Reciteam articolul ăsta scris de Corina și mă gândeam că am avut oleacă mai mult noroc pe vremea cealaltă. Pentru că taică-meu se juca de-a agricultorul pe un teren din satul lui natal și măcar cartofi am avut mereu în casă. În schimb ulei, ca să mi-i facă mama prăjiți, nu prea găseai. Era pe cartelă și se consuma imediat. Noroc cu untura de porc. Ați mâncat vreodată cartofi prăjiți în untură? Niciodată n-am să mai pun gura pe ceva atât de bun. Aceeași untură pe care-o ungeam și pe pâine. Cu ceapă, că de-asta se găsea.
Dar n-o să uit în veci cum mă chinuiam într-o dimineață să tai felii cât mai subțiri dintr-o bucată de mușchi țigănesc pe care, nu știu prin ce soi de miracol, o produseseră ai mei. Iar maică-mea, după ce a asistat vreme de câteva minute la eforturile mele disperate, a conchis în cele din urmă: să știi că indiferent cât de subțiri le tai, bucata aia tot atât o să rămână. Amatoare, habar n-avea că eu încercam să prelungesc experiența.
N-am murit de foame pe vremea ailaltă. Dar știți cum e să ai poftă de ouă ochiuri azi și să poți să le mănânci peste trei săptămâni, când făceai rost de două cartoane? Dacă sunteți mai tinerei, nu știți. Sau să vrei o mămăligă cu brânză și să-ți dai seama că n-ai decât mălai în casă? Frustrant.
Nu mi-e dor de vremurile alea, n-are de ce. Au fost groaznice și mă bucur că s-au dus naibii și nu mai au cum să se întoarcă. Sper. Dar mi-e dor de trăirile de atunci. Și cred că cel mai mult și mai mult mi-e dor să mai pot citi o carte bună, în timp ce mănânc încet din ciocolata pe care o ținuse ascunsă maică-mea în dulap. Cărți și ciocolată se găsesc acum pe toate drumurile și pentru toate gusturile, dar senzația aia de fericire absolută n-o să se mai întoarcă niciodată!
Hai că azi sunt căzut pe jumatate în butoiul cu melancolie și mă gândeam să nu sufăr singur în el. Vouă de ce vă e cel mai dor din perioada aia în care trăiam mai mult din ce ne imaginam decât din ce aveam?
P.S. Dacă n-ați mâncat niciodată parizer prăjit sau pane, nu știți ce-ați pierdut.
sursa foto
Eu mai cad in butoi cand imi aduc aminte cum stateam pe soba, la tara pe langa Falticeni, cu verii mei, toti niste pitici ce eram, si mancam floricele facute la foc de coceni de matusa… si apoi adormeam lungiti cate 6-7 unul langa altul, si afara era zapada mare, si soba calda sub noi, si mirosea a tara si a pamant si a seminte de dovleac uscate si a ce a fost si nu o sa mai fie…
Comentariu beton!75
@fdd, ăsta e cel mai mişto comentariu al tău ever. Ai grijă că ai ridicat ştacheta. 🙂
Multumesc mult Mihai :))
Continui si cu celelate, ca m-au napadit navala nebuna…
iarna, de Craciun, cand unchiul se pregatea sa taie porcul, l-am rugat sa ma lase pe mine sa trag in el cu arcul cu sageti… vazusem ceva Winnetou … Aveam cred la vreo 6 ani, porcul ala era de vreo 10 ori cat mine, si totusi eram foarte convins ca sagetile din lemn bont de alun il vor pune la pamant, ca asa vazusem eu… Ah si ce ciuda mi-a fost, ca nu m-a lasat…
Cea mai mare Aventura era sa urc in pod… ce mister, cate cutii, vechituri pe care le ridicam cu teama, sperand sa descopar cine stie ce comoara… si scara veche pe care imi era teama sa mai cobor, si matusa Maricica strigand dupa mine cu accentul ei atat de adanc moldovenesc :Amu pun mana pi tini, sarlatani si esti! Si ma mai trimitea matusa sa aduc „vreo doaua -tri lemni”, si eu intrebam, ca nu imi era clar : cate, doua sau trei? Si facea la cuptor, si eu intrebam ce faci tanti Maricica? Si ea zambind ghidus: Rabdari prajite fac. Eu, nestiutor si rupt de foame : Si sunt bune?
… Matusa nu mai e… podul imens, vazut cu ochii de adult, e o cotineata mica, dar inca privesc in el cu ochii mei de atunci si pe undeva, o tresarire inca mai spera sa vada comoara ramasa nedescoperita… Cred ca toti pastram in noi insine o parte din copiii care am fost odata.
Comentariu beton!75
@fdd, băejnebun, ia uite ce-a zăcut în tine până acum! M-ai făcut de m-am înfiorat tot.
mi-au dat lacrimile!
Comentariu beton!13
@fdd: nu ești singurul !
Da ‘ de discoteca aia în aer liber în parcul Nada Florilor îți amintești ? ???
🙂 Nu, eram copil mic pe vremea cand stateam cu saptamanile pe la tara, ne lasau ai mei 2-3 luni la rand… Pe la Falticeni mergeam vara cu o verisoara mai mare, cu prietenul ei. Luam trenul , avea banci de lemn, imi aduc aminte si acum mirosul de halta amestecat cu cel de flori de camp… era un strand in Falticeni pe vremea aia… si foarte multe flori imi aduc aminte…
Și cartofi copți direct pe jar!
@Elly, ăstia-mi amintesc de tabere, da. 🙂
‘neața,
hai si-asa eram ‘blegit’, ai mai venit si tu cu asta sa ma termini complet.. 🙂
mie unul, mi-e tare dor de joaca si jocurile noastre de afara, pana in noapte tarziu cand nu ne mai lasam dusi in casa, frunza, castel, lapte gros, hotul si vardistii, etc, mi-e tare dor de sentimentul ala, zau, mai ales cand vad cum se joaca acum copiii nostri..
Comentariu beton!23
@Julian, da, frate. Mă striga maică-mea pe geam și de fiecare dată mă milogeam „mai stau cinci minute”. Niciodată nu erau doar cinci.
Ce sa zic…cartofi prajiti in untura inca manac..prefer sa-i asezonez cu mamaliga si mujdei.App de vremurile alea…copilaria mea a fost destul de ok. tata lucra in petrol si muncind pe afara aveam acces la multe lucruri…jucarii, dulciuri,tabere. mai nasol a fost in anii 90, lipsa de experienta capitalista si obisnuita boemie comunista nu mi-a facut un trai prea roz. Da aia e…etapele vietii.
PS. Aseara am vazut niste copii ce jucau Frunza.
@Redoo, aseară? În București? Mai există speranță.
@Redoo, si n-a iesit nici unul din „nostalgicii” dupa copilarie sa le zica sa faca liniste sau sa nu care cumva sa le atinga masinile? Incredibil! Eu am vazut chiar niste copii care jucau Castelul in spatele blocului. Si a iesit un muist, cam de varsta mea, si a inceput sa urle ca el lucreaza „de noapte” si trebuie sa se odihneasca. Asa am avut o pornire sa-i fac geamul tandari cu un bolovan…..Fix ca in copilarie.?? Dar m-am multumit sa ii spun sa nu mai strige ca poate ii trezeste pe altii care lucreaza „de noapte”. Asta asa, apropos de ce copilarie frumoasa am avut noi si cum stau copiii din ziua de azi cu nasul in tablete si smartphoane. Pai, stau, fiindca nu ii lasam sa faca altceva.
Comentariu beton!14
@Ionut, da, frate, ne e frică să-o scoatem afară să se joace.
Ieri pe la ora 18.00, cand inca era soare afara si adia usor vantul, pe o straduta se jucau Patratica patru baieti. Apare mama unuia: „Ionut, in 5 minute sa vii in casa ca uite, bate vantul si racesti!”.
Bine ca il cheama in casa, sa stea pe tableta si pc in loc sa se joace afara….
@Bianca, daaaa, răcea sigur pe soarele de ieri. Părinți tâmpiți.
Ce e frunza?!
Mi-e dor de senzațiile și bucuriile imense ce ți le trezeau o bucată de pâine proaspăt scoasă din cuptor, carnea friptă incetișor in tigaia de tuci, somnul dulce pe pieile moi de miel, mirosul de foc de lemne(ăsta il experimentăm de fiecare dată când facem focul la centrală și parcă e aceeasi bucurie, zău). Intr-un cuvânt mi-e dor de viața văzută prin ochi de copil?
@kya, ufff… n-am știu ce înseamnă pâinea făcut în cuptor până ce deja eram prea mare. 🙁
Mna… iar mi-am adus aminte de bunica-mea , dumnezeu sa o ierte.
Făcea cartofi prăjiți și îi întorcea îl fiecare în parte cu furculița. Ai ei erau cei mai buni . sarmalele în foi de viță le făcea cele mai mici posibile. Mâncai 10 și nu te saturai ?
@Crisitna, fiecare cartof în parte? Păi nu-i făcea la tuci?
Tigaie de aluminiu 🙂 și da , fiecare un parte . Erau cei mai buni .
@Cristina, apăi noi la câți ne adunam la bunică-mea, dacă-i făcea în tigaie dura trei zile. 🙂
Păi eu chiar nu știu cum era atunci (sunt un pic mai tinerică 😀 ). Însă am prins și eu, în primii ani de după, treaba cu untură pe pâine la bunica. Era singurul lucru pentru care mergeam la ea. Și îi mai ceream și la pachet pentru grădi. Cât despre cartofi, dacă ti-e chiar dor, pot să îți fac rost de un kil de untură :))))
@iol, pot și eu să fac rost de untură, dar de unde fac rost de gustul copilăriei? Că ăla-mi lipsește. 🙁
Da, și asta-i drept… am o idee! Dar dacă nu funcționează, să nu mă înjuri 😀 iei cei mai de la țară cartofi și cea mai unsuroasă untură (va fi o misiune grea să le găsești, dar se poate) și folosești rețeta bunicii. E adevărat că gustul nu va fi același, orice ai încerca. Dar… în timp ce mănânci, închizi ochii și faci un exercițiu de imaginație. Mi se pare destul de simpli. Eu nu am încercat, nu știu dacă funcționează. Dar poți să încerci. 🙂
@iol, o să încerc, dar acum am un plan care include doar mâncatul de salate. 😀
Da, e un plan foarte bun! Dă-mi şi mie schema lui 😀
Bănuiesc ca ideea mea va fi pusă în aplicare doar după ce planul cu salatele e dus cu succes la capăt. Doar să îmi spui și mie dacă funcționează 😀
@iol, trebuie să funcționeze. 🙂
Mihai, gustul ăla nu mai e decât o amintire, nu ne mai zgândări că se rupe sufletul în noi…
@GabiI, da, m-a mâncat în fund. Cred că azi niște supermarketuri vor înregistra vânzări mai mari la parizer. 😀
Eu nu am trăit copilăria la țară, dar totuși prin ’68 am stat vreo trei luni de iarnă la o mătușă în Gîrliciu, județul Constanța. Iarnă ca aia cu săniuș pe o vale care pornea de lîngă casă, n-am mai trăit niciodată de atunci. Cînd a venit tata să mă ia acasă nu m-a mai cunoscut! Eram afară, între copiii din sat echipat la fel ca ei, pantaloni negri din dimie, cojocel de oaie și căciulă de miel, astfel încît nu m-a recunoscut. Mai tîrziu la scoală cînd am învățat Iarna pe uliță, am asociat poezia cu acea iarnă de neuitat din Gîrliciu!
Comentariu beton!26
Tot Garliciul este o vale. Este super acolo,am amintiri frumoase in satul acela…
@gheo, eu mergeam undeva în județul Galați. Știi ce e mișto? Nu aveam mare lucru de făcut acolo, m-aș fi distrat mai bine acasă. Și totuși abia așteptam să vină vara și să stau trei luni acolo.
Unde in Galati? Sa-ti fac poze cand mai trec pe acolo.
@Leonard, Independența. Lângă Piscu și Pechea. Îmi faci? Ce m-aș bucura.
Iti fac si eu:) ma duc dupa Paste sa mananc pana mi se face rau:))
@Diana, :))))
F***i! Să mor dacă te mint (da, știu! Urâtă exprimare, dar altceva nu- mi vine- n cap acum) dacă azi-dimineață, înainte de trezire, nu m-am visat în adolescență! Noroc că în momentul ăsta nu pot plânge, că prea se leagă!!! Și, de destindere, eu încă mai prăjesc parizerul cu ouăle făcute papară! 🙂
@VictorR, gata, m-ai convins. După ce termin cu salatele, primul lucru pe care-l fac va fi să-mi prăjesc niște parizer. 🙂
Păi faceti că pământ avem.Mâine merg să-mi fac straturile.Anul trecut am mâncat legume 95% din productie proprie.Porcul tot eu il mesteresc…sunt puțin (mai mult) tăran si-s mândru tare de asta!
Comentariu beton!12
@Bătrănu’, pai nu mai ajung eu la Cluj. Să te ții!
Io ti-am zis cand ai fost sa ne vedem.Da’ nu-i tarziu nicicand ca am mereu in congelator din porcii ce-i mesteresc eu.
@Bătrânu’, ajung eu din nou acolo. 🙂
Mie mi-e dor de turtele de mălai pe care mi le făcea străbunica mea. Şi când făcea tăiţei îmi tăia o bucată de foaie şi o cocea pe plită. Am încercat eu să reconstitui reţeta de turte, da nu mi-au ieşit niciodată.
Şi mi-e dor să ascult discuri. Când eram în liceu aveam o prietenă cu rude în Germania (RFG cum era pe atunci.) Îi trimiteau discuri pe care ne adunam toată gaşca şi le ascultam de nu ştiu câte ori ( Beatles,Pink Floyd,Queen, Donovan, Joan Baez,Bob Dylan…) Când ne zicea că a primit un disc nou nu mai aveam răbdare până la „audiţie”. Niciodată nu cred că o să mai simt aşa bucuria de a asculta muzică.
@GabiI, am tot auzit de turtele astea de mălai, dar nu am mâncat niciodată. Ia zi-mi și mie ce era cu ele.
Erau nişte turte din făină de mălai, ou şi brânză, ou se punea puţin, numai căt să lege aluatul şi făcea turte plate pe care le cocea într-o şărpencă (tigaie) mare pe cuptor, la foc mic. Şi avea un cuptor Vesta, cu lemne, pe care făcea măncarea. O fierbea încet şi toate măncărurile erau delicioase.
Şi mai făcea colăreţi, un soi de mămăligă, dar din făină de grâu, O mâncam cu lapte sau cu ceapă şi slănină prăjite şi brânză rasă .
@GabiI, fuck, astăzi fac ulcer, clar! 😀
Păi tu ai deschis cutia…cu amintiri,.asta e pedeapsa!
@GabiI, da, da, mea culpa! 🙂
Parca erai la dieta! Cartofi prajiti in untura? Nt, nt, nt….
@Miki, păi la dietă n-ai voie nici măcar să-ți aduci aminte? 🙁
Fii atent : Cartofi prăjiti in unsoare de porc, pui in farfurie un strat de cartofi, răzuiesti brânza s.a.m.d. / apoi prăjesti două ochiuri, marinezi doi cătei de usturoi si amesteci cu smântână până faci o pastă care să nu curgă.+o bucătică de cârnat de casă.
Comentariu beton!13
Acum? Sau atunci?
Victor, cand iti e foame.Mereu adica!
@Bătrănu’, m-a mâncat în fund. Deja mă înec în propria-mi salivă.