Vineri a murit Pulix. Otrăvit. Habar nu am dacă a pus gura pe ceva aiurea sau vreun suflet de român creștin și milos n-a mai avut loc de el, cert e că a plecat spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii sau cum s-o numi treaba asta la pisici.
Am bocit oleacă, după care mi-am zis că nu am cum să las motanul în stradă, măcar atât pot să fac pentru el, să-l îngrop undeva. Dar unde? Că în plin centrul Bucureștiului nu prea găsești locuri de veci pentru pisici. Mă rog, ar fi ceva în Piața Victoriei, dar acolo nu mai e loc de elefantul îngropat deja de ăia din Guvern.
Până la urmă unul dintre colegii de birou și-a adus aminte că-l cunoaște pe tipul care are o parcare cu plată chiar lângă clădirea unde avem biroul și s-a dus să-l întrebe dacă nu ne lasă să săpăm o groapă în spate de tot unde e o fâșie de pământ. Tipul, arab de felul lui, nici n-a stat pe gânduri când a auzit despre ce e vorba. Instant mi-a făcut rost de-o sapă (no joke) și mi-a arătat unde pot să sap “groabă bentru bisicuță”.