Fiţi atenţi aici, că n-aţi mai văzut aşa ceva.

Am câţiva prieteni care nu-s chiar cu toate ţiglele pe casă. Oamenii s-au apucat să facă o şmecherie cum nu prea s-a mai văzut nici pe la noi, nici pe-aiurea: au plecat să filmeze un documentar de travel, pe motociclete, prin România. Vinerea trecută s-au cărat din Bucureşti şi acum o ard prin ţară. Treabă care o să ţină vreo 17 zile, dacă îmi aduc eu bine aminte.

Ei bine, deși nu pare, există o parte funny şi pentru noi ăştia care stăm în faţa calculatoarelor. Știți care e? Putem să-i direcționăm noi încotro s-o apuce. Pe bune! Oamenii iși postează traseul pe pagina lor de Facebook și putem intra acolo ca să le spunem în ce loc vrem să se ducă. Condițiile ar fi două. Să nu le zici să meargă mai mult de 300 de kilometri într-o zi, nu de alta dar românul s-a născut glumeț și se găsea sigur cineva să-i pună să facă un traseu „light” Arad-Vama Veche-Satu Mare-Călărași. A doua ar fi să nu le dai o destinație unde deja au fost. Seems legit.

Partea și mai mișto este că a început să plouă în toată țara. Hai să-i plimbăm un pic prin bălți, ca să simtă si ei că muncesc, nu că se distrează. Mie, personal, imi pare rău că n-am plecat pe undeva în concediu, că-i puneam să vină exact în locul unde mă aflam, să dea si ei o bere. Dar voi puteti să faceți asta, chemați-i pe unde aveți chef si rugați-vă să n-aibă arici la buzunar. Iar dacă n-aveți chef de fețele lor, trimiteți-i prin pustietăți sau în creierii munților.

Bun, îi găsiți aici pe toți dilii care au plecat și dincoace toate detaliile despre Cumotorul.ro.

P.S. Să nu uit. Mi se pare de un mare porc că niciunul dintre importatorii și distribuitorii de motociclete din țara asta nu a vrut să le pună la dispoziție patru bucăți. Au plecat băieții cu ale lor de acasă. Și este un proiect la care se muncește de mai bine de jumătate de an (știu sigur asta), unde sunt băgați si cei de la Discovery sau Ministerul Turismului, nu e o vrăjeală de doi lei.

mihai_vasilescu_cumotorul