1,344 cititori

Nu exista nu pot, dixit leguitorul

Ia auziti aici stire:

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, va lua măsuri împotriva celor care fac economii la agentul termic, interzicând prin lege închiderea caloriferelor. Scandalurile legate de închiderea caloriferelor în blocurile cu repartitoare de căldură se apropie de sfârşit. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a decis să pună capăt “şmecheriilor” la care apelează locatarii atunci când îşi închid caloriferele şi beneficiază de căldură de la vecini. “Românii simt nevoia să se fenteze unii pe alţii, asta este gena noastră. Acum, împreună cu institutele de cercetări din domeniu şi cu facultăţile de profil, vom face nişte studii şi analize în aşa fel încât să impunem o temperatură de confort de 20 de grade Celsius, prin reglementări legislative şi sancţiuni pentru cei care nu le respectă. Vom găsi o formulă matematică într-un program de calcul şi îi vom obliga prin lege pe cei care şi-au închis repartitoarele şi care primesc căldură de la vecinii cu căldura pornită să plătească gigacaloria consumată”, ne-a declarat Doru Ciocan, preşedintele ANRSC. 
Sursa: – http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/230019/2014/Inchiderea-caloriferelor-VA-FI-INTERZISA-prin-LEGE

Prima oara am vrut sa injur, da’ pe urma mi-am dat seama. Pai asta e cea mai buna treaba care se putea intampla pentru populatia din Romania. Legea asta este doar inceputul. Practic, guvernantii, au descoperit piatra filozofala. Bai fratilor, pai daca prostii astia de romani nu vor sa traiasca bine asa de buna-voie, lasa ca-i obligam noi. Si au luat-o usor cu incalzitul iarna. Lasa ca va facem noi sa nu mai tremurati sub paturi. Si treningurile alea odioase pe care le purtati in casa, jos cu ele! Gata, caldura si huzur. Va facem noi sa umblati in boxeri si maieu. Plus ca va creste si natalitatea. Pai una e sa-ti umble nevasta prin casa in echipament de ski, cu halat deasupra. Si alta e s-o prinzi tu la „nudu’” gol, nu? S-a terminat cu vanzarile la paturi, plapumi, pilote si alte chestii din astea ce vor deveni inutile. Tropice scrie pe noi. In schimb sa se pregateasca  toti producatorii de deodorant si sapun. Din octombrie incepe sezonul pentru ei. Vor curge rauri de transpiratie pe romani, in sezonul rece. Trebuie sa se spele, nu?

mihai_vasilescu_frig

Sursa foto

Am lamurit-o cu incalzitul. Pe acelasi principiu bagam legea si vara, cu racoarea. Tot romanul va fi obligat sa aiba minim ventilator din ala cu apa, in casa. Dar asta daca e singur pe proprietate. Daca sta la bloc, vila, ansamblu rezidential si vecinii de pe langa, au toti aer conditionat, atunci vor fi obligati sa-si instaleze si ei. Pai hotii astia sunt in stare sa se racoreasca prin pereti. Lasa ca va cumparati voi frumusel aparate de minim 12.000 btu. Pe care de la 29 de grade incolo le PORNITI, da? Nu stam asa sa ne uitam la ele. Iar de pacalit „organul”, nici vorba. Pentru ca vor umbla agenti pe strada si se vor uita dupa condens. Unde nu picura, inseamna ca nenorocitul sta cu aerul conditionat inchis in casa si fura racoarea de la vecini. Iti taie amenda, pana ajunge la usa. Hotule, de aer racoros, care esti tu hot.

mihai_vasilescu_aer-conditionat

Sursa foto

Si cu astea doua legi i-am obligat pe plangaciosii astia sa nu mai fure de la altii.

Da’ stati asa, daca ne e cald iarna si racoare vara, nu inseamna ca traim mai bine. Putem continua cu legile care-i vor obliga pe romani sa-si creasca nivelul de trai. Legea cosului zilnic obligatoriu. Ca sa nu mai umble nenorocitii aia de pensionari cu parizerul dupa ei. Bagam organe de control la magazine. De fapt, stati asa, ca nici nu e nevoie. Ce sa mai platim atatia controlori? Casierele vor avea drept de control deplin. Ai ajuns la casa cu mancarea. Daca nu trece de un anumit plafon (nu stiu cat, ziceti si voi acolo o suma de ordinul sutelor de lei noi) cumparatorul e trimis frumusel inapoi sa mai bage in carucior. Pai ce e asta??? Nu va e rusine cu bucata asta de salam si kilul asta de cartofi? Vreti cumva sa luati amenda? Nu vreti! Atunci faceti bine si mai luati niste produse. Si sa nu va prind cu chifle si magiun. Ia uitati la domnu’ ce are in cos! Matale de ce nu faci la fel, tataie???!!! Si dumneavoastra? Alo, domnuuuuuu’, margarina??? Si atat? Eu cred ca vreti sa ma dau jos de pe scaunul asta sau sa sun la 112! Va bag in puscarie, leprelor! Aveti cinci minutele sa va prezentati la casa cu cosul plin! Altfel sun la politie!

mihai_vasilescu_pensionari

Sursa foto

Pai nu? Javrele astea de romani nu vor, aia e. Da’ lasa ca ii facem noi sa vrea! Or sa ne multumeasca, hotii si nerecunoscatorii astia!

6 de păreri la “Nu exista nu pot, dixit leguitorul

  1. Am observat ca te dai mare “grammar freak” …
    Sa stiiiiiiii ca nu se pune “.” (punct) dupa titlu

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @alghenu, si soarele are pete. 🙂 Am corectat, va foarte multumesc.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @alghenu, simt o usoara nesiguranta in folosirea “i-urilor” de la “stii”? Si pentru ca ti-a fost lene sa cauti pe “goagal”, ai dat-o asa. 🙂 Zi ca m-am prins. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Nu. Stiam ca se scrie cu 3 de “i”. In schimb m-am uitat la grammar (nu stiu de ce, ca doar scriu numai in engleza la munca – poate autospelling-ul asta e de vina )

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @alghenu, cu patru “i” se scrie. Cu cât pui mai multi “i”, cu atât se subînțelege ca “stiii” mai multe. :))) Ah si dacă tot ne place sa corectam, vezi ca se spune “cu trei i”, ca nu manânci “trei de covrigi”. :))) “De-ul” il folosesti matale pentru numerele mai mari de 20. Hai ca ma pricep. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Acum am citit si postul ca inainte ma oprisem la titlu. F tare! Dar chestia tare e partea cu 20 de grade. Eu zic sa dea legea asta in toata Uniunea Europeana, poate asa incep si chitrosii aia de francezi sa dea drumul la caldura. Eu am stat intr-o garsoniera in care iarna cu caldura la maxim (radiatoare electrice) abia daca ajungeai la 19-20 grade – si era super cald – cand mai mergeam la alti colegi acasa nu prea se depasea temperatura de 18 Celsius. Sau in tarile nordice unde daca treci de 18 e prapad – nu mai pot sa mai gandeasca si dau drumul la aer conditionat. Iti dai seama asta da boierie – sa stai cu radiatoarele la maxim pe caldura si cu aparatul de aer conditionat pe frig…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.