Cauţi un produs pe net. Găseşti magazinul virtual care-l comercializează (să zicem prețulverde.ro). Pățit fiind cu tot felul de comercianți online dubioși, pui mâna pe mobil și faci comanda telefonic. Doar așa ca să fii sigur că s-a înțeles ce vrei, cum vrei, unde vrei. Operatorul finalizează comanda și totul se încheie prietenos cu „mâine ajunge produsul la dumneavoastră, o să vă sune curierul”. Mulțumesc, sunteți zeii magazinelor online.

Se face mâine. Trece juma’ de zi. Trece ziua aproape de tot. Suni la curier să-l iei la beștelit pe motiv că de ce nu mai vine. Ăla ridică din umeri. N-am ce să vă aduc, nu avem livrare pe numele dumneavoastră. Suni la magazinul online (să zicem prețulverde.ro). Când ați făcut comanda? Ieri. Stați să verific. Aaa, n-a plecat spre dumneavoastră. Pai de ce, dom’le? Nu știu, dar n-a plecat, probabil au uitat băieții de la depozit. Înjuri în gând, dar ce poți să mai faci? Cu băieţii de la depozit nu te pui. Ok, puteți să mi-o trimiteți mâine? Desigur, v-o trimitem mâine. Bine, pa.

Se face mâine. Trece juma’ de zi. Trece ziua aproape de tot. Nu mai dai telefon la curier să-l beștelești, pentru că deja ai o bănuială urâtă. Suni la magazinul online (să zicem prețulverde.ro) şi bănuiala se transformă în certitudine. Produsul dumneavoastră n-a plecat. Undeva, in fundul creierului începe să pâlpâie becul roșu. Deocamdată îl ignori. Păi de ce n-a plecat? Nu știu, probabil nu l-au trimis băieții de la depozit. Este prima oară când te întrebi dacă băieții de la depozit n-ar trebuie să moară. Treci peste becul roșu care a intrat pe modul de alarmă și te interesezi dacă totuși ai putea să primești produsul mâine. Nu știu, mă interesez si vă sun în douăzeci de minute. Ok, ce mai contează încă douăzeci de minute?

Trec douăzeci de minute. Trec încă douăzeci. Trece o oră. Şi douăzeci de minute peste ea. Pui mâna pe telefon si suni la magazinul online (să zicem prețulverde.ro).

Îl informezi pe băiatul care trebuia să te sune că, probabil, trăiți în două realități paralele, unde timpul se măsoară diferit. Nu înțelege aluzia. Îi explici că douăzeci de minute intră de patru ori într-o oră și douăzeci de minute. În sfârşit pricepe, dar il doare în cur. Nu știu ce să vă spun, nu mi-au confirmat băieții de la depozit. Este a doua oară când te gândești dacă băieții de la depozit n-ar trebui să păţească ceva nasol. Sau dacă n-ai ales persoana greșită să faci comanda. Poate ar trebui să discuţi direct cu băieții de la depozit?

Îl informezi că stai cu el în telefon până-i confirmă băieții de la depozit. Nu se poate. De ce nu se poate? Pentru că se fac colete multe și poate mai durează până vine mail-ul de confirmare. Mail-ul? Nu, te rog, fără mail, aș vrea să-i suni să-ţi confirme la telefon. Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că băieții de la depozit nu au telefon. Serios? Serios. Și dacă ia foc depozitul, băietii de la depozit, ce morţii mă-sii fac, cum cheamă pompierii? Pauză pentru rumegat replica. Apoi eşti interogat sec şi sictirit: dom’ne, mai vreţi comanda asta sau nu?

Nu are rost să vă mai scriu continuarea. Am făcut o semi-criză de nervi în care i-am explicat cam ce cred eu despre el şi prestaţia lui profesională. Sunt ferm convins că nu a înţeles şi nici nu l-a interesat. Este foarte posibil să fi ţinut telefonul depărtat de ureche, scălămbăindu-se în timp ce eu vorbeam. Şi mi se pare absolut normal, acu’ n-o să stai să asculţi toti fraierii care se simt datori să-ţi dea sfaturi doar pentru că au comandat ceva de la tine. Ia mai dă-i dracului!

Am vrut comanda. Sunt un om slab. Nu aş mai fi avut puterea să o iau de la capăt cu alţii. Da’ m-am gândit să vă spun şi vouă cum e să ai ghinon când comanzi de la un magazin online (să zicem pretulverde.ro).

mihai_vasilescu_comert_online

 

sursa foto