De ce femeile nu mai vor relații cu toți іԁіѻṭіі

Iubesc si subiectul asta, pentru ca sunt singur ( in sens romantic, ca altfel am copilul pe care il cresc) de trei ani si m-ai prins la cafea din nou, asa ca pot sa scriu si, in cel mai pur stil narcisist, intorc dezbaterea la mine. Nu ma feresc sa impartasesc din experienta personala. Eu zic ca realitatea este undeva la mijloc, dar privind prin prisma mea, a barbatului ramas singur, doamna are un pic de dreptate, desi nu as pune atat de materialist problema. In mod firesc am incercat sa caut pe altcineva ( biologia si nevoia de intimitate nu poate fi negata), dar la 50 de ani este destul de dificil, si pot sa confirm ca lumea a luat-o razna, poate din cauza de social media, poate din alte cauze. Nivelul iluziilor, al pretentiilor, al indreptatirii si al negarii realitatii este la cote inimaginabile, iar vizunea mai de moda veche ca o relatie este bazata pe respect, colaborare si intelegere nu prea mai este cautata. In absolut toate incercarile mele, aka intalinir cu domnisoare, am fost interogat ce pot sa ofer dar nu s-a pus niciodata problema ce primesc in schimb. Poate nu am cautat unde trebuie, poate asa am nimerit pana acum, dar la cum au fost experientele si la ce mai vad pe la cupluri prin jurul meu, nu pot decat sa ma gandesc cat de fericit sunt de unul singur. Nu este o situatie care imi place, dar nici nu imi displace, nu o promovez, dar nici nu ma feresc de singuratate, nu renunt la ideea de a gasi pe cineva, dar nu cu orice pret. Asta este opinia si experienta mea, se poate ca voi aveti altele, nu contest, este o chestiune de viziune personala si fiecare o traieste in felul lui. Asa cum nici toate femeile nu sunt la fel, nici toti barbatii nu sunt la fel. Deci nu, nu sunt de acord 100% cu tine.

Discuțiile astea cu ”bărbații” și ”femeile” care fac chestii mi se par doar generatoare de engagement pe platformele de socializare. Nu se apucă nimeni de o discuție mai precisă, pe un segment de vârstă, pe un segment de venit, rural, urban, pe un eșantion măsurabil…, care ”bărbați”, toți de la 18 la 100 de ani (ca denumire generică de ”bărbat” că doar ai trecut de majorat)? Ne uităm puțin și statistic câți bărbați singuri și câte femei singure sunt, dacă există un trend în creștere, ceva? Apoi, care e definiția lui ”singur”? n-am nicio relație stabilă dar am ”prietene cu beneficii” se pune ca singur?
Pe subiectul ăsta Mihai poți face un podcast cu invitați cel puțin un an (pe bune că aș plăti să văd o discuție argumentată și de calitate, nu waaah ”bărbații” sau ”femeile”. Context economic, diferențe psihosociale…)
P.S Am comentat azi cât nu am comentat în ultimii zece ani de când te urmăresc. Mulțumesc că ții blogul viu și interesant 🙂

Problema e serioasa.
Peste tot in lume procentul femeilor cu educatie este in crestere fata de cel al barbatilor.
La fel si in Romania – probabil in curand procentul femeilor cu facultate va fi dublu fata de cel al barbatilor.
Acum e si pacat dupa ce ai invatat atat si ai prins un job bun sa faci o familie traditionala cu Geani – adica sa stai sa te cotonogeasca ala, sa faci mancare, calcat spalat si eventual si perversiunile vazute de el in filmele porno.
Mai bine stai singura.
Pe termen lung e dezastru – un numar din ce in ce mai mare de femei singure si un numar din ce in ce mai mare de barbati frustrati.

Ce nu înțeleg este cum a ajuns Doamna la concluzia asta: a făcut un sondaj de opinie între prietenii ei cu bani și singuri? Ce îmi plac mie generalizările: bărbații vor femei „necomplicate”; femeile vor bărbați maturi. Gata! La asta se reduce tot. Ce bine ar fi să fie atât de simplu. Da’ vezi? Nu e! Că toți venim cu experiențe relaționare neplăcute din spate. SI după nenumărate încercări nereușite ne băgăm piciorul. „Nu mai pot să o iau de la capăt”, mi-a zis un prieten. „Iar să povestesc viața mea, iar să o aud pe a iei, să vedem dacă ne obișnuim cu fixatiile fiecăruia, e prea obositor!” Trăim pe repede înainte: vrem repede, acum, văzut-plăcut, fără complicații, fără bătăi de cap, banii jumate jumate, dormit în paturi separate, vacanțe liniștite în care se vorbește despre nimicuri, niciodată lucruri profunde. Dar adânc în subconștient sunt convinsă că toți ne dorim să ne găsim perechea. Unii sunt norocoși, unii nu.