10,266 cititori

Mi-am luat asistentă

Joia trecută, spre seară, după o dezbatere scurtă și intensă, s-a votat în unanimitate că mergem să mâncăm sushi. Știți, radarul uman (aka cea mai mișto femeie din lume) poate să mănânce sushi la orice oră din zi și din noapte, inclusiv trezită din somn la ora trei și patrușcinci de minute dimineața, dar asta este o altă discuție.

Plecăm spre sushi. Pe drum, extrem de binevoitoare scoate telefonul să facă rezervare. Chestie salutară, de altfel, pentru că atunci când îi e foame nu prea se poate sta de vorbă cu dumneaei și doamne ferește să nu găsim mese libere, că începea jihadul. Continuarea

7,184 cititori

Urgențele medicale ale corporatistului roman

Miss Alina s-a întors din vacanță și, de bine ce-a venit, a dat rapid o tură pe la camera de gardă. Așa, ca să fie bine, să nu fie rău. 

………………………………………………………………………

Am petrecut “umpic” de quality time pe la urgență zilele trecute. La un spital particular, ca toate duamnele care se respectă și ca toți corporatiștii care au abonament de firmă în pachetul de beneficii.

Continuarea

2,369 cititori

Un record cât o calificare!

Pare de domeniul incredibilului, dar am fost martor ocular la un record european de asistenţă. Am aflat abia ieri şi n-am avut când să vă zic. Despre ce e vorba? La meciul de sâmbătă, România-Turcia, s-a stabilit un record absolut pentru baschetul feminin românesc, dar şi pentru primele trei etape din calificările la Campionatul European. Mai precis, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost prezent un număr impresionant de spectatori: 6817. Ceea ce este absolut fantastic! Continuarea

8,144 cititori

Cu scaunul la doctor

Guest Post by Ana R.

Într-o zi, pe vremea “tovarăşului”, vine un vecin la tata. Era un ţăran molcom, ajuns fără voia lui la oraș, la bloc, după ce casa îi fusese dărâmată pentru „construcția socialismului şi la sate”. Săracul om se adapta greu în noul mediu. Vreo doi ani a crescut găini pe balcon, ca să aibă copilul ouă proaspete. A renunţat la „micro-fermă” abia după ce a făcut gură asociaţia de locatari. Visa în fiecare zi la caii lui rechiziţionaţi de „colectivă” și cel mai fericit era primăvara, când ieşea afară, pe rouă nescuturată, ca să sape cu sârg la grădina blocului.

Omul venise la noi supărat foc. L-a luat tata, l-a pus pe un scaun şi l-a omenit cu o ţuică, măcar să își mai amintească de obiceiurile satului și să îi treacă supărarea. Se mai linisteşte şi apoi, învârtind uşor paharul în palmă, începe să povestească:

Continuarea