Reciteam articolul ăsta scris de Corina și mă gândeam că am avut oleacă mai mult noroc pe vremea cealaltă. Pentru că taică-meu se juca de-a agricultorul pe un teren din satul lui natal și măcar cartofi am avut mereu în casă. În schimb ulei, ca să mi-i facă mama prăjiți, nu prea găseai. Era pe cartelă și se consuma imediat. Noroc cu untura de porc. Ați mâncat vreodată cartofi prăjiți în untură? Niciodată n-am să mai pun gura pe ceva atât de bun. Aceeași untură pe care-o ungeam și pe pâine. Cu ceapă, că de-asta se găsea.
Dar n-o să uit în veci cum mă chinuiam într-o dimineață să tai felii cât mai subțiri dintr-o bucată de mușchi țigănesc pe care, nu știu prin ce soi de miracol, o produseseră ai mei. Iar maică-mea, după ce a asistat vreme de câteva minute la eforturile mele disperate, a conchis în cele din urmă: să știi că indiferent cât de subțiri le tai, bucata aia tot atât o să rămână. Amatoare, habar n-avea că eu încercam să prelungesc experiența.
N-am murit de foame pe vremea ailaltă. Dar știți cum e să ai poftă de ouă ochiuri azi și să poți să le mănânci peste trei săptămâni, când făceai rost de două cartoane? Dacă sunteți mai tinerei, nu știți. Sau să vrei o mămăligă cu brânză și să-ți dai seama că n-ai decât mălai în casă? Frustrant.
Nu mi-e dor de vremurile alea, n-are de ce. Au fost groaznice și mă bucur că s-au dus naibii și nu mai au cum să se întoarcă. Sper. Dar mi-e dor de trăirile de atunci. Și cred că cel mai mult și mai mult mi-e dor să mai pot citi o carte bună, în timp ce mănânc încet din ciocolata pe care o ținuse ascunsă maică-mea în dulap. Cărți și ciocolată se găsesc acum pe toate drumurile și pentru toate gusturile, dar senzația aia de fericire absolută n-o să se mai întoarcă niciodată!
Hai că azi sunt căzut pe jumatate în butoiul cu melancolie și mă gândeam să nu sufăr singur în el. Vouă de ce vă e cel mai dor din perioada aia în care trăiam mai mult din ce ne imaginam decât din ce aveam?
P.S. Dacă n-ați mâncat niciodată parizer prăjit sau pane, nu știți ce-ați pierdut.
sursa foto
Eu mai cad in butoi cand imi aduc aminte cum stateam pe soba, la tara pe langa Falticeni, cu verii mei, toti niste pitici ce eram, si mancam floricele facute la foc de coceni de matusa… si apoi adormeam lungiti cate 6-7 unul langa altul, si afara era zapada mare, si soba calda sub noi, si mirosea a tara si a pamant si a seminte de dovleac uscate si a ce a fost si nu o sa mai fie…
Comentariu beton!
75 
1
@fdd, ăsta e cel mai mişto comentariu al tău ever. Ai grijă că ai ridicat ştacheta. 🙂
Multumesc mult Mihai :))
Continui si cu celelate, ca m-au napadit navala nebuna…
iarna, de Craciun, cand unchiul se pregatea sa taie porcul, l-am rugat sa ma lase pe mine sa trag in el cu arcul cu sageti… vazusem ceva Winnetou … Aveam cred la vreo 6 ani, porcul ala era de vreo 10 ori cat mine, si totusi eram foarte convins ca sagetile din lemn bont de alun il vor pune la pamant, ca asa vazusem eu… Ah si ce ciuda mi-a fost, ca nu m-a lasat…
Cea mai mare Aventura era sa urc in pod… ce mister, cate cutii, vechituri pe care le ridicam cu teama, sperand sa descopar cine stie ce comoara… si scara veche pe care imi era teama sa mai cobor, si matusa Maricica strigand dupa mine cu accentul ei atat de adanc moldovenesc :Amu pun mana pi tini, sarlatani si esti! Si ma mai trimitea matusa sa aduc “vreo doaua -tri lemni”, si eu intrebam, ca nu imi era clar : cate, doua sau trei? Si facea la cuptor, si eu intrebam ce faci tanti Maricica? Si ea zambind ghidus: Rabdari prajite fac. Eu, nestiutor si rupt de foame : Si sunt bune?
… Matusa nu mai e… podul imens, vazut cu ochii de adult, e o cotineata mica, dar inca privesc in el cu ochii mei de atunci si pe undeva, o tresarire inca mai spera sa vada comoara ramasa nedescoperita… Cred ca toti pastram in noi insine o parte din copiii care am fost odata.
Comentariu beton!
75 
0
@fdd, băejnebun, ia uite ce-a zăcut în tine până acum! M-ai făcut de m-am înfiorat tot.
mi-au dat lacrimile!
Comentariu beton!
13 
0
@fdd: nu ești singurul !
Da ‘ de discoteca aia în aer liber în parcul Nada Florilor îți amintești ? ???
Îţi place sau nu:
5 
0
🙂 Nu, eram copil mic pe vremea cand stateam cu saptamanile pe la tara, ne lasau ai mei 2-3 luni la rand… Pe la Falticeni mergeam vara cu o verisoara mai mare, cu prietenul ei. Luam trenul , avea banci de lemn, imi aduc aminte si acum mirosul de halta amestecat cu cel de flori de camp… era un strand in Falticeni pe vremea aia… si foarte multe flori imi aduc aminte…
Comentariu beton!
11 
1
Și cartofi copți direct pe jar!
Comentariu beton!
8 
0
@Elly, ăstia-mi amintesc de tabere, da. 🙂
‘neața,
hai si-asa eram ‘blegit’, ai mai venit si tu cu asta sa ma termini complet.. 🙂
mie unul, mi-e tare dor de joaca si jocurile noastre de afara, pana in noapte tarziu cand nu ne mai lasam dusi in casa, frunza, castel, lapte gros, hotul si vardistii, etc, mi-e tare dor de sentimentul ala, zau, mai ales cand vad cum se joaca acum copiii nostri..
Comentariu beton!
23 
0
@Julian, da, frate. Mă striga maică-mea pe geam și de fiecare dată mă milogeam “mai stau cinci minute”. Niciodată nu erau doar cinci.
Ce sa zic…cartofi prajiti in untura inca manac..prefer sa-i asezonez cu mamaliga si mujdei.App de vremurile alea…copilaria mea a fost destul de ok. tata lucra in petrol si muncind pe afara aveam acces la multe lucruri…jucarii, dulciuri,tabere. mai nasol a fost in anii 90, lipsa de experienta capitalista si obisnuita boemie comunista nu mi-a facut un trai prea roz. Da aia e…etapele vietii.
PS. Aseara am vazut niste copii ce jucau Frunza.
Comentariu beton!
9 
0
@Redoo, aseară? În București? Mai există speranță.
@Redoo, si n-a iesit nici unul din “nostalgicii” dupa copilarie sa le zica sa faca liniste sau sa nu care cumva sa le atinga masinile? Incredibil! Eu am vazut chiar niste copii care jucau Castelul in spatele blocului. Si a iesit un muist, cam de varsta mea, si a inceput sa urle ca el lucreaza “de noapte” si trebuie sa se odihneasca. Asa am avut o pornire sa-i fac geamul tandari cu un bolovan…..Fix ca in copilarie.?? Dar m-am multumit sa ii spun sa nu mai strige ca poate ii trezeste pe altii care lucreaza “de noapte”. Asta asa, apropos de ce copilarie frumoasa am avut noi si cum stau copiii din ziua de azi cu nasul in tablete si smartphoane. Pai, stau, fiindca nu ii lasam sa faca altceva.
Comentariu beton!
14 
1
@Ionut, da, frate, ne e frică să-o scoatem afară să se joace.
Ieri pe la ora 18.00, cand inca era soare afara si adia usor vantul, pe o straduta se jucau Patratica patru baieti. Apare mama unuia: “Ionut, in 5 minute sa vii in casa ca uite, bate vantul si racesti!”.
Bine ca il cheama in casa, sa stea pe tableta si pc in loc sa se joace afara….
Îţi place sau nu:
3 
0
@Bianca, daaaa, răcea sigur pe soarele de ieri. Părinți tâmpiți.
Ce e frunza?!
Îţi place sau nu:
0 
0
Mi-e dor de senzațiile și bucuriile imense ce ți le trezeau o bucată de pâine proaspăt scoasă din cuptor, carnea friptă incetișor in tigaia de tuci, somnul dulce pe pieile moi de miel, mirosul de foc de lemne(ăsta il experimentăm de fiecare dată când facem focul la centrală și parcă e aceeasi bucurie, zău). Intr-un cuvânt mi-e dor de viața văzută prin ochi de copil?
Îţi place sau nu:
5 
0
@kya, ufff… n-am știu ce înseamnă pâinea făcut în cuptor până ce deja eram prea mare. 🙁
Mna… iar mi-am adus aminte de bunica-mea , dumnezeu sa o ierte.
Făcea cartofi prăjiți și îi întorcea îl fiecare în parte cu furculița. Ai ei erau cei mai buni . sarmalele în foi de viță le făcea cele mai mici posibile. Mâncai 10 și nu te saturai ?
Îţi place sau nu:
5 
0
@Crisitna, fiecare cartof în parte? Păi nu-i făcea la tuci?
Tigaie de aluminiu 🙂 și da , fiecare un parte . Erau cei mai buni .
Îţi place sau nu:
0 
0
@Cristina, apăi noi la câți ne adunam la bunică-mea, dacă-i făcea în tigaie dura trei zile. 🙂
Păi eu chiar nu știu cum era atunci (sunt un pic mai tinerică 😀 ). Însă am prins și eu, în primii ani de după, treaba cu untură pe pâine la bunica. Era singurul lucru pentru care mergeam la ea. Și îi mai ceream și la pachet pentru grădi. Cât despre cartofi, dacă ti-e chiar dor, pot să îți fac rost de un kil de untură :))))
Îţi place sau nu:
2 
0
@iol, pot și eu să fac rost de untură, dar de unde fac rost de gustul copilăriei? Că ăla-mi lipsește. 🙁
Da, și asta-i drept… am o idee! Dar dacă nu funcționează, să nu mă înjuri 😀 iei cei mai de la țară cartofi și cea mai unsuroasă untură (va fi o misiune grea să le găsești, dar se poate) și folosești rețeta bunicii. E adevărat că gustul nu va fi același, orice ai încerca. Dar… în timp ce mănânci, închizi ochii și faci un exercițiu de imaginație. Mi se pare destul de simpli. Eu nu am încercat, nu știu dacă funcționează. Dar poți să încerci. 🙂
Îţi place sau nu:
5 
0
@iol, o să încerc, dar acum am un plan care include doar mâncatul de salate. 😀
Da, e un plan foarte bun! Dă-mi şi mie schema lui 😀
Bănuiesc ca ideea mea va fi pusă în aplicare doar după ce planul cu salatele e dus cu succes la capăt. Doar să îmi spui și mie dacă funcționează 😀
Îţi place sau nu:
0 
0
@iol, trebuie să funcționeze. 🙂
Mihai, gustul ăla nu mai e decât o amintire, nu ne mai zgândări că se rupe sufletul în noi…
Comentariu beton!
8 
0
@GabiI, da, m-a mâncat în fund. Cred că azi niște supermarketuri vor înregistra vânzări mai mari la parizer. 😀
Eu nu am trăit copilăria la țară, dar totuși prin ’68 am stat vreo trei luni de iarnă la o mătușă în Gîrliciu, județul Constanța. Iarnă ca aia cu săniuș pe o vale care pornea de lîngă casă, n-am mai trăit niciodată de atunci. Cînd a venit tata să mă ia acasă nu m-a mai cunoscut! Eram afară, între copiii din sat echipat la fel ca ei, pantaloni negri din dimie, cojocel de oaie și căciulă de miel, astfel încît nu m-a recunoscut. Mai tîrziu la scoală cînd am învățat Iarna pe uliță, am asociat poezia cu acea iarnă de neuitat din Gîrliciu!
Comentariu beton!
26 
0
Tot Garliciul este o vale. Este super acolo,am amintiri frumoase in satul acela…
Îţi place sau nu:
0 
0
@gheo, eu mergeam undeva în județul Galați. Știi ce e mișto? Nu aveam mare lucru de făcut acolo, m-aș fi distrat mai bine acasă. Și totuși abia așteptam să vină vara și să stau trei luni acolo.
Unde in Galati? Sa-ti fac poze cand mai trec pe acolo.
Îţi place sau nu:
0 
0
@Leonard, Independența. Lângă Piscu și Pechea. Îmi faci? Ce m-aș bucura.
Iti fac si eu:) ma duc dupa Paste sa mananc pana mi se face rau:))
Îţi place sau nu:
3 
0
@Diana, :))))
F***i! Să mor dacă te mint (da, știu! Urâtă exprimare, dar altceva nu- mi vine- n cap acum) dacă azi-dimineață, înainte de trezire, nu m-am visat în adolescență! Noroc că în momentul ăsta nu pot plânge, că prea se leagă!!! Și, de destindere, eu încă mai prăjesc parizerul cu ouăle făcute papară! 🙂
Îţi place sau nu:
5 
0
@VictorR, gata, m-ai convins. După ce termin cu salatele, primul lucru pe care-l fac va fi să-mi prăjesc niște parizer. 🙂
Păi faceti că pământ avem.Mâine merg să-mi fac straturile.Anul trecut am mâncat legume 95% din productie proprie.Porcul tot eu il mesteresc…sunt puțin (mai mult) tăran si-s mândru tare de asta!
Comentariu beton!
12 
0
@Bătrănu’, pai nu mai ajung eu la Cluj. Să te ții!
Io ti-am zis cand ai fost sa ne vedem.Da’ nu-i tarziu nicicand ca am mereu in congelator din porcii ce-i mesteresc eu.
Îţi place sau nu:
2 
0
@Bătrânu’, ajung eu din nou acolo. 🙂
Mie mi-e dor de turtele de mălai pe care mi le făcea străbunica mea. Şi când făcea tăiţei îmi tăia o bucată de foaie şi o cocea pe plită. Am încercat eu să reconstitui reţeta de turte, da nu mi-au ieşit niciodată.
Şi mi-e dor să ascult discuri. Când eram în liceu aveam o prietenă cu rude în Germania (RFG cum era pe atunci.) Îi trimiteau discuri pe care ne adunam toată gaşca şi le ascultam de nu ştiu câte ori ( Beatles,Pink Floyd,Queen, Donovan, Joan Baez,Bob Dylan…) Când ne zicea că a primit un disc nou nu mai aveam răbdare până la “audiţie”. Niciodată nu cred că o să mai simt aşa bucuria de a asculta muzică.
Comentariu beton!
7 
0
@GabiI, am tot auzit de turtele astea de mălai, dar nu am mâncat niciodată. Ia zi-mi și mie ce era cu ele.
Erau nişte turte din făină de mălai, ou şi brânză, ou se punea puţin, numai căt să lege aluatul şi făcea turte plate pe care le cocea într-o şărpencă (tigaie) mare pe cuptor, la foc mic. Şi avea un cuptor Vesta, cu lemne, pe care făcea măncarea. O fierbea încet şi toate măncărurile erau delicioase.
Şi mai făcea colăreţi, un soi de mămăligă, dar din făină de grâu, O mâncam cu lapte sau cu ceapă şi slănină prăjite şi brânză rasă .
Îţi place sau nu:
6 
0
@GabiI, fuck, astăzi fac ulcer, clar! 😀
Păi tu ai deschis cutia…cu amintiri,.asta e pedeapsa!
Îţi place sau nu:
5 
0
@GabiI, da, da, mea culpa! 🙂
Parca erai la dieta! Cartofi prajiti in untura? Nt, nt, nt….
Îţi place sau nu:
3 
0
@Miki, păi la dietă n-ai voie nici măcar să-ți aduci aminte? 🙁
Fii atent : Cartofi prăjiti in unsoare de porc, pui in farfurie un strat de cartofi, răzuiesti brânza s.a.m.d. / apoi prăjesti două ochiuri, marinezi doi cătei de usturoi si amesteci cu smântână până faci o pastă care să nu curgă.+o bucătică de cârnat de casă.
Comentariu beton!
13 
0
Acum? Sau atunci?
Îţi place sau nu:
1 
0
Victor, cand iti e foame.Mereu adica!
Îţi place sau nu:
3 
0
@Bătrănu’, m-a mâncat în fund. Deja mă înec în propria-mi salivă.
ia și pe blog, că tot mi-e dor: mi-e dor de șerbet, de înghețata, de recipientele pline cu bomboane colorate, din cofetării… mi-e dor de leapșa, de pititea, de ruble, de capacele de bere vânate zile în șir… mi-e dor de mine, ce să mai!
Comentariu beton!
10 
0
“Ruble” era un joc ori era chiar moneda?
Îţi place sau nu:
0 
0
@miha, eu am prins șerbetul doar în povestirile alor mei. 🙁
nu știi ce-ai pierdut! 🙂
Îţi place sau nu:
3 
0
Bunica imi facea placinta de dovleac in cuptor din chirpici! Doamne ce gust avea!
Îţi place sau nu:
5 
0
@Lucretia, bunică-mea nu cred că știa să gătească mai mult de patru feluri de mâncare. Dar erau cele mai bune din lume!
De Craciun vecinul meu a facut jumari dupa ce s-au facut jumarile am facut pomana porcului in untura de la jumari , dupa pomana porcului am prajit cartofi si la final am pus si un kg de porumb de floricele .
nu vrei sa stii ce bunatati au iesit , avand in vedere ca ceunul esate de fonta , are 17 litri si ca sursa de caldura bineinteles foc de lemne afara in curte
P.S : … si mult vin fiert si / sau tuica fiarta , la alegere
Îţi place sau nu:
6 
0
@hagiufa, tu zici de Crăciunul ăsta care a trecut?
da , de Craciunul trecut sper ca si de Craciunul ce urmeaza .
greu de crezut dar pe floricele a fost cea mai mare bataie .
Îţi place sau nu:
4 
0
@hagiufa, deci tu reușești să te întorci cât de cât în timp macar de Crăciun. 🙂
Mie mi-e dor de momentele când ne uitam la diapozitive, de bucuria când găseam cheia de la “bar” in care era ascunsa ciocolata, de ciocolata de casa tare ca piatra dar de o bunătate rară, de gustul portocalelor in ajunul Crăciunului, de pâinea cu unsoare si boia…..ceai din zahăr ars, parizer prăjit….
Comentariu beton!
9 
0
@Ardeleanca, ceai din zahăr ars? Ei, uite pe asta n-o știam.
Bre, e dementa…da-l faci mai concentrat si pui si votca…
Comentariu beton!
12 
0
@Redoo, trebuia să vii tu cu vodca și lipsa ta de romantism. 😛
Ceai din zahar ars! Acum vreau! Trebuie sa o pun pe mama sa imi faca! 😀
Îţi place sau nu:
2 
0
eu nu am prins vremuri grele si totusi salivez si acum la un pui facut pe jarul din soba de mamaia – nu folosea ea condimente nu nimic- si avea un gust puiul ala de muream – cu usturoi – catei din aia mai mici decat unghia pe nu te mai oboseai sa-i cureti
:))))))))
Îţi place sau nu:
6 
0
@Gabriela, salivez ca boul și sunt pe salată. 🙂
Trairile de atunci au legatura cu copilaria. Mi-e dor de copilarie. In rest…nu stiu ce sa zic. Nimic din ce faceam sau mancam pe atunci nu mai pare atat de frumos sau important acum pentru ca nu mai sunt copil. Poate imi lipseste gustul de Pepsi pe care il savuram doar cand mergeam in vacanta la munte sau mare, poate imi lipseste taiatul porcului cu tot ce implica aceasta activitate (de la parlit cu paie pana la “pomana porcului”), poate imi lipsesc jocurile si jucariile copilariei, multe confectionate de parinti sau bunici (eram fericiti cu ele fiindca nici nu stiam ca ar putea exista si altele in afara de cele pe care le aveam), poate imi lipseste viata si vacantele la tara, la bunici, poate imi lipsesc si altele, dar, de fapt, imi lipseste copilaria. Doar atat.
Ca fapt divers, aseara am urcat pe bezna 4 etaje. E o defectiune la panou si nu merge lumina pe scara blocului si liftul. Pe cand ma chinuiam cu smartphonul meu (care are orice dar n-are o nenorocita de lanterna), ma gandeam: futu-i, parca am fi iar in comunism. Eh, asta nu imi lipseste din acea perioada.??
Apropos de cartofi prajiti….pe vremuri, tata punea bulion sau suc de rosii peste ei, in tigaie. Daca n-ati mancat niciodata, va recomand cu caldura.?
Si inca ceva: am incercat sa prajesc salam sau parizer, cum facea mama cand eram copil. N-are acelasi gust sau miros. Eu am dat vina pe “plasticul” din care se fac acum mezelurile. Dar s-ar putea sa fie vorba tot despre senzatiile copilariei.
As putea zice multe despre “anii de dinainte”, dar nu prea vad rostul. Si, de cate ori imi aduc aminte chestii de atunci, realizez cat am imbatranit. Ca sa termin intr-o nota mai glumeata, acu’ vreo 3 ani a trebuit sa intervievez un “pusti” pentru a ma inlocui o perioada. Avea nevoie de permis de conducere. Il intreb: “Ai permis?” “Da.” “Pai, te-ai nascut in ’91 si ai permis?” El s-a uitat la ciudat la mine si am realizat ca trecusera mai mult de 20 de ani de cand se nascuse. Oameni nascuti dupa revolutie au permis, familii, copii. Mama, cat timp a trecut, iar mie mi se pare ca a fost ieri! Am imbatranit.
Comentariu beton!
27 
0
@Ionut, n-ai vrea să-mi vezi fața când am terminat de citit comentariul tău. Taaaaaaaci! 🙂
Uite că astăzi îmi place postul tău, motiv pentru care, voi comena așa cum îmi place mie…adică, muuult…
Amintirile mele din copilărie se leagă, în cel mai fain mod, de bunicii mei…nu-i mai am și, nostalgia mă încearcă din când în când…
Îmi amintesc zilele de vară în care mă trezeam cu bunicul, pe la 5,30 dimineața și mergeam la coasă….în viața mea nu am trăit o mai frumoasa amintire legată de muncă, decât cea de la coasă…îmi aduc aminte și acum fâșâitul coasei prin lanul de lucernă, iar mirosul celei căzută la pământ, proaspăt, îmi gâdila simțurile. Nu mai spun că bunicul îmi povestea câte în lună și în stele, multe dintre povești inventate, dar, atunci nu avea cum să conteze…mi-l aduc aminte și acum..eu aveam 6-7 ani, nu cred că mai mult și, mă uitam la el (aproape 1,90 și vreo 150 de kile…un munte de om)…îl vedeam în soare, cu un nimb pe cap…puteam jura că este un zeu, coborât din Olimp…mai ales când făceam căpițele de fân proaspăt și el se apuca să infigă prepelegii…îi lua pe rând și îi înfingea în pământ..atunci îl vedeam exact cum era..un Hercule în toată puterea cuvântului….îmi aduc aminte că s-a răsturnat o căruță cu lemne, iar căruțașul a fost prins sub ea…bunicul s-a opintit cu spatele și a ridicat-o, înjurând mărunt, după care, oamenii au scos pe cel de dedesupt…și mai sunt multe amintiri de genul ăsta…dar nu vă plictisesc cu ele….
Bunica venea pe la prânz, cu o cană mare, de tablă, de apă proaspătă de la fântână, cu mâncare. Ne asezam direct pe iarba mirosind a verde, bunica așternea un ștergar curat, șesut în casă, după care, scotea o pâine cu coaja crăpată, aspră, mirosind a drojdie și făină curată, iar apoi o bucată de slănină cam cât o cărămidă, afumată la fumul rece al iernii, și, alături, stăteau roșind două cepe cam cât un genunche de cal…bunicul le lua și le spărgea în pumni, iar totul aluneca pe gât în cântec vesel…de obicei, bunica ne privea cum mâncam, cot la cot și, în colțul ochilor erau lacrimi de bucurie.
Îmi aduc aminte de ciorba de cartofi (la noi se chema deresală…ciorbă de cartofi dreasă cu smântână…venea din grădină cu pestelca plină de buruieni pe care le arunca în ceaunul de pe foc, cântând cu glas încet, mici descântece)…ooo, da, bunica era una din vrăjitoarele cunoscute în sat…magia albă era vocea ei, privirea ei descânta, mâinile ei vindecau…de câte ori nu mi-am luxat picioarele…le călca pe prag, punea oasele la loc cu un ghem de lână pus sub axilă în cazul în care era umărul sărit de la locul lui, făcea de deochi….daaaa, eram mic și grăsuț, cu obrajii bucălați și mă deocheam al dracului de mult și des….bunica lua noroi de la călcâi și făcea un benghi în frunte și descânta, de trecea deochiul…
Cealaltă bunică, de pe tată, pe care nu am plăcut-o niciodată, era recunoscută ca vrăjitoare…făcea farmece, iar magia neagră îi deschisese tainițele..oamenilor le era frică de ea și o ocoleau…ochii verzi puteau băga în boală pe oricine, dar, despre ea, nu vreau să discut….
Mă întorc la bunica de pe mamă…îmi aduca aminte de verile în care ne adunam toți verișorii, unchii, mătușile, cred ca eram câte 20 și ceva….îmi aduc aminte de prima vară în care am fost lăsat să dorm cu bărbații, în podul de fân…a fost prima dată când am simțit că am trecut pragul spre adolescență…eram bărbat, acum….îmi aduc aminte de ceaunul de pe pirostrii, afară, unde fierbeau cartofii noi, aduși din grădină, după care, bunicul făcea usturoiul cu miez de nucă…avea o vorbă…” să cânte cartoafa pe gât”.
Îmi aduc aminte de Crăciun și paște, două sărbători magice, mai ales în familia noastră…ne adunam toți, într-o casă mică…unde încăpeam 20 și ceva de inși, mister…Îmi aduca aminte de unchiul Costică…la un Crăciun, m-am făcut ursar…și nu aveam urs, cel care trebuia să meargă cu mine nu a mai vrut…am venit acasă amărât, uns cu funingine pe față, să fiu negru….unchiul Costică i-a adunat pe toți, am intrat în casă și m-a înregistrat, cântând cântece ursărești, toate fără perdea…râdeau toți cu lacrimi…noroc că tata nu era că mă omora din bătaie…la sfârșit, au scos din buzunar toți banii pe care îi aveau…mi-au umplut toba…
Crăciunul…mirosul de cozonaci proaspăt scoși din cuptor, care frigeau în palme..alergam cu ei pe afară, să se răcorească, pomana porcului…friptura de porc în tigaie, cu untură, cu mămăligă (când răsturna mămăliga pe fundul de lemn, bunica spunea mereu ”mămpligă, bade Ioane, fie crudă, numai mare”..cu accent dulce moldovenesc), iar bunicul scotea din butoi varza murată, o tăia bucăți mari și, întingeam mămăliga prin untură, mai mult și, cu varză…un deliciu
Paștele…mielul făcut de bunicul, pasca și cozonacul făcut de bunica, mersul la biserică, tunurile cu carbid (tot bunicul le făcea, tot el îmi aducea injectoare, de la tractor, deși mama și tata îl certau mereu), cu care bubuiam în noaptea de înviere…
Mă opresc aici, cu scuzele de rioare, dacă v-am plictisit
Hai să fiți iubiți!
Comentariu beton!
32 
0
@SorinB, cu comentarii din astea, nu mai ies eu azi din butoiul cu melancolie. Plus că-mi plouă în gură la fiecare. 🙂
@Mihai…uneori, e fain să fii și în butoiul cu melancolie
Îţi place sau nu:
4 
0
@SorinB, cu condiția să nu-ți fie și foame. 🙂
Mama, ce fain ai zis tu si @Ionut!
Bine ca e vineri si-mi “permit sa trec prin ea mai morcovita.
Îţi place sau nu:
0 
0
@lectorarumana…multumim de apreciere. Nu trebuie sa fii morcovita, nu ai de ce…eu m-am oprit la un moment dat…motivul il intelegi tu…:)
Îţi place sau nu:
2 
0
Ahhhh, ce mi-ai facut, inima mea e bucati-bucati… :). Parizerul pane era lucs si smecherie maxima. Painea prajita cu ou si zahar era desertul preferat. Noi mancam cartofi prajiti facuti in oala de tuci, evident cu grasime de porc si muream de placere. Am zis asa. Cand o fi sa mor, as vrea sa ma ingropati cu ceva cartofi prajiti, doua oua ochiuri si un carnat pajit. In felul asta, viata de dincolo va fi mai buna din start pentru mine.
Comentariu beton!
7 
0
@DOINA, de friganele zici, nu?
da, da, nu stiu daca voi le ziceati asa. doamneeeee, ce imi vine sa rup masa chiar acum.
Îţi place sau nu:
2 
0
@DOINA, mi-am făcut relativ recent niște friganele. Aiurea, nu se mai compară. Copilăria are un gust al ei special.
parizer pane…!! doamne ce minune….nu o sa mai mananc niciodata ceva asa bun :-))
Îţi place sau nu:
0 
0
era plin de apa, cand il prajeai, sarea apa aia incinsa. am niste semne pe maini de la prajit parizer :))))
Îţi place sau nu:
2 
0
@Madalina, da, da, cu felia de parizer groasă, ca să simți când muști. 🙂
Mi-e dor de vacantele la bunici. Mi-e dor de mirosul de tara care se simtea din fiecare cotlon, de gustul mancarii facute vara la soba din curte cu lemne si coceni. De mamaliga taiata cu ata si de gustul dulcetii din anii trecuti. Saream gemul dupa ce bunica incuia usa si pleca (nici nu stiu cum incapeam prin gratiile inguste de la geam) si desfaceam fiecare borcan sigilat cu grija in cuptor cu ciolofan si luam cate o lingurita din fiecare borcan “ca sa nu se cunoasca”. De smantanirea ulcelelor cu lapte pus la prins si urletele bunicii cand descoperea. 🙂 De alergatul porcului prin gradina si izlaz dupa ce l-am scapat din cotet. De macrisul mancat direct de pe dealuri bineinteles cand nu il confundam cu alta planta. 🙂 Desi ai nostri nu aveau bani sa ne trimite in tabere la mare sau la munte cred ca amintirea vacantelor petrecute la bunici e mai pretioasa. Vacantele s-au terminat si odata cu ele si gustul lor atunci cand bunicul a murit de inima la o coada la ulei in oras.
Comentariu beton!
10 
0
@Micass, măcriș mâncat direct de pe lângă garduri. Daaaaaa!
Nu inteleg, ce vreti sa faceti voi aici?!? Deja imi e o foame de lup si nu e nici macar trecut de 11. In plus m-au napadit numeroase amintiri de pe vremea cand eram copil cand, de pe la sfarsitul lui mai pana pe la sfarsitul lui iunie, in fiecare duminica mancam rata la cuptor. si nu din asta, asa ..piept de rata cu rucola si alte bazdaganii ci rata asa cum era ea, o ungea mama cu cu sare, piper si marar si o punea in tava cam pe la ora 10.30. Pana la 12.30 era gata. O mamaliga mare, usturoi, branza proaspata. Era minunat!!! Rata aia pur si simplu se topea in gura….
Sau bunica ce imi facea toamna turte coapte cu miere chiar dimineata la 6, apoi mergeam la camp de culegea porumbul sau sfecla.
Imi mai aduc aminte @Mihai de cartofii cu untura de porc! mmmmmm cartofii cu untura de porc! mda! Deja imi e foame iar langa mine nu am decat o cafea neagra 🙁
E numai vina voastra! :)))))))))))))
Comentariu beton!
7 
0
@Livia, doamne ferește, numai rață văd în fața ochilor. E clar, azi fac minim gastrită.
Ca să-ţi mai treacă nostalgia, gîndeşte-te că exact acum, ai noştri copii trăiesc acele clipe pe care le-am trăit şi noi atunci şi de care ne e atît de dor. Şi ei vor scrie peste ani, cu gîndurile umezite de dulci aduceri aminte, cam cum se chinuiau ei pe nişte amărîte de iphone6 sau pe ultimul model de tabletă să vadă Circle of Life.
Şi ca un exemplu de nostalgie personală: mi-aduc aminte cum mă jucam cu var-miu cu maşinuţele şi trebuia să facem străzi din chibrituri. Şi după ce umpleam toată casa de “infrastructură”, cînd să punem la treabă maşinile, descopeream că deja ne plictisisem şi parcă ar fi mers un fotbal. Şi pune-te pe strîns. Mai deunăzi am văzut la Jumbo covoare speciale, cu imprimeuri avînd un oraş gata trasat. Îmi venea să-mi cumpăr unul…
Comentariu beton!
23 
0
Exact! Chestia asta tot încerc și eu să le-o lămuresc celor de vârsta mea și maică-mii. Nu prea reușesc, dar continui să cred că și copilul meu va zâmbi nostalgic peste ani când va citi/auzi/vedea ceva care să-i deschidă robinetul cu amintiri.
Îţi place sau nu:
4 
0
Vorba cîntecului: “Nostalgia, nostalgia, canaglia…”
Îţi place sau nu:
1 
0
@krantz, “niciodată n-o să mai simt gustul chiftelelor de post pe care le cumpăra mama de la Mega”. Așa? 😀
Dacă ei când vor fi mari vor lua pastile nutritive în loc de mâncare, da, le va fi dor şi de chiftelele de la mega.
Comentariu beton!
8 
0
@GabiI, :)))))))
@Mihai, păi peste ani şi ani, nici E-urile nu vor mai fi ce sunt azi.
Comentariu beton!
7 
0
@Mihai, vor fi F-urile. :)))
@krantz, eu am pus ochii pe un covor d-ala de dinainte sa se nasca primul “pitic”. Si ma gandeam cum trasam cu frate-miu sosele pe o patura verde tocita. Le trasam cu creta.?? Partea celalalta era rezervata pentru un teren de fotbal, trasat tot cu creta. De la fotbalul cu nasturi trecusem la alt nivel: foloseam piesele de sah pentru echipe si o boaba de fasole pentru minge. Fotbal 2.0?? Din pacate, dracii mei sunt amatori de trenuri asa ca am casa plina de sine. Covorul a ramas doar un vis al meu. Dar nu ma las. Chiar de-o fi sa ma joc singur pe el, tot iau unul. ??
Comentariu beton!
7 
0
@Ionuţ: apropo de fotbalul cu jetoane, mi-ai adus aminte de primii mei 5 lei cîştigaţi după ce i-am bătut pe toţi la un campionat de bloc din ăsta. Aveam un teren făcut dintr-o placă de ebonită albă, cu margini de lemn lipite, trasat frumos, cu porţi din sîrmă cositorite la capete şi cu plasă făcută din maiou chinezesc cu găurele. Deci nu sărăcii din alea de carton din jocul original care se rodeau după cîteva meciuri. Cred că şi acum mai am la maică-mea în cutia cu amintiri vreo 20 de echipe de jetoane de toate culorile, frumos puse în cutiuţe de Cip, că încăpeau perfect. Ce “Fifa 2016” tată! “Joc de fotbal” 1980 rulz!
Îţi place sau nu:
6 
0
@krantz..eu am o colectie de 576 de masini 1/32, vreo 24 de 1/24 si vreo 16 de 1/8…cele mai dragi imi sunt cele 1/32…le conlectionez de mult…imi aduca aminte ca am fost cel mai fericiti cand a adus bunicul acasa o remorca de nisip, ii trebuia sa fac beton la o constructie, un grajd, parca…dupa doua zile, era tot nisipul imprastiat, din el facusem strazi…
Comentariu beton!
8 
0
@SorinB: doamne cît am mai tînjit după miniaturi. Dar nu am avut parte decît de un Panhard la care se deschideau uşile. Deh, sărăcie…
Îţi place sau nu:
4 
0
Mihai, tu faci ca mine, când intru la cura numai mâncare am in cap. Si-mi aduc aminte toate mâncărurile minunate care le-am mâncat eu cândva.:))))))
Îţi place sau nu:
5 
0
@Cristinica, m-am stârnit de la articolul Corinei. 🙂
Da, nu m-as reintoarce la acele vremuri dar imi aduc aminte de zahar cu cacao ca desert, ou fiert moale cu paine in cana dar ciocolata aia chinezeasca….nu am mai intalnit acel gust desi sunt multe fineturi pe piata. Tin minte plimbarile de la camp cu bunicul in cotiga plina de iarba cosita trasa de un magar incapatanat si cataratul in copaci dupa dude ca veneam acasa mov. Colectionam timbre si era senzatie cand aratam comorile stranse care infatisau lumea la care nu aveam acces atunci. Ai dreptate,ne e dor de noi cum eram copii si ne bucuram de orice din jur, acum cand distractiile sunt cu totul altele.
Îţi place sau nu:
6 
0
@Mary, mă crezi că n-am mers niciodată cu căruța până la vârsta asta? 🙁
Atunci nu era cine stie ce chestie, cotiga era sub caruta, ca nivel financiar al proprietarilor, dar sa fi sus la inaltime facea toti banii ?
Îţi place sau nu:
0 
0
@Mary, da, da, şi să simt mirosul cailor.
@Mihai, n-ai pierdut nimic!?? Uram nenorocitul ala de atelaj, mai ales cand era vremea culesului de porumb , pepeni sau vie. Inca de pe la vreo 10 ani, pe mine ma puneau sa fac “naveta” intre sat si camp. Incarcau caruta, ma duceam acasa, descarcam, ajutat bineinteles, si ma intorceam pe camp. Mah, si avea tataia o javra de cal!! Naravas, smucit, sperios, nu suporta zabala si nu reusisera sa-l potcoveasca. Si, a dracu’ jivina,simtea cand nu erau adulti in caruta si facea numai traznai. O rupea la fuga de ziceai ca-i alergat de lupi si abia reuseam sa-l potolesc. Am daramat caruta plina de paie intr-un canal de irigatie, am intrat de vreo doua ori in pepeni, pe camp, si era sa ma pup cu un camion pe sosea, pe o ploaie nasoala. Ceilalti bunici aveau magari si roti de lemn la caruta (nu au vrut sa-si puna cauciucuri). Mersul cu caruta aia trasa de magarusi era o combinatie de masaj thailandez si terapie prin racnete fiindca animalele mergeau doar unde vroiau si cand vroiau, iar rotile faceau un zgomot infernal pe drum de piatra sau pamant. Ce fericit eram! De cate ori imi aduc aminte de muncile agricole sau vacantele la bunici, ascult melodia aia “Viata la tara” cantata de Baniciu, dupa versurile lui Toparceanu. Si imi trece melancolia. Da-o naibii de caruta si viata la tara, sa fie la altii!??
Comentariu beton!
7 
0
@Ionut, băi, azi nu esti deloc nostalgic. 🙂
@Mihai, am avut o tentativa mai sus. Dar, apoi, tot citind ce scrie lumea, am facut cum fac de obicei: cand imi vine sa plang, ma gandesc la chestii amuzante sau, in cazul de fata, la chestii care m-au calcat pe nervi. ?Si imi trece nostalgia. Ba, mai mult, dupa ce m-oi duce pe vesnicele plaiuri ale vanatorii, daca ma va intreba careva unde vreau sa ma intorc, in vremurile de acum m-as intoarce. Sa fii copil in ziua de azi e mult mai misto decat acu’ treij’ de ani. Nu o sa ma aprobe nimeni, stiu, dar o sa vin cu argumente intr-o eventuala discutie viitoare, daca mai scrii despre copilarie.
Îţi place sau nu:
4 
0
@Ionut, dar nu vrei tu să faci direct un articol despre asta? Mail-ul meu îl știi. 😉
Mi-e dor de fugitul iarna , imediat cum ma trezeam, prin gradina inzapezita, ma strecuram pe o portita mica la o vecina care avea o singura camera, cu pamant pe jos… curata rau.Imi dadea sa mananc paine facuta in tzest si branza de oaie… mama ce altoieli la fund imi tragea mama cand isi dadea seama unde sunt.:-)))
Mi-e dor de sotul acelei vecina care inhama magarul la sania mea si ma plimba cate-o ora prin gradina lor.
Mi-e dor de serile cand se strangea toata familia la lumina unui bec sa depanusam porumbul… doamne cat se mai radea si ce de glume auzeam de la cei mari…
Mi-e dor sa-i mai fur bicicleta unchiului meu si sa mai fug o zi intreaga de acasa, numai prin padure stateam…
Si… mi-e dor de taiatul porcului la 6 dimineata, la ora 8 deja eram cu soriciu-n gura…
Ar fi multe de spus dar, in general, mi-e tare dor de multe chestii din acele timpuri
Îţi place sau nu:
6 
0
@Camelia, deci tot la țară și tu. Mișto.
Ma intreba acum 2 zile o tipa: Vai de mine Cami, nu ti-a fost greu sa copilaresti la tara?:-)))
Cum dracu s-o conving ca a fost superb atata timp cat ea nu merge nici macar o statie cu autobuzul sau metroul, doar taxi la scara…
Îţi place sau nu:
5 
0
@Camelia, well… 🙁
Doamne, Mihai, ce ai putut sa zgandari!!!!! Pentru mine, copil nascut intre betoane, “la tara” era Breaza, la tanti Luci, Dumnezeu s-o ierte! Femeie singura, cu 3 copii si care, in fiecare vara mai primea doi in gazda. Nu stiu cum se facea, dar in luna iulie se cosea iarba. Nici un parfum nu era mai placut decat al ierbii proaspat cosite si nici o placere nu era mai mare decat sa te intorci acasa, sus, in caruta cu fan. Privirile ingrozite ale bunicii si acum imi smulg un zambet. Si dupa ce se asezau capitele in fundul curtii, tanti Luci ne facea “ceva bun”: paine de casa, prajita in untura, apoi frecata cu usturoi, pe care presaram sare. Deja imi ploua in gura. Si urma “ceva dulce”. In ceaunul mare fierbea porumb in lapte proaspat muls, la care nu stiu ce arome adauga, dar, dupa ce-l punea intre picioarele unui scaun intors cu fundu-n sus, se adunau toti copiii casei si incepea bataia cu lingurile de lemn. N-o sa-i uit rasul multumit si privirea de parca toti eram copiii ei.
N-am talent la scris si, recitind cele scrise, imi dau seama ca nu reusesc sa pun in cuvinte parfumul amintirilor. Dar mi-e clar ca trebuie sa recitesc La Medeleni. Si asta numai din cauza lui SorinB.
Comentariu beton!
7 
0
@ada, să știi că nu e rea ideea cu “La Medeleni”. 🙂
@ada_mesaj…GUILTY…..
Îţi place sau nu:
2 
0
Când zic copilărie, zic vacanţe la ţară, şi asta înseamnă: floricele de porumb la tuci, păsat, turtiţe pe vatră, mămăligă rece cu magiun, pâine prăjită frecată cu usturoi şi unsă cu untură, unt bătut în putinei cu pâine fierbinte (vai, mama meaaaa!)… Şi mai zic: mere şi prune furate (plus pântecăraia de rigoare), de pe Dealul Slănicului, în drum spre Baia Baciului şi Grota Miresii, alergat după camionul cu pepeni, că ne mai ieşea şi nouă ceva la descărcat, alviţă de la târg şi acadele care-ţi făceau limba albastră, vânătăi pe tot corpul de la datul pe derdeluş cu sacu’, zis şi cu ciolofanu’ :), din vârful dealului, minimum cinci copchii pe una bucată şi… Doamne, să mă oprească cineva! 🙂
Comentariu beton!
10 
0
@opantazi, nu, nu, nu te opri.
Am avut o copilarie de copil orasean, dar pana pe la 10ani ne mai scapa mama la o sora dintr-un sat de deal. Satul ala cu garla lui la care abia asteptam sa mergem la scaldat, cu prundul plin de pietre prea taioase pentru talpile noastre fragede, dincolo de care era dealul impadurit. Ptr noi, copii de-oras pentru care si-un musuroi mai rasarit parea ceva maret, dealul ala parea Everest curat. Greu il suiam, fugariti din spate de caprele matusii, dar in varf…ehe, in varf era cel mai bun cires in care ne-am cocotat vreodata, si tufe de zmeura, si de mure, iar matusa-mea, in zilelele umede, rascolea pe langa ele si gasea bureti. Si-i punea pe plita incinsa, cu sare in ei, si jur ca era cea mai buna mancare ever! Iar unchiul, fost buldozerist in Balta Brailei, arunca pe plita si vreo doi chitici pescuiti dupa metoda scafandru. Adica se baga cu capul la fund, cotrobaia prin vreun ciot de salcie inecata si-arunca pe mal pesti mai mari sau mai mici. Noi trebuia sa-i culegem repede, pana nu-si cautau iar drumul in apa si-i strangeam in ulcele mari de lut, pline cu apa Susitei. Si nu plecam pana nu se umpleau ulcelele.
Si cum sa uit curtea lor pietruita prin care se itea portulacul, si fantana cu lant zornaitor, si plescaitul galetii de tabla care atingea luciul rece al apei, si stropii inghetati care-mi udau picioarele goale atunci cand matusa varsa apa in galeata, si masa de-afara, pusa sub marul varatec, la care ne-adunam toti cand se rasturna mamaliga. Ouale alea facute cu doua linguri de carne pusa la untura de iarna, branza scoasa din putinei si laptele cald, abia muls de la caprele zanatece.
Si povestile tatei Tasica, cu serpi si fete mari, pe care le stiam demult pe de rost, dar tot mai voiam sa le-aud.
Vartej de-arome abia ghicite-acum de gusturile pervertite de “bunatatile” capitaliste, ploaie de-amintiri dintr-o vreme ce-a fost si care nicicand n-o sa se-ntoarca 🙁
Comentariu beton!
13 
0
@moatza, hai că textul ăsta scoate ce e mai bun din voi. 🙂
Mihai, cartofii prăjiți în untură de porc sînt din altă lume. Ca bonus ar fi următoarele:
– prăjiți pe disc, cu jarul duduind sub disc;
– să fie cartofi noi, yummmmmm;
– ultimul ingredient să fie ceva curcă de țară, făcută în aceeași untură, după ce cartofii sînt gata;
Ca ultim ingredient, ceva salată/ceapă verde/usturoi verde din grădină direct, după preferințe. Raiul mai poate să aștepte :))))))
Comentariu beton!
7 
0
Cartofi din gradina, pe disc si o tochitura de porumbei prajiti, afara la cuptor, la ceaun. Cu mujdei si mamaliga. Acum, deh mâncarea la ceaun are muuuult colesterol, iar cartofii sunt mov.
Îţi place sau nu:
0 
0
@Dana, porumbel prăjit? Ooo, altă ligă. 🙂
@Dragoş, da, frate, cu ceapă verde!!!
Merge și ceva pește proaspăt prins, în aceeași untură după cartofi. Sky’s the limit :))))))
Îţi place sau nu:
0 
0
@Dragoș, well, nu-mi place peștele. Trebuie să-mi fie prea foame ca să mănânc.
Si cand ma gandesc ca esti doar de cateva zile pe salata, imi vine sa-ti plang de mila :))))). Succes :))
Îţi place sau nu:
3 
0
@Cati, da, am garantată o gastrită după comentariile de azi. 🙂
Mi-e dor de mirosul hainei lui tata.
Mi-e dor de vinul de smochine a lui tataie din care primeam un degetar la fiecare Paste sau Craciun, vin facut pe dulap in bucatarie. Mi-e dor de mamaie si de Imanbaildi -ul ei si de ei doi, vorbind in turceste ca sa “nu inteleaga copilul”.
Mi-e dor de mamaie cealalta si de felia de paine si paharul cu lapte pe care mi-l dadea daca nu mancasem pana la ora 19.00, “pentru ca asa face o femeie care vrea sa fie frumoasa”
si de tataie celalat si merele lui coapte in foetaj si quiche Lorraine mi-e dor, de vinurile lui frantuzesti si pate de foie gras, “pentru ca daca vrei sa iti deschizi mintea trebuie sa mergi printre straini si sa le simti gusturile si sa le mirosi parfumurile”
Mi-e dor de mesele frumos aranjate ale lui mama si de prajiturile ei pe care punea flori “adevarate”. mi-e dor si de mama cu inima vie, ca atunci cand traia tata, dar inima ei cred ca a urcat cu tata. aici a ramas doar corpul, rasuflarea si privirea goala.
si de mine mi-e dor…
Comentariu beton!
24 
0
@Alina, stiu că m-ai rugat să-ți șterg comentariul. Dar nu pot. E mult prea mișto.
@Mihai…daca te papa la bucutze sa stergi asa comentariu, mi aduceam aminte de toata magia neagra, plus ca am centura neagra in voo-doo…nimic nu mai ramanea din tine, capisci?…:)))
Comentariu beton!
7 
0
multumesc
Comentariu beton!
7 
0
@Alina Ungurianu…asa coment nu am mai citit…considera ca mi-am scos palaria in fata ta, in semn de respect….nu am avut cum sa dau decat 1 like…meritai 10000
Îţi place sau nu:
6 
0
multumesc Sorin
Îţi place sau nu:
2 
0
Si mie mi-e dor de cate si mai cate: cel mai tare mi-e dor de ai mei care nu mai sunt sa-mi zica de bine si cum sa ma feresc de rau, de bunica-mea si mainile ei fermecate care stiau sa spuna povesti in ale bucatelor, tesaturilor, muncilor la camp si in ograda. Mi-e dor de odaia ei parfumata cu miros de gutui si cartofi copti in cuptor, mi-e dor de cum ma cara ea in carca noaptea cand ne intorceam de la sezatoare unde ele impleteau la sosete si pulovere si eu ascultam cu nesat basmele create in jurul meu.
Si imi mai este dor de pasatul pe care il facea ea si-l imparteam intre toti in serile cand “papuseam” tutunul. Si sa ma intind prin lanurile de porumb, sa ascult si sa adulmec pamantul (m-au preumblat pasii prin multe campii din lumea asta, dar la nici una nu am mai gasit mirosul campului din satul meu).
Comentariu beton!
14 
0
@lectorarumana, o să mai scriu despre copilărie. Văd că vă face bine. 🙂
Terapie gratis. Asta am facut noi astazi cu totii, aici.
Am citit aproape cele mai frumoase comentarii “de cand iti port sambetele”. 🙂
Comentariu beton!
12 
0
@lectorarumana, să știi că așa e. Cele mai mișto comentarii.
Si iarasi imi mai e dor sa zabovesc o clipa in cimitirul din spatele casei, poate o sa va sune infricosator, dar nu am mai incercat sentimentul de liniste si pace niciodata ca ala din copilarie cand mergeam impreuna cu ea sa plivim si sa aranjam mormintele. Tot ea ma facut sa inteleg ca moartea face parte din viata si ca nu trebuie facut mare dramatism din ea, ci sa parcurgi frumos drumul pana se ajunge acolo.
Tot de la ea am mostenit dragul pentru teatro radiofonic si carti, imi recita pe nerasuflate “Mama” lui Cosbuc si-mi canta romante.
Comentariu beton!
10 
0
Si imi mai este dor de tata, de tatal copilariei mele, el chiar avea stofa de negustor cand negocia cu mine si sora-mea pretul galetii culese de zarzare. Stia cand ne meritam cornetul cu inghetata vandut de o familie de tigani, (acum n-as mai putea sa inghit nimic din mana alora), dar atunci, marul ala imbracat in zahar rosu si inghetata erau cele mai minunate delicatese pe care le mancasem.
Tata, pe langa negustor era si mare fauritor de vise: putea sa cheme ploaia atunci cand in serile caniculare de vara o invocam impreuna cu el si toti copiii dupa strada, ne imbracam in paparude si pentru celebrarea “evenimentului” ne pregateam de cu dimineata.
Si cei mai frumosi impodobiti dovleci tot el stia a-i face si nici macar nu erau pentru a sarbatori Hallowen”, ci pentru a parcurge noaptea satul. Ce lumi paralele am descoperit eu in voiajele alea!
Comentariu beton!
8 
0
Si imi este dor si de unchiul meu, unde era el era buna-voie si snoava, erau tehnicile lui de a ne pacali sa mancam oul fiert din cescute, era omul care ma scotea din ananghina si corvoada “strangerii maculaturii, fructelor de padure si viermilor de matase”.
Erau ei, cu toate astea si inca multe altele. Fac parte din copilaria, adolescenta, maturitatea mea si vor merge cu mine de mana frumos pana la finalul drumului.
Îţi place sau nu:
6 
0
Pe bucati si fara diacritice ca s-a impaienjenit ecranul. 🙂
Comentariu beton!
9 
0
@lectorarumana si al meu. rau. si acum e tot asa si se uita lumea la mine si ma intreaba…
Îţi place sau nu:
6 
0
@Alina Ungurianu, spune-le adevarul! Nu e rusinos sa te emotionezi si astazi pe aici nu am dus lipsa de sentimente reintalnite.
Îţi place sau nu:
4 
0
@lectorarumana, oare de la ce? 😛
Cum de la ce? Pai, tu crezi ca nu sunt si eu tot o “sensibiloasa” cand vine vorba de haleala? 😛
Îţi place sau nu:
3 
0
@lectorarumana, da, da, sigur e de la haleală. 😉
Treaba ta dacă nu mă crezi! Ți-ai atras mânia zeului trac al mâncării Xerxes. Să te văd pe unde scoți cămașa…
Te rog, pune-mi o cratimă la: “..ma făcut să…” la comentariul de la 13.29 că m-au luat degetele pe dinainte și apoi nu mai pot să mă “bat dialectic” cu pretendenții.
Îţi place sau nu:
1 
0
@lectorarumana, tracii nu erau un fel de daci? Liberi. :))))
Da, bunica ii facea la soba de afara, intr-o cratita mare. Pentru ca nu aveau ce sa faca vara parintii cu noi, ne trimiteau la tara, unde ne intalneam toti verisorii. Mancam toti nepotii direct din oala, pusa pe mijlocul mesei, cu mamaliga si mujdei…erau pufosi cartofii, mai mult innabusiti, asa ne placeau. 🙂 Dupa, puneam lapte in ceaunul de mamaliga, sa se desprinda malaiul intarit. Mai erau carofii feliati parliti direct pe plita, si niste turte nedospide din faina, la fel, pe plita, o bunatate! Mergeam toata ziua, toti, la cules de fragi, iar seara ii mancam cu smantana de casa si mamaliga calda. Duminica, dupa biserica, era singura zi cand aveam “acces” la dulciuri: ciubuc si inghetata la vafa, de vanilie. In rest ne bucuram de fructe direct din pom: prune, cirese, zarzari, mere, corcoduse, visine, sterse de poala tricoului (daca le mai stergeam). 😀 Bineinteles erau mai gustoase fructele din livada vecinului, ca era mai palpitant sa te cocoti pe gard. Frumos era. 🙂
Imi e ciuda de numa’ ca atunci cand voi avea copii, nu vor avea bunici la tara, si nu vor sti de vacanta la tara la bunici.
Comentariu beton!
8 
0
@Lola, lasă că-ți iei tu o căsuță pe undeva pe la țară și-i duci acolo.
Mi-e dor de inghetata ” tiganeasca” facuta in bidoane de aluminiu din acelea de lapte, cu lapte si oua de tara, mi-e dor de strandul din Dunare, semideschis,fara protectii, mi-e dor sa trasez teren de tenis sau fotbal cu caramida, sa joc si sa nu ma deranjeze cateva ore nicio masina, mi-e dor sa mai am placerea sa vad filme la cinematograf intrand dimineata si plecand seara.Mi-e dor de tabere si excursii, mi-e dor sa mai fac sotii cu pasta de dinti sau cu pungi de apa. Mi-e dor de primii fiori cand incercam sa pup o fata si sa-i spun sa fie prietena mea. Mi-e dor de benzile de magnetofon, mi-e dor de lumina unui bec colorat luminand discret la un ceai dansant, mi-e dor de cantaretii si actorii (romani si straini) cu care am crescut.Mi-e dor sa mai fac schimb de timbre si ambalaje de guma. Mi-e dor, atat de dor de voi…bunicii mei.
Comentariu beton!
10 
0
@Leonard, dacă și tu ești melancolic, e clar. Azi chiar am făcut ceva bun. 🙂
Independenta e de cele mai multe ori in drumul meu. Doresti ceva anume de acolo Mihai? Vreun loc sau o casa anume?
Îţi place sau nu:
2 
0
@Leonard, undeva pe stânga, după jumatatea satului, cum mergi spre Piscu, e o vulcanizare. E un drum lateral care intră în principal și e chiar pe colț. Hai că am emoții. 🙂
Dar de dinți strepeziți de la corcodușele verzi, când sâmburele încă nu era format bine își mai aminteste careva? Le mâncam întregi, simt și acum gustul miezului alb, moale și amărui. Apoi dacă reuşeam să scoatem sâmburelul, era zemos și îl strângeam între unghii ca să ne împroșcam unii pe alții. Niciodată nu ajungeau să se mai coacă corcodușele alea din spatele blocului. Și vorbesc despre corcodușe furate, deși erau sălbatici pomii aia, mereu se găsea câte un adult ursuz să ne fugărească. Și cum buzunarele nu mai ajungeau, vâram tricoul în pantaloni și faceam un mare buzunar, cărăbaneam gorgoazele în sân și coboram din copac cu burta mare.
Va jur că și acum fur corcodușe verzi dacă găsesc, dar din păcate găsesc rar, prin parcuri sau de-a lungul unor râuri, în zone publice. Unde locuiesc acum nu se găsesc de cumpărat și m-ar crede “dusă bască” dacă aș încerca sa cer vânzătorilor de fructe la piață. Cei de pe aici au băut suc proaspăt de portocale la mic dejun când noi număram potocalele doar la Crăciu, iar între timp, ca o “consolare”, așteptam să se coacă bananele înfășurate în ziar, pe dulap.
L-am “educat” și pe fiu’meu sa mănânce cruzături 🙂
Comentariu beton!
10 
0
@ana, dacă-mi mai aduc aminte? Am mâncat livezi intregi de așa ceva. 🙂
Ups, mi-a scăpat cacofonia. Să se “coacă corcodușele” 🙁 pardon
Îţi place sau nu:
0 
0
Vasilescu, Vasilescu…. Or să te ajungă blestemele nodurilor în gât și a ochilor ce nu pot plânge, la cât și ce am citit azi! Greu frate, tare greu. 🙁
Comentariu beton!
14 
0
Frățică, ai stârnit valurile melancoliei de s-a făcut un ditamai tsunami-ul în sufletul meu. Mă și văd cocoțat pe rafturile din cămara bunică-mii căutând borcanul cu dulceață din nuci verzi, sau scociorând prin cazanul cu untură după carnea de porc pusă la păstrare, care se făcea firicele-firicele, cât despre cartofii prăjiți în untură, nu mai zic,pt că erau prăjiți fix în untura aia din cazan cu urme de carne în ea.
Închei cu un singur și mare MI-E DOR……….
Comentariu beton!
13 
0
@diabolic, de-a lungul anilor am mai mâncat dulceață de nuci verzi, dar niciuna n-a mai fost ca a bunică-mii.
Daaaaaaa…..am tot mâncat și eu pe unde am găsit, dar nu mai era ca ACEA dulceață. Și carnea aia la cazan, am încercat să fac și eu și pur și simplu nu mai are gustul și pufoșenia ca a celei făcute de bunică-mea.
Îţi place sau nu:
3 
0
@diabolic, da, frate, nicio șansă. Ca să nu mai zic de parizer. N-are nicio legătură cu ce e acum.
@VictorR, eu cred ca suntem cei mai tari si “zicatori de emotii” pe care i-a intalnit blogosfera. Astazi a fost o zi faina din viata mea, m-am umplut de de toate citind frumusetile de mai sus.
Comentariu beton!
10 
0
Eu cred c-ar trebui – dac-ar avea Mihai timp – sa ne puna dom`le sa scriem fiecare cate-o compunere (ca tot vorbim de copilarie) si sa faca din scrierile noastre un compendiu, ceva avand un titlu de genul “Minunile copilariei” sau…cum s-ar nimeri mai bine. Dar e greu si cronofag. Si da, a fost bine-rau azi!!!
Îţi place sau nu:
6 
0
@VictorR, puteți să vă apucați deja de scris.
Pentru ca suntem aproape de sarbatorile de Pasti probabil gandul ma duce in urma cu multi, multi ani, cred ca vreo 40 ( cand au trecut oare ??? ).,,
Mi-e cumplit de dor de sarbatorile la bunici, de masa de Pasti unde eram patru copiii, doi parinti si doi bunici, mi-e dor de pantofiorii rosii de lac de care eram atat de mandra, mi-e dor sa colind satul mergand “dupa oua ” intrand in toate curtile strigand veseli “Hristos a inviat !”
Dar cel mai dor mi-e de cei ce nu mai sunt (din pacate ) si de gustul fripturii de miel, credeti-ma ca orice ii pun si ii fac NU este ca cea din copilarie, cand ditamai tava de friptura trona in mijlocul mesei si ne ametea pe toti cu mirosurile ei…
Dar si azi pastrez traditia de acolo din sat, ca inainte de masa de Pasti sa deschid usa si sa spun :
-Haideti mortilor si voi, cu noi la masa !
Comentariu beton!
11 
0
@OVANA, sună un pic a Tales from the crypt. 😉
Stiu, chiar ma gandeam daca sa sriu sau nu si asta… 🙂
Recunosc ca am avut o ezitare, dar la naiba suntem intre prieteni aici, nu ????
Oricum am scris si plans in acelasi timp, pentru tata si pentru bunici, si chiar daca zici ca sunt nebuna parca ii vad intrand pe usa …
Poate daca ai auzit asta la fiecare masa de Pasti , ti se pare ok, ce mare scofala ii chemi la masa :)))))
Îţi place sau nu:
6 
0
Cea mai buna mancare era cea pe care o primeam (din mers) de la bunica la care trebuia sa stam dupa-amiezile pana se intorceau ai nostri de la lucru. Aveam portie de 1 felie de paine unsa cu gem (deh stateam la oras si painea era pe cartela) – o acritura de gem de zarzane (fara zahar ca si asta era pe cartela) de ni se strepezeau dintii, Dar la cat eram de flamanzi era vis! Eram atat de grabiti sa iesim la joaca, incat nu aveam rabdare sa stam asezati pe scaune si infulecam pe nemestecate felia de paine. Eram 4 copii toti la diferenta de 1-2 ani si aveam mereu un joc de terminat. Eram fetele cu fetele si baietii cu baietii.Ii bateam pe saracii baieti la orice, ca deh daca nu reuseam prin indemanare ii bateam de le sareau capacele 🙂 @Mihai, chiar ai rascolit cazanul cu melancolie 🙂
Îţi place sau nu:
5 
0
@Dorina, a meritat. Cred că azi au fost cele mai mişto comentarii.
Mai fratilor! Trezirea din melancolie! Puneti mana si faceti pe cat posibil tot ce va plăcea sa faceti in copilărie. Ce ne opreste? Eu in ultimele luni am mâncat cartofi prajiti cu untura, friganele, am jucat sotronul, am sărit coarda, m-am plimbat cu cotiga, am stat intinsa in iarba, adica îmi fac din când in când din damblale. E adevărat ca nu ne mai permite timpul, dar măcar din când în când printre picături se merita. Si daca vrem cu adevărat putem sa simtim si sa trăim toate astea ca in copilărie. Doar de persoanele pierdute trebuie sa ne fie dor. Atât. In rest depinde de noi….
Comentariu beton!
7 
0
@Cristinica, degeaba, orice ai face nu mai au savoarea aia.
Ba daaaaa!!! Vrei tu sa gandesti asa si deaia nu le mai simți ca atunci. Încearcă sa faci o chestie din copilărie cu tot sufletul si o sa vezi ca o sa simti altfel.
Îţi place sau nu:
3 
0
@Cristinica, bine, te cred. 🙂
Jucam si ELASTIC?????
Îţi place sau nu:
3 
0
Toata ziua am fost melancolica si tot dau refresh la fiecare 10-15 min sa vad ce mai scrie lumea! Cei din birou nu au idee de ce sunt asa…intr-o pasa semi-trista!
Imi e ciuda ca am deja 30 de ani si trebuie sa ma port matur cand in suflet sunt inca o fetita a carei papusa preferata era una de plastic, fara maini dar, credeam eu, cu un suflet foarte mare!
Sincer, citind comentariile tuturor aici, imi vine sa ma ascund in baie si sa stau acolo si sa “ma gandesc” 🙂
Na’ ca deja imi e dor de toti si toate si vreau acasa!!!! 🙂
Comentariu beton!
12 
0
@Livia, şi am vrut să nu postez textul de azi. 🙁
@Mihai, multumesc ca ai postat! Cred ca mai avem nevoie de momente de genul asta… cel putin eu am. Imi dau seama cat de repede trece timpul, nebun de repede iar astazi am incetinit ritmul, si m-am bucurat, in starea mea melancolica, de cafeaua de dimineata, de conversatille cu cei din jur, de cele 2 patratele de ciocolata… de tot 🙂
Îţi place sau nu:
3 
0
@Livia, sună bine. Mă bucur că am postat.
Mihai, e un pas înainte.?
Îţi place sau nu:
0 
0
@Cristinica, unul mic. 🙂
N-am ce mai comenta!! Mi-au venit in nas, sinusuri, pana-n creier un milion de mirosuri, doar gândind la copilărie! Fain articolul, merci. Deși, pe alocuri, mi-au dat si lacrimile!
Comentariu beton!
7 
0
@Lidia, nu numai ție. 😉
Bunicii mei sunt din Bucuresti. Cand toti copiii plecau la tara pe mine ma trimiteau in Titan. 🙁 Si am prins foarte putin din perioada aia (si ma bucur). Imi amintesc doar ca aveam cativa ani si mergeam cu ai mei in piata universitatii. Ne facuse Iliescu golani. 🙂
Îţi place sau nu:
2 
0
@Anca, hai, mă, asta e tot ce-ți amintești tu din copilărie? 🙁
Nuuuuu. Asta era de pe vremea “cealalta”. 🙂 Altfel, corcoduse quest la greu. Daca voia cineva sa ma gaseasca trebuia sa caute corcodusi si sa priveasca in sus. 🙂
Îţi place sau nu:
3 
0
N.am prins perioada „ailaltă“, doar câteva luni, însă…faci tu ce faci și.mi aduci lacrimi în ochi. Pentru mine, copilăria a însemnat miros de pâine de casă și de cozonac. Basme spuse ore.n șir și mângâieri pe creștet. Păr împletit în două cozi lungi. Parfum de levănțivă și un șal maaare și înflorat. Frici vindecate cu vorbă bună. Roșii cu brânză, mămăligă cu lapte. Răni oblojite, lacrimi șterse de mâini muncite și ridate. Miros de iarbă cosită și de pământ plouat. Macao și tabinet. Toată copilăria mea a fost vorba despre mamaie. M.a susținut și a crezut în mine până la ultima suflare. Mă privesc luuung în oglindă, că tare semăn cu ea…și mi se pune un nod în gât și plâng înfundat. Mi.e dor de copilărie. A fost de vis.
Comentariu beton!
8 
0
@Cătălina, pffff… şi tu m-ai făcut să mi se pună nod în gât.
De Crăciun era cel mai fain… Porcul se tăia musai în Ajun, asta n-ar fi fost o problema, dar erau 3 porci de tăiat. Al nostru, al fratelui mamei, si al bunicului din partea mamei. Eram 7 copii ( 4 mai măricei care mai ajutau cât de cât) + 5 bărbați care se ocupau efectiv cu porcii. Nici astăzi nu-mi imaginez cum naiba era timp și de tăiat și tranșat porcii si de pomana porcului la fiecare, căci nu se putea fărin Ținând cont că în 89′ am intrat la liceu e singurul lucru de care- mi amintesc cu drag. Parti rele ar fi la greu, sper să nu mai reapară comunismul in veci.
P.s mai era turta bunicii, dar mult peste erau puriceii ce-i făcea din turta dulce.
Îţi place sau nu:
6 
0
Eu am fost cu căruța, sâc. Trasă de-un măgar. Și cu tractoru’. Rollercoaster e minciună pe lângă ce senzații am experimentat eu cu astea două, având în vedere că era să mă răstorn și cu una și cu alta. Nostalgii mai am și eu da’ nu prea dese. Sper că la ora asta ai reușit să ieși din butoi.
Îţi place sau nu:
3 
0
@fata veselă, parţial am ieşit. 🙂
@Mihai, am uitat ceva….cand temin misiunea, in iunie, ma duc la satul bunicilor, iau coasa din grajd, ca aoclo a ramas, si, merg la cosit…macar o zi, si tot ma duc..aflu eu cand e de cosit fanul…nu conteaza la cine, la orice om care are nevoie…sa zica bogdaproste si atat…abia astept sa fasai coasa prin fanul moale, sa simt mirosul nebun de fan cosit…
Comentariu beton!
9 
0
@SorinB, să faci poze.
Copilarie… cand ma gandesc la bunici si la vacantele petrecute intr-un sat dobrogean, amintirile dor. Si acum, de cate ori merg la tara, parca ma astept sa o vad pe mamaie, la poarta uitandu-se dupa rata (autobuzul) care venea de la oras de trei ori pe zi. Era o femeie apriga, care a crescut sapte copii de la trei case, cum ii placea sa spuna ( cinci copii din cele doua casatorii si doi nepoti infiati, dupa moartea fratelui si cumnatei inr-un accident de tren). In vacante nu exista placere mai mare decat sa plec cu fratele meu la tara, la bunici, vara doua luni si iarna, pana dupa Anul Nou. Si acum imi ploua in gura numai cand ma gandesc la painea de casa proaspat scoasa din cuptorul de pamant pe care o mancam cu vin si zahar, ii spune calavie, parca si placinta de branza de oi in care punea o poala de oua proaspat adunate din cuibare. Placinta aceea de pe care sufla funigeii de la coceni, usor rumenita deasupra, avea un gust divin. Toata vara taiam satul in doua, la un unchi care era paznic la bostana. Avea, in beci pepeni din aceia cu coaja verde-neagra. Cum matusa era mai zgarcita de fel, ne duceam pe zi, cand era plecata la camp, taiam doi pepeni mai mari decat o galeata fiecare si mancam numai cocosul (mijlocul) cu branza. Restul il aruncam la gaini. Apoi mergeam la alt unchi care avea duzi albi si caisi. Eram cocotati prin pomi mai ceva decat mâţele. Vara, după prânz, era prezeţa obligatorie in bătătură, bunica ne aştepta cu mâncare proaspata, in fiecare zi, gătită afara pe plită, la foc de coceni. Nu era de acord cu mancarea tinuta la frigider. Spunea ca nu are gust. Odată pe săptămână, când eram plecaţi hai-hui prin sat se suia in pod, prindea un sac de porumbei si până veneam îi jumulea şi îi gătea tochitură sau ciulama cu smântână. Eram la masa 8-9 nepoti odată. Am fi mancat si toarta ceaunului, atât de bună era ciulamaua. Seara, trecea pe sosea, un turc Ali, fost cofetar, care facea îngheţată . Avea un carucior din inox, cu bucati mari de gheata puse pe lateral, compartimentat pentru trei arome. “`Isti, cacao, vanil !”. Nu vorbea bine româneste, fistic, cacao, vanilie. Toate sortimentele erau grozave. Daca nu ne trecea pofta de dulce, cu inghetata de 1 leu, dadeam iama printre borcanele cu dulceaţă de trandafiri si de visine negre, puse in cuptorul sobei de teracotă, la răcoare. Sau bagam un deget în şerbetul de cacao. Si acum ma amuz de cât eram de dezinhibaţi acolo, la ţară, unde nu ne mai vedea ochiul vigilent al parinţilor.
Iarna, mergeam la colindat cu unchiul, pe post de Mos, să ne apere de cei mari, să nu luăm bătaie. Aveam o mătuşă zuză, nu avea copii dar era o zgârcita din cale afară. Daca pe la toate rudele intram in casa, ea crăpa uşor uşa, punea pe prag câte 25 de bani pentru fiecare copil si stătea să asculte în casă. Colindam ca proştii în faţa uşii închise. Asta până pe la 12-13 ani, pentru că pe urmă refuzam să mai mergem. Noi cei din Constanţa, pentru cei din sat…
Toamna, în prima duminică din octombrie bunicii culegeau via. Ne adunam cu mic cu mare, de sâmbătă seara, unchi, mătuşi, veri şi făceam noapte albă. Pe la 2-3 ne culcam şi dimineaţa la 6 eram în picioare. Fiecare avea sarcini precise la cules, cărat sau zdrobit struguri. Copii aveau un butoi mai mic în care zdrobeau strugurii cu picioarele. Mamaie tăia un curcan şi pregătea un ceaun mare de ciorbă, cu tăiţei de casă şi borş de tărâţe, în cuptor băga o tava imensă de varză pe care sacrificase 3-4 gâşte, iar la desert nelipsita plăcintă cu brânză…
Comentariu beton!
8 
1
@dana, hai că e bine. Am pielea de găină.
Eu prietene ma gandesc ce bine era cand citeam o carte buna de la biblioteca si mancam si sticksuri cu ceai !!!!
Îţi place sau nu:
4 
0
@sorin, nu am citit la bibliotecă niciodată. Dar pare mişto.
De LA biblioteca Mihai 🙂
Se vede ca azi ti s-au cam ” aburit ” ochelarii :))))
Îţi place sau nu:
2 
0
Bre, pe vremea mea erau sticks-uri? Parca le spunea grisine. Sau mă lăsa memoria?
Îţi place sau nu:
0 
0
Cam toxice nostalgii ai, om bun 🙂 ! Si cam pline de calorii :)))))
Îţi place sau nu:
3 
0
@Mediator Penal, la vârsta aia caloriile erau ultimul lucru care te-ar fi îngrijorat.
Pe vremea aceea nu stătea nimeni să calculeze caloriile și nici nu era nebunia cu mancatul sănătos,diete,etc.
Îţi place sau nu:
2 
0
Îmi aduc aminte cand scotea bunica mea carne afumată, de la cazan și o prăjea în untură,făcea și mămăligă și întingeam cu mămăligă in prăjeala aia…mmm ce gust.Acum nu mai consumăm untură ca ne crește colesterolul și facem celulită.
Și de sărbatori făcea cozonaci și colaci,copți în cuptorul cu lemne.Doamne, ce ”mirosuri” mi-au invadat simțurile!
Îţi place sau nu:
4 
0
@Claudia, noroc că cam mâncat.
Locuiesc in Galati. Azi am fost cu fratele si sora la cimitir la mama si tata, undeva langa Tecuci. Am trecut si prin satul copilariei tale de care ai povestit mai sus, am localizat usor pe stanga vulcanizarea din coltul strazii, si-am salutat din partea ta casa si amintirea copilariei dragi. O seara buna si Doamne-ajuta! Si da, azi am mancat gorgoaze din zarzarul din gradina…is numa bune….
Îţi place sau nu:
2 
0
@Adina, ce tare! 🙂
Hop am vazut si eu in butoiul cu amintiri culinare de la bunica care cand gatea varzare ( placinte plate pe vatra din caramida cu varza calita bine in ele ) ne endorfiniza intai prin gadilarea narilor apoi prin papilele ce se desfatau profund cu varza bine calita cu untura, piper si sare… Nicaieri la nimeni nu am gasit asa placinte de desfatare…In rest imi amintesc ce fericire pe noi cand aveam carne de pui fiarta prajita intreaga in ou gen șnițel. Cele mai mari fericiri non culinare erau cand unchiul isi scotea caii putere ARO cu remorca in care ne urcam copii agatati de barele de pe plafonul masinii care cand incepea sa zboare cu ceva km, eram in culmea distractiei mai ales cand unchiul intentionat se baga cu noi pe sub crengile pline de ploaia proaspata.. Ce mai adrenalina in noi … mai ales cand era si un vant de fluturau rochitele de fericire deasupra braului peste cap :))
Îţi place sau nu:
0 
0
Asta mi-a placut… bravo! Scrii mai bine cand povestesti despre tine 🙂
Îţi place sau nu:
0 
0
Da, da, da !!! „Șnițel din parizer” ????. Mi-e dor să fiu copil și să stau la joacă in „spatele blocului” cât e ziua de lungă !!!! Și să „fiu pe fază” dacă „bagă portocale” la cofetărie ❤❤❤
Îţi place sau nu:
0 
0