…şi nici nu o să înţeleagă vreodată.

– Că este numai şi numai vina lui, dacă trebuie să vină cu bani de acasă ca să finanţeze Steaua.

– Că trebuie să fii nebun să laşi un club de dimensiunile Stelei, un brand uriaş în România şi în Europa, fără departament de Marketing. Da, stiu, pe hârtie există. În realitate este nul şi neavenit. Probabil îl conduce, cu o mână de fier (dreapta, după câte se aude), Mache.

– Că sigla aia, despre care spunea că nu valorează nici 5000 de euro, l-a îngropat. Şi o să se lămurească la următoarele meciuri de campionat. Mai trist este că şi el a îngropat-o, la rândul lui.

– Că numai un monument de prostie, ca domnia sa, nu ar fi profitat de un trend atât de favorabil precum cele trei campionate câştigate consecutiv. Au fost şapte ani în care Steaua nu a luat campionatul şi totuşi suporterii umpleau stadionul. Acum e gol.

– Că în ultimii zece ani, echipa făcut performanţă doar în perioadele când a avut antrenori care nu i-au permis să intervină peste ei. Ce poate fi mai concludent decât faptul că s-au luat două campionate cu Becali la puşcarie, perioadă în care clubul a fost condus cu adevărat de Reghecampf? Nu, să nu aud vreun cuvânt despre Argăseală.

– Că dacă arunci o privire în jur o să observi cum absolut toate cluburile mari din lume au propriile lor academii şi centre de juniori. Adică exact aşa cum avea şi Steaua, până să le desfinţeze domnia sa, stapânul absolut de sclavi.

– Că nu mai suntem in anii ’90 când singura idee de business era să cumperi ieftin şi să vinzi scump. Nu mai suntem nici măcar în anii 2000, când fix pe sistemul ăsta, domnia sa latifundiarul s-a îmbogăţit vânzând parcele de păşune pentru ovine.

– Că în ţara asta a mai fost unul care credea că le ştie pe toate. Îl chema Nicolae Ceauşescu. A murit exact din acest motiv. Asemănările dintre cei doi sunt frapante, în unele privinţe.

Atât. Astea-s singurele lucruri pe care nu le-a înţeles şi nici nu le va înţelege vreodată.

Steaua – Rosenborg. #revoltasuporterilor

Posted by Mihai Bendeac on 20 August 2015