4,841 cititori

Statistica nu ține loc de viață

Tata nu era genul de om cu care să poți comunica ușor. Copil de țăran, cu încă patru frați, toți crescuți într-o sărăcie lucie, nu suporta să vorbească despre problemele lui cu nimeni, nici macar cu mama sau cu mine. Habar nu am de ce, probabil considera că asta ar însemnă să se plângă și bărbații n-au voie să se plângă, nu-i așa?

Nu-mi amintesc să-l fi văzut bolnav vreodată, cu excepția momentelor când îl pocnea vreo gripă sau răceală. Și-atunci făcea ce fac toți bărbații, trei zile trăgea să moară mai ceva decât o femeie în durerile facerii, în a patra zi, când deja era un pic mai bine, devaliza jumatate de frigider dimineața și cealaltă jumatate seara, iar din a cincea nu-l mai prindeai prin casă. În rest, dacă a suferit de ceva, a știut doar el, nouă nu ne-ar fi spus nici picat cu ceară. În aceste condiții, de mers la doctor, de făcut vreo analiză sau vreun control periodic, nici nu putea fi vorba. Continuarea

2,532 cititori

Când pleci la terasă și ajungi la party

Vineri seară plecasem s-o culeg pe domnișoara Petrică de la locul de muncă, hotărâți să mai adăstăm pe la vreo terasă, că doar ce-ai putea să faci mai bun când afară-s douăjdegrade. Doar că, abia ne urnisem, când am observat agitație mare în Control și ne-am zis să intrăm și noi s-aruncăm un ochi. După care a început să ne placă și până până să-mi dau seama prea bine ce se întâmplă, se făcuse aproape trei dimineața. La terasă n-am mai ajuns. Continuarea

3,686 cititori

O poveste ca oricare alta. Sau nu.

N-am scris eu textul ăsta. Nici nu aveam cum. Și sper să nu fie nevoie vreodată să scriu ceva asemănător. Atât mai vreau să spun, domnul care l-a scris are 77 de ani. M-aș bucura să pot scrie și eu la fel la aceeași vârstă. 

Am aflat că sufăr de boala Parkinson în 2007, după o zi foarte obositoare la serviciu. Am ajuns la Spitalul Universitar unde am fost diagnosticat pe loc și am primit un tratament. Boala a evoluat, cred că la început pe fond emoțional, după ce a decedat mama și apoi soția, iar copii au plecat în străinătate. Continuarea

1,845 cititori

Sadism

Ea se întoarce acasă după un control la cardiolog. El o aştepta plin de emoţie.

Ea: Voi face un transplant de inimă.

El: Bănuiam. Nu are importanţă. Eu voi fi lângă tine si totul o sa fie bine. Te iubesc!

Ea: Te iubesc!

El: Eu te iubesc mai mult!!!

După operaţie ea se trezeşte şi îl vede doar pe tatăl ei. Continuarea

2,800 cititori

Ochelarii

Prima oara s-a intamplat prin Aprilie. Cand a trebuit sa-mi schimb permisul de conducere. La controlul oftalmologic, ma pregateam sa-i rad in nas lu’ tanti care imi bagase nu stiu ce luminite in ochi vreme de cateva minute. Pe motiv ca pierdem vremea cu cacaturi, in timp ce eu am o vedere agera ca un uliu iesit dupa ceva hrana. Asta pana cand mi-a pus un mare panou in fata si mi-a zis sa citesc ce scrie pe primul rand. Hai, cucoana, ma lasi? I le-am citit cum a vrut muschiul dumneaei. Perfect, mi le ziceti si pe cele de pe randul trei, a supralicitat ea. Hopa, ia stai un pic. Cred ca randul trei e defect. Sau incapatanat. Frate, rahatul ala de „randul trei” a refuzat sa se lase citit de mine. Normal, pai dupa ce mi-a bagat femeia luminile alea tampite in ochi, mai avea si pretentia sa vad randul trei cel cacacios. Dupa care m-a mai si mintit. Cica aveti dioptrie cilindrica, va trebuie ochelari. Baaa, nu va e rusine sa angajati personal medical mitoman? I-am ras in nas si am blestemat in gand rahaturile de aparate la care ma pusese. O incompetenta, cu aparatura depasita, care nu fusese in stare sa-si dea seama ca eu vad mai bine ca un binoclu german din al doilea razboi.

Continuarea