Mai jos aveți fix motivele pentru care îmi e o silă groaznică de orice interacțiune cu reprezentanții birocrați ai statului român. Textul e scris de Mara care, așa ca om, este mult mai calmă și mai permisivă decât sunt eu. De data asta am văzut-o spumegând când a intrat în casă.

Da, știu că în unele locuri s-au mai schimbat lucrurile în bine, dar chiar și în locurile alea, ai mari șanse să dai măcar peste un portar care, pătruns de importanța muncii lui, va face tot ce ține de el să te vadă căciulindu-te. Doar pentru că poate.

Zilele trecute am reușit performanța de a avea treabă cu două instituții de stat, în aceeași zi, înainte de ora 12.

N-aș fi călcat pe-acolo dacă nu era neapărat necesar și, în drum spre casă, mi-am dat seama că lucrul care mă enervează cel mai tare legat de instituțiile astea e căciulitul.

Fix asta trebuie să faci dacă vrei să obții ceva. Ceva ce ți se cuvine, de altfel, că oamenii de acolo sunt plătiți din taxele noastre (și le simt zdravăn de când nu mai sunt angajat, ci un mic antreprenor).

Te căciulești.

Îți ceri scuze că deranjezi (în timpul programului), îți mai ceri scuze dacă n-ai înțeles ceva, dacă nu știi la ce ușă să bați – deși nu e afișat pe nicăieri.

Într-una dintre instituții, unde am lăsat niște acte, am avut naivitatea să întreb dacă primesc un bon de ordine. N-aș fi ghicit răspunsul: „Ce să faceți cu el?”

M-am abținut să nu râd amar, amintindu-mi de câte ori s-au evaporat, în viața mea, acte de tot felul, de la simple cereri fără valoare la niște tomografii și alte documente medicale care ar fi putut face, la momentul respectiv, diferența între viață și moarte.

Ce mi se pare de-a dreptul grețos?

Că încă avem în instituții oameni care îți vorbesc de sus și care sunt conștienți că, dacă vor, te pot trimite afară, să stai câteva ore la coadă, până se „eliberează” ei. E ceva ce ține strict de latura umană, de dorința de a ajuta, de a nu fi rău gratuit.

Noi încă ne mirăm când primim ajutor într-o instituție publică, suntem dați pe spate dacă ni se răspunde la telefon, dacă se oferă cineva să facă o copie în loc să fim trimiși înapoi, acasă, să luăm un dosar cu șină.

Am „rezolvat” ce mi-am propus, chiar și fără bon de ordine, dar mi-am propus să nu-mi mai încep zilele în locuri în care trebuie să mă căciulesc. Sau, măcar, să nu fie așa de dimineață.

sursa