5,759 cititori

Ai niște usturoi, vecine?

Text scris, nu se știe prin ce întâmplare a sorții, de Elena.

Ehe, maică, când eram eu copil, mama avea trei căni de dimensiuni diferite. Una era pentru ulei, una pentru făină și una pentru zahăr. Cu ele mergeam la tanti Geta, vecina noastră de palier, ca să cerem când nu aveam. Sau la tanti Mihaela. Sau oricare altă vecină, ca de regulă le luam la rând până găseam una care nu-și consumase toată cartela.

Pe scară, ce să vă spun. Eram ca o familie. Când era câte o cumetrie participau toți vecinii, erau primii invitați dintr-o lista lungă. Tot la mine pe scară, în fiecare sâmbătă seară, se strângeau adulții la noi acasă ca să-l toace pe Ceaușescu. Noi, copiii, eram forțați să ne adunăm la Andreea, fiica lu’ tanti Geta, pentru că apartamentul lor era pe diagonală față de al nostru și așa erau siguri că nu mai ascultăm cu cana lipită de perete ce discutau ei. A, să nu uit. Tanti Geta asta era director la magazinul Obor. La ei în casă găseai tot ce visai în materie de dulciuri. Era raiul pe pământ acolo. Continuarea

52,225 cititori

Înainte era mai bine

Săptămâna trecută am rămas cu gura căscată când am văzut un reportaj pe tema „români cu care ne mândrim”, reportaj care prezenta și un top în care Nicolae Ceaușescu ocupa un stupefiant loc trei. Parcă. Oricum, era sus de tot în top.

Și mi-am zis că poate n-ar fi rău să las aici un scurt rezumat al perioadei cunoscută și sub numele de „Epoca de Aur”. Eu înțeleg că trecerea timpului mai estompează părțile negative și ți le aduci aminte doar pe cele pozitive, dar chiar să uiți cu desăvârșire că anii ’80 au fost doar un geamăt de durere nesfârșit?

Bun, să începem. La noi în casă intrau lunar undeva între 8000 și 10.000 de lei. Salariile alor mei plus ce mai scotea mama din meditații. Deci bani ar fi fost, problema era că nu aveai ce să faci cu ei.

Continuarea

8,131 cititori

Unde ești copilărie, cu cartofii tăi cu tot?

Reciteam articolul ăsta scris de Corina și mă gândeam că am avut oleacă mai mult noroc pe vremea cealaltă. Pentru că taică-meu se juca de-a agricultorul pe un teren din satul lui natal și măcar cartofi am avut mereu în casă. În schimb ulei, ca să mi-i facă mama prăjiți, nu prea găseai. Era pe cartelă și se consuma imediat. Noroc cu untura de porc. Ați mâncat vreodată cartofi prăjiți în untură? Niciodată n-am să mai pun gura pe ceva atât de bun. Aceeași untură pe care-o ungeam și pe pâine. Cu ceapă, că de-asta se găsea.

Continuarea

3,341 cititori

Povestiri de vara

Prietenul I. a lucrat o vreme, prin Bucuresti, la unii care se ocupau de comunicatii mobile. Nebunie. Avea pager intr-o vreme cand nouazeci si noua la suta dintre romani, inca foloseau telefonul fix, ca principal mijloc de comunicare. Cred ca si „cuplajul” mai era inca in floare. Tin minte ca mi l-a imprumutat si mie vreou doua zile, cu ocazia unui „agatament”. Senzatie am facut cu el. Se uita lumea ca la urs, in acceleratul de Sinaia, desi pierdusem semnalul inca de la iesirea din oras.

In vara asta despre care voiam sa va povestesc, eu si cu prietenul I. eram la Valcea. A fost ultima mea vacanta petrecuta acolo. Amandoi eram „between jobs” si ne-am gandit ca mai bine stam sa lancezim trei luni, pe banii parintilor. E ingrozitor sa muncesti vara, nu?  Mai vedeam noi din toamna, ce si cum. Sincer sa va spun, eu mai aveam ceva „cascaval” strans, ca abia renuntasem la slujba. Dar la el, situatia era mai spre albastru. Ca plecase de la „pager-istii” aia de vreo cateva luni. Deci, nema resurse financiare. Il astepta o vara plina de „necunoscut”. Continuarea