Pe vremuri, am văzut o fază la tv care m-a făcut să mă sparg de râs și mi-a rămas întipărită în cap. Cei de la tvr luau interviuri random, pe stradă, nu mai știu cu ce ocazie. La un moment dat s-au oprit în fața unui cetățean oarecare și au încercat să-l întrebe ceva. Tipul s-a uitat cu nedisimulată scârbă la reporter și la camera de luat vederi apoi a decretat scurt:

– AZI nu dau interviuri!

Le-a întors spatele şi-a plecat. Am râs cu lacrimi. După care ani de zile am avut faza asta în minte și mă rugam să mă oprească cei de la vreo televiziune pe stradă ca să le-o pot servi și eu. Dar n-a fost să fie. Ei bine, chiar când îmi pierdusem orice speranță, m-am trezit că cei de la „Țara lui Andrei” vor să-mi ia un interviu. Frate, și în loc să le servesc replica mai sus amintită, chiar m-am apucat să le răspund la întrebări. Nțțțț. Când mai prind eu o ocazie ca asta?

Ma gândeam că vreți să-l citiți. Pentru că, evident, nu am putut răspunde la întrebări ca un om sănătos la cap. Uite-l (originalul e aici):

Interviu cu un viitor fost meseriaș

Când l-am sunat pe Mihai Vasilescu și l-am rugat să ne vorbească despre ce înseamnă pentru el, România meseriașă, a început să ne povestească despre mentalitatea românească atât de actuală ce are la bază întrebarea: ”Ah! N-are facultate?! Ce aiurea!” Ne-am dat seama atunci că subiectul acesta e de interes pentru el și de aceea l-am rugat să pună în scris toate gândurile sale. Iată ce a ieșit:

Hai să facem un exercițiu de imaginație. Dacă ai face parte din rândul meseriașilor, ce ți-ar plăcea să fii? Frizer, patiser-cofetar, electrician, tâmplar, cizmar sunt doar câteva exemple. Alege ce crezi că ți s-ar fi potrivit și spune-ne și de ce.

Frizer zici? Hmm, ce-i drept reuşesc „performanţa” să mă tund singur. Dar, după cum observi, nu e ca si cum aş performa în hair-styling. Pică şi „cizmarul”, că sunt alergic la mirosul de clei. Aşadar cred că oscilez între electrician şi cofetar. Nu de alta, dar sunt zile când îmi iese şi să schimb o priză, iar becurile le înlocuiesc fără probleme, chiar dacă n-am păstrat bonul de la ele. Prin urmare, o să optez pentru cofetar. Fac un tiramisu de stă mâţa în coadă. Şi un salam de biscuiţi demenţial. Başca ciocolată de casă cu nuci pralinate. Gata, rămâne stabilit: cofetar m-aş face.

Știm de bunici zidari, străbunici bijutieri, unchi sudori, toți foarte pasionați de meseriile lor. Tu ai vreo astfel de poveste?

Bunicul meu croia cojoace şi căciuli din alea groase de lână, „cojocar” cred că se chema meseria. Din păcate a murit când eu eram mic şi nu am prea multe amintiri cu el. Ah, da, uite una care are legătură cu obiectul muncii lui, dar şi cu câinele pe care îl aveau la ţară. O „bestie” şmecheră care ştia să se urce pe gard şi să fure căciulile de pe capetele celor care treceau pe acolo. Practic, le aducea inapoi acasă, pentru că toate erau produse în gospodăria pe care o păzea. Cred că aşa s-a inventat şi expresia „a te căciuli”. Pentru că asta făceau toţi cei păgubiţi de câine. Apăreau în poartă la bunicul meu şi se rugau de el, în timp ce-şi frângeau degetele: „hai, bre, Nea Grigore, că potaia ceea iar mi-a furat cuşma”. Na, ce să-i faci, dacă era un singur cojocar în sat?

Meseriașii din viețile noastre sunt, de multe ori, adevărate surse de inspirație. Fie că e vorba de doamna bucătărească de la cantina facultății, de nea Gicu instalatorul sau de vecina croitoreasă de la scara B. Care a fost meseriașul cu care ai avut cea mai plăcută experiență și ce ai învățat de la el?

Da, da, am o chestie aproape amuzantă. Tăică-meu a fost inginer chimist, unul bun chiar, după câte vorbea lumea. Dar îi lipsea aproape cu desăvârşire îndemânarea pentru chestiile practice dintr-o gospodărie. Până m-am mărit eu, era o adevărată aventură să schimbe un bec. Îşi făcea din timp un plan detaliat şi bine pus la punct care eşua, aproape de fiecare dată, lamentabil. Într-o după-amiază, eu meşteream la bicicletă, în faţa blocului. Mai precis mă chinuiam să schimb o pedală. Fără succes, de altfel. Băteam cu ciocanul în pana de metal care ţinea, de aproape o oră, fără să reuşesc s-o clintesc vreun milimetru. Taică-meu mă asista la operaţiune şi mă încuraja cu sfaturi de genul „dă mai tare, poate iese”, moment în care pe lângă noi, a trecut un vecin, instalator, care a aruncat un ochi amuzat la strădaniile noastre, apoi a spus simplu: „domnu’ inginer, aşa n-o să iasă niciodată, trebuie să puneţi ceva în partea opusă să ţină „contră”. Ceea ce am şi executat. Evident, a ieşit pana aia la prima lovitură care a urmat.

Noi credem că sistemul educațional profesional trebuie susținut și apreciat. Primul pas pe care îl facem e Tabăra Meseriașilor. Pentru tine ce înseamnă o școală profesională care pregătește pentru piața muncii, adevărații meseriași? Cum vezi o zi de școală din viața unui viitor meseriaș?

Hmm, da, bună întrebare. Ştii care este una dintre problemele din ţara asta? Mulţi au rămas înţepeniţi în mentalităţi din trecut. Şi aici mă refer în special la părinţi. Sunt extrem de mulţi cei care nici nu se gândesc să ţină cont în mod realist de abilităţile naturale ale copiilor. Arată-mi mie un părinte care spune „pe ăsta micu’ îl fac tâmplar, că face nişte chestii din lemn de stă mâţa în coadă”. Nu, nene, ăla micu e clar viitorul Brâncuşi. Şi se depun toate eforturile să termine un liceu şi o facultate pe profil „artă”. Ştii tu să fi apărut un al doilea Brâncuşi? Nu? Nici eu. Cam la fel se întâmplă în toate domeniile, copiii sunt îndemnaţi şi sprjiniţi să devină „rocket scientists”, ceea ce nu se întâmplă decât cu foarte puţini. Restul intră complet nepregătiţi în viaţă, în loc să plece la drum având la degetul mic o meserie. Cum văd o zi de şcoală pentru meseriaşi? Cu puţină vorbă şi multă transpiraţie.

O Românie fără meseriași ar fi o Românie…

…în care grămezi de executivi „dairectori”, „părceising” manageri, team leaderi şi „biznis” analişti ar pune mâna să zugrăvească, să coacă pâine, să sape, să îndrepte tablele de pe maşinile buşite, să înalţe case, să lipească flecuri şi să desfunde ţevi. Cam aşa ar fi o Românie fără meseriaşi. Sper din suflet să nu se întâmple asta. Habar nu ai cât de greu mi-a fost să găsesc un cizmar meseriaş capabil să-mi prelungească viaţa ghetelor preferate. Ca să nu mă apuc să povestesc despre instalatori şi meşteri zugravi… Aşa că proiectul vostru „România meseriașă” este mai mult decât binevenit. Vă ţin pumnii şi vă urez baftă!

mihai_vasilescu_romania_meseriasa