Guest Post by Ana R.

Într-o zi, pe vremea „tovarăşului”, vine un vecin la tata. Era un ţăran molcom, ajuns fără voia lui la oraș, la bloc, după ce casa îi fusese dărâmată pentru „construcția socialismului şi la sate”. Săracul om se adapta greu în noul mediu. Vreo doi ani a crescut găini pe balcon, ca să aibă copilul ouă proaspete. A renunţat la „micro-fermă” abia după ce a făcut gură asociaţia de locatari. Visa în fiecare zi la caii lui rechiziţionaţi de „colectivă” și cel mai fericit era primăvara, când ieşea afară, pe rouă nescuturată, ca să sape cu sârg la grădina blocului.

Omul venise la noi supărat foc. L-a luat tata, l-a pus pe un scaun şi l-a omenit cu o ţuică, măcar să își mai amintească de obiceiurile satului și să îi treacă supărarea. Se mai linisteşte şi apoi, învârtind uşor paharul în palmă, începe să povestească:

–Vecine m-am făcut de râs, dar nu așa, că se mai face lumea de râs, eu m-am făcut rău de tot. Am fost la doctor că mă cam rodea stomacul și am dat de o tovarășă doctor tare drăguță. M-a consultat dumneaei și a zis să îi aduc a două zi o probă de scaun. Eu am întrebat-o la ce o ajută pe ea să îi duc o așchie d-asta? Nu mai bine aduc un picior întreg? A râs femeia de mine și mi-a explicat ce înseamnă la ei, la doctori, „scaun“ sau cică îi mai zice și coprocultură. Mi s-a făcut ruşine când am auzit, dar ce să mai fac, dacă trebuie să duc, trebuie.

  Am ajuns acasă, am mâncat bine, am dormit, dimineață mi-am făcut o cafea şi m-am pregătit de… coprocultură. Dar cum să fac, cum să fac? Că în veceu e apă şi nu se cade s-o amesteci cu „scaunul”, că poate iese oareşece pe la analize. Până la urmă am pus multe ziare în sufragerie pe jos și am tras pe ele o coprocultură de toată frumusețea. Putea să ia analize pentru încă patru-cinci spitale din ea. Am răsucit ziarele, am împachetat bine-bine și am prins toată lucrarea cu sfoară d-aia groasă, cu care leagă nevastă-mea borcanele de murături.

  Am luat pachetul și am plecat la doctor cu el în braţe, mi-o fost şi frică să-l pun într-o plasă, ca să nu se deranjeze „analiza”. Vecine, se uita toată lumea la mine în autobuz ca la urs, dar dacă aşa a zis tovarășa doctor, puteam eu să fac altfel? Când am ajuns era doar asistenta acolo, o duduiţă de oraş, boită toată pe faţă ca la bâlci. I-am trăntit pachetul pe masă şi tovăraşica mă întreabă ce e în el, că nu apucase încă să simtă mirosul. I-am zis că e coprocultura pentru tovarăşa doctor. Cuconița să leșine. Mă întreabă dacă tot pachetul e plin cu coprocultură? Ba bine că nu, e plin ochi, ca să facă multe analize şi să afle cu ce boală m-am procopsit de mă arde asa tare la lingurică!

  Fâţa de asistentă se strâmba toată şi se ţinea de nas. Mi-o dat un borcănel și m-a trimis să pun un pic în el și să îl închid cu capac. Eeeee, acum ia taicule coprocultura, du-o la baie, desfă pachetul și pune în borcan. Bun și cu restul ce fac? Să îl arunc cu tot cu ziar în toaletă nu se putea, că nu se „duce”. Până la urma l-am împachetat frumos la loc și l-am aruncat în coș.

  M-am dus înapoi cu borcănelul, am zis bogdaproste că tovăraşica asistentă nu mai era în cabinet, că tare ruşine-mi mai era, l-am lăsat pe masă şi am plecat acasă.

Tata deja se ţinea cu mâinile de burtă de râs:

-Păi şi ce mai vrei omule? Gata, te-ai descurcat, ai dus coprocultura la doctor.

-Vecine, tot mă mai roade ceva. Or fi știind ei că aia din borcan e coprocultura mea? Că nu am scris numele pe nicăieri. Așa deștepți sunt doctorii din ziua de azi că numai când se uită la „scaun” știu al cui e? Dacă a încurcat asistenta borcanele și nu îmi găsește doctora leacul? Ce mă fac eu, mă vecine, dacă trebuie să îi mai fac încă o coprocultură?

Taică-meu deja nu mai putea să respire de atâta râs. I-a mai turnat nişte ţuică în pahar necăjitului.

-Aşa vecine, mai dă niște tărie, că poate îmi trece arsura de la stomac şi nu mai trebuie să mă ruşinez din nou! Auzi drăcie, să mă plimb eu prin autobuz, cu coprocultura în brațe și ei să ia numa’ o linguriță.

mihai_vasilescu_taran_oras

 

Foto by Flickr