Daca a existat vreun lucru la care am visat, dupa ce am ajuns in Bucuresti, a fost sa am masina. Ma terminasera psihic distantele uriase (veneam din Valcea, da?) si mijloacele de transport in comun.  Zadarnic m-am milogit de taica-meu sa-mi dea Dacia lui. Mai degraba il rugam sa-si doneze un ochi sau o mana. Desi o tinea nemiscata in fata blocului cate 350 de zile pe an, pentru celelalte zile in care avea nevoie de ea, nici nu se punea problema sa mi-o dea la Bucuresti.

In anul doi de facultate, am lucrat la Pizza Hut. Unde, am constatat cu stupoare, ca reusesc sa castig mai mult decat ai mei parinti la un loc. Continuarea →