Pentru că-mi promisesem că merg pe stadion la finala Cupei României, dacă ia Steaua campionatul, duminică seara m-am ținut de cuvânt și am fost la meci pe Arena Națională. Stați, nu săriți, ca nu vreau să vorbesc despre fotbal, de altceva m-am lovit la fața locului. Și anume de organizarea „ireproșabilă” a celor de la Federația Română de Fotbal.

Am ajuns la stadion de pe la șapte ca să prind și meciul din deschidere dintre echipele „suporterilor” și „legendelor”. N-am făcut rău deloc, pentru că a fost mișto să-i văd în acțiune pe Cârțu, Balaci sau Adrian Ilie (care a dat două goluri).  Doar că la ora aia era încă soare afară și foarte cald, iar eu tocmai ce mâncasem o mică și nevinovată șaorma. Prin urmare mi s-a făcut îngrozitor de sete. Hai să cumpărăm un suc, zic. Doar că eram un pic prea optimist.

Treizeci și opt de minute, pe ceas, a durat până m-am văzut cu paharul de pepsi în mână. Voi realizați ce zic? Aproape o oră ca să-mi pot lua ceva de băut. De ce? Pentru că organizatorii s-au gândit că plata cu cash este demodată și mai bine cumpărăm cu jetoane. Ceea ce nu ar fi fost ceva rău. Dar să deschizi un singur punct de vânzare, gestionat de un singur om, pentru un inel întreg de stadion, se cheamă nesimțire. Și japcă.

mihai_vasilescu_coada_jetoane
Coada de la jetoane

Bun, pot să accept că a trebuit să dau 7 lei pe un pahar de pepsi, turnat direct din pet-ul de doi litri. În fond nu e prost cel care cere, ci ăla care dă. Dar să mă pui să-mi petrec treizeci și opt de minute la cozi pentru asta, se cheamă că te doare în cur de mine, cel care îți bag bani în buzunar. Și am zis „cozi” pentru că după cea de la jetoane, urma cea de la chioșcul propriu-zis.  A propos, aici alt dezastru. Aveau fix cinci produse. Un hot-dog aproape necomestibil, două feluri de suc la pet, o bere fără alcool și parcă niște chips-uri. Atât și nimic mai mult. Mi se pare strigător la cer, ca să nu zic prostie, să nu fi în stare să le iei banii celor patruzeci de mii de „fraieri” care erau prezenți la meci.

mihai_vasilescu_coada_suc
Coada mai mică de la suc și hotdogi.

Orice comerciant de pe lumea asta și-ar da ani din viață ca să aibă strânși la un loc câteva mii de potențiali clienți, iar el să fie singurul care le vinde ălora exact ceea ce au nevoie. Practic nu ai decât de încasat. Nu-ți trebuie strategii de vânzare sau marketing, nu-ți trebuie business plan-uri, nu-ți trebuie absolut nimic în afară de o fărâmă de creier și bun-simț. Dacă le ai pe astea două, faci încasări record.

Nu cred că a fost cazul duminică seara. Lumea nu voia să se așeze la coadă sau, cei mai mulți, renunțau când își dădeau seama cât de greu se mișcă și se întorceau în tribună. Ceea ce aș fi făcut și eu, dacă nu eram ars pe gâtlej de sete.

Ah, uitasem de o chestie. Din zece oameni care se așezau la coada de la jetoane, cam trei se duceau întâi direct în față. Pe sistemul „ce pula mea, sunt prost să stau la coada asta?”. Evident, nu rămâneau acolo pentru că lumea era cu nervii întinși la maxim și erau trimiși urgent în spate. Dar mă gândeam, în sinea-mi, că procentul de nesimțire de 30% este îngrijorător de mare. Ok, o fi fost mai ridicat pentru că nici stadionul nu e vreun Ateneu, dar tot mi se pare descurajant.