Guest Post by Ana R.

în zilele noastre a apărut un nou fenomen. Este vorba despre duduile iubitoare de medicină alternativă, acele tipe foarte dezinhibate şi tendinţele lor năucitoare de revenire la natură. Ştiţi voi, cele care umblă zălude cu ciuboțica cucului în păr și cu tinctura de rostopască în mână, căutând un loc lipsit de energii negative, în care să-şi trateze aura.

Începând cu Olivia Steer şi până la nemțoaicele mele care își tratează copiii de păduchi, plimbând oușoarele pe firul de păr, că cică așa mor, pe jumătate dintre femei le-a apucat tembeleala cu natura. Toți doctorii vor să ne omoare și toate medicamentele au ca scop uciderea populației, că și așa pământul e suprapopulat. Evident că asta cu cancerul e o conspirație mondială și sigur, sigur, trece cu ceai de păpădie, dar nu vor nenorociții să ne spună, pentru că industria Pharma vrea și să ne ucidă și să ne ia banii.

De curând, a trebuit să mă operez la mână. Toate nemțoaicele mai aveau un pic și își smulgeau părul din cap să mă convingă să nu mă operez. Că să încerc cu roșii zdrobite, cu ouă de bibilică, cu umbră de păducel si urdă din lapte de iac, dar să nu mă operez. Să ignor total indicațiile a cinci medici ortopezi, care au dat în scris că fără operație nu am șanse să îmi mai folosesc la capacitate normală mâna. Și nu, nu erau medici care doreau ei neapărat să bage niște bani în buzunar, pentru că aici îi plătește casa de asigurări de sănătate, nu le bagă nimeni plicul în buzunarul de la halat.

Am îndraznit şi m-am operat făra binecuvântarea lor. După intervenţie, când m-au revăzut „specialistele” mele în medicină alternativă, mai aveau un pic și plângeau pentru pângărirea trupsorului meu de mână de medic, cu scalpel. Mi-au spus de patruzecişiopt de ori că e păcat de energiile mele zburate si pierdute prin găuroiul barbar făcut de nenea ăla rău, cu halat alb și intenţii necurate faţă de integritatea mea osoasă. Abia am reuşit de mi-am împachetat energiile rămase în niște coada calului și am fugit din faţa ochilor lor mustrători.

Am mai avut ceva discuții în contradictoriu şi pe când îmi explicau ele pline de aplomb că cel mai bine e să naști acasă, că spitalele sunt un loc cu încărcătură energetică nefastă și că cel mai bine se naște în cada de baie sau în dormitorul propriu. Le-am explicat că cel mai bine ar fi să naști pe lună, poate scapi mai repede în condiţii de acceleratie gravitaţională redusă, dar să ai un neonatolog în preajmă și pe cineva care te poate ajuta în caz de complicații. Aşa zămbete ironice ce-am stârnit, nu mai văzusem nici la ultima comedie bună de la cinema.

Eu îmi aduc aminte, atunci când am născut primul copil, am fost atât de aproape de „tunelul cu lumina albă” și eu și fie-mea, că atunci când a intrat doctorul, chemat destul de târziu, a început să urle la toţi mai rău decât urlam eu pe masa de naștere. Păi dacă eram eu în „liniştea căminului”, eventual şi în cadă, nu-i trimiteam acum lui Mihai postările de pe laptopul Sfântului Petru?

Dar ia ghiciţi voi cine a născut acasă și a avut nevoie de îngrijiri medicale? Exact, una din mămicile mele Zen, care a dorit neapărat naștere în piscinuţa din sufragerie și a sfârșit cu una căt se poate de prozaică, pe patul de spital. Partea extrem de nasoală este că statul a plătit niște sute de mii de euro pentru recuperarea copilului născut în astfel de condiții, ca să aibă şi el o viață normală. Păi să nu îi dai cu piscinuta în cap? Dar nu cu aia gonflabilă, ci cu una bine faianțată.

Îmi povestea cineva că în India la ţară, femeile atunci când trebuie să nască se duc în spatele unui tufiş să-şi nască copilul. Dacă mai au forță să iasă cu copilul în brațe, de după tufiș, sunt primite acasă. Dacă nu, sunt lăsate acolo. Și asta acum, azi, în secolul asta. Iar astea „fiţoasele” au toată medicina Universului la dispoziție, dar nuuu, ele vor să nască „acasă”, în cadă sau la umbra nucului bâtrân, din curte.

Modul în care aceste reprezenante ale taberei numită „medicină alternativă” sau „naturistă” ori „noua medicină germană” consideră că dețin adevărul suprem și nu ar abdica în ruptul capului de la aceste principii, mă face să intelg cum au apărut pe Pământ extremismul, religia și sectanții.

mihai_vasilescu_vrajitoare

sursa foto