Prima mea masina

Daca a existat vreun lucru la care am visat, dupa ce am ajuns in Bucuresti, a fost sa am masina. Ma terminasera psihic distantele uriase (veneam din Valcea, da?) si mijloacele de transport in comun.  Zadarnic m-am milogit de taica-meu sa-mi dea Dacia lui. Mai degraba il rugam sa-si doneze un ochi sau o mana. Desi o tinea nemiscata in fata blocului cate 350 de zile pe an, pentru celelalte zile in care avea nevoie de ea, nici nu se punea problema sa mi-o dea la Bucuresti.

In anul doi de facultate, am lucrat la Pizza Hut. Unde, am constatat cu stupoare, ca reusesc sa castig mai mult decat ai mei parinti la un loc. Asa ca, am inceput sa strang bani pentru visul meu. Cateva luni mai tarziu o aveam. Pe ea, prima mea masina.

sursa foto

Da, a fost o Dacie 1100. Si masina cea mai draga mie, dintre toate pe care le-am avut. Sunt convins ca, daca s-ar fi putut, o pastram pana in ziua de azi. O dichiseam, o bibileam si ieseam cu ea in week-end la plimbare. Senzatie ar fi fost. Cu putin efort o faceam si decapotabila. Si facea icter juma’ din hipsterimea bucuresteana.

Toata mecanica pe care o stiu, am invatat-o aplicat si empiric cu „ajutorul” ei. Tot ea m-a invatat o gramada de chestii despre viata si despre cei ce ne inconjoara. Sau credeti ca e usor sa schimbi un cablu de ambreiaj rupt, cand motorul e pe spate si toata dracovenia aia trece pe sub masina. Mda, poate pare banal, dar nu e. Dar daca s-a rupt chiar cand erai cu o tipa in masina, careia-i spui „stai papuse ca revin indata, am o mica problema la ambreiaj” si apoi te vede cum dispari sub masina, iar doua ore mai tarziu iesi de acolo negru, unsuros si injurand de toti sfintii mai pare asa simplu? Sau cand pleci cu doua baragladine din discoteca, semnalizezi dreapta si din volan incepe sa iasa fum, pentru ca exista un contact imperfect, iar una din alea doua incepe sa zbiere din toti rarunchii „luam foc, luam foc, ardem ca sobolanii”, asta cum mai e? Tot simplu?

Sau sa calci pedala de frana, in centru pe „Elisabeta”, dar o simti cum se lasa moale in podea si nu mai revine de acolo. Si tu te uiti disperat in ce ai putea sa opresti fara sa omori pe nimeni si fara sa faci praf masina. Suna bine, nu? O urci pe o bordura si multumesti cerului ca n-ai schilodit pe nimeni, nici macar pe tine, iar doua zile mai tarziu schimbi pompa de frana, fara macar sa fi vazut vreodata cum arata una, singur-singurel in fata portii.

Am o cicatrice pe mana dreapta, fix jos, la incheietura, facuta cand trageam de un colier intepenit. Si am tras pana a iesit, dar s-a proptit si incheietura mea in vasul de expansiune (model din ala tip borcan de sticla) pe care l-a spart instant. Iar eu mi-am tras o taietura spre care se indreptau toate privirile doamnelor milostive si suferinde din dragoste, pe care le intalneam prin mijloacele de transport. Pentru ca arata fix ca si cum as fi avut o usoara tentativa de suicid, din aia cu taiat de vene. Se uitau la mana mea si instant le dadeau lacrimile, cand vedeau asa frumusete de baiat (eu, despre mine e vorba) trecut prin experiente de viata asta de crunte. Eu le citeam gandurile, da’ ce era sa fac? Sa ma apuc sa strig „m-am taiat cand munceam la masina, fa”? Parca nu dadea bine si stricam si frumusetea momentului.

Intr-o iarna din aia grea, cu minus douaj’ de grade, mi s-a rupt un pivot (inferior, pentru cunoscatori) in mijlocul strazii. Stateam in frig, dardaiam si ma uitam la ea, gandindu-ma ca trebuie s-o parasesc acolo, pentrucadece: de unde mama dracului mai gaseam eu pivot inferior de Dacie 1100, cand ea iesise din productie de vreo treizeci de ani? Si cum ma cainam eu cu gandul ca-mi voi abandona masina, ca un iubit nerecunoscator, a coborat din autobuz un nene. A venit intins la mine, de ziceai ca ne stiam dintotdeauna. S-a uitat la masina si apoi mi-a zis:

-S-a rupt pivotul inferior, nu?

-Da, exact.

-Stai aici ca am eu unul acasa, ma duc si ti-l aduc acum.

Eu eram inca in stare de consternare, cand omul s-a intors cu piesa. Nu numai ca n-a vrut niciun ban, dar s-a pus gospodareste pe treaba, langa mine. O ora jumatate mai tarziu, eram la volan si nu-mi venea sa cred ca se mai intampla si din astea.

Si in zilele noastre, din cand in cand il mai pomenesc in gandurile mele bune pe taximetristul care a oprit pe o ploaie din aia torentiala (e putin spus la cum turna afara, dar nu am alt termen, poate diluviana ar fi mai potrivit), sa vada daca ma poate ajuta cu ceva. Iar cum eu facusem „pana prostului”, era evident ca da, putea. Si a stat omul sa scoata din rezervor doi litri, ca sa pot sa o iau din loc. Dupa care a plecat, lasandu-ma cu mana in care aveam banii intinsa si cu gura cascata, cand l-am auzit spunand: „lasa ma baiatule, ca poate vreodata o sa am si eu nevoie si atunci mi-as dori sa apara cineva sa ma ajute”. Taximetrist, da, pe care eu ii consider un fel de sub-specie a regnului uman. Dar asta pentru ca si eu sunt un soi de cretin, d-aia.

Am fost nedespartiti aproape trei ani si, asa cum va spuneam mai sus, as fi avut-o si in ziua de azi, daca nu m-ar fi parasit intr-o zi cacacioasa de Decembrie. Trebuia sa plec la Bucuresti dis de dimineata, pentru ca mai existau doua zile lucratoare intre Craciun si Revelion. Toata seara s-au rugat doua gagici de mine sa le iau si pe ele cu mine a doua zi. Habar nu am de ce le-am refuzat, pentru ca practic nu aveam niciun motiv intemeiat. Dar, dupa cum se stie, nimic nu este intamplator. In seara respectiva a nins. Prima zapada din anul ala. Eu am plecat totusi la Bucuresti in zorii zilei, dar pe autostrada la kilometrul 72 (o fi o coincidenta ca este si anul nasterii mele?), o rafala de vant m-a impins in lateral. Masina era extrem de usoara in partea din fata (repet, motorul il avea in spate) si abia dupa ce am patit-o am aflat ca multi proprietari de Dacia 1100 mergeau iarna cu un sac de nisip in portbagaj, ca sa echilibreze greutatea. Eu nu aveam asa ceva. Vantul mi-a impins botul, am luat-o inspre camp, unde zapada avea peste 30 de centimetri. Asa ca, nemaiputand sa inainteze, masinuta mea s-a dat peste cap. O rasucire completa, ca in filme.

Cand a revenit inapoi pe roti, usa de la sofer s-a deschis si eu am fost aruncat afara (ce bine ca nu aveam centura) in pozitia stand pe vine. M-am ridicat in picioare si nu-mi venea sa cred ca sunt intreg. Nici macar nu ma murdarisem, ce sa mai vorbim de vreo contuzie. Dar masinuta mea era turtita complet in partea din spate si in dreapta la „locul mortului”. Daca cele doua fete ar fi venit cu mine, am mari indoilei ca ar fi scapat intregi. Cea care ar fi stat in spate, la cum arata masina, nu cred ca scapa cu viata. De-aia va ziceam ca nimic nu este intamplator. Asa, eu eram intreg, stateam in picioare si, din epava care cu putine minute inainte fusese masina mea, se rasuna tare in plin camp „Good bye, my love, good bye” (da, ascultam Demis Roussos, e de porc?).

A oprit o duba care vazuse ce s-a intamplat. Si-au facut cruci aia din ea cand m-au vazut intreg si m-au luat cu ei la Bucuresti. Evident, la ora aia nu-mi dadeam seama dar eram in stare de soc. La firma unde lucram, cand au auzit ce s-a intamplat, m-au facut pachet si m-au trimis inapoi la Valcea. Pe drum, am oprit la locul faptei, sa mai recuperez ce se putea din masina. Am ramas prost cand am vazut ca din casetele mele audio lipseau cateva. Dar nu asta m-a socat. Ci faptul ca ala care le furase a stat sa ALEAGA. Voi va dati seama cam ce fel de om trebuie sa fii ca sa intri intr-o masina facuta praf, sa hotarasti ca ai vrea sa furi casetele si in loc sa le iei dracului pe toate (erau maxim douazeci) sa stai sa te uiti ce-i cu ele? „Demis Roussos, buuun, imi place, o iau. Abba? Hmmm, nu prea-i suport. Celine Dion? Da, sa fie primit! CC Catch? Ia mai da-o dracului”! Si asta petrecandu-se intr-o masina facuta terci, pe camp, in zapada. Asa suparat cum eram, m-a pufnit rasul cand mi-am imaginat scena.

Nu-i bai, asta care luase casetele a fost mic copil. Pana dimineata au intrat la treaba tiganii. Au furat absolut tot ce era posibil sa fie desprins de acolo. Inclusiv scaunele si volanul! Practic n-a mai ramas decat o parte din blocul motor si caroseria, pana dimineata. Ce dracu or fi facut cu ele, habar nu am. Dar ce tigan esti tu daca gasesti ceva de furat si nu furi, chiar daca nu-ti trebuie? Sictir!

Am luat epava de acolo si am dus-o la tara, dar n-a mai putut fi transformata in masina vreodata. Cateva luni mai tarziu mi-am mai luat o Dacie 1100, dar n-a mai fost iubire la prima vedere si nici „chimie” intre noi. Am folosit-o vreo jumatate de an, dar nu-mi facea nicio placere sa merg cu ea. Aproape ca o uram. Parea un epigon al celeilalte. Am vandut-o cu inima usoara. Mie inca mi-e dor de prima, de Ea.

sursa foto