LATER EDIT. Tocmai am tras la sorți câștigătorul. Pe numele ei Roxana Sechel. O rog să mă contacteze pe adesa de email de la „Contact” și să-mi trimită datele de livare. Vă mulțumesc tuturor și sper să aveți mai mult noroc la următorul concurs.
Copii, aseară am ajuns târziu și cam rupt acasă. Deci mare brânză n-am mai fost în stare să fac. Daaaar, ca să mă iertați, v-a pregătit fratele vostru o surpiză mișto. Stați că vă zic acuș.
Ani de zile am visat la un fotoliu din ăsta cum puteți vedea mai jos. Cel puțin pe vremea când jucam Fifa, jinduiam rău la unul, dar nu m-am îndurat niciodată să-mi iau. Și când în sfârșit l-am avut, ghiciți ce? L-a luat în stăpânire pisica și practic nu am voie să ma apropii de el. Care aveți mâță știți foarte bine despre ce vorbesc.
Ei, uite că acum aș putea să mai am unul, prin bunăvoința fetelor de la HBO România (da, știu, lucrează și bărbați acolo, însă mă fac că nu există), dar pentru că-mi sunteți dragi și pentru că se apropie „iepurașul”, m-am hotărât să vi-l dau vouă. Îl vrea cineva?
Dacă ați răspuns pozitiv și dacă tot este branduit cu sigla postului tv, mă gândeam să-mi lăsați în comentarii care sunt serialele voastre preferate dintre cele pe care le difuzeaza sau le-a difuzat HBO-ul. Simplu ca bună ziua, nu? Mâine face băiatu’ tragerea la sorți și câștigătorului îi parvine acasă fotoliul puf. Da, știu, v-am spus că nu-mi plac concursurile prin tragere la sorți, dar mi-am promis să nu mai jurizez în veci comentarii la concursurile de pe acest blog. Nu de alta, dar s-a dovedit că aveți atâta imaginație că pur și simplu mă ia capul când e să desemnez câștigătorul. Așa că mai bine o las pe Zeița Fotuna să hotărască și-mi mai prelungesc și eu viața cu doi-trei ani.
Deci? Care vrea să facă Paștele cu șmecheria asta în casă?
P.S. Ah, știu că o să vă dezamăgesc, dar fotoliul vine fără domnișoara mișto din poză. Ca să n-avem vorbe. 🙂
P.P.S. Cred că e de la sine înțeles, concursul este valabil doar în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.
l-aș vrea pentru fiimea si sa nu particip in gol, mi-a placut Umbre. Stiu ca bataia e acum pe Ionuț Zapada si scaunul ala clismatic, da citind cartile, filmu-mi pare bere fara alcool.
Subscriu la partea cu cartile. Dar, na, ce vroiai sa faca si ei? Iesea un serial lung cat „Tanar si nelinistit” si cu o distributie……cred ca si lu’ Bruce Willis ii gaseau un rol, la ce imaginatie are nenea Martin. Sa nu mai vorbesc de treaba cu varstele personajelor.? Dupa ce ca autorul a trantit niste personaje „visul pedofililor” si filmul nu are cum sa respecte asta, pana terminau filmarile imbatraneau si aia care arata cat de cat a copii.??
@Redoo, I am with you! Mi-au placut mai mult cartile decat filmul!
Mult succes! 🙂
Game of Thrones, bineinteles. A mai fost pe vremuri: Rome.
se potriveste cu blana catelului meu! …GOT este serialul favorit!:))
game of thrones
@Mihai, am 2 operații de hernie de disc, asa ca mi-ar prinde bine acest accesoriu de băgat sub fund. Serialele preferate: Vicepresedinta si Silicon Valley. Sar’na boierule, sa trăiești o mie de ani uitându-te la HBO!
Dinastia Tudorilor, singurul film la care m-am uitat vreodată pe Hbo 🙂
Vinyl si Game Of Thrones
Dacă l-a luat în stăpânire pisica, e mai grav decât dacă îl lua nevasta. Pe nevastă o poţi face să olece din fotoliu. 🙂
Girls 🙂
Game of Thrones
* plece
Umbre, Game of thrones! Sper să am noroc! Nu înțeleg cum ai atîția cititori într-un minut! 138! Stau cu telefoanele în mînă sau cum? ????
@gheo, am publicat articolul la 8.45. Deci era ceva mai mult de un minut. 🙂
Game Of Thrones şi Vinyl
Game of Thrones, Californication, Detectivii din Louisiana.
Knick si Game of Thrones le urmaresc inca de la primul episod
Larry David, Inamicul public nr. 1, Vicepresedinta, Sub Pamant SRL, Totul despre sex. Da, stiu nu- prea profunda.
Dinastia Tudorilor, Vicepresedinta. Game of Thrones, desigur! Iubesc acest fotoliu!
Urzeala tronurilor 🙂
Dinastia Tudorilor 😉
Ar fi perfect pentru Breaking Bad 😉
GOT
Game of Thrones,Umbre…
LastWeekTonight with John Oliver si Silicon Valley (cand se trezesc si mai produc cateva episoade)
Game of Thrones, The Sopranos… Şi mai sunt, dar îmi scapă acum.
True blood
Eu ma uit la Knick si Mildred Pierce
Acum e și sezonul :))), dar Game of Thrones e de departe preferatul meu. De-a lungul timpului, mi-au plăcut mult și Veep, Rome sau Sex and the city…
Urzeala tronurilor și Vicepreședinta 🙂 Fiică-mii i-ar sta bine într-un scaun fotoliu din ăsta 🙂
Vicepresedinta
Game of Thrones, Veep, Silicon Valley, Ballers.
Vicepresedinta!
Band of Brothers. Da-mi bean bag-ul!
Band of Brothers si Game of Thrones. Mai exista alte seriale? 😛
Game of thrones, californication, silicon valley, ballers, rome si house of cards 😉
Band of Brothers, Game of Thrones, Boardwalk Empire, Rome…….da fotoliul incoa’!?
Game of thrones, duuuh!
P.S. promit ca, in caz ca Fortuna mi-l da mie, ma lupt la cutite cu pisica sa nu-l revendice (desi odata batalia castigata, voi sta la coada dupa catea si dupa fii-mea…) ?
Sex and the City….pentru vremea lui chiar a fost iesit din tipare
Buna treaba asta cu pisica :)) , noroc ca am catel :). Urzeala Tronurilor
Detectivii din Louisiana.
Knick, fara dubii!
Singurul care conteaza: The Sopranos
Buna dimineata!
Game of thrones este filmul meu preferat de pe hbo…
Game of thrones, Rome, Clanul Soprano
Game of Thrones , Dinastia Tudorilor
Californication, Rome, In Deriva, Riposta
Familia Heck. Cînd mîța mea a auzit că a ta are unul, a început să miorlăie că vrea și ea unul….
Game of thrones, Dinastia Tudorilor, Rome
Band of brothers.Musai la mine ca merg des cu bicicleta si e bine pentru spatele meu sa il.am.plus ca dau mai bine la pompa din el .
Ar fi tare potrivit fotoliul pentru a vedea Vynil 😉
Ceeel mai bun serial HBO, ever – ever, desi nu e unul nou: Carnivale.
Carnivale clar! Apoi OZ
Games of thrones
Sex and the city…oldie but goldie :P, The Sopranos, True detectives 😀
Game of Thrones, The Tudors, Sex and the City !! numai bun fotoliiul ala pentru a citi noile postari de pe blog 😛
Dinastia Tudorilor:)
Hai ca ma bag si eu cu Umbre. Sar’ mana pentru premiu fetelor de la HBO. Iar tie, patroane, o cafea cu subsemnatul daca castig. 😀
@Razvan, s-a făcut. 🙂
MITAAAAAAAAAAAAAAA!!! atat darea cat si luarea….sunt si se….
Cand eram cu mai mult timp la dispozitie ma uitam la Rome. Acum, prind pe fuga cate un A Modern Family si niste The Knick. GoT, asa cum a spus si Redoo, e ca berea fara acid si calda dupa ce ai citit cartile 😛
În derivă și Urzeala Tronurilor:)
Game of Thrones! si chiar am nevoie de ceva comod! 🙂
Iooi, si cate sunt: Game of Thrones, Californication, True Blood, Six Feet Under, Sex and the City, Modern Family
Si daca n-am avut niciodata HBO in grila de programe? Si nu putem spune care dintre serialele lor ne plac? Mai suntem inscrisi? Acum ma uit la Elementary, dar mi-ar placea ultimul sezon din Profilage (frantuzesc) si Downton Abbey.
Ps. Butonul de „post comment” a aparut in sfarsit. 🙂
Game of thrones!!!La cat sange tasneste prin serial…macar sa am ceva moale pe care sa pic :))))
Vynil, Game of Thrones, Sub pământ SRL, Larry David, inamicul public nr. 1, Clanul Soprano și… plăcerea mea vinovată, True Blood. Recunosc că le-aș vedea oricând și în reluare. ?
@Mihai…Game of Thrones, dar, ideea e că nu îl vreau pentru mine. Votez pentru AnnaD. Cred că ar prinde-o foarte bine, chiar dacă nu am văzut-o în concurs. E prea timidă.
Game of Thrones, Umbre, Clanul Soprano.
il vreau eu!
Ca sa vezi ca sunt cinefila : Banshee, GoT, Six feet under, In deriva, Rome…si True Detectives!
Californication
Vinyl
Knick
Cel mai fain cadou pentru puştiul meu!
Game of Thrones, desigur..
Mie imi trebuie asta pentru ca sunt serialofila. GOT (fireste), Sex and the City, Californication, The Tudors si acum vreau sa vad Vyinyl. Si astea-s numai la HBO. Industria tine greu pasul cu cat pot eu sa vad. :))
Vinyl si Game Of Thrones… si Sex and the City evident 🙂
Game of Thrones, Californication pentru ca eram fan Mulder si ulterior mi-a placut si serialul :))
Togetherness – un serial deosebit de sincer
Game of Thrones
Game of Thrones!
Si mie mi-ar prinde bine unu la birou 🙂
Cat despre serial, depinde de moment. Pentru mine .. Game of Thrones. Cand e nevasta suparata pe mine, Sex and the City.
Surpriză sau nu: Game of Thrones 😀
Acum ca fac un inventar, ma sochez un pic cate ore/zile/saptamani s-au dus cu aceste seriale: Sex and the City, True Blood, Entourage, True Detective, Boardwalk Empire, Roma, Vinyl si bineinteles Game of Thrones. Una peste alta…no regrets 🙂
Boardwalk Empireeeeeeeeeeeeeeee!!! mama, cum a fost ala!! Pacat ca nu pot sa pun poze aici ca m-am plimbat cu metroul ACELA! prea tare a fost si mare pacat ca nu il continua.
Deeeciiiiiiii…am castigat fotoliul nu??
„Umbre”mi-a plăcut.
Boarwalk empire și. GoT
Game of Thrones, of course. Mai e Band of Brothers, Boardwalk Empire și True Detective.
Game of Thrones…needless to say 🙂
Pana acum serialele HBO care m-au prins absolut toate sezoanele, episod de episod, au fost: OZ (1997) si Carnivale (2003). (De GOT nu am nervi)
Bag si eu un comentariu cu Umbre. Cica e tare 😀
Game of trones, Vinyl, Californication 🙂 kisses
Game of thrones
Vicepresedinta si Sub pamant SRL
Oldies but goldies: Sex and the city :))
Game of Thrones si Silicon Valley
Vinyl, Game of Thrones, Detectivii din Louisiana, La limita dezastrului, Silicon Valley, Jucatorii.
Ca posesor de pisica… sau mai bine zis, ca supus al pisicii, te inteleg :)) Intr-un pat de 180/210… dorm pe o fasie de 30 de cm latime, iar daca vreau sa lucrez la birou trebuie sa cer voie Mariei Sale, sa-mi dea inapoi scaunul de la birou. Asa ca mi-ar prinde bine smecheria aia… nu de alta, dar sa aiba pisica ce sa mai imi ia :))
Cat despre HBO… fara doar si poate Clanul Soprano ramane favorit, ar mai fi Six Feet Under si … (ssst, nu mai spune la nimeni, daca rasufla cumva informatia asta, o voi nega vehement) Sex and the City.
Ma uit la multe seriale, insa preferatele mele sunt True Detective, Flesh and Bone, Girls si Game of Thrones.
„”Urzeala tronurilor”.
Eu, eu!!! Am trei copii, fie-ti mila :))) Dinastia Tudorilor, my favorite!
Egoism curat ! Sa pastrezi asa minunatie doar pentru tine ! Si noua sa ne dai doar fotoliul?!
Nu urmaresc seriale de obicei. Singurul vazut : Sex and the city. ?
Ah, ce bine mi-ar prinde asta la noul „culcus”! Veep sa fie 😀
Sex and the city 🙂
Californication.
Band of brothers, un mini-serial foarte bun
Game of thrones
Serialul”Umbre” si serialul „In deriva”.
Umbre
Game of Thrones si Vinyl.Ms.
Penny Dreadful si Rome
Game of Thrones! Vreau puful!
Clanul Soprano
Game of thrones, este de departe favoritul meu. Nu cred ca mi a placut vreun alt serial mai mult ca acesta.
Hai cu „ghiuleaua” ca asa ii zice fimiu la fotoliul asta (pt ca se tranteste in el).
N am castigat eu niciodata nimic, da dupa cum vezi, speranta moare ultima ;))))
Vinil. Because music never dies 🙂
Alo,am nimerit unde trebuie?DOAR 3 din toți cei de pe aici ingerați Vinyl?Aici am aflat despre el si ma așteptam sa aibă mai mulți fani.
Referitor la fotoliu,am doua din astea si trei pisici,dar una singură are acces in acea cameră, si când doarme se îngroapă in el.
Daca îl castig eu va fi sheruit de toate trei si voi posta foto cu ele pe Facebook,ca sa facem reclama si cu link către blogul cu pricina….
Vinyl !!
True detective si Umbre 🙂
Californication, Game of Thrones, Umbre…
Si eu imi doresc „puful” asta (pe principiul: daca’i moka, cu placere!) 🙂
Primul, evident Game of Thrones – am văzut ieri episodul #lametrou. Vreau să mă uit curând la Vinil, iar alte seriale marca HBO ce mi-au mai plăcut sunt Umbre, Rămâi cu mine și Enlightened.
Ray Donovan
Daca pisica sta atat de bine, nu vreau sa o supar prea tare, asa ca imi poti da mie linistit fotoliul, il voi dona pisicii mele, Bitzi, careia i-a placut sa vizioneze OZ. :)))
Gratie si durere
Tot pentru pisica as avea nevoie, ieri seara am descoperit ca e fana Game of Thrones (ca si stapana, de altfel), asadar cred ca ar trebui sa ii cream conditii propice vizionarii :))
Singurul serial pentru care m-am obosit sa-mi activez si HBO Go-ul a fost Umbre. Inca astept sa apara si un sezon 2 macar, mai ales dupa cum s-a sfarsit primul sezon.
Bună tuturor!
Am urmărit serialul UMBRE! Mi-a plăcut cum s-a îmbinat atmosfera de calm … ardelenesc cu violenţa extremă. Dar nu vreau să fac pe criticul de cinema oricum nu simt în vertebra 6 că aş câştiga ceva evăr…
Vreau doar să vă spun că am organizat un Maraton de lectură Dăruieşte o carte zâmbind din data de 22.04.2016 şi până pe data de 25.04.2016 https://www.facebook.com/Daruiesteocartezambind/
Am citit 24 din 24 trei zile la rând, voluntari de toate vârstele, sexele şi categoriile sociale etc. dar în calitate de organizator pot spune că mi s-a lăţit fundul de atâta stat pe scaun ceea ce reprezintă un minus în organizare. Mea culpa! (trebuie să recunosc) Dacă HBO ar fi organizat mai repede concursul acesta.. cine ştie!Să vă de-a Dumnezeu sănătate şi sărbători fericite!
GoT. -_-
Game of thrones, zic 🙂
Californication, Sub pământ srl, Sex and the city, In deriva.
Eu nu sunt în țara, pot concura pt fiică-mea?
O săptămână faină tuturor!
Stiu ca am soriciul gros, fiindca comentez cand se da un premiu, dar sper sa fiu iertat. Pai ce-am urmarit a fost: Hung, How to make it in America, The Sopranos, Rome, True Detective.
Urzeala Tronurilor
si eu, si eu 🙂 sex and the city, in tinerete..
ROME. Am suferit enorm si eu si fii-mea din cauza ca s-a renuntat la realizarea unui nou sezon. Domnisoara din poza in ce conditii se poate castiga?
@Costinescu, e doar cu titlu de prezentare. 🙂
The Sopranos! ?
Fratiwere, in tara asta nu mai munceste nimeni, toata lumea sta cu ochii in ecran? ??
Asa de fenta zic: Californication si Totul despre sex (da, stiu, sunt o intelectuala rasata) :)))
Ps: crezi ca fi-miu ar sta comod pe pufosenia aia jucandu-se pe PS4?! Doar intreb.
Daca nu acum, poate ma tii minte pana data viitoare si cand ai un drum la Giurgiu il si livrezi personal :))))))))
@elena, păi tu ești în București. Care Giurgiu? 🙂
La urmatorul concurs fulger (n-am io fata de castig, dar ma bag in seama :))) ) o sa fiu mutata la Giurgiu cu catel, purcel si copil.
Sper sa nu se desfiinteze Astra si sa bem un vin pe terasa de la tara in cinstea Astrei cand o sa bata Steaua :)))
Ps: imi place sa te tachinez, dar elegant :*
@elena, aha, aşa facem. :*
Silicon Valley
Rome
Game of Thrones ?
Game of Thrones, True Detective
Eu mă uit la Urzeala Tronului, asa ca si sticla aia de ieri m-ar interesa …
Acum nu am prea mult timp dar am urmarit cu placere Dinastia Tudorilor!
Ps, am mai trimis un comment dar cred ca nu s-a salvat, daca e dublat sterge te rog unul din ele!
Game of thrones si Entourage.
„Band of Brothers”, „Game of Thrones” si „Rome” for the win!!
Californication si Rome.
Game of Thrones, of cors 🙂
L-as vrea pentru mine. 🙂 Mi-a placut In Deriva, iar acum urmaresc si varianta americanilor pe hbogo, In Treatment.
Mein GoT(T)! Ce de lume prinde curaj la comentarii cînd se lasă cu premii… 😉
Şi apropo de dinţii calului: e pe bej sau alb?
@krantz, un alb bejuliu. :)))))
Mama, ce l-ar vrea fi-miu! Sigur nu se poate si cu fata?
Urmaream Sex in the city, Six Feet Under, Rome.
@moatza, dacă se putea cu tot cu fată vi-l mai dădeam vouă? :))))))
Game of Thrones, dintre cele internaționale. Dar m-a prins bine și serialul Umbre realizat de conaționalii noștri 😀
Umbre!
Six Feet Under & Sex and the City
hop si eu 🙂 Silicon valley & Veep
Ala cu taxiul in romaneste, altul nu stiu 🙂
Game of thrones. Hai cu fotoliul, trai-ti-ar RNG-ul!
Umbre
OZ, Game of Thrones si Sopranos.
Game of thrones si fetele
Game of thrones, Fetele, Ramai cu mine
Mie mi-ar placea sa il am pe balcon unde sa stau sa ma uit la stele pana cand adorm 🙂 !
Game of thrones
Game of Thrones
îl vreau eu pentru studioul de lectură din Biblioteca Astra Sibiu. că acolo se vede sigla, se schimbă des șezutul și postura… e de folos pentru mai mulți, carevasăzică
și da, mă uit la Game of Thrones 🙂
Game of Thrones, Sex and the City, Girls 🙂
Sex and the city! Ce bine s-ar vedea stand in fotoliul ala moaaaale!
Larry David, Inamicul public nr. si GOT
Game of thrones, Vinyl
In deriva, cu Marcel Iures.
House of cards
Knick, Silicon Valley, Sex and the city
Band of brothers a fost singurul serial de la hbo care mi-a placut.
Frate, sincer, nu am urmărit niciun serial pe HBO. Am văzut o parte din Totul despre sex, dar după ce l-au redifuzat alte posturi tv. Asta e! Se pune?
Dacă crezi că se poate sta în acel fotoliu și în timp ce te uiți la orice program tv sau te dai pe net, bagă-mă și pe mine în urnă.
Game Of Thrones, Ray Donovan, Penny Dreadful, Magic City, Boardwalk Empire, Spartacus
Game of thrones. Supefainfotoliul 🙂
Game of thrones. Eu si milioane de oameni:))
Sopranos, Rome, Tudors. Sa fie primit, boiarule!
vicepresedinta
The Tudors , Umbre si Vinyl 🙂
The Tudors.
PS Vreau euuuu ca n-am castigat nimic niciodată (dau cu miloaga, poate poate ?)
Game Of Thrones si Californication
Vinyl este preferatul meu 🙂 cand incepe filmul imi aduc aminte de fiecare data ca iar s-a pus praful peste pick-up si vinilurile ofteaza cumintele in raft 🙂
Umbre 🙂
Umbre, Gratie si durere
Vinyl
Eu l-as vrea pentru mine. Ar fi singura piesa de mobilier din sufragerie si promit sa mai cumpar ceva asemanator, pentru a nu se plictisi acesta. Eu doar ce am descoperit Game of thrones si nu ma mai satur de el 🙂
psss.. de cand viseaza nevasta-mea la unu d’asta.. cat despre seriale.. game of thrones, spartacus, vinyl, pff.. inca descoperim pe hbo go
As vrea foarte mult un puf ca acela, daaaar si mai mult as vrea urmatoarele:
1. Sa inceteze odata isteria asta cu Game of Thrones ca deja mi-e lehamite. Poti sa dai cumva block pe Fb oricaror articole si/sau postari pe tema asta? Ca nu le mai suport.
2. Sa am HBO in grila de programe. Ca sa vad filmele pe care nu le mai prind la cinema si poate 1-2 seriale.
3. Sa vad cum arata pisica ta.
@Rox,
1) nu te pot ajuta;
2) e imposibil să nu-l poti accesa in grila furnizorului tău de cablu.
3) trebuie să-mi dai add request pe Facebook şi o vezi.
Ne-am „imprietenit” pe facebook de ceva vreme. O sa o caut 🙂
Daca da unfriend prietenilor obsedati de GoT raman fara, nici asa n-am prea multi :)))
@Rox, atunci ai văzut pisica. 🙂
Acum am vazut-o. E foarte faina 😀
(Am zis aiurea „de ceva vreme”, de fapt trebuia sa zic recent”)
@Rox, îmi zici si mie care Rox eşti? 🙂
2 indicii:
1. Numele meu e cel din adresa de mail doar ca scris normal, daca vrei sa ma identifici pe Fb, dar sa nu il scrii aici, te rog 🙂
2. Acum cateva saptamani ti-am trimis pe FB un link despre niste „amici” de-ai tai ezoterici sa te distrezi.
@Rox, gata, acum știu. 🙂
1. da unfollow la toti friendshii care posteaza despre game of thrones. (eu am dat la toti care postau altele, si probabil posteaza si game of thrones, dar nu mai vaz nimic pe fb despre el)
2. hbo e mai nou pe toate gardurile
3. nu te pot ajuta 🙂
Cel mai tare eveeer a fost sub pamant srl…dar, daca se pune, am vazut in premiera la ei asa: wrong turn (toate), how high, scream si multe altele. Dar primul wrong turn a fost memorabil pt ca eram relativ micutza si m am speriat teribil. De regula vineri seara aveau filme horror in grila. Dar la sub pamant srl m am uitat cu regularitate. Ce cadou frumos de paste ar fi fotoliul ala:)
Vasilescule, recunoaste ! Mai bagi cate un concurs din asta sa iti verifici Google Analytics :)))) cate comentarii babaiatule…n-ai sa vezi !
Eu a vazut Rome 😛
@E, păi ce treabă are Analytics cu comentariile? 🙂
zic ca vroiai sa vezi cata lume intra pe blog. de obicei nu comenteaza, dar acum cand e premiu…. 😀 😀
@E, deci io fac un gest altruist și tu… 🙂
Eu am intrat acum sa vad cine a castigat?
Deci? Pe la ce ora tragerea la sort?
😀
P.S – eu nu am participat 😀
@Livia, mai pe seară, că mai am treabă.
Salutare. Subscriu la Game of Thrones apoi completez cu Spartacus si Dinastia Tudorilor, Familia Borgia, Rome … Astea istorice ma „coafeaza” pe mine 😉
GoT
,,Umbre”. Poate face si puful asta una pe perete la mine. Hai noroc.
Cred ca i l-ai dat ,doar, pentru ca are o mata idioata …!
@Cristian Pintilie, dacă a știut și random.org de chestia asta, atunci cu siguranță. 🙂
@Cristian Pintilie, Nu am vayut niciodata o mata idioata. nici un animal idiot. Oameni, in schimb, CACALAU MARIA TA!!
Am.si.eu un.copil de 3 ani as vrea sal.adopt nam.conditi nu am.nikiun ajutor nimic cine ar vrea sami dea o.mana.de ajutor