11,278 cititori

Life Coaching, my ass!

Hai că s-au legat bine. Alaltăieri cu nunțile, ieri cu parentingul, acum vă arăt un email proaspăt primit de la alți șnapani care fac bani pe socoteala proștilor. Doar că ăștia de azi sunt cei mai jegoși, fac cașcaval din nimic și i-au dat un nume fancy: “Life Coaching”. Băejnebun, deja simt cum îmi intră banii în buzunar doar când îl citesc sau îl scriu. Mbuuuun, acum să trecem la email-ul propriu-zis, semnat “Coaching Essence”. E? Cum sună numele? Miroase a bogăție? Miroase.

Continuarea

3,150 cititori

Am fost în tabără!

Eu am apucat, pe vremea “ailaltă”, vestitele tabere de matematică. Ştiţi despre ce vorbesc? Mergeai într-o tabără în care, pe timpul zilei, stăteai cu proful într-o sală şi rezolvai o grămadă de probleme şi exerciţii. Şi nu orice fel, ci d-alea nasoale, din “culegere”. Evident, n-am pus piciorul nici măcar o dată în vreuna dintre ele? Pai ce, o luasem razna? Mai mult de atât, eram absolut convins că toţi cei care mergeau erau trimişi cu forta de părinţi. Doamne, cât mai puteam să râd când îi auzeam povestind, la întoarcere, cât de tare s-au distrat acolo. Hai, frate, cum să te distrezi când înainte de masa de prânz trebuia să rezolvi logaritmi şi după băgai niste integrale? Adică ce-ar fi putut să fie fun într-un loc geometric? Nu puteam să concep aşa ceva. Mai bine stăteam acasă şi o frecam toată ziua degeaba, decât să mă duc de bună voie. Continuarea

2,251 cititori

Cu burta goala si creierul si mai gol

Cred ca prin clasa a saptea eram, cand am fost in tabara la Cheia (de Prahova). Nu stiu cum naiba ma pricopsisem eu cu treaba asta smechera. Cred ca Prietenul Valjean a facut lobby puternic de tot, sa merg cu el, ca sa nu fie singur si stingher. Cert este ca m-am dus. Nu mai tin eu minte mare lucru din ce s-a intamplat pe acolo, in afara de plictiseala groaznica din timpul zilei si foamea ingrozitoare care m-a bantuit pe toata perioada sederii, dar vreo trei lucruri mi-au ramas intiparite clar in minte:

Unu. Am vazut Rambo. Filmul. Cu Stallone. La video. Doar pentru evenimentul asta si tabara ar putea fi considerata o reusita. Rambo, bai!!! Cred ca nici macar nu realizati ce inseamna, nu? Continuarea