Păi, na, doar ne tragem din dacii liberi, era de așteptat să fim tot un fel de miez din dodoașcă. Nu înțelegeți ce zic, nu? Păi stați să vedeți ce articol am citit ieri. Nu-i știam pe ăștia de la dezvăluitorul. ro, dar par să fie concurență serioasă pentru cocoon și efemeride. Așadar, să spicuim din articol aberație.
Băejnebun? Deci acum 2000 de ani, ăia nu aveau altceva mai bun de făcut decât să scrie despre o țară care nu exista nici măcar în imaginația lui Gelu, Glad sau Menumorut? Da, pare perfect credibil!
Deci, cum? „Eu (Dumnezeu) sunt cu tine și te voi păzi în orice cale vei merge”? Ce-i drept a cam avut grijă de România. Ne-au făcut turcii peșcheș după cum au vrut mușchii lor (necredincioși, de), după care a mai urinat cu jet pe noi (dar cu grijă mare, să nu se stropească) și ne-a lăsat cu comuniștii încă vreun sfert de veac. Dar, în cele din urmă nu s-a dezmințit, și-a întors Bărbosul fața și către neamul ăsta. De mai bine de douășcinci de ani huzurim în lux și bunăstare. E limpede că n-are cum să fie altfel, aici este „casa lui Dumnezeu, poarte cerului”. Mi s-a luat un văl de pe ochi, nu știu de ce nu reușeam să-mi dau seama singur. Noroc cu cercetătorii ăștia.
Stați că mai am. Tot despre România este vorba și la faza asta: „Și-a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească”. Muhahaha. Deci ăștia susțin că Adam a fost român. Nu dac liber, român get-beget.
Băi, ageamiilor, dacă Adam era „băețaș” de pe la noi, lumea n-ar mai fi existat astăzi. Cel puțin nu în forma sa actuală. Păi în primul rând că nu-și mai permitea Eva harfele alea răsuflate. Când mi-o ți-o trosnea al meu peste ochi, în serile când dădea iama prin rachiul de ambrozie, o lăsa mai moale duduia cu șarpele, merele și figurile ei de strămoașă primordială.
-Unde-ai umblat, fă, până la ora asta? Mi-e foame și n-ai făcut nimic de mâncare, ‘tu-ți crucea mă-tii de femeie!
-Am fost să mă plimb și să cânt la harpă, omule. Aveai nectar în cămară…
-Făăă, nectar să beți tu cu mă-ta! Pune mâna și fă o ciorbă, că-ți umflu botul ăla care spune numai prostii!
Și, preventiv, îi dădea două-trei perverse la coaste, așa, să-l știe de domn și stăpân.
Ca să nu mai zic că fura din Eden până și ultimul cui, de nu mai rămânea nor pe nor, și-și bătea p*la de sfântul Petru:
-Moșule, ia trage-mă de deget, să-ți arăt o chestie tare!
Frate, voi vă dați seama că în jurul nostru sunt oameni care cred toate aberațiile astea? Altfel nu le-ar mai scrie. Uite, bonus, vă dau să citiți o mostră de delirium tremens în stare pură. Luați și vă minunați.
sursa foto
Si pentru ca ne tragem din Dacii Liberi, ne pricepem cel mai bine la trasul in piept, trasul mâţei de coadă si la trasul pe nas în an de alegeri. Trăgea-mi-as una!
@Georgian, ai uitat de frunzele tăiate pentru câini.
Si dumnezeu a dat petrol, dar deasupra a pus un munte de nisip, altii au primit aur, dar sa nu fie usor de scos, l-a acoperit cu munti de piatra. In alte tari Dumnezeu a dat bogatii, dar nu atat de usor de obtinut, ca oamenii sa nu se lase pe tanjala. Si cand a ajuns la romania, a pus domnul dumnezeul nostru toate bogatiile pamantului catre uimirea si nedumerirea lu sfantu petre. Si acesta a intrebat:
Doamne, peste tot ai dat, dar in tara asta cred ca ai exagerat…
Petre, sa vezi ce oameni de rahat voi pune sa traiasca in locurile astea …si a zambit.
Comentariu beton!37
=)))))))))))))))))))))))))) No comment
@Redoo, am râs cu zgomot.
@Redoo, :)))))))))) e un banc sau viziunea ta?
Cred ca e adevărul ?
Nuu, finalul era:
sa vezi ce conducatori le dau…!
Bai, ma asteptam sa fie dureros de real ca pe pamintul asta numit Romanica sa haladuiasca aerieni, reptilieni, haladuieni si d’aia care se-nfasoara in folie de aluminiu alimentara, cu E-uri, sa nu-i atinga radiatiile negative de pe Bucegi, cind se deschide poarta soarelui. Acum bezmetici astia scot esenta din orice vers. In curind acesti cercetatori vor descoperi ca Nostradamus si da Vinci au fost romanasi de ai nostri, dar undercover, sa nu se stie. Elicopterul a fost inventat de un romanas ! Nu stiati ?! Sinteti praf ! Nu stiti nimic ! Unde este interpretul sa scoata esenta din acest fapt ?! Azi ma duc sa-mi fac analizele sa vad ce natie sint, sarpe, aerian, haladuian, etc. Sper sa nu aflu ceva ce stiam, anume ca sint un om normal! As fi dezamagit.
@georgwes, Nostradamus a fost români sută la sută.
Domle, de când cu românii știe tot e și aia cu românii e peste tot . Ex. : Marie Curie, ” Nicolae Teslea” ghilimelele sunt de necesitate…Eiffel care se școlește la un român…. și câte altele. Chiar nu ne găsim o identitate actuală ?!
Mare-i grădina ta Doamne şi mulţi proşti ai pus în ea, cum frate să crezi aberaţiile astea ” tinerii vor un ghid, un etalon al valorii după care să se ghideze în viață, iar cei care manipulează planeta știu acest lucru. Și atunci au creat aceste etaloane”- păi aşa i-au creat pe Hitler, Stalin şi pe toţi marii criminali ai lumii -numai modele de urmat. A şi am uitat să vă spun, Ştefan cel Mare făcea parte din poporul ăla mic şi deştept care trăieşte în miezul pământului, ca să ştiţi, na.
@Cristina, şi avea un tunel secret. Doar că-l folosea să meargă la curve. 🙂
De-aia l-au făcut popii „sfânt”, că mergea la curve şi era „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”. Deci un exemplu beton! Închinaţi-vă şi postiţi!
@GabiI, e sfânt și la noi sau doar la frații de peste Prut?
Și la noi, e sărbătoare în calendar.
Mihai, hai sa intindem antenele, poate aflam daca mai au locuri libere la Balaceanca, este singura solutie sa scapam de astia…
@Camelia, doar dacă se mută Bălăceanca în Casa Poporului.
Nuuuu… in Casa Poporului exista de foarte mult timp sora Balacencei.:-))))
@Camelia, :))))
Era suficientă poza de final :)))))) Halucinant! Nu s-ar mai scrie toate aberațiile, dacă nu ar avea ditamai audiența. Pe de altă parte, dacă ar fi traduse, ar găsi pe tot globul audiență cu duiumul. Cutie a Pandorei Internetu` ista, frate :))
@Dragoş, Poptămaş are aproape 2 milioane de fani pe pagină. Deci…
Guru pipilică nici nu avea Facebook.
@Dragoş, corect. 🙂
Minunata tara avem! Pacat, ca este locuita de romani.
@Dana, nu intelegi că aici era Edenul?
Aici era, da’ îl furară cu totul. 🙂
La fix a venit artivolul tău! Tocmai aveam niște întrebări existentiale fără raspuns. M-am elucidat! :)))))
@Lidia, perfect. Mă bucur. 🙂
Gata nene, suntem miezul din dodoașcă și gaura din macaroană! Acișilea s-a inventat mersul pe jos (numa’ că românii preferă să meargă cu cazanu’ ăla luat de la nemți[ai dracu’ nemți cum se trage iei din seminția noastră]), apa caldă (doar că nu o folosim), w.c.-ul (în fundul curții, unde altundeva?), avem în istorie cel mai tare rege care se închina la cel mai tare zeu ( Burebista și Zamolxe, sau sunt și ăștia inventați?!?!), cei mai mari apărători a orice ține de occident ( d’aia au prosperat ăia care se trag din noi, dar,,ca niște lași, au ales să trăiască pe alte meleaguri), cei mai mari inventatori,sculptori, pictori, dansatori, regi ( cică gângavul ăla a făcut nu’ș ce, și el a stopat războiul), avem până și cel mai tare marinar.
Doar că, avem și cei mai mari hoți, cei mai mulți proști care pun botul la vrăjeala asta că suntem cei mai dintre cei mai și, nu în ultimul rând, avem, din nefericire, foarte mulți analfabeți.
@diabolic, analfabeți care stiu să citească si au acces la net. Cei mai periculosi.
Și se și înmulțesc, din nefericire 🙁
Hai da-o dreacu da treaba!!!!! Cum naiba ai răbdare sa citesti toate flatulentele astea????? La un moment dat nici nu mai pot rade.
@ada, am nervi de oţel.
Dumnezeu l-a pus pe Adam să lucre???? Tulai Doamnieeee? și Adam n-avea nimic impotrivă???? Sau facea ce știe el mai bine… Trăgea ce găsea p-acolo de coadă? aaaaa și să știi că aici va aparea Noul Ierusalim?(deși 90% sunt ortodocși) ? de asta se stă, se fură, se vinde, fiindcă „suntem bazați”. App am auzit că unii au inceput sa-și cumpere asigurări contra extratereștrilor!!! Vin „șefii” in inspecție????
@kya, se apropie clipa, da. :)))))
Nene, tu ți-ai luat asigurarea onlain sau direct de la firmă??? (daca i-ai văzut la față pe angajați sau or fi si ei „extrateresti”)Sau mergi la risc??
@kya nu numai ca au fost emise astfel de polite dar..”firma de asigurare anunță că a plătit deja două daune.” Oare cum s-o fi intamplat asta la ei? in conditiile in care „în eventualitatea în care un client solicită plata daunei, el trebuie să vină cu semnătura extraterestrului sau cu o amprentă a acestuia pentru a demonstra fapta”
Si..”Pentru femei, Polița acoperă inclusiv riscul de a rămâne însărcinată cu un extraterestru sau cel de a ajunge obiect de studiu pentru o civilizație din afara pământului”. 🙂 🙂
Ahahahahahahahhahahaaa a fost …maxiiiim!!! Sunt curioasă de unde au făcut „rost” de semnaturi? ohohoooo deci „înșelăciune la nivel planetar”? sigur nu e firma „extraterestră”???
Mihai,
hai, recunoaşte că ţi-e ciudă că lupuldacic are mai mulţi fani pe FB. 😉
@krantz, lupuldacic are Facebook???
bai Mihai, e a doua oara cand te intreb. Cum faci mai omule sa ajungi la astfel de articole?! Nu pe bune, cum faci?! Si ca ajungi, ajungi, dar rabdarea sa le si citesti.. asta ma uimeste!
@cezar, mi l-a trimis o cititoare ieri. 😉
Și mai face pe urmă și copy/paste!!!
Foarte interesant articolul!
„the ducks come from the trucks”, expresie folosită de Ion Iliescu care încerca să spună că dacii se trag din traci :))))
@Cati, deja e intrată în folclor.
Dede Cati, face parte din sinergia faptelor şi meandrele concretului.
Plusez la partea cu „voi vă dați seama că în jurul nostru sunt oameni care cred toate aberațiile astea?” + unii au facultate, familie, copii acasa, nu vrei sa stii peste ce am dat. Pur si simplu internetul a depasit orice la capitolul „SUPREMUL ADEVAR”.
Daca scrie pe net, adevarul este garantat prin lege…
Idiocracy este mai actuala decat credem.
O sa ajungem o combinatie intre Idiocracy si Wall-e.
@Ciprian, cu secvențe din Stan şi Bran.
Mihai, ştiu că ţi-e ciudă pe aceşti deţinători ai adevărului absolut, care sunt iluminaţi de cunoaştere… Mie mi-a plăcut foarte mult articolul, mai un pic şi începeam să levitez. 🙂
@GabiI, eu am levitat un pic aseară. Dar doar câteva secunde.
Norocosule! 🙂
Da, sunt multi care cred si cred multe, nu doar asta…
@Mihaela, da, da, e plin.
Este unul Dan Alexe care a scris o carte, Dacopatia, in care explica pe larg totul spre dezamagirea disperatilor care se cred daci :)!
@Mediator Penal, da, da, știu. 🙂