Am rămas aseară cu gura căscata. La propriu. Mă uitam la ştiri pe protv (să nu v-aud că începeţi să comentaţi ceva) şi dintr-o dată au dat-o p-asta: în Bucureşti există Agenţia de Credite şi Burse pentru Studenţi. Staţi că nu e nimic deosebit încă, partea tare abia acum urmează. S-a înfiinţat acum şase ani, în 2009, şi până ieri nu acordase nici măcar un singur credit! Voi înţelegeţi ce vorbesc eu aici? Şase ani, 2191 de zile (2012 a fost an bisect) în care nu au acordat niciun credit, deşi ei cu asta se ocupă! Cât de tare e asta?

Băbăiatule, luam un student de pe stradă şi tot dădeam măcar unul. Îl pândeam când ieşea de la cursuri şi-l potcoveam cu o bursă de studii de nu se vedea. Ca să nu mai zic că agenţia are zece angajaţi. Îi obligam pe toţi să vină cu câte un nepot, văr, fiu, fiică şi tot mă mai făceam că muncesc.  Ţi-ai găsit, oamenii se cred jucători de whist şi încearcă să câştige „la zero”.

Dar aţi prins-o pe asta? Zece angajaţi, plus directoarea. Unsprezece oameni care de şase ani vin la muncă în fiecare zi, pe banii noştri, absolut degeaba. Poate cineva să-mi explice cam cum se desfăşoară o zi de activitate normală în cadrul Agenţiei de Credite şi Burse pentru Studenţi? Ce căcat fac ăia acolo, de dimineaţă până la 15.30 (la stat se pleacă mai repede, ca să nu te surmenezi), de atâta amar de vreme? Pentru că un lucru e clar, sigur-sigur nu se ocupă cu acordarea de credite şi burse pentru studenţi. Unfuckingbelievable!

Ştiu că vă e lene sau greaţă să daţi click pe link-ul către ştire, dar dacă aveţi două minute aţi putea s-o faceţi. Conţine un interviu cu distinsa directoare pe care trebuie musai să-l vedeţi. Femeia explica foarte relaxată că sunt nişte probleme cu normele si metodologia de acordare a creditelor, dar că se ştie de problemă şi se va rezolva. Băăăă, de şase ani???!!! Nu sunteţi sănătoşi la cap? Când p*la mea se va rezolva? Dacă eram un elev în clasa a opta când s-a înfiinţat Agenţia curului, acum mă apropiam de terminarea facultăţii şi tot nu pupam nicio leţcaie de la voi.

Totuşi, după ce treci de şocul iniţial, îţi dai seama că ideea nu este chiar aşa de rea. Ba, mai mult, e chiar avangardistă, pentru că aplicarea ei în alte domenii ar însemna scăderi de costuri spectaculoase. Păi imaginaţi-vă cum ar fi, de exemplu, o grădină zoologică fără animale. La revedere cheltuieli cu tonele de carne pentru lei, tigri şi lupi, nu mai încălzeşti pentru cine stie ce dihănii care trăiesc în deşert, adio curăţat apa la aligatori. Gata, ai scăpat de toate astea. Angajezi doi-trei directori, 20 de îngrijitori sau paznici şi cu asta basta, ai redus costurile la minim.

Sau poţi să înfiinţezi o Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri, fără să ai autostrăzi şi drumuri. Oh, wait…

mihai_vasilescu_multime_goala

sursa foto