7,983 cititori

Când sexul e în grup, iar grupul e pe Facebook

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Fiți atenți ce vă spun! Că a doua oară s-ar putea să nu mai repet. Nu că nu mai vreau, ci că nu mai pot. Băi, de ceva vreme simt că sunt urmărită. Da, da. Nu vă mirați! Vă spun sincer că există cineva care și-a pus pielea de drac pe el și vrea ori să mă amețească mai mult decât sunt, ori să mă facă să descopăr adevărata valoare a vieții.

Nu știu cum e la voi, dar mie îmi apar la noutăți, aka fb, tot felul de postări sugerate care mai de care mai tematice. În ultima săptămână am primit cel puțin de două ori pe zi invitația de a mă înscrie în ceva de genul “grupul celor singuri” sau “să fim doi”. Continuarea

4,115 cititori

Și nu mai vreau să urăsc visceral

N-o cunosc pe Marisa. Nici măcar nu-i știu numele real, doar i-l bănuiesc din adresa de email. Săptămâna trecută, out of nowhere, a lăsat un ultim comentariu la mine pe blog, prin care anunța că a venit ziua în care își ia “la revedere” de la citit bloguri românești. Pentru că auzeam în premieră pe cineva spunând așa ceva, n-am știut cum să reacționez, dar am întrebat-o, totuși, ce-a făcut-o să ia o asemena hotărâre sau dacă am greșit eu în vreun fel. Am făcut-o pentru că mi-ar fi plăcut să-mi explice, Marisa e o tipă mișto, cu niște comentarii bune, bune de tot. Și spun asta deși, dacă țin bine minte, primul ei comentariu n-a fost tocmai măgulitor la adresa mea. Dar a rămas aici, pe blog, și când avea ceva de spus, spunea bine. Până la urmă, mi-a răspuns la întrebare, aveți mai jos comentariul ei. Vă rog să-l citiți, că mie mi s-a zburlit părul pe mâini.

Continuarea