5,971 cititori

Biserica propovăduiește incestul?

Mă scuzaţi, aveţi un moment să vorbim despre domnul dumnezeul nostru?

Recunosc, sunt un ingnorant în ceea ce priveşte biserica. Nu am citit biblia şi nici nu-mi doresc. Am avut pe vremuri o singură încercare, dar n-am reuşit să parcurg mai mult de două pagini. Serios, era aşa de întortocheat și aiurea scrisă scrisă, iar pe mine mă aştepta pe noptieră “20.000 de leghe sub mări”, c-am renunțat cât ai zice “Nautilus”. Voi ce-aţi fi ales în locul meu? Exact.

Tocmai din acest motiv sunt atât de ignorant în acest domeniu încât habar nu am despre personajele epocii. Cu greu aş putea spune cine-au fost Maria Magdalena sau Iisus. În rest, sunt total depăşit de subiect. De-aia voiam să vă explic cum stau lucrurile la mine în cap şi să văd dacă e cineva pe aici capabil să mă lămurească.

Aşadar, Adam şi Eva au fost primii oameni de pe Pământ. P-asta am prins-o, măcar povestea cu coasta a reuşit să ajungă și până la urechile mele. Eu ştiam că ăştia au avut doi copii, Cain şi Abel, care s-au mai şi luat la omor unul pe celălat. Mă rog, detalii. Cu stupoare am aflat că ar mai fi existat şi un al treilea, pe numele lui Set (sau Seth, depinde unde citeşti). Aia e, să fie la ei acolo.

Dar de aici se complică lucrurile îngrozitor şi pentru mintea e deja prea mult. Pentru că n-am reuşit să înţeleg cum au populat ăştia Pământul. O variantă ar fi că Adam şi Eva ar fi trăit cu sutele de ani şi au mai avut mulţi copii care s-au împerecheat între ei? Hopa, păi cum se numeşte asta? Nu cumva incest? Alooo, domnii cu biserica, mai usor cu fwtaiul între frați pe scări.

Altă variantă ar fi că Seth ăla a luat-o la picior din casa părintească (mai mult ca sigur pentru că nu mai suporta să vadă ce curvăsăraie era pe acolo) şi a găsit mai la Nord un trib cu femei. Alooo, păi stai aşa, ce trib, ce femei? Păi nu fuseseră Adam şi Eva strămoşii primordiali, primii doi oameni de pe Pământ? De unde au mai apărut triburile astea pline de căprioare puse pe înmulțit populația planetei? Și unde sunt strămoașele lor astăzi? C-aș avea niște întrebări să le pun. Pentru un prieten.

Mno, vedeţi? Am haos în cap. E cineva pe aici capabil să-mi explice şi mie? Dar ceva cât de cât logic, nu aberaţia pe care am citit-o ieri, când încercam să mă documentez pentru acest text de mare angajament, că biblia e de fapt o metaforă și nu trebuie luată ad literam. Nu de alta, dar metaforă-nemetaforă, dacă nu-mi spune cineva cum stau lucrurile o să consider că au ars-o incestuos şi se mai şi laudă cu asta. Ori c-au minţit. Ceea ce, desigur, când vorbim despre biserică, n-ar fi vreo noutate.

Mdeci? Cineva care să ştie cum e cu trebușoara asta?

158 de păreri la “Biserica propovăduiește incestul?

  1. Mişule, înseamnă că noi suntem rude cu Dăncilă? Şi cu Dragnea?Şi…nici nu mai îndrăznesc să zic, mi-am amintit de nen+-u Ilieascu.

    Comentariu beton! Thumb up 58 Thumb down 1

    • @GabiI, vezi, de-aia io cred varianta ailaltă, cu maimuțele.

      Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 2

    • Deci și cu Năstase? Mă duc să-i imping o vizită mătușei Tamara !

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

    • Nu ma face sa vomit, ca de-abia am mancat.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

  2. Crede și nu mai cerceta atât!
    Incest, neincest, contează că urmașii lor dau cu ciocanul în bombe, aleg și acceptă să fie “îndrumați” și conduși de cel mai prost din curtea școlii și fac totul pentru a-și distruge habitatul cu o inconștiență de invidiat. Și asta din cele mai vechi timpuri. Deci, indiferent cum s-au înmulțit, au făcut o treabă bună.

    Comentariu beton! Thumb up 80 Thumb down 11

    • @Ionuț, hmmm, aș vrea să-l cunosc pe cel care ți-a dat thumbs down.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

    • Eh, am și eu ceva fani p-aci!😜😜

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 3

    • Alooo, domnu zahărbeg, fanii mei, vezoalizările mele, dați-le înapoi, să vină șefu de la feisbuc, domne!!

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

    • @Vera, sunt peste tot.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • Domnu’ Marcu, ce zice Ionuț de fani acilea, mi i-a furat, domne! Să mi-i dea inapoi, că veața e pustiu fără dejte. Jos. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 3

    • @Verooo, ejti prima fomeie pă care o aud ca se plânge dă lipsă dă degete. Mai ales jos 😀

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 1

    • @Papi ai înțeles greșit! Te trăznesc! După vacanță! :))

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • @Papi, @Vera! Încerc să mă culeg de sub birou după dialogul vostru!!! 😀

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Vera: Zeițo, dacă e vorba de vacanța mea, mai ai fo 10 zile să-mi explici cum am ințeles io greșit. Dar e ok si după, trăzni-m-ai 😛

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Papi adicătelea sunt doxă pă degete. Așa cum trebuie să fie orice doamnă care se respectă! Ș-ar fi jale fără ele.
      Hai, uș la vacanță!

      @Victor ia treci tu dincolo să te jumulesc!! Din dragoste, bre!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Ăăă… @Vera, cred că n-a nimerit adresa trăznetul tău. Făcui toată ziua dansul ploii, da’ văz că-mi dădu cu bonus. Îi potopu’ lu’ Noe, cu trăznete gârlă, de nici muzica nu s-aude ca lumea. 😂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @didino sssttt, că ești vinovată! Ți-am dat dân cauză dă căpșuni!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Vera, bine c-am apucat să le culeg înainte să-nceapă furtuna. 😋

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  3. telenovelă!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

  4. Deci înţeleg că îţi place literatura SF tehnică, nu elucubristică.

    Am citit destul din Biblie, în special când eram mică şi îndoctrinată. Şi surpriză, în mintea mea de credicioasă se aprindeau becuri la fiecare pagină citită. Din fericire, m-a dus bibilica să realizez what a bunch of crap e Biblia. Şi aşa s-a terminat povestea Vera+religia ortodoxă = love.

    Ah, ca fapt divers, că tot făceam niscaiva geografie la şcoală, eu eram nedumerită cum plm a ajuns arca lui Noe pe muntele Ararat, recte cel mai înalt din lume. Ca eu învăţasem ceva despre Everest ^^

    Acum cred în a face bine şi a face rau, cred în liberul arbitru, cred în noroc şi ghinion, cred în Zidane şi cred în Brazilia la Mondiale.

    Comentariu beton! Thumb up 43 Thumb down 6

    • @Vera, Ararat pt mine este doar un legendar brandy din Armenia. Chiar bun as zice.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  5. Adam & Eva au fost PRINTRE primii. 😉 Sunt carti de factura crestin-ortodoxa care trateaza treaba asta. De aici metafora. Doar zic, nu trageti. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • @Felcia, aoleu, păi și povestea cu lutul și cu coasta e vrăjeală?

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 3

    • Mișule,desi nu ne cunoaștem parcă am scris eu despre cititul bibliei.Exact la fel am pățit.Doar că am mici dubii la faza cu coasta, mai că tind să cred că e reală,mai ales după ce am citit bancul ăla în care bunuțul îi explică lui Adam cel nemulțumit de Eva că dacă îi dădea altceva la schimb și nu o coastă îi făcea și el altfel femeia.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  6. Intrebarea asta mi-am pus-o si eu, da daca stai sa te gandesti zice ca Adam si Eva au fost primii, nu sunt sigur daca zice ca si singurii. Poate intre timp Shefu a mai pus mana pe mouse si tastatura si a mai dat sa faca cateva unitati.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 2

    • @MuciFICATorU, well, știi ce cred io? C-au susținut o bună bucată de vreme varianta cu “singurii” după care, când a mai crescut nivelul de inteligență la populația planetei și oamenii au început să-și pună întrebări, au dat-o cu “hai c-am glumit, chiar ați luat-o de bună? N-au fost singurii, dar am ținut noi secret”. Părerea mea.

      Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 4

  7. Treaba e că biserica a fost de acord cu incestul și a doua oară, când l-a lăsat șerif stelar pe Noe și gașca lui!

    Comentariu beton! Thumb up 29 Thumb down 3

  8. Am un respect deosebit pentru cărțile fundamentale ale religiilor in numele cărora oamenii se macelaresc cu atâta talent.Asta înseamnă implicare.Fă asta in numele Originii speciilor.Intre nea Darwin si nazariteanu născut acu 2000 mii de ani diferența de popularitate este ca între stefan chiuvetă bănică si Beatles,îl bate nazariteanu la afisari grav.Oamenii in agonie isi strigau mamele si invocau numele lui Dumnezeu,Allah,nu cărăbușu lui Darwin,mihaivasilescublog sau alti relevanti.Biserica este doar fariseul din templu.
    Sunt interpretări ca Adam si Eva erau de fapt comunități/triburi.

    Comentariu beton! Thumb up 37 Thumb down 3

    • @edelweiss, triburi zici? Asta sună altfel. Deci povestea coasta ori pică, ori Adam a avut inițial mai multe coaste. Gen, câteva mii.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

    • Man,eu cred sincer cred că poti mai mult.Este putin ridicol să faci analiza unui text in 2000 plus scris acu 2000 plus de ani.Asta in condițiile in care cronici istorice până în perioada renascentista sufereau de confuzii geografice grave,denumiri puse după ureche.Este ca si cum in epoca satelitilor ai judeca exactitatea proiectiilor cartografice ale lui Hiparh.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 5

    • @edelweii, eu cu siguranță pot mai mult. Întrebarea este de ce nu pot popii mai mult? Dacă ceri explicații, primești mumu.

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 3

    • Au fost zeci de milioane de victime folosind și Originea speciilor
      Ateism științific , materialism dialectic, religia- opiu pentru popor

      Hai că n-a trecut mult timp

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 6

    • Ateismul devine opresiv si criminal,ca orice religie tradițională, când este adoptat ca politică de stat.Empatia se duce pwlii de suflet in fata pierderii resurselor.
      De ce poporul astă este scopit de secole?

      Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 1

  9. Eu am citit Biblia si este o carte interesanta de razboi. Credeti-ma, majoritatea capitolelor din Vechiul Testament au moarte, viol, razboi etc. Si din cate stiu eu Evangheliile din Noul Testament(cele 4 acceptate) sunt scrise cu mult dupa moartea lui Isus( gen prima la 60 de ani dupa moartea lui). Deci cred ca nu trebuie sa traim dupa niste sfaturi de acum mii de ani si dupa bunul simt si ceva empatie.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 4

  10. Nooo.Ca mai erau si niste ingeri.Care ingeri nu au ascultat porunca divina si au profitat (cazut in farmecele pamantenelor,dupa unii) de femei.Si uite asa se complica drama.

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

  11. Nu mai vorbesc cu tine, ca ai scris Biblia si Dumnezeu cu litere mici.
    Nici nu te mai citesc.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • @E.O., nici dacă intru repede și corectez?

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • Eu nu am vorbit niciodată cu Vasilescu 😁
      I-am mai scris din când în când.
      Mda … prima dată a fost întunericul, apoi cuvântul și abia apoi scrijelitul 😁

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 2

    • Atunci, da!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  12. Eva a fost făcută din coasta lui Adam. Și ei au fost primii oameni pe pământ. Păi dacă a fost făcută din el, din trupul și sângele lui, cum ar fi să judecăm acest aspect? Adică el s-a împreunat cu el 🙂 Și a fost permis, ba chiar a fost perfect, pentru că anomaliile genetice au apărut mult mai târziu, când spiritul și trupul au fost viciate.

    Aceeași situație se întâlnește și la momentul potopului, când avem multe vieți salvate, dar foarte puțini oameni, membri ai aceleași familii.

    De unde tragem concluzia că acest lucru a fost permis la început și restricționat ulterior. De ce să fi fost restricționat ulterior? Ca iubirea față de semeni să se disemineze, să nu rămână doar în sânul familiei, să îți iubești aproapele. Cam asta este explicația pe care am găsit-o eu.

    Am citit biblia și mi-am pus multe întrebări. Deși îmi place să cred că sunt agnostică, pe undeva în adâncul sufletului păstrez credința că trebuie să ne iubim, să ne respectăm și să ne facem loc unul altuia pe pământul acesta.

    Pam pam 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 40 Thumb down 1

    • Mona,recunosc că logica ta o bate pe a mea:))))))))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Marius M, te crucești și alta nu 😂
      Nu dezvolt foarte mult însă, indiferent la ce teorie te raportezi, indiferent cine a fost primul, oul sau găina, există atât de multă perfecțiune în tot ce ne înconjoară, de la ecosisteme la mecanismul nostru celular, încât eu rămân efectiv blocată.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • Eu recunosc că am oaresce indoieli în privința teoriei evoluționiste.De exemplu cred faza cu diversele adaptari ale pasarilor sau mamiferelor in functie de hrana .De exemplu partea cu trecutul de la unicelulare la pluricelulare e credibila,dar cum s-a facut trecerea de la diviziunea celulara la nastere sau oua nu mi se pare logică.Bun ,era o chestie gen vierme care a zis:ok,eu nu mă mai divid,încep să cac oua.Si intre timp ce,cum s-a înmulțit,ca a durat ceva timp,destul de multisor pănă i-a iesit trucul cu oule.
      Nici în povestea cu Doamne -Doamne așa cum e prezentată n-am încredere.Aici e mult de explicat și n-am nici chef de asta.
      Așa ca o dau pe extratereștrii,e mai comod:))))

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

  13. Interesant subiect. Eu, când am pus exact întrebarea asta unui preot, s-a facut ca plouă și, bineînțeles, a schimbat subiectul…

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 3

    • Bro, tu esti? Nu de alta, dar și fratele meu a avut exact aceeasi experiență când a dezbătut subiectul cu un preot din familie. Unul n-are o explicație logică…

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • @Rox, noi toți suntem frați și surori😜.

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

    • @Elena P:normal ca suntem rude….de exemplu mama mea si mama ta usuca rufele la acelasi soare,deci,clar suntem frati..😋😜

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  14. Tocmai vroiam sa scriu ca e cam “Games of Thrones” biblia asta dar mi-a luat-o Bogdan inainte… 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  15. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 11 Thumb down 18

    • omu a ridicat doar o problema. tu nu ti-ai pus-o niciodata? eu, da. dupa cum m-am intrebat cum de e acceptat incestul in cazul lui lot. si multe alte povesti ciudate din biblie.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • @ Ana

      Ma dezamagesti daca tu dupa citirea textului ai concluzionat ca omu’ cerea si el un raspuns. Crede-ma ca la cele la care se pot raspunde n-am ezitat sa raspund anterior. Nu tin insa sa plictisesc lumea. In tot cazul si indiferent de credintele personale e evident faptul ca daca plecam de la premisa ca descindem toti dintr-un singur individ trecem obligatoriu si prin scenariul incestului, un altul nici nu poate fi formulat (uite, poate de asta lui Lot i se iarta 🙂 ). Sa zicem ca l-am intrebat precum ne-a intrebat, fara sa astept neaparat un raspuns.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

  16. Asta cu incestu e una.
    Dar oare de ce Adam si Eva apar prin toate ilustratiile ca avand buric? Nu cumva buricul apare de la cordonul obilical dupa taiere? Cordonul ombilical nu e specific celor nascuti de mame? Se pare ca si aici biserica a avut o scapare

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 3

    • @Cristiano85, Eu cred ca in Biblie sunt indicii ca in codul lui Da Vinci. Cine le desluseste va afla adevarul si calea. Eu zic sa mai cerceteze, esti pe drumul cel bun.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 3

    • Sincer, eu le-am spus la momentul respectiv să le facă o poză, ştiam şi noi acuma dacă aveau buric sau nu..
      Da’ Eva a zis că nu-şi găseşte rimelu!

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

  17. La maică-mea vine o doamna din asta de la martorii.. Și am luat-o într-o zi la întrebări..
    Cică Adam și Eva au fost primii dar nu singurii…că Dumnezeu a mai făcut și alți oameni în alte părți ale Pământului.
    De aia unii sunt negri alții galbeni, etc in funcție de pământul din care i- a făcut 😁.
    Și că incestul nu era ce știm noi azi… Că nu era păcat să te căsătorești în cadrul aceleiași familii…pentru că un bărbat avea mai multe neveste și ăia erau frați numai de rață.
    Adevărul e că dacă ne gândim logic, egiptenii nobili cam asta făceau…se căsătoreau intre ei. Cică pentru puritatea sângelui…tot pt asta indienii au caste…
    Eu am mai intrebat-o pe ‘ prietena’ cum e cu Noe și cu fiicele lui…cică au repopulat pământul după potop…dacă au luat din toate animalele care o pereche, Dinozaurii unde sunt?
    Și ce au mâncat carnivorele in timpul călătoriei? Erau la regim? Daca au mâncat carne înseamnă că erai mai multe perechi …
    Am mai intrebat-o unde scrie că Iisus avea ochii albaștri? Că în unele icoane e cu ochii albaștri in altele cu ochii căprui. Și unde scrie că era alb…că după locul nașterii ar trebui sa fie cel puțin brunetele spre tuciuriu.

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 2

  18. Am citit tot ce imi pica in mana, copil fiind. Inclusiv biblia crestin-ortodoxa, adventista, pt copii, etc.
    O incercare disperata de a gasi raspunsuri la ceea ce se intampla in familia mea si de ce lasa dumnezeu oamenii rai sa raneasca pe altii. Nu am gasit raspunsurl la aceasta intrebare niciodata. Pt ca religia este in directa contradictie cu liberul arbitru.
    Long story short este ca biblia este plina de metafore, inclusiv cea cu Adam si Eva. Exista pe net cateva site-uri ce explica asta.
    La fel exista si sute de studii care arata ca noi oamenii am evoluat din primate. So…..Am ales sa cred in evolutie dar sa iau din biblie doar mesajul principal (cel cu a fi un om bun prin fapte, iubeste-ti aproapele, etc – you get the point ;))
    Cei la care inca nu s-a finalizat procesul de evolutie, biblia se citeste si/ sau se interpreteaza ad literam. Io ii numesc maimute.

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 3

  19. Am o parere total diferita cu privire la abordarea sectiei asteia de “primii oameni”: au fost primii oameni ce au avut ratiune dupa ce au descoperit marul. Adica au vazut realitatea, au constientizat ca nu e bine sa fie dezbracati si asa, s-au domesticit. Si de acolo au dat inainte popularea cu oameni ce, dupa ce au servit inmultirii, au aflat rodul fructului interzis. Marul nefiind o haleala, ci mai degraba o gramada mare de cunostinte, ca o carte aproape deschisa… Daca vorbim despre Biblie, sa nu uitam ca popii cauta sa subjuge tot. Aducem aminte Cruciadele si de cate ori si-au bagat coada spre a le fi bine sau altele (povestile maica-mii cu privire la Arhiepiscopul Calinic ce asculta femeile la spovedanie ca au facut avort pe vremea lui Ceasca, si le dadea in gat ca au facut avort si le lua Securitatea mi-a fost confirmata in Arges de mai multe femei…)

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

  20. Nu știu cum e pentru voi, dar pot spune că pe mine biblia m-a salvat într-o perioadă foarte nasoală. Aveam probleme gârlă și insomnii. Nororcul meu a fost că a insistat un tip din anturaj atât de mult s-o citesc, încât am cedat până la urmă. Adormeam de fiecare dată, fără să reușesc să citesc mai mult de 2-3 paragrafe. N-am reușit niciodată să trec de primele pagini, că uitam tot și o luam de la capăt. A, da, și face minuni pentru ten, se diminuaseră cearcănele foarte mult.

    @Vasilescule lasă vrăjeala, tu ai haos în cap oricum, nu mai da vina pe cărțile fantasy.

    Comentariu beton! Thumb up 37 Thumb down 2

    • @Didina, m-ai speriat puțin la primele rânduri! :))

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

  21. Prima data a fost Dumnezeu. Acesta a făcut pământul în șase zile și în a șaptea s-a odihnit. Pe norișorul lui alb. Dar cum el e bărbat, avea nevoie ca cineva să-l laude pentru munca depusă. Așa că a făcut un alt bărbat. Doohhh! Pe Adam. Dar cum și Adam, bărbat fiind, s-a plictisit repede și devenise apatic și cu laudele nu prea stătea bine, a zis să-i provoace suferință. Și i-a rupt o coastă. Așa a apărut Eva. Doar că Adam s-a îndrăgostit de Eva și Dumnezeu nu mai era băgat în seamă. Așa că s-a răzbunat: i-a dat Evei ciklu, dureri de cap și o gură mare. Plus magazine cu poșete și pantofi. Acum El e tot pe norișorul lui alb, dar râde în hohote la suferința lui Adam.
    Who’s the bitch now?!

    Comentariu beton! Thumb up 65 Thumb down 3

    • ahahaha, moooorrr ahahahahah

      As putea adauga, pentru ca era ofticat pe Eva, Dumnezeu i-a dat magazine si pantofi si gust pentru shopping de lux, dar i-a luat banii. Sau, daca i-a dat bani, i-a luat capacitatea de a se hotari. Legenda spune ca Eva e inca in fata la Louboutin si nu poate/nu stie ce sa-si ia :))

      Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 4

    • @Vero, mie mi-a dat banii și mi-a luat capacitatea de a mă hotărâ. M-a făcut balanță!😂

      Sunt spaima vânzătoarelor de la Ben Venutti și OptiBlu.

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 2

    • Ce nor alb? Apa nu a fost creata atunci, asa ca nu statea pe un nor.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

  22. Cred ca Asimov si Multivac sunt de vina pentru toate dilemele tale. Abia astept ultimul paragraf din “Ultima intrebare”.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • „Și MV spuse: “SĂ FIE LUMINĂ!” Și se făcu lumină…” 😀

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

  23. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 9 Thumb down 14

    • @Ion, csf, ncsf. Unii suntem ingnoranți.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

    • Da, mă Mihai, chiar aşa, ce? Îti era atât de greu să le citesti?
      Ia, drept pedeapsă citesti si Epopeea lui Ghilgameş, dar stai la colț până termini!

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • “plafonat la nivelul lui Jules Verne”…..sa fie ars pe rug !!!

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • @ion. ai perfecta dreptate, e doar un mit. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  24. Ah, Biblia, acest non-sens luat ca literă de lege de două mii de ani! Vechiul Testament e sublim! Cum spune și Geamăna: violuri, incesturi, răzbunări. Eu am citit-o la 18 ani și mi s-a zburlit părul. Printre altele nu înțelegeam cum te poate pedepsi Dumnezeu până la al nouălea neam dacă îi greșești, dar te fericește până la al 12-lea (tot neam) dacă îl asculți. Că în atâtea neamuri câți nu greșesc?!
    Mă sâcâie rău că de câte ori mergem la țară socrii îi învață pe copii să se închine. Până la urmă îmi pun tot neamul lu’ bărbată-miu în cap și aia e! Cred că am mai zis pe-aici că multora le spun că sunt budistă ca să evit privirea “aia” (sub care deja simți cum te pârjolesc flăcările iadului) când pronunț atee.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

    • Corect, in mintea unora, cuvantul ”budist” e asociat cu statul pe budă.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • Și penticostal cu ce e asociat ? Cinci coaste ? Cinci femei ? Give me five 😉
      Vasilescule ce rumoare ai făcut cu subiectul ăsta,huh. Stau și citesc și mă minunez … și citesc.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 2

    • zii si tu agnostica si i-ai inchis. cam 1 din 10 stiu ce e aia. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  25. Mda, aceasta intrebare, pe care si eu am adresat-o bunicii once upon a time si la care am primit raspuns “crede si nu cerceta”, m-a facut sa nu cred si sa cercetez…..n am gasit raspuns logic, nu exista. Prin urmare, copiilor mei le-am prezentat ambele ipoteze si au ales varianta logica the Darwin theory.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 3

  26. Edelweiss e foarte aproape de “clou”: un neam (mic numeric) dintr-o regiune oarecare.a planetei a primit acum “n” ani o religie (cu bune și cu rele). Povestea nu e nouă. Șmecheria e că au propovăduit-o. Din gură în gură povestea.s-a deformat. Firesc, zic eu! Dacă nu-mi place ceva.și pot să schimb, de ce să n-o fac? Potopul de-abia de.aici începe! 😀 Au apărut interpretările și discuțiile de genul: “Ba al meu e mai frumos!” cu toate scăpările de exprimare și înțelegere

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 1

    • Muntele Ararat apare si in Vechiul Testament si în Epopeea lui Ghilgameș si in Coran.Istoric stim foarte putine despre interactiunea vechilor civilizatii despărțite geografic de mari distanțe.Arheologia viitorului ne poate oferi mari surprize despre o rădăcina primara a religiilor.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

  27. lasand la o parte logica bibliei, fix ieri citeam un articol in NYT despre o fata de 18 ani, afgana, care a fost mariatat fortat cu 3 frati (pe rand), verisorii ei primari. Practica absolut obisnuita prin tarile arabe. Sa se casatoresca si sa procreeze intre ei pe linii de sange atat de apropiate.
    So, daca toate religiile au un punct de plecare in comun, aceleasi practici erau usuale pt everybody on the fwcking earth. Viitorii crestini included.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  28. Dacă „Biblia” rămânea scrisă doar în limba latină puțini se aventurau s-o citească. Ia partea cu înmulțirea, că de împărțire se vor ocupa urmașii. Dacă totuși insiști, există „Biblia hazlie” cu „n” răspunsuri. Mereu mi-am propus s-o citesc până la capăt, dar…
    Înainte de Eva, unii spun c-a fost Lilith, dar aia n-a fost de acord să stea sub Adam când făceau sex și s-a cărat cu…

    Vasilescule, stai frate liniștit, o să afli toate răspunsurile după… la „Judecata de apoi”. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 3

    • @suciu M, ma-ndoiesc ca “putea ramane” scrisa in limba latina pen’ca limba originala de scriere nu e latina. Prin middle east, cam greu cu latina.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • singlemum, m-am referit la altă perioadă! respectiv una mai apropiată zilelor noastre când încă se țineau slujbe în limba latină în Biserica catolică și românașul nu pricepea nica, la fel cum nici lipovenii în continuare nu pricep întrucât slujbele lor sunt în slavonă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  29. Crede și nu cerceta! De asta există expresia, ca să “ciocu’ mic și pasu’ mare” 😉

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  30. Și, ce sa vezi, au avut 3 copii si toti trei băieți 😂😂😂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

  31. Mihai, cand te gandesti ca tu, eu, alti cetateni , insusi acest minunat blog si tot ce misca in tara asta, râul (musai diacritica) si ramul…suntem consecinta logica si biologica a acelor incesturi , as zice ca totusi au folosit la ceva. 🙂
    Acuma serios. Biblia trebuie citita nu cu ochi normal ci paranormal . Se spune ca ar avea 7 sau chiar 9 intelesuri care mai de care mai superioare ca sa zic asa ( stiu ca e gresit gramatical dar vreau sa subliniez ideea).
    Personal , cu tot respectul, nu ma intereseaza VT ci NT si prezenta lui Iisus in istoria omenirii.
    Mai fac o observatie si inchid discursul: trebuie facuta mereu diferenta intre Biserica, Religie, Credinta . Uneori acestea trei se intalnesc fericit dar alteori, deseori, NU.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 3

  32. Biblia e Cartea Cărților.
    Dice? Pi, fiindcă, dacă vrei, găsești cel puțin trei interpretări pentru fiecare frază.
    În funcție de ce-ți dorești să demonstrezi, firește.

    Teologul își va spune că Adam nu a fost primul om, ci primul om asupra căruia Dumnezeu a suflat Duh Sfânt.

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

  33. Ba, treaba asta e ceva mai complexa…exista multe variante. Taxil are variante cumva logice pentru anii 1880, Corut o arde cu Vega 5, popii o ard cu varianta lor, Darwin cu maimutele…fiecare religie are propria varianta. Un lucru însă e cert Dacii au fost primi pe acest bolovan…http://e-redoo.ro/o-legenda-daca-episodul-1/

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

  34. Cică ăl de sus ar fi conceput omul după chipul și asemănarea lui! Adică, dacă e să ne luăm după fauna umană, dumnezeu ăsta ar fi: bețiv, curvar, mincinos, poponar, labagiu, prost, handicapat, oligofren, hoț, invidios, dușmănos, scandalagii etc. Prost este in orice caz, dacă i-a dat prin cap să facă doi ciudați care să se puiască intre ei aiurea!
    Treaba asta-mi pute de mic și nici un popă nu a reușit o explicație cât de cât logica. Iar faptul că Isus avea un comportament deviant pare să nu deranjeze cohortele de târâtoare care-l venereaza. D-aia suntem așa!

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 5

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 1 Thumb down 7

    • @twister, eu te-aș trimite puțin prin țările nordice sau prin Germania, Austria, unde peste 60% sunt declarați atei. Cam ăla ar fi modelul de urmat, nu poporul oligofren american, o amestecătură de nații și religii ținută în frâu și împinsă în sus de…..știm noi cine.😜
      N-am vrut să intervin serios în discuția de azi, dar dacă vii cu argumente puerile de genul ăsta, vin și eu cu o grămadă de contraargumente prin care să-ți demonstrez că religia și credința pun piedică evoluției tărilor din estul Europei față de vest, țărilor din Asia și Africa comparativ cu Europa, țărilor din America de Sud, comparativ cu restul lumii, și așa mai departe. Cu niște excepții (gen Japonia) din motive pe care nu am chef să le expun acum.
      P.S. Nu mă declar ateu convins, doar că nu cred în dumnezeii prezentați de religiile diverse ale acestei lumi.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 3

  35. @Mihai, n-ai idee de cât timp îmi tot pun întrebarea asta! Scenariul e atât de dubios încât m-am dat bătută deja. Aparent ne tragem unii dintr-alții, atâta mă duce mintea, csf.. Auzisem și de alt scenariu, că nenea Sfântu duh trimise iel niște îngerașe pentru frați la un moment dat. M-a băgat mai rău în ceață.. Ăla a fost the original pimp probabil..

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  36. Păcat că nu ai răbdare! În această “carte” sunt propovăduite toate păcatele lumii (crimă, incest, pruncucidere, perversiuni sexuale, sclavie, și lista poate continua la nesfârșit). Dar, de: cum nu se face ce face popa, ci doar ceea ce zice popa, conform bisericii, totul e ok.
    Dar ceea ce mă enervează cel mai tare este citatul ăsta din Evanghelia după Matei, capitolul 10: “34. Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie.
    35. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa.
    36. Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui.
    37. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine.”
    Și urmează și altele de aceeași teapă.
    Așa că nu înțeleg, cum pwla mea vine aia cu Iisus care propovăduiește pacea și iubirea între oameni? 😈
    Na, că m-am enervat!

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 3

    • Valentin,

      lumea n-o vei schimba niciodata spunandu-i doar ce-i place sa auda. Iar cand vine vorba de schimbarea celor mai intime credinte, trecerea de la o credinta religioasa la alta (in cazul de fata de la cea iudaica la cea crestina) cu atat mai putin. In acelasi context s-a mai exprimat ca nu pui vinul nou in butoi vechi. In nici un caz nu s-a exprimat in sensul propriu, anume sa-ti iei familia la Katana. N-ai vazut si tu cat de dezbinate sunt familiile (copii vs. parinti) pe motiv de PSD sau anterior pe motiv de Basescu ?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • @valentin, sensul e exact cum ti-a explicat Faiantaru’. Opiniile dezbina. Nimic mai adevarat.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

  37. Oricum, dacă vrei măcar o idee, referitor la nedumerirea ta, citește Biblia Hazlie, de Leo Taxil! 😂 😂 😂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

  38. Ionuț
    Ia intervino dom’le cu contraargumentele alea…

    Și cu ceva statistică in linkuri. Că din burtă scoatem toți ce ne convine…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 3

    • @twister, ăă…nu. Experiența m-a învățat să nu mă bag în discuții serioase despre religie și credință, fiindcă sunt inutile. Tu nu poți să mă convingi pe mine, eu nu pot să te conving pe tine, indiferent câte link-uri am afișa aici.
      Ignoră comentariul meu de mai sus.
      Dacă mă gândesc bine, nici nu e nevoie de link-uri. E de ajuns o statistică pe criterii economice și sociale pentru a vedea că nivelul de trai și cultură e invers proporțional cu numărul de cruci și mătănii făcute și moaște pupate de popoarele lumii.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 3

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

      Lumea zice că aberezi. Thumb up 2 Thumb down 7

    • @twister
      ca fapt divers, am pentru tine doua poze:
      1. https://imgur.com/8ERrGLv
      2. https://imgur.com/Bh8PkUX

      ce relatie interesanta intre calitatea vietii si cetatenii credinciosi, nu? Cica ateii sunt mai fericiti ^^

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • @Vera, bine că nu i-ai dat link și către World Happiness Report, îl/o deprimai de tot. 😂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @didina well, un lucru bun tot a iesit din aberatiile lui twister. Am dat jos Eurostat – Quality of life. Facts and views (2015) si o rasfoiesc cu interes. Se pune ca citesc o carte? 😀

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 3

    • @Vera și @didina, io-s uimit c-au apărut extrem de puțini fanatici religioși. Nici blogul ăsta nu mai e ce era odată. Parcă văd că dacă scriu despre grase nu mă mai înjură nici dracu’. Nțțț, nu e-n regulă.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • @Vera, se pune, cum să nu. Da’ vezi să nu rămâi plafonată la nivelul lui Eurostat, citește și niște informații relevante din Adevărul.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 2

    • ia uite ce rumoare s-a starnit in tribune

      aveti dreptate cu gallup-ul ala
      ca sa ai un nivel de civilizatie baban tre sa ai procent mare de atei. Ca ma uit doar la vietnam , cuba , belarus . Tari de mare angajament social-politic-economic and shit

      si inca ceva despre gallup :
      ”The results show that 6 out of 10 people in the world (62%) consider themselves to be religious, while less than a quarter (25%) think of themselves as non-religious and 9% consider themselves atheists.” http://gallup-international.bg/en/Publications/2017/373-Religion-prevails-in-the-world
      adica daca declari ca tu crezi in altceva decat religia esti automat ateu , c-asa zice corul Madrigal

      ”The majority of people worldwide believe in the soul (74%) and in God (71%), while nearly half of them believe in heaven (56%), life after death (54%) and hell (49%)”

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 4

    • @didina m-am dat nițel și la mercer, mă… kinky af 😛

      @Mihai NU.ai.tupeu.să.scrii.iar.de.onflate! Muhahahahaha!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

    • @Vera, din fericire, nu mai e nevoie să scriu din nou. Există ACEL articol unde am spus TOT.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

    • @Vasilescule nu te impacienta, c-ajunge și pă la voi Fat Acceptance Movement. Nițel mai greu, c-o livrează Poșta Română cu CFR-ul, dar vine sigur-sigur. Să vezi atunci parade pe străzi, lacrimi și determinare. Un deliciu, nu alta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

    • @twister, sondajul ăla Gallup a fost doar un exemplu ca să îți arăt cât de repede pot scoate “din pălărie” niște link-uri care să-mi susțină afirmațiile (37 de secunde de gugălit, ca să fiu mai exact 😂😂). N-am susținut că ar fi adevărat ce scrie acolo, probabil că nu e (am niște motive să cred asta 😜), dar nu mă lua nici tu cu scrierile celor care au absolvit școala ajutătoare de jurnalism din România.
      La fel de bine pot să mai vin și cu alte link-uri pe care eu să le consider adevărate și tu nu. Sau pot spune că în cazul Vietnamului, Cubei și, parțial, Belarusului, este vorba despre regim politic, lucru care nu este tema discuției.
      La oricare din link-urile puse de tine, de mine, de @didina sau de @Vera, se pot aduce argumente pro și contra, se poate stabili dacă sunt fake sau nu, dar cu un singur rezultat: ZERO. Eu încă n-am întâlnit credincios care să renunțe la credința sa sau necredincios care să se apuce să creadă în urma unor link-uri, oricât de bine ar fi documentate.
      De aceea mă enervez când văd radicalism susținut de tâmpenii scrise pe net. Una e să crezi tu chestia respectivă, sau să ai date clare de la institute de statistică și evidențe ale populației din alte țări (că la noi nu mai sunt actuale dinainte de ’89), alta e să-mi vii cu “ia uite ce scriu ăștia!”. Căcat! Oricine poate scrie orice.

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

    • @Ionuț, mă interesează mai mult dacă plouă astăzi sau nu, ca să știu dacă ud iar grădina, decât de ce cred alții. Discuția era doar de amuzament. Adevărul – sursă de informații și statistici… :))))

      Fun fact, apropo de religie: la generațiile tinere e și mai “nasoală” situația. La fiică-mea în clasă, de exemplu, doar 2 copii din 30 au zis că au treabă cu religia, pe ceilalți nici măcar nu-i interesează deși studiază istoria religiilor la școală. 3 copii au declarat că ei cred în Flying Spaghetti Monster, dar n-au fost luați în serios. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • @didina, și eu tot pă amuzament sunt pornit. Dacă nu venea @twister cu link-urile din adevărul și hotnews, surse de încredere, nu mă lansam în discuție. De altfel, ai văzut că am vrut să renunț.
      E de înțeles la generația tânără de la voi.😜 Aici lucrurile stau altfel, cum bine știi. Când părinții dau vina pe un personaj imaginar pentru tot ce li se întâmplă, bun sau rău, e cam greu să-i convingi pe copii de contrariu. E țara lu’ “așa a vrut dumnezeu”, “dacă ne-o ajuta cel de sus”, “să-i mulțumim domnului” etc. 😉

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  39. Eu aș vrea să-l cunosc pe cel care i-a pictat pe Adam și Eva…interesant omul: pictorul primordial, un fel de Da Vinci mai puriu, așa.

    Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

  40. Ai picat cu Troty în fața unui maxi taxi și o forță supranaturală a oprit duba la 2cm de tine?Ai avut un vis cu noua colecție de eșarfe Berska care iasă în iunie?Au început să cotcodăcească mâțele și să meargă invers?A făcut ficusul lămâi?Îți lacrimează posterul cu Samantha Fox ?Altfel nu pricep de unde dilema asta existențială…
    Sper ca mâine să nu întrebi dacă lupului din ,,Scufița Roșie” i se pot acorda circumnstanțe atenuante pentru pedofilie și tentativă de omor sau îl băgam la comportament deviant…Gizăs croaist .

    Comentariu beton! Thumb up 19 Thumb down 3

    • @Paco, stai așa, acum realizez, pramatia aia de lup din Scufită Roșie chiar era pedofil!!!

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 2

    • Era zoofil, că se dădea la un biped ^^

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • Era pe dracu’! Era doar o victimă a minții malefice a Scufiței cu tot neamul ei și a vânătorului. A fost manevră clasică Cpf pentru a scăpa de el, fiindcă era travestit (vezi fetish-ul cu hainele bunicii).

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

    • Era șarpele deghizat 😁 și cum nu putea să o muște a… mâncat-o. Scufița era pe ciuperci magice și mno …
      De ce nu are șarpele coae? Ar arata ca pwla 😁

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • Nu era, mă, în niciun fel. Era lihnit de foame. Și puțin taur (oare comunal?!). Și-a apărut bagaboanta aia de scufiță dezbrăcată în roșu, în ceapa mă-sii. Și l-a făcut muci.
      Ăla chiaun a mâncat-o pe bunică și s-a băgat în pat s-o aștepte p-asta în roșu. Dar asta, în loc sa se bage și ea cu el în pat, stătea și se minuna ca muta la pwlă că ce nas mare are lupu’. Credeți că ea știa deja de legătura dintre nas și pwlă?! Enigme! Enigme…!

      Și din sala de cinema, în plina beznă, s-a auzit: FWTE-O, BĂĂ!!!

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • Da-i același lup în povestea cu Scufița roșie și in Capra cu trei iezi sau îs diferiti?

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Marius M, ce întrebări mai pui și tu… Îs diferiți, normal. Ăla din capra cu trei iezi e lup dacic, celălalt e de import.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Marius M,

      Nu, e fratele lui mijlociu. Iar mezinul este ăla din ‘cei trei purceluşi’.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • Didina,deci lupul autohton mănâncă iezi iar cel de import oameni?Vedeți bă diferența?In Romănia și lupul e lup ,halește iezi bă,nu oameni ca lupul occidental,depravat și curvar(doar stim bine că a fwtut Scufița,sau Scufița pe el,încă nu e lămurită problema).Și hai sa fim serioși,cum să nu mănanci niste iezi vorbitori,ce mama dracu,aia se fac mari și se duce dracu teoria evoluționisța a lui Darwin,cum explică el iezi și lupi vorbitori?
      Solandi,a dracu familie îs aștia,toti în povesti,zici ca-s neamurile alea angajate toti la primarie….

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  41. hm nu prea inteleg nici eu cum functiona genetica pe vremea aia, cum de traiau oamenii asa de mult si nu i au afectat relatiile incestuoase.. dar am vazut la tv tocmai un reportaj despre unii care “voiau doar sa scoata pulberea din obuz”, cu toporul cred. respectiv articolul asta despre spartul samburilor de cirese utilizand ciocan(e) https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3193713

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  42. Biblia a fost modificată și răsmodificată de-a lungul timpului în funcție de interese. Unde mai pui că erau cam persecutați creștinii pe vremea aia și e puțin probabil ca cineva să mai aibă varianta originală, așa că ce vedem noi acum e o culegere orală și de prin diverse surse.
    Limba lui Hristos a fost aramaica. Gândiți-vă că se pierd detalii când traduci din română în engleză d-apoi dintr-o limbă antică.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  43. Caută un interviu cu Paul Slayer Grigoriu (cred că era pe metalfan.ro). Explică el acolo cum stă treaba cu Adam și Eva.
    În altă ordine de idei, dacă ne tragem din nimic, cum foarte “logic” explică ateii convinși, tot în aceeasi situație ar fi fost primii oameni.
    Eu știu că zice sa nu preacurvesti, sa nu ravnesti la femei altuia, deci kein incest.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  44. Ai citit cumva aceasta carte?

    L. Taxil: Biblia hazlie, 552 pag, ilustrații alb-negru în cadrul textului, Editura Politică, 1962

    Multi ani dupa ce am citit-o am reusit sa incurc prin intrebari simple o gramada de credinciosi care citeau biblia zilnic. Spre exemplu: daca Dumnezeu a creat si a iubit viata, inclusiv plantele si animalele, cum de i-a costumat pe Adam si Eva cu blanuri in loc de frunze?
    Dar arca lui Noe construita in 300 si ceva de ani nu a putrezit cata vreme lemnul se transforma in carbune sau praf intr-o suta de ani stand neprotejat.
    Dar Matusalem cu draq a facut copii la 600 de ani? Ce pastile lua si cum a putut sa aiba atate neveste?
    Hai ca ma faci sa deschid cartea sa-ti dau cifre exacte.
    Su inca una: Dumnezeu era carnivor? Pai daca nu i-au placut legumele lui Cain si a preferat mielul lui Abel, ce sa inteleg? Si apoi i-a trebuit o saptamana sa afle ca Abel e mort si ingropat? Pe criminal L-a idenficat, ce-i drept , mai repede decat politia romana.
    Si-ar mai fi, dar v-am plictisit destul.

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 3

  45. Amintirile mele sunt cam blurate,dar zic ce imi amintesc.
    Dupa nasterea lui Steh,Adam a a mai trait mult timp.Se zice ca e murit la 900 si ceva de ani ,si primise porunca sa se inmulteasca.Se poate presupune ca a mai avut copii.
    Cain a luat o femeie de sotie,care femeie era si sora lui.Se spune ca au avut mai multi copii,dar se aminteste doar primul fiu,Enoh.
    Am citit geneza acum mult mai mult timp decat imi place sa recunosc:))

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

  46. Băi fraților,
    Mie mi-a picat fisa după ce am citit Legendele Olimpului și eu cred că Creștinismul era put și simplu o sectă care dădea pilde/exemple pozitive în general.
    Până să apară secta asta a lui Isus, până atunci majoritatea populațiilor credeau în zeități. Faza e că în legendele cu zeități majoritatea poveștilor sunt despre inegalitatea zeului suprem care făcea legea după bunul plac dar o aplica în mod arbitrar. Zeus era un mic/mare dictator și toți din jurul lui și mai ales din familie încercau prin diferite metode să-l omoare iar apoi Zeus se supăra mai rău și se combina cu altă femeie ca să mai facă alți copii.
    Eee, faza e că oamenii vedeau o asemănare foarte mare între caracterul și modul de viață al zeităților cu modul foarte asemănător de viață al împăraților și a nobilimii.
    Așa că poveștile astea un pic exagerate au fost exagerate tocmai pentru a prinde mai bine la tot poporul.
    Din punctul meu de vedere, creștinismul prin modul cum i-a îndoctrinat pe oameni i-a schimbat și i-a manipulat foarte ușor pentru a face mai mult bine în viață.
    Exagerările din Biblie trebuiesc tratate ca într-un film în care s-a exagerat mai mult la efecte speciale.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  47. Domnule Vasilescu incercati sa va imaginati ca aveti un copil. La un moment dat el incepe sa spuna: Nu esti tu tatal meu, este X-ulescu. Si o tine tot asa in ciuda oricaror dovezi pe care i le dati. Orice ati face el ar tine-o tot asa. Chiar daca este greu incercati sa va imaginati aceasta situatie. Ce ati face?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 1 Thumb down 5

    • @Mihai, i l-aș duce lui Xulescu la ușă. “Boss, lămurește-l tu cum stau lucrurile”.

      Comentariu beton! Thumb up 8 Thumb down 2

    • Eu i-as spune:bine că io nu-s tactu,ca plm,tocmai vroiam să îți cumpăr mașină.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • @edelweiss, sau așa, da. Presupânând că l-a apucat să-și găsească alt tată la vârsta când deja poa’ să-și ia permis.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

    • Eu aș folosi chestia aia îngrozitoare denumită “știință” (ptiu, drace!!) și aș face un test d-ăla malefic, ceva cu ADN (piei, satană!!) și aș lămuri treaba. Dar nu aș CREDE, până nu aș CERCETA. 😜

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

    • @Ionuț, n-am vrut să dau soluția asta, c-o gândisem și io, pentru că omul a zis “în ciuda oricăror dovezi”.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 2

    • Ionut,

      in carticica sa de debut Mircea Eliade consemna ca este cu mult onest sa ne raportam la stiinta prin „in stadiul prezent al NEcunoasterii noastre”, decat cu „in prezentul stadiu al cunoasterii noastre”, parandu-i-se arogant sa ne credem pasamite atotcunoscatori in loc sa ne marturisim ceva mai sincer ca tot incercam sa scapam din bezna ignorantei. Vezi tu, intotdeauna exista un anterior al unui anterior al altui anterior pierdut undeva spre infinit, iar o teorie stiintifica precum cea a evolutiei poate fi la randu-i amagitoare, nelamurind defel „Dar materia prima din care a aparut omul cine a facut-o ?” sau excluzandu-l pe om, „Cine sau ce a creat viata, cine sau ce a facut ca din nimic sa apara, sa existe ceva ?”. Sa spui ca natura l-a facut pe om fara a lamuri-o mai intai, dar pe natura cine, chiar nu-i mare smecherie ! Este, si aici lauda lui Darwin, un scenariu mai plauzibil despre evolutia noastra, dar atat, nici acesta nu raspunde transant intrebarii de baza. Mie mi-e foarte greu sa discut pe afirmatii de origine circumspecta precum „Crede si nu cerceta !” pe care nu stim cine si in context a spus-o (n.b.acest mar a discordiei intre stiinta si religie !), nu mi se pare insa deloc o prostie sa spui ca-n unele privinte e nevoie de INcredere, care de regula ne cade foarte greu s-o acordam. Caci e si o chestiune de prefix pana la urma: cu adevarat e „a crede” sau „a te increde” ? Ei, bine, unui credincios i se pare prioritara intrebarea nu cum, ci de ce a fost creata viata si daca urmareste un scop anume si intru-asta isi investeste increderea. Unde voi vedeti razboi, el vede distinctie, nu cum, ci cu ce scop i se pare mai important. Dar asta sigur nu-i o intrebare pentru unii care i-au dat de mult de cap, gen „lasa, ba, importanta-i in viata numa’ savarina sau dusul ratonului la veverita.”, adicatea sfant ii numa’ ce bagi in gura si pe …

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 3

  48. @Mihai Vasilescu
    Ai raspuns perfect. Uneori asa procedeaza si Dumnezeu. Dar este destul de neplacut pentru “copil”.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 4

    • @Mihai, ăăă… serios? Când procedează Dumnezeu așa? Sau, mai degrabă, cum?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

    • @Mihai, (nu tu, Vasilescule) este un film “Cabana” parcă.
      Un om covârșit de durerea uciderii fiicei sale, se întâlnește cu Dumnezeu la o cabană, la invitația acestuia. În fine, după un lung proces dureros ce are în prim plan judecarea crimnalului înțelege că toți suntem copiii Domnului, iar tatăl ceresc nu ne poate pedepsi pentru că ne iubește pe toți și nu poate alege între noi.
      La neplăcerea aceasta te referi? La procesul de acceptare a dogmei? Ce este neplăcut? Ce nu este firesc în a-ți pune întrebări? Sau de ce este dureros/neplăcut?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

  49. Nu am citit comentariile, dar am sa iti spun ca exista un alt mit, conform caruia Eva nu a fost prima femeie, dat fiind ca ea a aparut din coasta lui Adam. Dumnezeu a facut doi oameni dupa chipul si asemanarea lui, din lut. Prima femeie ar fi fost Lilith, o draca de muiere, cu apucaturi de olteanca, daca e sa ma intrebi pe mine.Cucoanei ii placea mult sexul, dar nu se dadea in vant dupa pozitia misionarului, dar Adam, de un cretinism feroce, a tinut neaparat sa o domine. Prin urmare, ea a plecat. El a incercat sa o forteze sa se intoarca, dar cucoana a rezistat santajului si a devenit jupaneasa peste demoni. Pentru ca a putut. Dupa sute de ani, el fiind inca al Evei, au reluat legatura, dar numai pentru o vreme.
    Povestea e lunga si interesanta, dar include si alte personaje, nu doar doua.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 3

  50. @twister
    Referitor la citatul asta
    ”The majority of people worldwide believe in the soul (74%) and in God (71%), while nearly half of them believe in heaven (56%), life after death (54%) and hell (49%)”

    Uhm, sa nu uitam ca fiecare religie are propria varianta de rai/iad/viata dupa moarte. Ortodocsii cred intr-o singura viata si apoi iad/rai, budistii cred in reincarnare multipla.
    Ca nivel de inteligenta, as situa ortodoxismul undeva alaturi de triburile alea care cred in chupacabra si alte bazaconii.

    Practic, si eu cred in iad. Ceva de genul 40 grade la umbra si sa ma pui sa sap transee. Imbracata fiind cu o salopeta matlasata. Si apoi sa-mi dai apa de mare sa beau.
    Sau doar sa ma lasi in mall fara bani. 🙁

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 5

    • Dă Rai nu-i nevoie de lamuriri că știu că-l vezi ca un loc plin de bărbați care la finalu finalului se omoară toți intre ei

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 2 Thumb down 3

    • @ Twister

      Eeee, da ! Astea si sa fi fost Nefertiti sau regina din Saba la viata lor, sa fi avut jde mii barbati pe alese la viata lor, tot discriminate s-ar vedea. “Ia uite-i, ba, ce bulangi, au dat greul guvernarii pe mine !”

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 3 Thumb down 2

    • @twister Să trăiți! No offense, dar Raiul meu nu are legătură cu bărbați. De nicio culoare, de nicio dimensiune. Creaturile anterior menționate nu mai reprezintă niciun interes pentru augusta-mi făptură.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  51. Băi, da’ cine este bagaboanta aia mică din stânga ?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  52. Cineva inteligent mi-a spus odata ca: “Putem vorbi, despre orice, lucruri
    serioase, lucruri ridicole. Mai putin despre matematica. Si fizica. Si politica.
    As adauga eu si religie! Imi este dor de conversatiile cu persoana respectiva. Well… nu poti avea tot ce doresti in viata.
    Biserica prin reprezentantii sai propovaduieste, pe langa cuvantul lui Dumnezeu, sa dam bani pentru mantuirea neamului, sa votam cu psd-ul, si sa le dam 2% din salariu.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 3

  53. Misule, cand afli un raspuns despre stramoasele tribului de caprioare, da-mi si mie de stire.
    In poza ta imi pare ca e si miorita. Dacii au fost primii, ei si cu dacele.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  54. Ba, sunteti prea profunzi astazi, yo zic pas…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  55. Ce naspa-i fisticul nesarat ! Si am mai si o galagie de bani pe el. Stie careva cum fac sa-i dau gust ? (nu, nu merge sa-l sarezi pur si simplu, nu „prinde” pe el)

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • Tip: îl scufunzi într-o soluție salină 5 secunde apoi îl întinzi pe o tavă într-un strat subțire și îl bagi la cuptor. Ai grijă să fie preîncalzit cuptorul. Guști periodic 😁
      De unde cumperi fistic?
      L.E se pare că un consumator de bomboane agricole ți-a dat unlike . Abia acum am văzut ora. Sorry

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • Multam de raspuns, sper sa-mi iasa.
      Mai, cumpar de la Supermarket dintr-ala ceva mai ieftin, sa zic cam 20% – 25% sunt numai coji goale. deci mana a doua, nesortate deloc. La asa reziduu e la fel de scump ca cel de prima calitate si d-aia ziceam cam dat mult pe el. Nu degeaba are neamtu’ vorba “Wer billig kauft, kauft zweimal” (Cine cumpara ieftin, mai cumpara o data). Vezi-l si pe Mihai cu Troty, tot a trebuit sa decarteze pentru un al doilea acumulator.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  56. Când în școala generală am pus aceeași problemă la ora de religie am fost dat afară din clasă și dus la cancelarie. Eu, tocilaru’ cu premiul I pe linie :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  57. Eu le-am ales amândouă cărțile.

    Biblia încă o mai citesc. Sunt atât de captivat de caracterul lui Dumezeu…!

    Maria Magdalena este un personaj foarte foarte foarte secundar insa Isus este personajul central al Bibliei.
    Daca depășeai 2 pagini, vedeai că după ce l-am născut pe Seth, a mai născut fii și fiice! Și au trăit sute de ani!
    Gândește-te că azi mai sunt oameni care trăiesc 100-120 ani în condițiile poluării și a îngrășămintelor, ierbicidelor și insecticidelor folosite.

    Cu atât mai mult marea majoritate a oamenilor trăiau sute de ani atunci, când singura poluare era fumul de la ciaonul cu fasole!

    IN GENEZA Biblia spune și de oamenii care au descoperit (prelucrat) anumite materiale din alama. Făuritori de instrumente muzicale, vânători (făuritori de arme) etc, etc

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  58. Ce rist Are diacutia fac nu azi citit biblia vreodata ? E ca so cum asi discuta eu cu fiimiu de 3 ani tabla.impartirii sau ca so cand ar discuta cineva cu mine fizica cuantică. Let it ne omule. Ori vrei sa sti cine te-a creeat ori.las-o balta mergi pe calea ce duce spre iad (pt ca sufletul tau este nemuritor sa ti fie clar).

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  59. Dute cauta Vladimir Pustan – Oradea pe net daca ti-e prea alambicat sa citesti teologul ala.explica tot si pe limba ta. Il gasesti pe YT am citit umpic din comentariile unora….OMG nu-i de mirare ca lumea e in halul in care este 😐 vai de capul vostru.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.