10,419 cititori

Câtă nesimțire!

Mă uitam ieri dimineață la știri și-am văzut exemplul ăsta tipic de nesimțire specifică spațiului carpato-danubiano-pontic. Deci, în Slatina, să adopți un câine de la distanță, te costă nici mai mult nici mai puțin de 1300 de lei (1.292 ca să fiu cât se poate de exact) pe lună. Bănuiesc că știți ce înseamnă să adopți de la distanță, da? Adicătelea, tu, mare iubitor de animale, adopți un cățel și hotărăști că vrei să ajuți cu niște bani  adăpostul respectiv ca să fii sigur că e bine îngrijit protejatul tău. Well, la Slatina, trebușoara asta te costă exact cât am zis mai sus: 1300 de leuți. Un pic mai mult decât salariul minim pe economie.

Dar poate vreți să știți și cum s-a ajuns la suma asta năucitoare? Păi cum sa se ajungă altfel decât în dulcele stil românesc “facem și noi o combinație”. Dacă v-a fost lene să dați click pe știre, vă spun eu că adăpostul are 30 de angajați. Dar nu asta ar fi problema, pâna la urmă te poți gândi c-au angajat mulți oameni ca să le fie bine câinilor. Să facă des curat, să le schimbe apa, să nu întârzie cu mâncarea, d-astea. Neah, ți-ai găsit, în fiecare lună, din banii ăștia sunt plătiți așa:

Continuarea

6,496 cititori

Marș, mă!

Alaltăieri o ardeam filozofic la cafeaua de dimineață, în timp ce televizorul mergea liniștit pe știrile protv când, de nicăieri, a început să curgă un reportaj despre o companie coreeană care clonează câini la comandă pentru stăpânii neconsolați de pierderea preaiubitului lor animal de companie.

După ce-am folosit jumătate de sul de șervețele ca să șterg zoaiele de la cafeaua ce mi-a sărit instant pe nas, m-am aplecat oleacă asupra acestei probleme.

Băbăieți, am avut și eu câine, am pisici, probabil voi avea animale în casă pe parcursul întregii mele existențe de pe Terra, dar asta mi se pare o tâmpenie fără seamăn. Continuarea

4,503 cititori

Dorința unui iubitor de câini care crește pisici

Toată viața mea am tânjit după câini. Dar abia în momentul în care am și avut unul, mi-am dat seama cât e de greu și ce responsabilitate înseamnă să-l ai în casă. Practic, nu există nicio diferență (sau unele foarte mici) între a avea câine și copil (pentru retardați: știu că există diferențe, acum mă refeream la faptul că un câine este membru al familiei cu drepturi depline care de multe ori reacționează exact ca un copil). Prin urmare, după ce Billy a plecat spre veșnicele plaiuri ale vânătorii, am decis că nu voi mai avea câine în această viață. Sau, poate, la pensie (da, știu, să înceapă glumele cu “hai că nu mai ai mult pân-atunci”).

Continuarea

5,467 cititori

Nu sunt un cuţofil! Dar…

Ai mei părinţi au avut atâta creier să mă crească fără rahaturi care m-ar fi făcut să-mi fie frică de animale. Bine, de câini în special, că în Vâlcea mea natală dădeai cu tunul şi nu găseai pe stradă vreun jder, urs, tigru sau şarpe boa. Prin urmare s-au limitat săracii la câini. Nu cred că a existat potaie pe care s-o întâlnesc pe undeva şi pe care să nu mă lase s-o mângâi şi s-o pup în bot. Şi toate astea fără “aoleu, se îmbolnăveşte copilul”, “nu pune mâna pe el, nu se ştie cum reacţionează” sau cretinătatea maximă “ai grijă că muşcă!”. Fiţi pe pace, un câine care vrea să te muşte o să ştie cum să-ţi transmită asta, ca să-l laşi naiba în pace. În concluzie, deşi nu sunt un cuţofil (în sensul că nu o să mă vedeţi niciodată cărând măncare pentru câinii aciuaţi pe maidane) am iubit şi voi iubi toată viaţa animalele. Ah, dovadă mai bună decât faptul că Billy a fost găsit pe stradă şi timp de 14 ani de zile a făcut parte din familia mea, nu cred că există.

Continuarea

3,235 cititori

“Oameni” nu înseamnă întotdeauna “fiinţe superioare înzestrate cu raţiune”

Citeam articolul ăsta al Corinei şi mi s-a ridicat părul pe mâini. Am văzut şi eu videoul cu cretinii care torturau biata căţeluşă şi am simţit aceeaşi senzaţie de ură, plus beculeţul roşu care mi s-a aprins în creier. Apoi mi-am amintit de o fază trăită acum nişte ani buni.

Eram cu Billy, câinele meu, în parc, în Tineretului. Afară era o vreme de făcut copii şi numărat bani. Frig, toamnă spre iarnă, ţin minte că îngheţasem deja, dar nu prea aveam de ales. Al meu patruped se simţea ca peştele în apă, avea chef de hoinăreală. Pentru cine cunoaşte topografia locului, tocmai ajunsesem la lac. Acolo, nu ştiu de ce, dar parcă era mai frig. Poate de la apă, pe care o simţeam rece ca o răsuflare de frigidă. Continuarea

20,771 cititori

Vara, ai degeaba Facebook

Dacă nu ţi-ai făcut un selfie sau nu ai pozat niciodată într-un lan de rapiță. Sau măcar printre maci. Lavanda este ultima găselniță, dar deocamdată doar premianții au acces la ea. Nu contează cum arăți, nu contează dacă ai un cur care face umbră peste jumătate din lanul ăla, nu contează dacă ești fotogenică sau nu. Ai văzut un câmp plin de plante galbene, roșii sau violet, ai oprit mașina și ai început să te tăvăleşti lasciv printre ele în timp ce zbieri: “iubi, mai fă-mi una ca să am de unde alege”. Continuarea

4,818 cititori

Care vreţi bă o maimuţă? Cu tot cu stapân…

Frate, am crescut si eu animale in aceasta viata. Caini, ca sa fiu mai exact. Stiu si inteleg exact ce responsabilitati implica asta. Dar cel mai important este ca, odata ce ai bagat in casa un animal, fara indoiala din acel moment el devine un membru al familiei cu drepturi depline. Ba chiar si mai mult de atat. Ca poate nevestei ii mai spui ca azi n-am chef sa ma misc din pat, te descurci singura daca ai nevoie de ceva. Da’ cainelui nu poti sa-i zici javră, ia arde-o tu singur prin parc, ca azi ma fute o leneeee… Vrei, nu vrei, mort-copt, patrupedul trebuie sa iasa afara. Ca sa nu va mai povestesc de Billy, care stia cu precizie de ceasornic cand vine week-end-ul. In orice alta zi a saptamanii ieseam din casa si imi vedeam de treaba fara nicio problema. Dar sa fi incercat sa plec undeva sambata sau duminica, fara sa-l scot pe el? Mama, mama, cat scandal iesea. Circ facea. Se punea in usa, urla, se ridica in doua labe. Sa mor eu daca mint macar un cuvant. Doar ca nu putea sa vorbeasca si sa ma ia la trei pazeste boss, unde cacat crezi tu ca pleci intr-o zi cand nu te duci la munca, fara mine, ha? Exact cum va spuneam, membru al familiei cu drepturi depline, ba chiar si mai mult de atat. 
Continuarea

2,498 cititori

Doua cu caini. Cu stapan si fara

Ca sa nu apara vreun retard care ma categoriseste cu vreun „criminalule”, sau „monstru fara inima”, ori „nu iubesti animalele”, am sa clarifc inca de la inceput acest aspect. Cainii mi se par cele mai misto animale care s-au „inventat” pe lumea asta. Cred ca in afara lor, nu mai exista fiinte gata sa-si ofere iubirea neconditionat. Ma pot uita fara sa clipesc si fara sa mi se clinteasca un muschi, la un clip in care este descapatanat un om, dar imi este imposibil sa privesc cum cineva chinuie vreun animal, cu atat mai mult un caine. Am plans ca o pizda cand am vazut Hachi. Continuarea