Veneam de la Vâlcea spre București. Am mers blană o perioadă, după care pe niște serpentine de pe Dealu Negru s-a împuțit treaba. Nu că se stătea, dar era o coloană din aia lungă de nu-i vedeai capătul, chestie care pe mine mă enervează teribil pentru ca răbdarea, mai ales la volan, nu prea se numără printre numeroasele mele calități.

Dar, pentru că fratele vostru cunoaște drumul ăla cu ochii închiși (practic, aș scoate un timp rezonabil si cu trotineta), am început operațiunea “hai să-i depășim pe toți, că în coloana asta murim cu zile”. Și dă-i, unu’ câte unu’, unde se putea și câte doi-trei-patru, am început să avansez. Pare complicat, da’ nu e. Pe traseul ăsta, cetățenii șoferi preferă să meargă în coloană, pentru că nu cunosc drumul și pentru că Dealu Negru are și-o reputație destul de duboiasă. Mno, numai când auzi “negru” și te gândești la ce-i mai rău. Pun pariu ca dacă se numea Dealu Bej sau Dealu Fuchisa nu mai avea nimeni nicio problemă. Continuarea →