8,107 cititori

Pentru că se poate

Poate o să ziceți că n-am toți boii acasă, dar m-am cam bucurat când am primit invitația celor de la VEKA ROMÂNIA să merg pe șantier și să montez ferestre, pentru că era prima oară când participam la un proiect în cadrul căruia se construiește pe bază de voluntariat și eram extrem de curios ce-o să găsesc la fața locului.

Proiectul se numește BIG BUILD și are ca scop construirea a zece case pentru zece familii din Vaideeni, Vâlcea, sat peste care au trecut două rânduri de inundații nasoale. Primul în 2014, al doilea în 2018. Dar partea cea mai interesantă vine abia acum: cele zece case se vor ridica în exact cinci zile. De aici și curiozitatea, voiam sa văd cu ochii mei cum naiba se poate așa ceva. Și-am fost, și-am văzut. Continuarea

4,198 cititori

Ați ales perfect

Acum vreo două săptămâni vă rugam să mă ajutați să aleg între cele două provocări pe care le faci #odatainviata. Și m-ați ajutat. După cum mergeau lucrurile, eram convins c-o să văd și eu cum e să mergi la birou cu elicopterul. Dar, la final, când am numărat voturile, am constatat c-o să mă cam dau cu mașina de raliu. Chestie care la momentul ăla m-a cam ofticat. Până am ajuns pe circuit și-am uitat pe loc de orice elicopter de pe lumea asta. Continuarea

3,928 cititori

Ce să aleg?

Ați auzit de măgarul lui Buridan? Ăla care nu se putea hotărî dacă să bea apă sau să mănânce și, până la urmă, a murit de foame și de sete. Ei, fix ca măgarul lui Buridan sunt io acum. Stați că că povestesc imediat.

Cetățeanul cunoscut sub numele de Marian Ionescu, în complicitate cu VEKA Romania, mi-au copt-o într-un mare fel. Pe scurt, m-au provocat la o experiență din aia de care ai parte #odatainviata. Doar că lucrurile nu sunt niciodată așa de simple cum par. În sensul că m-au pus pe mine să aleg între un zbor cu elicopterul și o cursă cu o mașină de raliuri. Well, cine naiba poate sa aleagă între astea două? Continuarea

6,289 cititori

O dată în viață

Eram în clasa a doișpea și fotbalul românesc începea să cunoască anii de glorie. Steaua tocmai jucase a doua finală de Champions League, Dinamo jucase o semifinală, Craiova deschisese drumul, iar echipa națională era și ea în formă. În contextul ăsta, într-un noiembrie cenușiu, Craiova urma să joace cu un Dinamo, aflat în vârf de formă, chiar pe stadionul din Bănie. Nu cred că exista cetățean născut între Dunăre și Olt care să nu vrea sa vadă meciul ăsta. Inclusiv eu, evident. Și cum la televizor nu se transmitea, singura speranță era să fac cumva să ajung pe stadion. Continuarea

10,026 cititori

Mai stau cinci minute

Vine un moment în viață când te desparți de copilul din tine. Și, de cele mai multe ori, vine pe neanunțate, fix cum s-a întâmplat la mine. Era o seară oarecare când mi-am luat la revedere de la el. După cum ziceam, nici măcar n-a fost o chestie premeditată, dar simt că a fost definitivă. Păcat, ne înţelegeam aşa de bine, eu şi cu el, că uneori nici nu ştiam care-i unul si care-i altul.

Ruptura s-a produs brusc, fără niciun avertisment. O ardeam liniştit pe net, televizorul mergea în surdină şi dintr-o data am simţit nevoia presantă s-o fac. Nu ştiu ce mi-a venit, dar l-am luat pe puştiulică ăla care rămăsese pitit în mine şi i-am aplicat lovitura fatală. Iar asta s-a întâmplat fix când am deschis larg fereastra și am zbierat, cât m-au ținut plămânii, la cei trei-patru copii care jucau fotbal sub geamul meu: Continuarea