Cum hălăduiam eu așa pe interneții patriei zilele trecute, am dat de-o chestie foarte tare care poartă promițătorul nume de școala de slăbit. Ho, stați, nu începeți cu „iar scrie ăsta despre grași”, că azi chiar nu e despre asta. Aveți olecuță de răbdare.

De ce zic ca e foarte tare? Vă explică fratele vostru imediat.

Maniac fiind pe subiectul ăsta, în cei zece ani de când am dat jos greutatea unui pui de hipopotam, m-am tot sesizat la chestii care-ți promiteau ca te ajută să slăbești, așa că nu sunt chiar foarte ușor de impresionat când vine vorba despre treaba asta (cei care mai citiți pe-aici știți cum stau lucrurile).

Well, treaba e că băieții aștia, pe lângă că te învață ce trebuie să bagi în tine, au realizat că șmecheria cu „de luni m-apuc slăbit, o să mănânc sănătos și-o sa merg la sală” ține de obicei până pe joi, maxim vineri, că pe urmă vine weekendul și e mai greuț să te abții. Nu, serios, oamenii și-au dat seama că greu nu e să te apuci de slăbit, ci toată treaba e să ai voința să te ții și mai apoi să-ți schimbi stilul de alimentație. Asta dacă vrei să nu te întorci mereu la greutatea de unde ai plecat sau chiar mai sus (vă spune ceva efectul yo-yo? E atunci când te plângi că slăbisei 7 kile, după care ai pus la loc 12).

Și-atunci băieții ăștia fac singurul lucru care te va ajuta cu adevărat să ai rezultate: îți dau mură-n gură schema de alimentație, dar o însoțesc de un program prin care practic urmăresc timp de 90 de zile tot ce bagi în fizic. Iar asta e o găselniță extrem, extrem de tare, pentru că dacă timp de trei luni de zile te alimentezi cum scrie la carte, fără să trișezi, este aproape imposibil să nu slăbești și te și obișnuiești cu noul stil de a mânca (eu în trei luni dădusem jos mai bine de 20 de kile, no joke). Aici e schepsisul și oamenii au înțeles că exact pe asta trebuie să pună accent.

Ah, stați, acu’ am observat că mai fac o chestie foarte tare. Și anume, dacă vezi că n-ai rezultate timp de 30 de zile, poți să le ceri banii înapoi și ți-i returnează fără discuții. Și m-am prins de ce-și permit să facă și asta. Dacă nu ai rezultate timp de o lună de zile, există șanse foarte mari ori să nu realizezi că trișezi, ori să te minți singur (pe sistemul „da’ n-am mâncat, doar am mai gustat și eu una alta”). Moment în care e mult mai bine pentru ambele părți (și pentru tine și pentru ei) să renunți. Pentru tine, ca să nu dai banii de pomană, și pentru ei, ca să nu se trezească peste 90 de zile cu un client nemulțumit, deși nu e vina lor.

Mno, în concluzie, fetelor, băieți, dacă v-ați pus în cap să dați jos niscaiva kilograme și simțiți că aveți rezervorul de voință plin, știți ce aveți de făcut. Cu plăcere!

P.S. Înțeleg că există o ofertă cu niște prețuri speciale pentru înscrierea în program, ofertă care expiră pe 1 noiembrie. Ce voiam să zic, numai mâine nu-i poimâine, dacă vă interesează, ar cam fi momentul.

P.P.S. O să ignor suveran comentariile de genul „aoleu, chestia e pe bani?!”. Nu de alta, dar nu-mi ajung degetele de la mâini și de la picioare să număr de câte ori am auzit „aș da orice sa slăbesc”. „Orice” ăsta e până la bani, nu?

mihai_vasilescu_scoala_slabit