Merg ușor spre birou, iar stropii de ploaie mi se zbat gingaș pe obraz. Îi las în voia lor și-i simt cum îmi desenează șanțuri imaginare pe față, în timp eu ce trag în piept cu nesaț aerul pur al zorilor de zi. Dansez ușor pe stradă după un ritm imaginar pe care-l fredonez ușor în gând. Apoi mă opresc în fața curții cu magnolii înflorite de peste drum și dau reverențios bună dimineața unui pisoi somnoros ce și-a ițit capul blănos prin gard și acum se uită la mine cu privirea lui dulce de atâta uimire.

E atâta lumină afară că nu mă pot opri sa n-o cuprind pe toată cu ochii mei larg deschiși care nu se mai satură să devoreze prezentul.

Continuarea →