1,337 cititori

Romania – Argentina, altfel de cronica

Fara doar si poate suntem „regii” sau „regina” amicalelor. Avem un dar de neimaginat sa ne concentram in meciuri care nu intereseaza pe nimeni si trebuie bifate in calendarul international. Luptau baietii cu o darzenie de speriat, demna de o cauza mai buna (cum ar fi meciurile oficiale, de exemplu). Nu exista meci amical al nationalei in care sa nu ni se aduca aminte de celebrul 5-1 cu Germania de pe Giulesti si de victoria contra Spaniei (ba chiar cu treaba asta ne-au impuiat capul ani de-a randul, pentru ca era la un moment dat, singura infrangere a ibericilor).

Trebuie sa fii naiv, complet neinitiat sau femeie ca sa nu-ti dai seama ca baietii aia din tara tangoului s-au prezentat aseara la meci, pentru ca „asa trebuia” (era contract semnat). Din punctul lor de vedere, doua beri si o friptura de vita argentiniana, ar fi fost un castig mult mai mare decat tremuraturile seriase, cauzate de ploaia si frigul de pe National Arena. Nu am auzit NICIODATA in viata mea de vreo echipa, la nivelul asta, care sa intre pe teren  fara sa faca incalzirea. Pur si simplu nu-mi venea sa cred. Intrebati orice preparator fizic ce pericol presupune sa intri la efort, fara incalzire. Pana si eu inainte sa ma duc sa ma tarasc prin parc, imi dezmortesc cateva minute oasele si incheieturile. Argentinenii nu si nu. „Hai bre, nu vezi ce frig e la astia? Ce sa ne mai incalzim ca si asa ne racim la loc. Messi, hai baga un selfie cu baietii.” a zis Mascherano in timp ce sufla intr-un ceai fierbinte, cu un sfert de ora inainte de „meciul secolului”. Asta asa, ca sa intelegem cat chef aveau ei de partida asta.

mihai_vasilescu_argentina

sursa foto

Si daca se mai indoia cineva, nu aveai cum sa nu il vezi pe Messi vomitand pe teren. Eu inteleg ca tuturor le e greata de Romania, dar chiar asa? Deci va dati seama cata chemare spre fotbal avea Lionel miercuri seara. Dealtfel, s-a si vazut cum s-a plimbat pe teren. Si chiar asa, cu bolul alimentar incercand sa iasa necontrolat si spasmodic pe iarba, tot a incercat doua sprinturi. La amanadoua a fost oprit in ultima instanta de bravii nostri fundasi. Desi eu cred ca tot greata l-a tinut sa nu traga la poarta. Si tot meciul a fost in aceeasi nota. Ai nostri „luptau ca leii” pentru ceva ce nu-mi pot explica, iar ailalti faceau act de prezenta avand si scurte momente de luciditate cand ajungeau la finalizare.

mihai_vasilescu_messi_vomitand

sursa foto

Noroc cu cei doi comentatori ai pro-ului. Parca nu erau sanatosi la cap. Ziceai ca jucam cel putin semifinala de Campionat Mondial, asa se agitau si zbierau. Partea proasta a fost ca, in prima jumatate de ora, nu au nimerit niciun jucator de la adversar. Ah, da. Si din nou ne-au furat arbitrii. Looool. Ma intreb care a mai fost miza furtului de data asta? Pentru ca, de obicei, noi „nu suntem doriti la turneele finale, pentru ca suntem o tara mica”, am incheiat citatul aproximativ. Dar acum, pentru ce ne-au mai furat? Asa din obisnuinta?

Dar ca sa nu ziceti ca sunt carcotas, tot mi-a placut si mie ceva la meciul asta. Torje, frate. Bai a avut piticul asta o minte si o strategie brici. De doua saptamani, de cand a aflat ca o sa fie convocat il tot perpelea un gand: „Cum naiba sa iau eu tricoul lui Messi? Ca precis o sa se inghesuie toti pe el. Cum ma bat eu cu paluga aia de Gardos, cand s-o duce sa-l ceara?”. Si i-a venit ideea salvatoare. A copt-o, a pus-o la punct si in conferinta de presa din saptamana meciului, a dat-o. A spus-o asa nonsalant, in treacat, ca sa fie mai credibil, desi inima-i batea ca dracu’ si tinea degetele incrucisate, sa-i iasa: „Aaa, Messi, da puteti sa-i cereti tricoul, dar sa stiti de la mine ca nu il da niciodata. O arde ca il are promis deja sau ca tre’ sa-l duca la spalat. Dar voi faceti cum vreti, eu numa’ zic”.

Vanzare negativa frate. Psihologie inversa. Tare Torje asta. Au muscat-o toti „stie el ce stie, ca doar joaca in Spania”. Cine credeti ca s-a dus glont la Messi si i-a luat tricoul? Da, ati ghicit, Gabriel Torje. Apai daca nici asta nu a fost lucratura fina, harneala pe fata,  nu stiu ce sa mai spun. Ia uitati aici, ca sa n-avem vorbe:

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=rUJhlfg8ZmM&w=640&h=360]

 

Dealtfel, reactia lui Piturca, este mai mult decat elocventa: „Da? I l-a dat? Auzi, al naibii. Pitic la pitic trage“. Si asta a fost si cel mai pertinent comentariu al selectionerului, referitor la aceasta intalnire „istorica”. Pentru ca dupa aia a dat ceva de genul ca el nu sta pentru bani la Nationala, ci ca sa faca performanta. Da’ sa nu cumva sa-i umble la Contract ca iese nasol. D-ale lui Piti.  

mihai_vasilescu_piturca

sursa foto

   In alta ordine de idei, poza asta de la statia de metrou Unirii 2, face toti banii:

mihai_vasilescu_condamnari

5 de păreri la “Romania – Argentina, altfel de cronica

  1. in calitate de femeie initiata in ale fotbalului si chiar pasionata de fenomen , am fost dezgustata de “marea” echipa a Argentinei…Cred ca oamenii au crezut ca o sa gaseasca maimute in tribune si ca nu merita sa faca un efort suplimentar in afara de acela de “a ne onora” cu simpla prezenta si cu o voma a marelui Messi pe marginea terenului…hmm!..urat!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  2. …deh, cine te pune sa asculti comentariul patriotic al oricarui post tv romanesc…asa-ti trebuie!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  3. nu, doar Pro, dar personal, toate meciurile transmise de posturile romanesti le ascult pe MUTE! Am obosit de atata scenarita universala anti-romaneasca. Apropo, pe vremuri, in anii 90, era un post de radio – NOVA Fm – care transmitea de pe terasa Teatrului Giulești meciurile Rapidului. Erau super hazlii, ceva în genul Academiei Cațavencu din vremurile bune!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @valerianus65, am incercat si eu asta cu mute o data. Era nu stiu ce meci transmis de tvr1. Atunci chiar nu am mai rezistat. Pe aia doi chiar nu-i puteai asculta. In rest parca se face prea liniste. Asa macar ma mai amuz. Trebuia sa fac altceva. Sa-l dau pe mute si ascult transmisia de la radio. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.