LATER EDIT. Tocmai am tras la sorți câștigătorul. Pe numele ei Roxana Sechel. O rog să mă contacteze pe adesa de email de la “Contact” și să-mi trimită datele de livare. Vă mulțumesc tuturor și sper să aveți mai mult noroc la următorul concurs. 

Copii, aseară am ajuns târziu și cam rupt acasă. Deci mare brânză n-am mai fost în stare să fac. Daaaar, ca să mă iertați, v-a pregătit fratele vostru o surpiză mișto. Stați că vă zic acuș.

Ani de zile am visat la un fotoliu din ăsta cum puteți vedea mai jos. Cel puțin pe vremea când jucam Fifa, jinduiam rău la unul, dar nu m-am îndurat niciodată să-mi iau. Și când în sfârșit l-am avut, ghiciți ce? L-a luat în stăpânire pisica și practic nu am voie să ma apropii de el. Care aveți mâță știți foarte bine despre ce vorbesc.

Ei, uite că acum aș putea să mai am unul, prin bunăvoința fetelor de la HBO România (da, știu, lucrează și bărbați acolo, însă mă fac că nu există), dar pentru că-mi sunteți dragi și pentru că se apropie “iepurașul”, m-am hotărât să vi-l dau vouă. Îl vrea cineva?

Dacă ați răspuns pozitiv și dacă tot este branduit cu sigla postului tv, mă gândeam să-mi lăsați în comentarii care sunt serialele voastre preferate dintre cele pe care le difuzeaza sau le-a difuzat HBO-ul. Simplu ca bună ziua, nu? Mâine face băiatu’ tragerea la sorți și câștigătorului îi parvine acasă fotoliul puf. Da, știu, v-am spus că nu-mi plac concursurile prin tragere la sorți, dar mi-am promis să nu mai jurizez în veci comentarii la concursurile de pe acest blog. Nu de alta, dar s-a dovedit că aveți atâta imaginație că pur și simplu mă ia capul când e să desemnez câștigătorul. Așa că mai bine o las pe Zeița Fotuna să hotărască și-mi mai prelungesc și eu viața cu doi-trei ani.

Deci? Care vrea să facă Paștele cu șmecheria asta în casă?

P.S. Ah, știu că o să vă dezamăgesc, dar fotoliul vine fără domnișoara mișto din poză. Ca să n-avem vorbe. 🙂

P.P.S. Cred că e de la sine înțeles, concursul este valabil doar în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.

mihai_vasilescu_hbo_concurs