N-o cunosc personal pe Simona. Dar îi citesc textele, pentru că reuşeste să pună umor în nişte situaţii care de multe ori ar cere doar reacţii nervoase. Mai ales din partea cuiva cu profesia ei.

Deşi nu ne cunoaştem, în zilele de după dezastrul de la Colectiv, am apelat la ea, atunci când cineva m-a rugat să dau share unei metode de vindecare a arsurilor grave. Era un leac băbesc, scris foarte credibil, care mie, profan fiind, mi-a sunat bine. Cineva descria modul în care bunică-sa vindeca arsuri de gradul trei şi patru cu nu ştiu ce zeamă, ieburi şi albuş de ou. Simplu, miraculos, eficicient.

Dar pentru că nu era o chestie de luat în joacă, mi-am zis ca trebuie să cer sfatul cuiva de specialitate, înainte să-l distribui în reţea. Şi am rugat-o pe Simona să se uite un pic la tratamentul minune. Câteva minute mai târziu, mi-a răspuns sec: “e o tâmpenie”. Prin urmare, panaceul naturist şi miraculos, cu ajutorul căruia se vindecau şi cele mai grave arsuri, a rămas pe loc, în inboxul meu.

V-am făcut introducerea de mai sus pentru că ieri, tot ea, a scris articolul ăsta absolut demenţial despre Noua Medicină Germanică. Vă rog frumos să-l citiţi şi să vă salvaţi link-ul, ca să puteţi pocni proştii peste bot cu el, când îi mai auziţi batând câmpii despre benficiile pătlaginei în tratatrea cancerului de colon.

Gata? E bun, nu? Pe mine m-a spart chestia pe care a spus-o încă de la început:

Tâmpenia asta a creat adevărate secte pe internet în care guru manipulatori îi incită pe fraieri și naivi să respingă vaccinarea și orice tratament al medicinii convenționale ca să scape din conspirația Big Pharma. De prisos să adaug că guru însuși fuge la spital cu pletele în vânt ori de câte ori are o urgență, pentru ca mai apoi să revină cu acuze și mai fanteziste despre corpul medical.

Sunt absolut convins că toţi aveţi măcar câte un prieten susţinător al curentului respectiv, mare fan al tratamentelor naturiste cu balegă de vacă sau mămăligă vârtoasă şi adversar înverşunat al corporaţiilor Pharma, cele care ne vor răul.

Pentru toţi naturisto-onaniştii despre care vorbim, am şi eu o întrebare: cum p*la mea de s-a dublat speranţa de viată în ultima sută de ani, dacă toţi ăştia din Pharma nu vor decât să ne ia banii sau să ne vadă morţi?

Şi tot în legătură cu ei, am o propunere. I-aş pune să semnze că nu mai vor asistenţă medicală clasică. Da, frate, să dea în scris că sistemul medical e de căcat şi vor să renunţe la el de bună voie. Treabă asumată şi pentru copiii lor, că doar n-o să-şi lase progeniturile la cheremul hainilor de doctori şi al bandiţilor din Big Pharma. Frate, dar nu aşa, în dorul lelii, odată ce au semnat, să nu-şi mai poată cumpăra nici măcar vitamina C sau Cavit de la farmacie. Iar în spitale să nu mai aibă voie nici până la ghereta portarului. Şi nu vorbesc doar despre cele de stat. Nu, dom’le, nici macar la clinici private să nu mai aibă acces.

Fac pariu cu oricine, pe orice miză, că toată vitejia asta naturistă şi tratamentele cu sânge de meduză şchioapă s-ar risipi în secunda doi. Păi e uşor, băbăiatule, să faci pe filozoful curului când ştii că dacă e să fie groasă treaba, dai fuga la doctor şi te face ăla bine până la urmă. Ce, nu mă credeţi? Pai atunci aruncaţi un ochi pe net ca să vedeţi câţi părinţi au dat în scris şi au semnat că SUNT de acord să le participe copiii la orele de religie. Peste 90%, da? Râdem, glumim, dar nu ne jucăm când e vorba de dumnezeu, chiar dacă suntem atei.

Fix aşa şi cu “naturiştii” noştri. Când ar fi vorba să-şi asume că la o adică vor muri târându-se pe la porţile spitalelor, dintr-o dată parcă s-ar vedea lucrurile altfel.

Sictir, bă, fariseilor!

mihai_vasilescu_idiot

sursa foto