Dacă e sâmbătă, e Elena.

Aveam 15 ani. Proaspăt intrată la liceu așteptam cu nerăbdare începerea anului școlar. Simțeam că aici voi întâlni dragostea care mă cam ocolise până la vârsta aia pe motiv de lipsă estetic. Teoretic, după spusele tatei, eram un boboc de trandafir ce urma să înflorească. Practic, eram cel mai urât băiat din fața blocului.

N-aveam în cap decât Balul Bobocilor. Aflasem io că acolo se infiripă toate idilele. Sincer, eu nu de idilă aveam nevoie, ci de o “victimă”. Imaginea de “călău” mi-o asigurase mama. Eram tunsă ca tata și-mi făcuse si o rochie roșie din rochia ei de nașă. Eram o încântare pentru orice ochi de băiat, ce să mai.

N-a fost greu să-l găsesc. L-am adulmecat de la distanță. Era înfrigurat. Ședea lângă calorifer și mă aștepta. Am simțit asta. Avea parul blond și ciufulit de părea că dormise cu capul în jos. Cravata de la gât era invers. Adică partea lată era scurtă și partea îngustă era atât de lungă că-i atârna între picioare. Cealapadiu așa cum era, i-am pus imaginar un punct roșu în frunte. Urma doar să țintesc.

M-am apropiat de el în ideea de a-i curma rapid suferința provocată de lipsa mea din viața lui. Și am reușit cu real talent, în sensul că m-am împiedicat și-am căzut lată pe jos. Nu, n-a venit să mă ridice. Dar sunt sigură că n-a făcut-o pentru că atingându-mă l-aș fi tulburat mai mult decât ar fi putut să suporte. M-a ridicat o colegă care avea să-mi devină cea mai bună prietenă. M-a dus la baie, m-a ajutat să-mi pudrez nasul și să-mi spăl genunchii juliți. Cu imaginea asta nouă și de-a dreptul tulburătoare m-am întors în sală. Era fix în aceeași poziție. M-am pitit după o perdea și am trecut la planul doi: urmărirea și recunoașterea victimei.

Până la finalul petrecerii amândoi am stat fix în aceleași locuri. Ca urmare, Cuplul Anului au fost declarați doi insipizi. La plecare am trecut pe lângă el și i-am transmis telepatic: vei fi al meu, prăduitorule!

Ei bine, universul, mânca-i-aș gurița lui, a pus umărul la realizarea planului meu. Uite așa, într-o zi, pitită după un coleg, am aflat că iubitul meu (da, da, IUBIT) își uitase pantalonii de trening acasă. Avea sportul și profu’ de sport era spaima liceului. Spaimă pe care i-am citit-o și lui pe față. Dacă ar fi știut ce avea să suporte sunt sigură că ar fi ales teroarea profesorului. M-am dus la el și i-am spus direct:

– Semeni cu fratele meu. Mă duc acasă să-ți aduc treningul lui.

Până să apuce să spună că nimeni niciodată n-a făcut nimic pentru el, mai ales un gest atât de tulburător si plin de încărcătură romantica, eu eram deja la semafor. Sunt convinsă că Fast&Furios s-a turnat după ce cineva m-a văzut demarând după pantalonii de trening. La întoarcere am belit și doi-trei porumbei din cauza vitezei. După ce i-am dat pantalonii nu mă mai puteam gândi  decât cum o să fie când îi voi primi înapoi și-i voi purta până la moarte. Urma să las vorbă să fiu și îngropată în ei dacă era să fie cazul.

Când în sfârșit mi i-a adus, erau rupți în genunchi. Căzuse pe terenul de fotbal. Am știu atunci că el e “împiedicatul” meu. Am dat dracului pantalonii în tomberonul de la bloc și m-am decis să-i spun că sunt de acord să fiu iubita lui. Ceea ce am și executat a doua zi. N-a înțeles el foarte clar ce vreau de fapt așa că am decis să-l iau cu binișorul. Cred că era timid sau ceva.

Timp de două săptămâni la rând, în fiecare pauză, am legat cu proaspătul meu viitor iubit câte o discuție despre pantaloni. Era legătura noastră secretă. Plus că amăndoi căzusem în genunchi. Mai semn decât ăsta nu se există. Ca să nu mai zic că descoperisem și că pot să ajung acasă dacă merg cu același autobuz cu care mergea el. Ce dacă mai schimbam încă trei mijloace de transport, dacă el își dorea să fie cu mine?

Exact în ziua în care urma să împlinim trei săptămâni de relație, într-o marți, mă trezesc că vine un coleg și-mi spune:

– Te caută unu’ Cătălin afară.

După ce mi-am adunat rotulele din pantofi și mi-am băgat ochii la loc în orbite, am ieșit afară. Avea o pungă în mână. Îmi adusese in cadou, iubitul meu îmi adusese primul lui cadou. Cu lacrimi în ochi l-am întrebat suav:

– E ceva pentru mine?

Iubitul meu a clipit scurt și dezorientat:

– Nu. Dă-i ăștia fratelui tău. I-am luat pantaloni noi. Și dacă nu mă lași în pace te spun lu’ mama.

L-am lăsat. Sunt absolut convinsă ca de fapt voia să-și facă un rost în viață înainte de a mă cere. Și încă nu și l-a făcut. Cred.

mihai_vasilescu_adolescenti