propriu? Bagă-ți-l în fund, boss, că noi nu ne atingem de așa ceva. Cel mult lipăim zeama, dar și pe aia în silă.
Ou fiert (tot bio, desigur, că doar n-o să comiți sacrilegiul să le pui în față ceva produs de o găină stresată, doamne ferește) și făcut bucățele mici-mici de tot ca să nu cumva să se chinuie cu mestecatul? Zi merci că nu te dăm afară și te mai lăsăm să ne slujești, nesimțitule.
Și uite-așa m-am tot întrebat ce naiba aș mai putea să inventez până luni seară. Luni seară, domnișoara Petrică și-a adus aminte că o colegă care are și ea o mâță din asta simandicoasă… doamne, ce era să scriu, scuze, reformulez… o colegă, care este și ea sclava unei pisici cu descendență princiară, i-a vândut pontul cu creveții. Gen, stăpână-sa cu patru picioare mai binevoiește din când în când să halească shrimps d-ăștia. Nu-i gătește din ăia congelați sau prefierți, că-i dă cu ei în cap. Regina cea blănoasă acceptă doar proaspeți, luați de pe mormanul de gheață și fierți în fața ei ca s-o convingă că n-o să mănânce alte mizerii.
Bun așa. Nici n-am ascultat până la capăt că deja eram în drum spre supermarket. Păi nu le iau eu creveți? Ba bine că nu.
Ajung la raionul de pește și fructe de mare. Au creveți proaspeți și mă bucur ca un sclav devotat ce sunt. Domnul care se ocupă de raion mă întreabă amabil dacă doresc ceva. Îmi fac un calcul rapid și, cu experiențele eșuate încă proaspete în minte, îmi zic să nu fac risipă de pomană:
– Puneți-mi doi creveți, vă rog.
Domnul de la raionul de pește tresare. Imperceptibil, dar tresare. Îmi pune doi creveți pe cântar. Se dă mai aproape de mine și-mi șoptește:
– Știți, e greutatea prea mică și n-o înregistrează aparatul. Nu mă lasă să scot bon.
Mă gândesc că, dacă e să le placă bestiilor stăpânelor creveții, nu e nicio problemă dacă vor balota mai mulți.
– Bine, atunci puneți-mi patru.
Omul meu așază creveții proaspeți pe cântar, apoi dă compătimitor-empatic din cap și-mi spune cu o voce cladă:
– Știu și eu cum e să-ți fie poftă și să n-ai bani. V-am pus cinci și v-am cântărit doar patru.
Iar eu m-am uitat rușinat în jos și-am îngăimat recunoscător:
– Vă mulțumesc!
Pe drum spre casă, am aruncat un ochi pe furiș la bon: 1.02 lei.
Categoric, trebuie să fac ceva să-mi schimb ori garderoba, ori fața.
P.S. În mod evident și absolut previzibil, niciuna dintre cele două bestii nu s-a atins de creveți.
N-ai pe ce pierde bani și timp.
Cât despre față… Nu f**i cu fața. Nasul intră umpic în discuție. Dai jos ochelarii și f**i ca chiorul! Iar limba… Povestea Elenei cu înghețata ar trebui să fie edificatoare.
Comentariu beton!27
@VictorR, hmmm… vânzătorul nu era chiar genul meu.
Ahahahahaaa! Te făcuşi de râs degeaba.
Comentariu beton!27
@GabiI, da, frate, le-a durut în fund.
Se poate si invers. Motanul meu e cel mai pofticios animal din lumea asta. Nu se poate sa fosnim vreo punga, ca incepe sa miorlaie asa cu jale, poate poate ii dam si lui. Haleste orice, inclusiv paine. Cand mancam trebuie sa ne inchidem in bucatarie si chiar asa ne sta mancarea in gat ca il auzim plangand. Ooof.
Comentariu beton!43
@Ramona, vrei să facem schimb?
@Mihai, cum adica schimb? Adicã tu îi mângâi motanul şi ea îţi mângâie pisicuţa? ?
Comentariu beton!32
Nu facem schimb, da’ pot sa ti-l dau imprumut vreo doua saptamani in mai cand plecam in vacanta :)))
Comentariu beton!11
Poate ar trebui să începi să le prinzi şoareci.
Comentariu beton!57
@Solandi, m-am gândit și la asta. Sau să le cumpăr hamsteri.
Sau ai putea să inviţi motanul Ramonei pe la voi. La ora mesei. Să fie privit de către zeiţele tale cum se ospătează. Puterea exemplului e mare.
Comentariu beton!45
Asta-mi aduce aminte de inceputurile noastre cu canarii, a insistat omu’ sa le aduca o scorbura, habitat natural, no stress, bla-bla. A pus pe cineva sa-i sculpteze o scorbura intr-o craca uscata…ei, as!
Cum sa lasi colivie pasari calitatea I ptr un lemn gaurit?
Iar cand a venit vremea de cuib, a citit el pe-un forum ca cel mai bun material de captusit e parul din blana de capra. A gasit si floace de-astea, dupa ce s-a asigurat ca nu cumva sa fie caprele raioase – de s-a suparat si provideru’ pus in fata unei asemenea supozitii denigratoare.
Eh, multiplele aspecte ale sclaviei moderne!
PS: io hranesc cu succes matzele din parcare cu ficat proaspat – foarte multumite!
PPS: Aveam o colega care nu se hotara sa slabeasca pe motiv ca n-o ajuta fata, zicea ca pare mai jigarita cand e la dieta 🙂
Comentariu beton!36
Nu am animale prin casă, dar dau sfaturi. Ține pisicile nemâncate vre-o 2-3 zile și să vezi ce încep să halească tot ce mișcă, pardon tot ce le pui în farfurie.
Până la urmă ce ai cu ele? Lasă-le să mănânce același lucru toată viața dacă asta le place.
Comentariu beton!29
@Xenopol, sper să nu citească prima parte a comentariului tău, că nu te văd bine.
Nope, la a mea n-a tinut figura, doua zile n-a mancat…..
Bestia mea e la fel de mofturoasa, singurele chestii la care pofteste sunt:
-miez de paine proaspata dar doar daca il rup in bucatele mici pe care le mananca din mana mea, daca ii asez in castronas nici nu se uita la ea (laptele, smantana, carnea si orice alta trufanda nu le accepta)
-masline negre (sugestie de la o alta sclava de pisica) …se joaca cu maslina pana oboseste, apoi o mananca si vrea doar o maslina, la a doua nu se mai uita
– si in momentul in care aducem carne de la vreo gobaie taiata de la tara (gaina, vita, purcel), atunci face ca o salvare Smurd pe langa usa bucatariei, amusina sacosa de cand intram in casa, indiferent de numarul sacoselor in care e ambalata carnea…si doar de aici ciuguleste 2-3 bucatele mici
Comentariu beton!28
@MAS, pâine??? M-am cutremurat doar citind.
@Mihai, iti dai seama ca refuza lapte, smantana, peste? Da, vrea paine, dar nu coaja sa nu-si rupa dintisorii aia cu care ma grifeaza din cand in cand.
Comentariu beton!18
Inseamna ca hoitul meu de 7 luni, sa-i pup talpile? Mananca felix ca si conserva, boabe, sa fie, nu conteaza de care, ou, salam, parizer, dulciuri daca ii dau, ca sa nu faca diabet. Dracu, a mancat si paine goala si nu face foamea adica:))
Comentariu beton!23
@Alexandru, să-i pupi tăliple, da. Mă rog, pernuțele.
Mihai, Rusine! Ce te stresezi asa pentru pisici. Mai bine imi gatesti mie si surioarei mele creveti ! Iar eu chiar stiu sa imi arat aprecierea. NU mai amana decizia. Scapa de ele si gateste pentru noi.
Comentariu beton!28
@Geamana, păi lăsați și voi o adresă sau ceva. Aduc io creveții.
Nu doar pisicile au sclavi. Când l-am adus pe Echo la noi i-am cumpărat cea mai smecheră mâncare de câini. A mâncat cam cu silă prima zi apoi n-a mai vrut. Am cumpărat altceva. A mâncat vreo două zile. Deja credeam că am nimerit ce-i place. Am cumpărat încă o cutie. Numa bine că n-a mai vrut. I-am gătit mâncare. După o zi nu i-a mai plăcut. Și uite așa ne-a învârtit ca pe degete vreo juma de an până s-a mutat fii-mea singură și l-a luat la ea. Acum doar ea tine cont de mofturile Prințului.
Comentariu beton!25
@Anouk, norocoșilor.
Muahahahahaha! Săracule!! Dacă și lucrătorului de la pește i s-a făcut milă de tine, e grav. Vizitează primul „Tezaur” (ăsta e o linie de amaneturi, pentru necunoscători), trântește-ți niște ghiuluri și un lanț gros de haur, ia-ți ultimul model se smartphone, obligatoriu mărime XXL, ca să ai motiv să-l ții în mână („nu-ncape în buzunar, boss!”), îți fac eu rost de un sticker „dă firmă” pentru ochelari și o cheie de BMW pe care s-o învârți neglijent pe degetul mic de la cealaltă mână, și așa te duci la raionul de pește. ??
Asta îmi aduce aminte de o întâmplare de acu’ mulți ani. Abia îmi descoperisem steatoza hepatică, eram la un regim drastic, și, în drum spre casă, de la muncă, m-am oprit în dreptul unei patiserii. Eram fan ștrudel cu mere, știam că n-am voie, dar…..îmi făcea cu ochiul din vitrină, mai ales că eram lihnit. Îmi zic în gând, ca un fel de condiție sau pariu cu propria-mi persoană: „Am în portofel vreo 3 milioane, bancnote mari. Nu schimb pentru ștrudel. Dacă găsesc prin buzunare niște mărunți, îmi iau, dacă nu, aia e, am ghinion.” De parcă îi făceam o favoare ștrudelului. (Precizez că, cu excepția portofelului, niciodată nu știu câți bani am prin buzunare, și întotdeauna găsesc câte ceva când am sau n-am nevoie ?). Așa că am început să mă scotocesc prin buzunare. Aproape că strânsesem de ștrudel (aia e, se ducea dracului regimul!?) când mă pomenesc lângă mine cu o femeie care mă întreabă: ” Cât îți mai trebuie, băiatu’?” Eu, neatent, cu gândul la ale mele, răspund automat: „Aproape 1 leu.” (găsisem deja vreo 2 prin buzunare ?). „Lasă că îți dau eu.” zice ea, și apoi începe ceva cu săracii tineri, generație de sacrificiu, „e greu, mamă, că nu se găsește de muncă” și alte d-astea. Eu am rămas tablou, încercând să-mi dau seama care e faza. Mă trezesc că-mi pune doi lei în palmă, mă bate pe umăr și pleacă.
Ce credeți că am făcut? Am zis „săru’-măna, mulțumesc mult de tot” cu o moacă „amărâtă”, de „generație de sacrificiu”?, am luat banii și mi-am cunpărat ștrudelul.??
Comentariu beton!117
Şi eu am păţit o chestie din asta. Fiu-meu avea vreo doi ani, ne-am dus la bunici in vizită şi am ieşit la plimbare prin cartier. Pe vremea aia eram foarte slabă, arătam uşor subnutrită. Ăl mic vede un chioşc cu fructe şi vrea banane. Eu plecasem fără poşetă, aveam nişte mărunţiş în buzunar şi cer o banană. Mai vreau una zice el. Dar nu avem bani, zic io. La care o doamnă din spate se uită cu milă la mine şi îmi dă nişte bani. Luaţi-i copilului, zice. Am luat, i-am mulţumit doamnei şi am plecat. Ca să fie povestea completă, fiu-meu le-a desfăcut pe amîndouă şi muşca din ele de parcă erau singurele banane din lume.
Comentariu beton!60
@Ionuț, și nu puteai, mă, să faci un text cu povestea asta? 😀
@Mihai, „…asta îmi aduce aminte de…”. Fix d-aia.?
Comentariu beton!12
@Ionuț, fii-mea stătea la 2 ani la intrarea în cârciumă și cerea bani de bere de parcă era ultima drojdieră! Culmea e că a strâns o sumă considerabilă.
Comentariu beton!28
@Anouk, ăăă… nu mi-o împrumuți și mie un weekend? Am nevoie de converși noi și stau rău cu cașcavalu’.
@Mihai,Ai grijă ce-ți dorești! S-ar putea să primești! Dar s-ar putea să ieși în pagubă.
Ha ha haaa, fix așa şi noi cu mâța noastră. La măcelărie :
– Vreau și eu niște carne de vițel da să fie de vițel nu vită.
– Avem, cum să nu.
Și începe măcelaru să-şi prezinte marfa, hălci de pulpă la 3-4 kile.
– Ăăă, aia nu că e cam roșie, nu nu, nu aia că are zgarciuri, bucata aia mare din colț, aia e.
Și când vrea omu să o pună halca pe cântar….
– Vă rog să-mi tăiați din ea o bucățică de vreo 5 lei.
Comentariu beton!53
@Shoric, 5 lei??? Nababule!
Conserve pentru pisici, din alea din Penny de 1.75 lei.( Mai ieftine nu am găsit)
Mănâncă Boris una la 3 zile. In rest are farfuria cu bobițe si cănuța cu apă proaspătă.
Apropo, al meu nu mai bea lapte.
Cât ar trebui să cântărească un motan de un an? 4,7 kg e mult?
Comentariu beton!17
Depinde ce conformație are. Al meu e înalt (picioare lungi) și lung. La ultimul vaccin, la 1 an și 3 luni avea 7 kile pe cântar. Și nu arată a pisică grasă, e absolut decent și normal la înfățișare.
@Miki, pentru un pui de tigru, nu e.
@Miki, Orice pisică pare subnutrită pe lângă un Main Coon. Ba îndrăznesc să spun că și mulți câini par subnutriți pe lângă dihaniile astea. :))
Comentariu beton!12
sigur e motan? o fi ceva iepure belgian
Maica-mea are un motan.Eu un bull terier.Când era astă mic,perversa de felina l-a feliat pe bietul meu canid.Vizitele decurg asa:milogu’ de motan se scutura de orice lene si escaladeaza biblioteca mai rapid ca Pemba Dorje,iar singurul prieten al omului nu se misca tot timpul vizitei de lângă piesa de mobilier.După ce plecăm sunt informat de mama că perversa felina după ce s-a pogorat,a halit ca si cum ar fi fost ultima ei masă.Asta este o explicatie foarte bună,de ce grasele sunt grase.Câinii răi.
Comentariu beton!29
@edelweiss, păi grasele să facă bine să-și ia pitbulli.
Precizez că detest pisicile.Totusi la tara nevastă-mea,suflet mare,mi-a băgat pe gât un motan.Nenorocitu’ ala obez reușește cumva să doarmă doujcinci de ore din douajpatru.Spre nefericirea mea bullu’ îl tolereaza,probabil crede că este mort sau bibelou.Si carpatinu’ la fel,din milă.Singurele semne de viata sunt când iese să se cace si sa mănânce.Am trăit o satisfacție divină când l-am dus să îi taie coa.iele.
Comentariu beton!34
@edelweiss, da’ ce-ați avut frate cu el? În casă înțeleg să-l castrezi, dar la țară???
Da mă,la tara sta numa in casă,cred că tese vreun cocon ceva.Recunosc că si din cauză ca este putoare si ceva răzbunare.Nevasta-mea a plâns când a aflat,eu am zâmbit cu satisfacție demonică.
Comentariu beton!21
@edelweiss: sa ii dau sotului sa citeasca ce ai scris de oole motanului ca si acum, dupa 5 ani ma bodogane ca am nenorocit animalul.
PS: nu stie ce surpriza o sa aiba cand ajunge acasa luna viitoare, il scap si pe noul motan de ooute :))))
Comentariu beton!13
*O bătrână stătea amărâtă pe un balansoar, ţinându-l în braţe pe motanul ei, Gicuţă.
Deodată apare o zână care-i spune:
– Fiindcă ai dus o viaţă cinstită şi ai un suflet bun îti voi îndeplini trei dorinţe!
Stă bătrâna, se gândeşte şi îi spune prima dorinţă:
– Vreau să fiu foarte bogată!
Zâna dă cu bâta magică, transformă casa în palat şi o umple pe babă de bani.
– Acum vreau să fiu tânăra şi frumoasă!
O face şi pe asta zâna.
– Şi ultima dorinţă: vreau să-l transformi pe motanul Gicuţă în cel mai frumos bărbat din lume!
Zâna îi îndeplineşte şi ultima dorinţă şi dispare. Câteva minute frumoasa şi Gicuţă se privesc în ochi. Stăpâna e tulburată de cât de frumos poate fi Gicuţă. El se ridică, se apropie de ea, se înclină şi îi şopteşte la ureche:
– Îţi pare rău acum că m-ai castrat, deşteapto!*
Comentariu beton!27
Maestre, data viitoare să te duci cu mâța la megaimaj. Să ceară ea 2 creveți, să simtă rușinea până-n vârfu’ cozii ! Am zis !
PS. În post ce mănâncă ? Ai împărtășit-o ?
Comentariu beton!47
@Ananas, n-auzi că sunt DOUĂ?
@Mihai, mergi cu câte una…că nu te apuci acum sa cari sacoșe cu blănoase..
Comentariu beton!22
@Ananas, iată o idee. 🙂
Boss, ai răbdare să îmbătrâneasca puțin. După o vârstă orice pisică se bucură dacă mai are ce să mănânce.
Comentariu beton!18
@Elena, șefa, astea sunt pisici cu patru picioare, nu cu două. 😛
@Mihai, ah, me scuzé?.
aaaaaaaaaahahahahaha! cele mai mjto comentarii de azi! bravos.
La fel a fost si la mine. Adica Mimi nu manca nimic in afara de bobite. Si am incercat cu: lapte, lapte proaspat, lapte pt pisici, peste, piept de pui, pastrama de pui, cea mai bio mancare pt pisici, cumparata de la veterinar, oase, etc….
Am incercat si de fiecare data aveam acelasi scenariu. Mimi venea, mirosea si apoi se prefacea ca ingroapa mancarea cu un pamant imaginar. Asta pana mi-a recomandat cineva sa cumpar mancarea umeda de la purina. Dar sa cumpar plicuri de mai multe feluri ca sigur si aici are preferinte. Si mi-nu-ne… Mimi mananca acum un plic pe zi de mancare umeda. S-a indragostit de vreo 3 sortimente si le baloteaza fara probleme. In alta ordine de idei am patit si eu odata, nu mai stiu contextul, sa mi se spuna sa aduc eu data viitoare 50 de bani la magazin. Bine asta se mai intampla…dar tonul pe care l-a folosit a fost wooow. Chiar ma simteam sarac. Si putin offtopic la final. Azi am pierdut 4 prieteni. Le-am dat unfriend pt ca au comentat cu BFF la postari cretine. Lumea chiar nu gandeste!!!
Comentariu beton!26
@Radu, am încercat cu mâncare umedă de la Purina. Dacă e după astea, Purina dă faliment.
Motanii mei cunosc 2 tipuri de bobițe:
– bobițe vomitive – tot ce se găsește în supermarket la preț accesibil gen wiskas, felix etc. pe care le vomită, evident
– bobițe premium – ce se găsesc în magazinele de specialitate/petshop-uri gen purima, royal canin, dinastea, care pornesc de la 4 euro în sus kg.
Ce crezi că am ales? Să scot mai mulți bani din buzunar sau să strâng vomitatul a doi motani din casă toată ziua?
Nu ține șmecheria la ei cu cărniță proaspătă și/sau pește.
Comentariu beton!19
@Roxi, cu jamon ai încercat? 😛
pfff, sunteti nebuni, habar nu aveti :P…ce „royal canin” , „purina”…treceti si voi la next level: canagan, taste of the wild, orijen…dupa aia vorbim
P.S. Am trei pisici care adora bobite de genul alora…doar ca, spre exemplu, canagan-ul de cu peste e vreo 60 RON/kilu’…sau cu vanat, dreaq mai stie
Si inca o chestie, combinati-le intre ele, mai multe sortimente de bobite, combinate. Chestia asta face minuni…
Peace!
@Mihai, jamon serano, da.
@alt_mihai, dacă le amestec nu mai mănâncă deloc și risc să le stric și pe alea scumpe.
Bai, Vasilescule…m-ai omorat cu Petrica. Am inteles, e femeie, da zi-i si tu pe prenume ca la nume, mereu fug cu gandul in alta parte. S-or mai fi ca mine…te vede unu imbracat in lila si fuxia si-i zici ca ai fost cu Domnisoara Petrica undeva, ce v-a crede ala? Stiu, nu conteaza…
Comentariu beton!42
@Redoo, neah, ce farmec ar mai avea dacă-i zic „Alina”? „Petrică” i se potrivește uns.
Dap, toti avem fetisuri…
Comentariu beton!23
Noroc cu voi, ca-mi faceti viata mai frumoasa si amuzanta.
Rad in birou ca nebuna.
As da cate o bere la toti de ati scris azi.
Comentariu beton!15
@Kittygreeneyesbitch, pe unde-i biroul ala? Nu prea am activitate azi si poate,poate…
@Redoo, bă, da’ cât tupeu, adică tu vrei vrăjeală cu kitty pe spinarea mea?!
@Mihai, nu vrea vrăjeală, doar bere. Dacă tu nu dai berea pe care o tot promiți…Ah, am uitat că n-ai bani nici de creveți, de unde de bere????
Comentariu beton!25
@Ionuț, păi mergem la supermarket și-mi dau oamenii ăia de milă.
De ce să tai carnea bucăți mici?! Este ceva ce îmi scapă? Nu sunt pisicile prădători? De ce nu se pot descurca cu carnea?
@E.O., cum adică de ce? Pentru că ești sclavul lor, dăăă.
@E.O. Am citit undeva cã pisicile ucid din plãcere. Nu pentru a mânca!
@MisterG., corect. Îți ucid nervii din plăcere.
@Mihai, foarte faine mâțele tale, blănoase, guleroase și cu șosete. Smântână le-ai dat? Teoretic ar trebui să le placă. Dar nu mi se pare că le-ar lipsi ceva, au o blană super!
Altfel înțeleg perfect asta cu datul peste cap pentru jivine 🙂 am și eu un cățel blănos, culmea! este clar de-al nostru, alergic, cu probleme digestive, ia ranitidină cot la cot cu mine, îi place mâncarea gătită, dar nu o primește, mănâncă doar un fel de boabe care îi fac bine.
@Mona, și alergic și cu probleme digestive? Da’ știu că sunteți norocoși.
Inutil să-ți mai spun că la moment de cutremur dormea ca un pașă, cu labele în sus și sforăia ca un porc.
Django, motan negru, deh 😀 , mananca mcdonalds-ul pentru pisici – whiskas crantanele, cu cea mai mare pofta. Alte boabe, complex de chestii mega-healthy, nope. Am renuntat sa cumpar alte boabe.
La hrana umeda Sheeba e in top. Sau Felix.
In schimb, ne face un serviciu: recunoaste mezeluri, frisca, branza adevarate. Daca iau, sa zicem, ciolan afumat pe a carui eticheta scrie ca e cel mai cel, bio, healthy, si Django nici nu il baga in seama, e clar ca e mai putin bio.Prajituri cu frisca animala zic ei. Django apreciaza cu lincaituri? Cofetaria ma are de clienta. Stramba din nas? Nasol. A doua oara nu ma mai pacalesc.
Maslinele kalamata – maxim doua bucati – au efect de catnip.
Sa nu uit: deschid vreo caserola de carne si el doarme in cel mai indepartat colt? In 2 secunde este langa mine, pe doua labe, agatat de masa, si nu imi da pace pana nu primeste 4-5 cubulete.
Il cheama Django (D is silent :D), as in Django in chains, dar noi suntem sclavii, evident. :))))
Comentariu beton!21
@Alina, ce vorbesti tu aici sunt visuri deșarte pentru mine.
:))) Cu foame ai incercat ? Felinele bunicilor, de la sat ce-i drept ( deci din latura mai putin artistocrata ) , adorau … si painea cu apa / ciorba… ce sa mai … era festin cand aveau un soricel sau orice cu proteina animala.
@Lavi, doamne ferește! O să ma prefac că n-am văzut ce-ai scris.
@Lavi, pisicile de la țară se numesc „animale domestice”, necesare pe lângă casa omului. La oraș, există oameni domestici, necesari pe lângă casa animalului. E o diferență.??
Comentariu beton!51
@Ionuț, asta e!
Alea de la țara mănâncau si ceapa goala. Recunosc, in copilărie am verificat si dacă au 9 vieți sau dacă reușesc sa aterizeze mereu in picioare, aruncate din clopotniță. Au trecut probele cu brio. Cam asa știau din copii pe vremea mea sa se joace cu pisicile. Si sa stiti ca erau fericite sa vaneze soareci, pasari sau alte lighioane. Astept jihadul.
Comentariu beton!16
@un sas, pe mine mă certau rău bunicii dacă mă prindeau că dau mâncare la pisici. „Se învață leneșe și ne încalecă șobolanii. Lasă-le să rabde, ‘tu-le lumina mamii lor!” zicea bunică-miu. Ba le mai dădea și câte un șut (mă rog, încerca, că nu cred că a nimerit vreuna vreodată) când le prinde că dau târcoale pe lângă bucătărie. Culmea e că, în ciuda tratamentului tip Auschwitz, se tot înmulțeau de la an la an, de ajunsesem să număr vreo 8 la un moment dat. Nu se atingeau de puii de găină, aveau un armistițiu fragil cu dulăii din curte, în schimb nu găseai picior de șoarece prin curte.
Comentariu beton!17
@ionut, cam asta a fost naturelul lor in lungul drum al evoluției. E drept ca intre timp unele au evoluat spre sclavagism. Crezi ca un stăpân de sclavi eunuc e mai fericit decât o mâţă jigărită in călduri?
O mătușă are o pisică la fel de pretențioasă.
Singurul lucru la care face excepție este porumbul dulce la conservă.
@Denis, io-s tare curios cum au ajuns la concluzia că trebuie să încerece cu porimb la conservă.
@Mihai, marile descoperiri au loc accidental.
Deci, cum vine asta, tu ai dat 100 de coco pe o masa in paris si la ele ai pretentia sa manance de 1 leu amarat? Unde e respectul fata de stapanele tale? Ma mir ca ai scapat nefeliat peste noapte.
Comentariu beton!29
de ce n-o fi incercat cu niste escargot, in loc sa se planga pe-aici?
Comentariu beton!16