Astăzi o să avem un articol rezultat în urma faptului că mă uitam la ceva serial și mi-am adus aminte de una dintre cele mai stranii întâmplări despre care am auzit vreodată.
Fiți atenți aici, că vă dau greu azi.
Să ne imaginăm următoarea situație: ești un cetățean ca tot cetățeanul, și mă refer aici la ambele sexe, nu doar la bărbați.
Ai familie, ai copii, ai muncit o viață întreagă, din astea cum facem toți. Doar că, spre deosebire de astea pe care le facem toți, tu ai și niște bani puși deoparte. Bani care sunt doar ai tăi, nu știe nimeni de existența lor, nici vântul, nici pământul.
Faza e că nu ai puțini, nu știu cum ai făcut, că ai primit o moștenire, că ai avut un job care îți permitea, că ai mai prins niște proiecte, cert e că ai strâns 100.000 de euro. Repet, banii tăi, pe care îi ții ori într-un cont de care nu știe nimeni, ori ascunși pe undeva.
Acesta fiind contextul, într-o zi te duci la doctor, că ți se pare că nu te simți tocmai ok. Ăla te trimite la analize, te scanează din cap până în picioare, după care vine verdictul dur: mai ai șase luni de trăit, cel mult un an.
Evident, te duci și repeți toate analizele, ceri o a doua părere, după care și o a treia părere, ceri câte păreri vrei tu, diagnosticul este de fiecare dată același: șase luni (cel mult un an) și te-ai dus.
Iar acum vine întrebarea: ce faceți voi în această situație, oameni buni, cu banii ăia pe care i-ați pus deoparte?
Vă apucați să-i cheltuiți la blană? Pentru că oricum nu mai contează, pentru voi viața s-a terminat. Sau le spuneți celor din familie de existența lor și, evident, le lăsați lor toți banii?
Aș aprecia, dacă se poate, niște răspunsuri sincere, că de mințit putem cu toții.
Iar acum vine întâmplarea stranie despre care ziceam mai sus, întâmplare care se leagă de tot contextul ăsta.
Dacă credeți că treaba asta cu strânsul banilor, despre care nu știe nimeni din casă, nu e veridică, fiți pe fază. Ce-o să citiți acum e 100% real, mi-a fost povestită de către una dintre părțile implicate.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, om cu care mă știu de o viață, am fost și colegi de cameră în facultate și pe care l-am mai menționat pe aici (salut, Dan), a fost director general la Urban.
Urban este o societate de salubrizare din București, adică o firmă care se ocupă cu strânsul gunoiului.
Ei, într-o bună zi, lui Dan al meu îi sună telefonul și-n partea cealaltă era un fost coleg de muncă (nu de la Urban, din altă parte) și amic. Evident, i-a răspuns.
Omul ăla, pe care nu mai țin minte cum îl chema, era absolut disperat și sunase la Dan ca la ultima lui speranță.
Era agent imobiliar și făcea o grămadă de bani, iar din grămada aia de bani pe care-i făcea s-a hotărât să strângă o parte fără știrea nevestei.
Nu știu scopul exact pentru care făcea asta, dar lui Dan i-a spus că scopul era să-i facă o surpriză soției. Voiau să-și ia casă și strângeau împreună bani pentru asta, iar el ar fi vrut ca la un moment dat să scoată la iveală banii ăia ascunși și să spună: „ia uite, iubito, avem toți banii să ne luăm casă!”.
Acum vine partea extrem de interesantă, și anume unde strângea el banii ăștia, unde îi ținea.
Mai țineți voi minte cutiile de tablă de la brandul STR8? Nu știu dacă acum mai arată așa, dar pe vremea aia se găseau pe toate drumurile cutiile astea de tablă care aveau în interior un burete în care erau puse trei produse cosmetice. Arătau exact așa.
Într-o cutie din asta strângea omul banii. Mai precis, îi schimba în hârtii de 500 de euro și-i băga sub acel burete. Mențiune extrem de importantă: cutia era goală, în burete nu mai existau cele trei produse.
Problema e că, într-o sâmbătă dimineața, omul nostru a plecat la pescuit, iar nevastă-sa a decretat că e ziua perfectă pentru curățenie generală.
Ceea ce n-ar fi fost neapărat un lucru rău. Mai nasol a fost că, în timpul procesului de curățenie generală, a găsit o cutie goală de tablă de STR8 și și-a zis: „uite o cutie goală, hai s-o arunc la gunoi!”. Și fix asta a făcut.
Partea și mai nasoală e că la un moment dat omul s-a întors de la pescuit, dar în niciun caz nu s-a apucat să verifice dacă mai există cutia aia, că nu era ca și cum i-ar fi putut-o arunca cineva la gunoi sau ceva.
Abia după vreo câteva zile, când a vrut să mai pună niște bani, a constatat că nu mai e cutia.
Vă dați seama cam ce-a fost în sufletul lui în momentul ăla? Și mai ales în momentul în care, după ce a căutat-o disperat prin toată casa, până la urmă s-a dus la nevastă-sa și a întrebat dacă nu cumva a văzut o cutie goală de STR8. Iar femeia i-a răspuns senină: „Ba da, am găsit-o, am aruncat-o la gunoi când am făcut curățenie”.
Nu știu dacă a plâns sau nu, dar ăla a fost momentul în care l-a sunat pe Dan și i-a spus că e ultima lui speranță. Urban fiind firma care strângea gunoiul la el pe stradă.
Când l-a întrebat Dan câți bani erau acolo, i-a răspuns că nu știe exact. Știe doar că ultima oară când îi numărase erau 70.000 de euro, dar că între timp mai adăugase bani. Bănuia așa, grosso modo, cam pe la 100.000. De euro!
Și vorbim despre 100.000 de euro de acum zece ani, că povestea se întâmpla în 2017. L-am întrebat pe chatGPT și mi-a zis că în zilele noastre suma ar însemna cam 150.000 de euro.
Să știți că povestea nu are happy-end, Dan nu a reușit să-i găsească cutia.
Ba mai mult, când mi-a povestit mi-a spus că dacă omul ar fi reciclat selectiv, adică dacă nevastă-sa ar fi pus cutia de tablă în pubela dedicată, existau șanse mari să i-o găsească.
Dar pentru că a aruncat-o la resturi menajere, n-a putut să i-o găsească, deși și-a mobilizat absolut toți oamenii s-o caute.
Știu că nu vă vine să credeți, că nici mie nu mi-a venit. Dar nu văd nici cel mai mic motiv pentru care omul ăla să-l fi mințit pe Dan sau Dan să mă fi mințit pe mine.
Deci, da, povestea cu strânsul banilor de care nu mai știe nimeni din casă poate fi cât se poate de reală.
Iar acum o să revin cu întrebarea de la care am plecat, că poate ați uitat: aveți banii ăștia strânși, nu știe nimeni de ei, și aflați că în șase luni plecați să-l vedeți pe Marele Manitou. Ce faceți cu ei?
Ei, aici a greșit omul din povestea ta! Banii se strâng în cutii de pantofi, nu în d-alea de STR8! 😀
Revenind, dacă aș mai avea 6 luni de trăit, probabil aș face o mică excursie undeva unde mi-am dorit de mult timp, dar unde nu am ajuns încă. Ce ar rămâne i-aș împărți nevestei și copiilor!
Comentariu beton!38
Nțțț, că-n alea de pantofi se vede ce e în ele.
Nu se vede, decât dacă te calcă diicot-ul!
Comentariu beton!16
Ma pot gandi la doua variante. Cazul A) Iti iubesti familia, le lasi banii mostenire sub o forma sau alta, in care s anu poata sa-i cheltuie in primii doi ani ( investitii, cumperi un apartament de dat in chirie, etc). Cazul B) Ti-se cam rupe de familie (sau nu ai copii), iti dai demisia, iti faci bagajul si pleci undeva la soare unde mori elegant si linistit la malul marii cu un Prosecco in mana, admirand whatever ce se afla pe acolo.
Comentariu beton!18
Dacă, printr-o altă minune, nu aș avea credite și as avea și acești bani strânși, aș alege sa ma duc cu toată familia într-o vacanță de o lună, iar pe restul l-aș lăsa lor.
Plec sa vad. Nu, nu cu toti. Dar plec. Pentru trei luni. Nu ma duc la extravagante dar vad ce pot. Data fiind conditia, sper ca trei luni mai functionez.
Restul las copiilor. Si plec de aici impacata.
Știu pe cineva care îi strânge în piciorul mesei de bucătărie. Știți, piciorul ăla de inox sau de ce-o fi. Și știe doar el
Comentariu beton!18
Pare ca nu stie doar el 😊
@Anel, acum știm mai mulți. 😁
Așa e, doar în familie nu se știe. Cel puțin așa spune el. Zice că îi e teamă că are un băiat cam tembel. Și nici soția nu știe. Da, dar nu știti cine e:))))
mda, nu chiar isteț omul tău; în satul bunicilor, prin anii ’75-’80 a murit un moș; iarna; l-au spălat, îmbrăcat și depus pe masă în camera aia bună; apoi au făcut focul; cînd au scos cenușa, a doua zi, au găsit resturi de bălcești… (pentru tineri, bancnota albastră de 100 de lei); nimeni nu știe cîți bani au ars!
SF? nope! acum 6-7 ani vine soacră-mea la mine cu 6 bancnote semitopite de cîte 200 de ron: ce facem cu astea? socrul ei, care se cam ramolise, uitase că i-a pus în rola sobei și a făcut focul… i-am dus la BNR Iași și mi i-au schimbat!
@CM, nu-l cunosc personal, este cumnatul unui coleg, chiar l-am întrebat dacă mai face de-astea și a zis că da, doar că acum ii duce la țară și îi are îngropați. Dar, din câte am înțeles, știe și soția, doar fiu-său nu. El face transpoarte din astea prin magazinele de bricolaj și nu-i poate depune la bancă că nu-i poste justifica.
Daca mai bagi SF-uri din astea, bag picioarele! Nu te mai citesc.
Auzi la el! 100 000 de coco! Nici macar nu-mi pot imagina suma asta.
Greut! Am trei copii, asa ca as face cumva ca fiecaruia sa ii revina cate o parte, dupa ce, in prealabil as fi plecat intr-un concediu prelungit sa vad cateva tari pe care mi-am dorit si nu am apucat sa le vad. Probabil ca nu m-ar fi bucurat prea tare acel concediu si as fi fost cu gandul tot la ce se va intampla cu mine dupa ce trece timpul care mi s-a dat.
Depinde de suma pe care o am stransa: ori le fac cate un depozit fiecaruia ori le-as cumpara cate un apartament intr-un orasel unde merg bine chiriile.
Si bineinteles as face impartirea lucrurilor inainte sa ma intalnesc cu Barbosul, astfel ca sotul sa nu fie nevoit sa imparta ce i se cuvine
Doamne, ce întâmplare. Omul ăla o mai fi rămas cu mințile întregi? N-ar fi deloc surprinzător dacă nu…
Pe de altă parte, nu-s deloc de acord cu ascunsul banilor de omul tău, cu excepția cazului în care e o fiară abuzivă de care intenționezi să fugi și îți trebuie bani pentru asta.
Și acum, on topic. Nu, nu m-aș apuca să livin’ la vida loca, din simplul motiv că m-aș face bucăți văzând ce mișto poate fi lumea asta, câte are de oferit și eu mă curăț în câteva luni.
Așa că da, i-aș spune familiei despre bani și hasta la vista, baby.
Comentariu beton!12
Cutia o am dar nu cu bani, ține nevasta..chestii în ea.
Comentariu beton!15
Caută și sub burete. :))))))))))))))))))
Dacă eram singuri pe lume, fǎrǎ moștenitoare, probabil se întocmea o listă și ne bucuram de împlinirea unor visuri.
Acum cu copilul încă în școala generală îmi pun o problemă de asigurare sau fond de investiții sau școală.
Nu e așa de greu, viața are prioritate.
Norocul meu este cǎ nu am suma asta.
Daca mai 6 luni de trait, nu cred ca mai esti si in stare sa faci prea multe cu banii aia. Parerea mea. Esti bolnav, te dor toate, plimbat sigur nu iti arde. Probabil ca as spune ca am niste bani in plus, dar doar in ultima clipa sau as scrie in in testament. Habar nu am cum as proceda.
Exclus să mi se întâmple așa ceva! Eu cum strâng niște bani, cum îi cheltui pe concedii 😂
Avem ceva bani puși deoparte dar de ei știm amândoi.
Eu aș merge să vizitez Japonia, cu fiul și nora mea, pentru că toți trei avem în plan o astfel de aventură (care deocamdată nu e posibilă). Nu știu exact acum cât ar costa, dar dacă ar rămâne ceva, ar rămâne tot pentru ei doi.
P.S. Mulțumesc, Mihai, că m-ai făcut să visez frumos în dimineața asta.
nu, nu i-aș sparge, dar nici nu i-aș da familiei; i-aș împărți în 3 tranșe: una un depozit bancar pe numele fetei, 1 investit la bursă pentru 10 ani, ultima, tot spartă, investit în ceva blockchain-uri, tot pe numele fetei, minim 10 ani; o casă de avocatură/notar/etc s-ar ocupa de informare;
vine țiganu’ acasă, jucînd un ou în palmă:
– ia uite ce avem, pirandă!
– dă încoa’ să fac scrob!
– proasto, asta nu-i mîncare… e investiție…
-….?
– păi da, îl punem la clocit… și o să avem o găină… care o să facă pui…
– și atunci ouă pentru scrob (omletă, bre!)…
– nț! mai multe găini! și cînd avem multe, le vindem și cumpărăm o iapă… și iapa o să fete un mînz…
– și io, strigă puradelu’, mă sui pe el!
țiganu’, pac, trîntește oul în capul copilului:
– stai, prostule, că dișăli calu’!!!
Comentariu beton!16
o stiam altfel. tg se gândește cu voce ce ar face el cu un porc de Crăciun. Și piftie, si cârnați, și slaăină afumată și…. din colt tg.cel bătrân: cu mamăligă nu gol.
Imi crescu tensiunea citind povestea. Dar sotia a aflat ce a aruncat? A avut curaj sa ii spuna?
In ceea ce priveste intrebarea ta, o parte din bani i-as folosi sa calatoresc iar restul (daca ar mai ramane) i-as lasa familiei.
Eu aş călători prin lume de aproape toţi banii ăia! Şi aş ajuta tot felul de adăposturi de animale, la fel cum fac acum! Sper că prietenul ăla nu a făcut infarct. Nevasta lui cum mai e????
Întrebare secundară: ce-ai face dacă ai fi muncitor la Urban și ti-ar cere șeful să cauti o cutie de tablă printre gunoaie? N-ai arunca o privire, de curiozitate să vezi ce-i acolo? Dacă sunt ceva amintiri, scrisori de dragoste, mărțișoare i le duci sefului si astepti o primă. Dacă este o avere, înalta conștiința muncitoreasca s-ar putea sa se clatine.
Intotdeauna am avut un mic fond fsb (fără știrea barbatului) dar n-am ajuns decat la sume mult mai mici. Daca ar fi sa hotarasc ce sa fac cu multi bani in 6 luni inainte de adio, m-as interna intrun centru de ingrijiri paliative ca să nu ramana copiii cu imaginea decăderii mele. Daca mai ramane ceva, le ramane lor.
Comentariu beton!19
Dacă sigur, dar sigur, mai am șase luni de trăit în primul rând aranjez o eutanasiere asistată în Belgia sau Spania unde este legal, apoi până să se degradeze starea organizez o vacanță cu ai mei și după aceea le spun că plec singură într-o vacanță prelungită 😊 vor primi prin poștă la momentul potrivit instrucțiuni dacă vor urna , dacă nu nu, și un video mic în care le spun ce a rămas de spus. Am mai spus că nu îmi plac evenimentele de genul ăsta și nici nu mă interesează paharul ăla de apă. Tot ce rămâne este al lor, se împarte frățește la doi și să facă ce vor. Povestea cu moartea asistată mă bântuie încă de când am primit diagnosticul ăla urât și nu am vrut să îi împovărez cu starea mea, chiar fără varianta asta ei deja știu ce trebuie să facă, este aranjat cu firma respectivă 🤭
Comentariu beton!21
Cel mai bun raspuns. Sau poate ca nu, dar si eu la fel as face…
I-aş investi în cercetare, poate apare vreun leac…urăsc Mioriţa!
Banii se țin la saltea. Acolo nu mai caută nimeni.
Io nu ascund nimic, nevastă-mea știe tot. Dacă io mor, i-am zis să-și vadă de viață mai departe.
Povestea mea se referă doar la prima parte a articolului, cea în care un om are bani și află că nu mai are mult de trăit. Ce face în situația asta?
O prietenă de-a mea, divorțată, a avut o relație de vreo trei-patru ani cu un domn. Un om extrem de inteligent, bioinginer, care predase mai bine de zece ani la universități din Statele Unite și colaborase cu echipe de cercetare din India, Italia, SUA și alte țări. Un profesionist respectat, cu o carieră internațională.
Nu fusese niciodată căsătorit, nu avea copii, iar puținele rude erau îndepărtate și nu păstra legătura cu ele. Practic, era un om singur.
La un moment dat, cei doi au constatat că nu sunt compatibili ca parteneri de viață și au rămas doar prieteni. Prieteni buni, de altfel.
Din păcate, omul a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer. Deși avea o pregătire științifică solidă și știa că șansele de supraviețuire erau foarte mici, a ales să gestioneze boala în felul lui, destul de solitar, în ciuda eforturilor prietenei mele de a-i fi alături, de a-l însoți la investigații și tratamente.
Omul avea bani. Mulți. Din câte mi-a povestit prietena mea, peste 100.000 de euro în conturi bancare din străinătate, terenuri cumpărate în România și diverse alte investiții de valori considerabile.
Acum aproximativ o lună, prietena mea primește un telefon de la un colaborator al lui din India.
— Mai știi ceva de M.? Că nu ne mai răspunde la telefon.
Încearcă și ea să-l sune. Nimic. În cele din urmă, după discuții cu administratorul blocului și intervenția autorităților, omul este găsit mort în apartament. Era acolo de aproximativ o săptămână.
Și de aici începe o altă poveste, aproape la fel de tristă.
Pentru că nu avea familie apropiată, înmormântarea s-a transformat într-un coșmar birocratic. Nimeni nu știa cine are dreptul să se ocupe de el și cum trebuie procedat. Au fost tot felul de încurcături, inclusiv legate de identificarea și eliberarea trupului, deși identitatea lui era cunoscută. Polițistul care se ocupa de caz a intrat între timp în concediu.
Până la urmă, după multe eforturi, prietena mea și câțiva dintre foștii lui colaboratori din India, Italia și Statele Unite au strâns bani din propriile buzunare și au reușit să-l înmormânteze.
Da, un om care avea o avere considerabilă a ajuns să fie înmormântat din banii strânși de câțiva prieteni și colegi.
Iar acum revenim la întrebarea din articol.
Omul știa că este grav bolnav. Știa că s-ar putea să nu mai aibă mult de trăit. Avea bani, proprietăți, investiții. Și ce a făcut cu ele?
Din câte se știe, nimic.
Nu a lăsat instrucțiuni, nu a pus la punct succesiunea, nu s-a asigurat că cineva știe unde îi sunt banii. Conturile din străinătate erau cunoscute doar de el, iar acum nimeni dintre cei apropiați nu știe exact unde sunt sau cum ar putea fi identificate. Poate vor fi descoperite cândva, poate nu.
Proprietățile din România vor ajunge probabil, în urma procedurilor succesorale, la niște rude cu care omul nu avusese nicio legătură în timpul vieții.
Așa că, Mihai, uite și un al treilea răspuns la întrebarea ta. Unul la care probabil nu te-ai gândit.
Poți să ai bani, să știi că vei muri și să nu faci absolut nimic cu ei.
Iar la sfârșit, după o viață de muncă și o carieră remarcabilă, să ajungă câțiva oameni care te-au prețuit să pună mână de la mână ca să te poată înmormânta.
Mie povestea asta mi se pare cumplit de tristă.
Comentariu beton!28
Iaa uite, eu credeam ca s-a trezit prietena ta cu o mica/mare surpriza-mostenire…
Dobitoc!
@Irinoush Prietena mea a spus că oricum nu voia nimic. Este genul de om pe care îl punem în categoria „cu frică de Dumnezeu”. Așa, ușor ironic, ciudat, atipic, de toată birocrația și toate procedurile s-a ocupat doar ea și fostul ei soț. Acesta și cu M mai stăteau la câte un șpriț.
Genul ăsta de chestie mă bântuie de când am realizat că, atunci când eu nu voi mai fi, trebuie să mă asigur că are cine să facă niște hârtii pentru mine, să nu mă îngroape Primăria. Și asta va duce la un telefon dat unui prieten avocat, împuternicire legală pentru toate deciziile legate de corpul meu și de absolut orice dețin eu (bani n-am, dar cred în miracole :)). Prietenii mei sunt niște oameni senzaționali, n-aș vrea să știu că i-am pus pe drumuri aiurea. Și ăsta e răspunsul și la întrebarea lui Mihai: ar ști avocatul cine și ce să facă cu ăia 100k EUR și s-ar ocupa să afle beneficiarii după aia.
@Cristi, și mie. 😒
În situații de genul ăsta procedura este atât de încurcată, de durată și costisitoare încât probabil rudele îndepărtate nu o să înceapă demersurile pentru dezbaterea succesiunii din motive strict financiare, așa că rămâne succesiune vacantă și totul ajunge în proprietatea statelor unde are omu’ posesiuni/bani, sau în buna tradiție românească se găsește o rudă fictivă cu un notar uns cu toate alifiile. Trist.
Mi-am amintit încă o poveste, tot despre oameni care strâng bani o viață întreagă.
Prin 2007–2008, lângă o casă în care îmi deschisesem o prăvălie pentru activitatea online, locuia un bătrân singur. Era văduv, nu avea copii, iar singura rudă apropiată era o soră cu care nu prea păstra legătură. Din spusele vecinilor, era un om retras, nesociabil, considerat de mulți un ciudat.
La un moment dat, omul a murit, iar casa i-a revenit surorii sale. Când femeia a venit să vadă ce moștenise, a avut un șoc. Casa era într-o stare de mizerie greu de imaginat: lucruri vechi adunate peste tot, gunoaie, mirosuri insuportabile. Practic, o ghenă de gunoi.
Cum locuia la țară și nu voia să se ocupe personal de curățenie, a adus o femeie din satul ei, cu însărcinarea să arunce tot și să lase casa goală.
Curățenia a durat, din câte am înțeles, aproape trei luni.
Numai că vecinii au început să observe o transformare spectaculoasă a femeii care făcea curat. La început venea îmbrăcată modest. Apoi au apărut hainele noi, bijuteriile, o haină de blană și, în cele din urmă, chiar o mașină.
Treptat, s-a aflat și explicația.
Bătrânul, care fusese contabil înainte de 1989, ascunsese prin casă o adevărată avere: aur, bijuterii, dolari, mărci germane și cantități impresionante de bani vechi.
Iar aici vine partea pe care am văzut-o cu ochii mei.
Printre lucrurile găsite era o geantă de piele, din aceea cu aspect de film al anilor ’50, plină cu trei milioane de lei din cei de dinainte de Revoluție.
Trei milioane! Am ținut geanta în brațe, am văzut bancnotele și m-am uitat fascinat la ele. Gândiți-vă ce reprezenta suma aceea înainte de 1989.
În 2008, bancnotele nu mai aveau valoare de circulație. Geanta ajunsese un fel de trofeu, plimbat prin vecini, spre uimirea tuturor. Femeia care făcuse curățenie o lăsase ostentativ în mijlocul casei, iar sora bătrânului se învârtea în jurul ei.
Cât despre aur, valută și bijuterii, din câte am aflat atunci, femeia care făcuse curățenie și le însușise. Sora nu a reușit să demonstreze că ce se găsise în casă aparținuse fratelui ei.
Și uite așa, un om care trăise singur, în condiții insalubre, înconjurat de gunoaie, adunase o avere de care nu se bucurase niciodată. Iar după moartea lui, o bună parte din acea avere ar fi ajuns la o femeie venită să arunce gunoiul.
Ironia este că singurii bani pe care i-a mai putut vedea toată lumea erau exact cei care nu mai valorau nimic. 🤦🤣
I-aș lua pe toți(banii), aș anunța familia că am o delegație și aș pleca într-una din țările care au legalizat sinuciderea asistată. Aș plăti din ei tot ce este necesar pentru asta, apoi aș invita familia în vizită pentru a le oferi șansa de rămas bun/ultimile cuvinte și gata. În ideea că poate mai rămân bani, i-aș împărți în mod egal celor rămași.
Nu pot decât să recunosc că mi-am făcut-o cu mâna mea. După ce a început războiul din Ucraina, am scos 10.000 de lei de la bancomat și i-am pus într-o cutie de telefon, acasă. După o vreme, am făcut curat și, cum puteți anticipa, am aruncat cutia, fără să o verific.
Am răsturnat casa cu susul în jos de 3 ori, evident că nu i-am găsit.
Sper doar că s-a bucurat cineva de ei!
Problema mea nu e să pun bani deoparte să nu știe soțul de ei. Problema mea e să țină minte d-l soț ce are, unde are și cât are. Dacă îl întrebi acu’ ce economii avem și unde le găsește, slabe speranțe să știe. Deși conturile sunt comune și poate să le vadă oricând în aplicațiile băncii.
Eu îi spun și verbal ce bani am mai economisit, unde i-am pus, îi intră pe o ureche, ii iese pe ailaltă.
Nu știu ce-o face când o să mă duc pe veșnicele plaiuri ale vânătorii!😬😃😳
Imi pare rau pt prietenul lui Dan. Nu as avea curajul sa tin atitia bani in casa. Nu stii ce se intimpla: hotii, incendiu, cutremur etc. Banii stau mai bine la banca.
In situatia data de tine ce as dori ar fi sa fiu imreuna cu familia mea in ultimele luni de viata. Banii nu ar avea importanta. Le-as spune ca exista si le-as da lor. As avea grija sa dau o parte din ei si familiei mai indepartate unde mai trimit niste bani cind si cind, ca e seceta mare acolo mereu.
Buna, eu am avut vecin care ascundea banii in plus in focarul cuptorului din bucatarie. Iar intr-o zi nevasta a apris cuptorul :). Nu stiu despre citi bani era vorba dar vecinul era disperat dar nu tin minte daca i-a spus sotiei.
Nu stiu daca ai mai scris povestea asta sau am citit-o/auzit-o in alta parte, cert e ca o stiu. In alta ordine de idei, presupunand ca as avea o astfel de suma, as incerca sa le cumpar fetelor (am 2 fete) cate o casa si mi-as pune lucrurile in ordine.
Si ca o paranteza, in copilarie strangeam bani pentru diverse jucarii (mingi de 35, pusca de 34 sau mai stiu eu ce pistol cu apa/ventuza) si in mintea mea, ca sa nu ii gaseasca cineva, ii ascundeam undeva intr-o gaura din zid deasupra usii liftului intre etajele 3 si 4 ( probabil ca multi dintre voi ati mers in copilarie cu usile liftului deschise asa ca stiti ce zic). Problema a aparut intr-o zi cand voiam sa mai adaug niste bani la suma pe care o stransesem (aveam 45 de lei acolo) si am constatat ca cineva imi luase banii si lasase acolo un pachet gol de chibrituri. Nu am aflat niciodata cine i-a luat dar nici nu am mai folosit „ascunzatoarea”.
Da, am scris-o în 2017 când mi-a povestit-o Dan. Ceea ce înseamnă că ești de mulți ani pe aici. 💪
Eu sunt in situatia din articol, partial.
Am strans o suma un pic mai mare decat ce ai mentionat tu, suma care este in contul firmei, deja impozitata si tot.
Am o boala autoimuna care progreseaza din ce in ce mai rapid… e posibil sa mai am undeva intre 2 si x ani, depinde de cum evolueaza medicina si cum reusesc sa ma desprind de chestiile care imi provoaca accelerarea bolii.
Sunt in faza in care imi scriu testamentul, cu instructiuni extrem de clare pentru ce urmeaza sa se intample cu sumele ramase, masina, proprietati.
Cu o parte din suma voi calatori dupa ce starea de sanatate se mai imbunatateste. Vreau sa vad cateva orase europene, stand cel putin 5 zile in fiecare. Restul ramane piciului si ii va primi partial la 18 ani, o alta parte dupa terminarea studiilor. La fel si cu proprietatile – una la 18 ani, restul dupa studii. Veniturile pasive generate din investitiile facute ii vor asigura un venit lunar pana la terminarea studiilor care sa ii permita sa traiasca decent si sa studieze ce ii place, fara griji.
Iar momentul in care primesti vestea ca mai ai x de trait este unul care te poate face sa intelegi ca e momentul sa te apuci de ce voiai sa faci si ai tot amanat sau unul care te doboara. Cand am primit vestea initial a fost un „No way! No fucking way!!! Gata, ma duc intr-o tara cu sinucidere asistata si decid eu cand si cum”. Dupa confirmarea laboratoarelor din strainatate si o confirmare in afara tarii, a fost: „Ok… Am treaba, am de rezolvat o gramada de birocratie inainte sa dau coltul astfel incat sa nu aiba piciul de tras cu minunatul stat roman. In paralel sa ma si bucur de cat mai am… Deci calatorit, masina pe care mi-am dorit-o mult timp (chiar daca e o dambla).”
Comentariu beton!12
Fuck… efectiv nu știu ce să spun, nu mi-am imaginat niciun moment că se poate întâmpla în realitate.
Oricum, ești extrem de tare, simplu fapt că ai avut puterea să scrii aici despre asta și te face extrem de tare în ochii mei.
Sper ca X-ul ăla din „între 2 și X ani” să fie cât mai mare! E singurul lucru pe care simt că pot să-l zic fără să fiu penibil.
Și eu sper că X va fi cât mai mare. Dar speranța nu mă face să uit sau să nu înțeleg situația.
Au fost momentele de șoc inițial când am stat închis în casă o săptămână și nu am vorbit cu nimeni. Până astăzi, știam doar eu și medicii. Iar piciului îi voi spune că plec într-o altă țară pe perioadă lungă de timp, de unde nu vom putea comunica. Dar doar când voi simți că nu îl mai pot vedea și când nu voi dori să mă vadă altfel decât mă știe.
@Psoranon, mi s-a strâns tot sufletul și s-a făcut mic-mic…
lasă că mă ocup eu de asta, că de penibil nu mi-e jenă; sunt ABSOLUT convins că @Psoranon va fi printre beneficiarii unui tratament revoluționar; pentru că Nobelul 2025 în medicină s-a dat exact pentru asta: rolul limfocitelor T reglatoare!
fă cumva și controlează chestiile care-ți accelerează degradarea și ai încredere! Sănătate, șerif!
Într-o situație ipotetică, mă gândesc ce aș face dar, într-o asemenea situație chiar nu știu cum aș reacționa. Te admir pentru puterea și gândirea pe care o ai. Sper ca “x”-ul să fie cât mai departe. 💕
Văd in comentarii ca multă lume ar pleca să viziteze lumea. Nu cred ca aș pleca, cred că aș vrea să stau cât mai mult cu fiica mea, atât cât puterile și condiția ar permite. Gândul care nu-mi dă pace de când sunt mamă este că aș putea muri și aș lăsa-o să crească fără mamă. Mbine, de fapt mai am un gând înfiorător pe care nu-l pot scrie aici.
Am bani, nu mulți, dar suficienți, cred că aș face rapid testament prin care toate să-i rămână fiicei mele (da, stiu ca oricum îi revin ei, doar să nu imparta nimic cu nimeni).
Mi se pare o tampenie fabuloasa sa strangi bani si sa nu spui familiei. Daca nu iti place familia da-le „verde” dar asta este o alta discutie.
Peste 40 esti in prima grupa de risc de infarct. Poti sa faci infarct, poti sa faci AVC sau accident stupid cu masina sau orice. Poti sa mori sau sa ajungi leguma.
Ai tai ar cam trebui sa aiba acces facil la acei bani. Tine minte ca daca ai un cont pe numele tau, doar dupa ce se face succesiunea are familia acces la banii aia.
Bani cash in cutie de pantofi ? Daca nu esti dealer de droguri sau politician nu prea ar trebui sa ai asa ceva in casa. 🙂
Nu zice nimeni sa nu ai cash pt urgente dar in nici un caz sume mari.
Si daca vrei sa faci nevestei surpriza cu casa tot va trebui sa pui acei bani intr-un cont cand vei cumpara casa. Si s-ar putea sa te trezesti cu alta surpriza, cu ANAF-ul cand o sa iti ceara sa vii sa dai cu subsemnatul de unde ti-au aparut atatia bani in cont. 😀
Deci dacă strângi bani fără să spui familiei, singura concluzie este că nu-ți place familia ta? 😳
Nu am scris asa ceva. Am explicat de ce familia ar trebui sa stie ca strangi bani.
Cum, bă, n-ai scris așa ceva?
Atunci tradu-mi ce înseamnă treaba asta scrisă de tine, cu mânuțele tale:
După ce pun deoparte bugetul pentru înmormântare, cu un sfert aș călători, un sfert i-aș investi la bursă, un sfert i-aș dona la organizații pentru combaterea violenței domestice, centre de plasament și adăposturi de animale și un sfert în depozite bancare. Copii nu am și nu sunt căsătorită, așa că probabil i-aș împărți între sora și finul meu (care îmi este și nepot). Dacă mai târziu aș avea copii, lor le-ar rămâne aproape tot ceea ce dețin.
Am o poveste pe subiectul ăsta: la noi la țară, în familie, exista un om care era simpatizant al partidului comunist și, datorită acestui lucru, el avea mulți bani strânși. Toți erau strânși în lăzi d-ălea în care se ținea grâul pe vremuri, lăzi mari de lemn.
Când zic că avea bani, avea bani să-și cumpere trei apartamente cash, pe loc, în centrul Bucureștiului, în anii ’80. După care a venit deprecierea leului o dată cu căderea comunismului și toți banii pe care îi avea abia îi ajungeau să cumpere mobilă într-o cameră. Și nici aia așa.
Faza e că, aflând toate astea, a murit cu capul pe lăzile de bani, de oftică. A făcut un infarct și a rămas cu banii în lăzi.
Cât despre mine? Dacă aș fi în situația dată, aș lua soția deoparte și i-aș zice ce și cum. De acolo, cum ordonă ea cu banii, așa facem. Dacă vrea să vedem lumea, vedem lumea. Dacă vrea să îi investească, îi investește. Ce vrea ea să facă cu ei, aia facem.
Cred ca as pleca in diverse locuri cu cei dragi. Așa pe rând, cate o săptămână, două cu fiecare. Sa rămână cu ceva amintiri faine.
Să lași lucrurile în ordine mi se pare respect și responsabilitate și față de tine dar și față de urmași sau cine vrei tu, nebunia cu dezbaterea succesiunii și restul aspectelor legale este înfricoșătoare pentru orice om normal. Pot să spun un lucru care m-a marcat cumva, chiar dacă intuiam, înainte de demararea dezbaterii succesiunii după tatăl meu am fost convocată „de îndată” la un consiliu de familie în care mi s-a precizat că trebuie să semnez la notar un act de renunțare pentru că nu sunt copilul domnului tată și nu am niciun drept, știam că se stabilise ca totul să îi revină copilului preferat așa că nu am comentat și am semnat, oricum nu mai rămăsese decât casa pe numele tatălui pentru că între timp totul fusese transferat la favoritul familiei. Lipsa responsabilității de a lăsa lucrurile în ordine și mai ales faptul că nu știu a cui sunt (vorbesc despre moștenire genetică, boli etc) mi-a lăsat un gust amar, n-au avut curajul să recunoască și să rezolve lucrurile când se putea.
Așa că eu am pus lucrurile la punct din timp, mbine, timp niciodată nu știm cât mai avem.
Probabilitatea ca sub buretele cutiei să fie ascunse 200 de bancnote, iar buretele să rămână perfect la locul lui când deschizi cutia, este practic zero. Eu cred că acea cutie nu a ajuns la gunoi.
Nu prea știu cum să-ți răspund la întrebarea ta, pentru că eu nu sunt genul de om care să ascundă bani. Ori stabilim de la început că fiecare își păstrează o parte din venituri pentru el, ori avem totul la comun. Mi se pare mult mai simplu așa.
Da? Dar cam care e atunci probailitatea să te apuci să te întrebi de ce nu stă buretele ăla perfect, într-o cutie goală pe care oricum te grăbești s-o pui la gunoi, că tu ai de făcut curățenie?
Da, Mihai, exact așa a fost. Oamenii chiar au ajuns și la depozitul de deșeuri, să încerce să caute acolo. Am sunat și am întrebat dacă ar fi posibil, pentru ei, să-i ajutăm( veniseră împreuna, soț-soție).
La depozit nu i-au primit: de când s-a colectat pubela lor și s-a descărcat mașina trecuseră mai multe zile, cum acolo ajungeau atunci peste 100 de mașini pe zi, cutia lor era deja îngropată minim 1 metru sub deșeuri, compactate și acelea.
Trist dar adevărat. Bine, trist pentru ei, muncitorii care colectaseră pubela spuneau: “lasă-i mă, să nu vă fie milă de ei, că au de unde. La noi nu o să se întâmple asta niciodată, că nu o să vedem atâta bănet în mână cât trăim”.
Îmi aduc aminte și de un caz povestit de un manager israelian, niște rude îndepărtate ale lui. Femeie în vâstă, locuia singură. Se îmbolnăvește, o iau rudele și o duc la spital, stă câteva zile. Când se întoarce acasa, rudele s-au gândit să îi faca un bine și i-au cumpărat o nouă saltea, mult mai bună. Să facă infarct femeia când a văzut că nu mai e salteaua, toată agoniseala ei era acolo iar nepoții ei aruncaseră salteaua( bine, aici recunosc că sunt puțin sceptic🙂).
Iar la prima parte a articolului, aș pune în ordine toate actele, să nu alerge nimeni după ce nu mai sunt. Aș păstra o sumă suficientă să fac o ultimă călătorie cu a mea soție( nu m-am gândit la această ultimă destinație, mai am câteva locuri pe care vreau să le văd) și, odată întors acasă, m-aș ocupa în detaliu de toate cele pentru momentul care se apropie, să fie așa cum îmi doresc. Când se va întâmpla, vreau să-i am pe ai mei aproape.
Da, doamnelor și domnilor, este chiar Dan din poveste.
Mulțumesc c-ai confirmat-o, Dane.
Dacă sotia ar fi fost ca mine, când ar fi găsit cutia ar fi scos burețelul ca să poată pune in ea diverse (in cazul meu, am niște mărțișoare în exact același tip de cutie). Mă întreb cum poți arunca o cutie bună de pus ceva in ea?
E si greșeala lui: unde ținea cutia GOALĂ (adica cu bani ascunși) ca ea să poata fi gasită și aruncată?
On topic: m-aș muta ultimele luni din viață undeva unde e apă, cald și soare. Restul ajunge la copil. Soțul s-ar descurca cu ce are. 😁
Eu strag bani si nu stie nimeni. Cresc singura doi copii si pentru mine este foarte important sa stiu ca am bani pentru zile grele. Aici iau in calcul toate variantele: ajung la pensie si vreau sa ma bucur daca pot de timpul ramas fara sa fiu la mana copiilor, apare o problema medicala si am nevoie de bani sau orice alt scenariu. In varianta spusa de tine, daca asi afla ca mai am putin de trait, cred ca primul lucru pe care l-asi face, asi investi parte din bani pentru o vacanta cu copiii, ceva care sa ramana in amintire. Asi investi in „timp frumos si momente de neuitat pentru ei”. Banii ramasi evident ar fi impartiti la amandoi in mod egal. Pana in momentul de fata nimeni nu stie ca strang bani sau ca investesc in afara de Firma de la care primesc consultanta. Insa, daca ceva neprevazut se intampla, ei detin toate informatiile necesare si stiu exact ce au de facut cu banii stransi/investiti.
Oare cât cântăresc 100 000 euro?
100.000 € în bancnote de 500 € cântăresc aproximativ 220 de grame.
Calcul:
* 100.000 € ÷ 500 € = 200 de bancnote
* O bancnotă de 500 € cântărește aproximativ 1,1 grame
* 200 × 1,1 g = 220 grame
🤷
Probabil in prima faza nu as avea chef de cheltuit nimic si m-as bucura macar ca am ceva de lasat familiei. Apoi, m-as convinge sa cheltuiesc poate o jumatate din ei pe experiente impreuna cu cei dragi pentru a le tine minte dupa ce eu voi fi plecat. Cealalta jumatate le va ramane lor.