De ce sunteți prѻṣtі? Pentru că ați ales să fiți prѻṣtі, atât de simplu.
Da, știu că nu ne naștem egali din punct de vedere al inteligenței, dar chiar și așa să fii prost este o chestiune de alegere personală. Iar voi sunteți proști pentru că asta alegeți în fiecare zi a vieților voastre: să fiți proști.
Ați ales să rămâneți proști când v-ați dus degeaba la școală atâți ani și n-ați reușit să treceți de nivelul de înțelegere al unui elev care repetă la infinit clasa a treia. Îi știți pe tocilarii ăia pe care-i băteați și de care râdeați în fiecare zi? Ăia sunt cei care au ales să nu rămână proști. Nu și voi.
Ați ales să rămâneți proști și după ce-ați terminat cu școala, așa puțină cât a fost ea. De ce? Pentru că e mult mai ușor să nu faci nimic decât să faci. E mult mai ușor e să te plângi că n-ai, decât să te întrebi: oare ce-ar fi trebuit să fac ca să am o viață mai bună? Sau chiar să faci ceva, nu doar să te întrebi. Dar nu, voi ați ales să rămâneți proști.
În fiecare zi a vieților voastre alegeți să rămâneți proști, deși aveți toate informațiile lumii la îndemână. Nicicând în istoria omenirii n-a fost mai ușor să nu rămâi prost, dar voi alegeți să rămâneți.
De ce? Pentru că atâta puteți: să fiți proști.
Atât de proști încât nici măcar nu vă dați seama ce ar însemna o dictatură pentru țara asta care a mai trecut prin una exact precum cea pe care v-o doriți voi.
Pentru că voi nu vă doriți orice fel de dictatură, nu, ci pe cea a proștilor conduși de niște mizerabili care primesc ordine de la Moscova.
Dacă ați avea măcar o fărâmă de creier v-ați uita doar un pic înapoi în timp.
Nu sunt nici 40 de ani de când în țara asta oamenii făceau frigul și foamea.
Nu sunt nici 40 de ani de când în țara asta se făcea pușcărie pe motive politice sau te sălta Securitatea de acasă pentru un banc cu Ceaușescu,
Nu sunt nici 40 de ani de când în țara asta femeile mureau provocându-și singure avort, iar dacă nu mureau făceau închisoare.
Nu sunt nici 40 de ani de când „libertate” era doar un cuvânt din dicționar, nicidecum un concept de care să avem parte.
Nu sunt nici 40 de ani de când în țara asta domneau frica și teroarea.
Orice om cu o fărâmă de creier se îngrozește doar când se gândește la cum a fost în țara asta.
Dar voi nu aveți fărâma aia de creieri, vouă v-ar plăcea să avem din nou o dictatură în care să se întâmple toate cele de mai sus.
De ce? Pentru că în fiecare zi a vieților voastre alegeți să fiți proști și mai sunteti și mândri de asta. De-aia.
Și știți ce e cel mai trist? Chiar aveți șanse să reușiți. O să fiți cioclii acestei țări, oamenii care au ales să îngroape România doar pentru că n-au fost în stare să pună mâna pe-o carte.
N-aveți idee cât vă urăsc.

Te-a suparat cineva in trafic?
Singurul nostru noroc este ca suntem membri EU si trag aia de noi, pentru ca au si ei un interes sa nu se trezeasca cu rusii la granita. La cati bani pompeaza in noi vor trage mai departe, cum de fapt au tras toata istoria, in special Franta. Suntem o tara in faliment, de facto, si totusi primim bani europeni fara numar ca sa nu ne ducem la fund. Eu stiu ca noi ii tot asteptam pe americani, dar realitatea este ca puterile europene ne tin pe linia de plutire, iar noi prosti cum suntem, tot insistam sa vrem altceva. Iar daca astia insista sa nu faca nici o reforma, ne vom trezi si cu FMI, trimisi de aceasi EU, care sa se asigure ca se vor face reformele cerute si se mai termina cu risipa banilor
Comentariu beton!83
În trafic? :)))))))
În București e zăpadă de jumătate de metru. 🤦♂️
@Răzvan, vezi că-ți puse un angajat ceva palincă în cafea! nu mai face UE nimic, tati! au și anunțat „noi ăștia 6 am ales drumul! cine vrea cu noi e binevenit, cine nu… nu!” boss, tu înțelegi că io plecai ieri la 15,30 de la Iași și prima sărăriță am văzut-o la Ruse? înțelegi? pe statul ăsta crezi c-o să-l salveze, iar, UE? nu, dragule, jocurile s-au cam făcut, bigboijii au echipament și minge frumoasă, nu (mai) vor să-i cotonogească proștii satului, gata!
Comentariu beton!23
Inteleg ce au zis, dar in acelasi timp au anuntat ca mai pompeaza bani in noi iar agentiile de rating au primit ordin sa nu ne bage la junk pentru ca statul sa se mai poata imprumuta. Eu zic sa fim mai optimisti, dar in acelasi timp pastreaza o rezerva de bani in Euro, ca nu se stie niciodata.
Sararita aia nu are nici o legatura, tine de prostia si incompetenta autoritatilor noastre, si pe la noi este la fel, deszapezesc cand nu este zapada si dau cu sare cand ploua.
Comentariu beton!24
Pfu!
Buna dimineața, as dori sa completez cu statul in ușa in stb , dupa ce am parcurs 5 stații de tramvai pe jos, primesc răspuns ca au mai rămas persoane si in celelalte stații. Este intr adevăr o alegere, nu ne mai facem bine, din pacate! Hai afara la zăpadă 🤗
Am senzația că cei care citesc, sau măcar cei care comentează, aici pe blog sunt total de acord cu supărarea ta.
Întrebarea este ce te-a supărat atât de tare acum?
Comentariu beton!14
Proștii care sunt peste tot și majoritari?
boss, io nu vreau sa ma bag, da’ cred ca si iarna asta manifestă a ajutat.
Comentariu beton!15
„Conjurația imbecililor” visează la „1984”.
Comentariu beton!39
Excepțional! Inclusiv numărul de cititori ai acestui articol o sa demonstreze acest lucru deși ar trebui sa fie un articol manifest care sa fie pe primul loc la nr de vizualizări….dar nu va fi!
Comentariu beton!17
Ti s-a pus rau pe ei.
I-am avut din totdeauna. Singura diferenta e ca pana acum ceva timp nu ii vedeam. De cand prostul are acces la informatie, dar nu stie cum sa o foloseasca, a inceput sa se vada diferenta ca de la cer la pamant.
Comentariu beton!44
Titlul m-a indus un pic în eroare. Mă gândeam că e parte naturală a unei serii: De ce ai da 6000 de euro pe un laptop? De ce femeile nu mai vor relații cu toți іԁіѻṭіі. De ce sunteți proști? Ceva legat de doza inerentă de prostie a fiecăruia, un fel de invitație la reflecție.
Când colo e doar despre pramatioți și sougeraniști.
Comentariu beton!29
Peredhil, cam da. Ia sa vad unde este prostuta maimutica de Ioana.
Și? Care este soluția? Ce putem face noi, la nivel micro, la nivel de om la om? Cum poți încerca să îi spui că este prost, dacă îi dăm block pe orice canal, atunci când aberează? Cum putem influența într-un fel, dacă ne izolăm în bule? Bazându-ne pe statul nostru? Ăsta este condus de reprezentanții proștilor și leneșilor de profesie.
Dacă ne uităm în jur, vedem că toate țările mai spălate, chiar dacă au și ei proștii lor, acolo aparent sunt mai putini ca proporție? De ce? Pentru că pun un accent apăsat pe educație, apoi pe legi clare care chiar se aplică. Asta înseamnă asumare reală, responsabilitate, munca și efort. Adică lucruri de care se fuge ca dracu’ de tămâie.
Comentariu beton!22
Răspunsul e complicat și părți din el depășesc cadrul autoimpus moral, sau chiar cel legal. Personal m-am lămurit cum e cu apropierea de asemenea indivizi la firul ierbii, și îi pun pe aceeași treaptă cu soldații ruși. Cu bonus de trădători, nu doar de simpli dușmani.
Fiecare ar trebui să conștietizeze că există o șansă reală ca aceste lepre să pună mâna pe țară, și să-și clarifice exact cum ar proceda în acea situație. E minimul necesar practic, dincolo de floricelele cu invitații la dialog, empatie, și înțelegerea aproapelui.
Comentariu beton!23
Pai, la nivel de om la om, eu personal dau raspunsurile potrivite postările sau comentariile de pe FB scrise de cei care sunt din zona expusa mai sus, chiar daca imi iau rasplata cu tot felul de magarii. Ce e drept sunt politicoasa chiar cu cei mai agresivi și incerc sa le explic, sa ii lamuresc politicos, mai ales pe cei care par oameni simpli dar neinformsți sau manipulați de mass media platita.
Stiu ca e putin, dar macar atat, tot pot face.
Sunt proști pentru că au ales să fie. Dar vorbim de o națiune pe locurile codașe la citit și la spălat. Adică lipsă de igienă în absolut toate privințele.
Și bolnavă de ură.
Comentariu beton!38
Cel mai trist este ca numarul lor nu pare sa stagneze, cifrele sunt ametitoare. Ale celor care cred ca Macron ne-a furat apa de la Vidrau si toate aberatiile. Nu ne mai facem bine. Ma uitam la cei care lucreaza „afara”. Cand se intorc nu sunt nici 1% mai civilizati, revin fix la stadiul de babuin. In orice aeroport din Europa o sa recunosti coada cursei de Romania (Wizz de obicei) de la distanta dupa papornitele oamneilor, dupa cat vorbesc de tare, dupa cum se inghesuie, dupa costumul de trening + adidasi. Si nu ma refer la cei integrati in afara tarii, ca aceia nici aici nu ar ingrosa numarul prostilor. Regulile sunt numai pentru fraieri, in trafic si in viata in general. Ma refer la cei care luasera cu asalt si cu boxe sectiile de votare in diaspora. Mai tineti minte cum oamenilor oanesti le era frica sa spuna cu cine voteaza in afara tarii de frica babuinilor de afara ? Multi se si falesc despre cum fenteaza ei regulile, amenzile spre ex.
Comentariu beton!34
Ne-au luat-o de la Vidraru și ne-o trimit îmbuteliată în Vittel.:))
Comentariu beton!17
Sau cei care își înghesuie rucsacul în avion în compartimentul dedicat bagajelor mai mari, deși ar trebui să îl bage sub scaun, sau cei care își pun bagajele în compartimentele de la primele rânduri, deși au locurile în coada avionului… sau… completați voi 🙂
@Megahertz, cel puțin la Wizzair, rucsacul trebuie să încapă sub scaunul din față, nu scrie niciunde că trebuie pus sub scaunul din față. E o mică diferență de semantică ce poate fi interpretabilă.
Am ajuns să ocolesc o farmacie dintr-un renumit lanț specific după ce o farmacistă a făcut ca trenu: pă linie moartă când a cerut fiică mea vaccin antigripal, și făcuse la fel și cu alți clienți, după care am primit o invitație să dau calificativ despre interacțiunea cu personalul și normal că am transmis impresia negativă și sugestii de bun simț; nu am primit nici până azi un răspuns 🤬 la fel ocolesc și o benzinărie la care un angajat face apologia comunismului și plânge ghinionul cegeului, nu s-a întâmplat nimic nici aici după ce am făcut o sesizare. Despre ce vorbim, prostie cu picătura sau cu grămada până ne sufocă, și nu este alegerea mea 🤬 este ce am observat de prea multă vreme, picătura chinezească
Comentariu beton!29
Nu înțeleg de ce nu lași numele farmaciei. 🤷♂️
Dr. Max Orhideea și benzinăria OMV Gara de Nord
Comentariu beton!37
La Omv-ul de la Gară și dealerul este la fel, că-l știu. Este același și la omv Lizeanu, și la omv Vasile Milea. Să n-aveți așteptări. Așa că, evitațile pe toate.😀
Comentariu beton!14
Problema este ca ăștia sunt molipsitori. Am avut o prietenă cu un soț care abia a terminat liceul la seral cu ajutorul nevestei, profa de mate, genială ca matematician. S-au mutat din oraș la țară, așa a vrut musiu. Am înțeles, nu puteau să stea o viață cu chirie. Însă anul trecut la alegeri, pe grupul nostru în care eram vreo 3 tipe și doi tipi, unul fiind mizerabilul asta, a început circul. Punea idiotul porcării cu pantaloni roșii în continuu. La început l-am ignorat, însă când am văzut cǎ și prietena noastră îl susținea l-am bălăcărit bine și am ieșit din grup. A început cretinul să ne urmărească pe Facebook, Insta, ceva de coșmar. Iar ea… tăcea. Așa am pierdut o prietenă și am înțeles cǎ inteligența nu ține de pregătirea universitară. Poți fi bun matematician, fizician, însă zero inteligență emoțională. S-a molipsit sau așa era ea?
Comentariu beton!41
ar putea să îți răspundă mai bine psihologii din comunitate, dar bănuiala mea e că omul n-a făcut decât să apese toate butoanele ei de frică, astfel încât a devenit mai comod să tacă și să se conformeze decât să îi zică ăluia că e bou cu spume. Zic și eu…
Mai grav sunt aia care au ceva scoala si s-au lasat fermecați de CG eul si Simionul vieții. Jur ca nu pricep cum un om cu un gram de creier ar putea sa spuna “ wow ce misto sunt astia” cand niciunul nu a pus pe in discutie nimic concret doar bat câmpii cu succes. La un moment dat ajunsesem sa ma îndoiesc de propria logica si sanatate la cǎpuț si ca poate eu sunt dobitoaca care nu pricepe ce misto sunt astia mai ales cand oameni apropiati ii ridicau in slavi. Dupa 10 min de research am zis nope nu sunt eu prostul astia sunt ticalosi .
Comentariu beton!44
Foarte bine spus, sunt ticalosi, pt ca nici ei nu cred ceea ce spun, dar cauta sa-i duca de nas pe prosti. Tara asta nu prea mai are sanse (si asta o spune un optimist incorigibil, dar tre’ sa fim si realisti…). Pacat…
Acuma voi stiti ca masele populare se educa pe canalele care ajung la ele. Astea sint inca: radio si televizor.
Insa, in Romania noastra, de zeci de ani la TV sint cele mai timpite stiri, toate apocaliptice si emisiuni educative canci. La radio muzica si cam atit.
Asa ca… se educa prostii ei intre ei, cu diverse teorii ale conspiratiei, cu nostalgii cretine de comunism, cu fel de fel de guru care apar de te miri unde si pun laba pe unicul neuron al descreieratilor.
Si nu, articolul asta nu va ajunge niciunde, pt ca niciunul nu se va recunoaste ca fiind prost.Din pacate.
Plus de asta, cine citeste pe aici are deja alte standarde, plus ca tu, Mihai, faci si curat printre utilizatori. Deci prostii trebuiesc cautati pe unde sint, retele de socializare, ca astea le-au dat glas!!!
Comentariu beton!18
Nu cred ca am comentat niciodata aici, insa azi simt nevoia sa o fac 🙂
Azi dimineata, stand in trafic, am observat ca soferul din masina de pe banda alaturata era cu telefonul live pe Realitatea Plus. Era 6:10AM. Cat de spalat pe creier sa fii sa simti nevoia sa te uiti la postul respectiv cu noaptea in cap??? Nu ca in alte perioade ale zilei ar fi mai indicat sa te uiti la ei 🙂
Comentariu beton!38
Pentru că putem 😏 Ar zice finul meu sugeranist 😆 Și are facultate și master, dar degeaba 😒
Mihai
Am fost saptamina trecuta in Romania
M-am vazut cu oameni pe care ii cunosteam
M-am intors duminica si i-am zis lui barbatu-meu ca stam bine aici unde sintem
Nu pot sa descriu sentimentele traite. Tot ce pot sa spun e ca la un moment dat mi s-a facut remarca ca oi fi imbatrinit, deoarece nu mai sint asa expansiva si verbala. Eram muta, Mihai. Amutisem de ce constatam si auzeam.
Ieri i-am aratat colegului meu libanez poze cu Teatrul National din Iasi. A facut: wooow. I-am explicat ca prima reprezentatie in acel teatru a fost in anul 1840. Adica asa, cam pe cind Belgia devenea stat.
A trebuit sa ii arat, pentru ca eu spun in continuare tuturor (nu iert pe nimeni) ca Romania este de vizitat.
Cum am ajuns in halul asta?
Ma doare intercostal in partea stinga. Si intracranian.
Comentariu beton!44
Nu știu… 😞
Democrație prost înțeleasă, în fapt teren de joacă pentru eșalonul doi PCR. Venită după dictatura comunistă. Venită după o perioadă cu un clivaj social masiv, legionarism și corupție politică. Venită după o perioadă de vasalitate…
În principiu, perioada asta ar putea fi depășită, dacă unii factori de decizie iau măsuri durabile și continue, transpartinic. Și dacă internațional contextul ne e propice. Contextul internațional se strică, iar politica internă nu vede, cu rare excepții, dincolo de propriul burdihan.
Ca să închei în notă optimistă, „halul ăsta” s-ar putea să devină amintire frumoasă, chiar sursă de nostalgie, destul de curând.
Comentariu beton!22
@Peredhil, o completare: eșalonul 2 al PCR și al Securității.
Ridic un pahar pentru aliniatul al treilea!
Comentariu beton!11
Tolerand intoleranta si prostia!
Asa am ajuns aici si din pacate nu e capatul liniei, putem ajunge mai jos.
Comentariu beton!12
Eu zic ca am ajuns asa pentru ca nu s-a curatat nimic! A fost o revolutie de ochii lumii. Trebuia sa fie data jos securitatea, sa fie alesi oameni noi, nu zic „curati”, ca toti eram sau utecisti sau in partid, fiecare pe unde se gasea.
Dar trebuiau pusi in fata oameni curajosi, care sa asume o schimbare majora. Asa au ramas aceiasi care chibitau pe linga ceasca.
Imi aduc aminte ca in 90 si 91 au fost multe manifestatii, studentii au fost mult timp pe baricade. Atunci a fost momentul care s-a pierdut. Totul a fost inabusit si s-a pierdut bruma de incredere ca „ceva” se va schimba.
Pentru cei care aveau speranta asta.
Pentru ceilalti a fost momentul in care si-au frecat miinile si au zis „merge si asa” si au dat inainte cum stiau si facusera anii dianinte, poate zeci de ani de obisnuita cu spaga si coruptie, cu pliculetul la doctor ca sa ii bage in seama, cu o „atentie” la banca ca sa ia imprumutul dorit etc.
Peste tot era cangrena si acum tot a putrezit. Pentru ca pe timpul lui ceasca mai stiau, totusi, de frica cuiva.
Dupa, nu a mai fost nici o sperietoare!!!
Comentariu beton!13
Pentru că mare parte a reformelor din educație au fost „hai să facem viața mai ușoară elevilor și profesorilor”.
Pentru că nou reactivata influență a bisericii s-a transformat întrun șir de superstiții (nu-i bine să.. , trebuie să…) fără nici o legătură cu porunca „iubește pe aproapele tău „.
Ce nu pot înțelege de nici un fel este nostalgia după „iepoca de aur”. Cei care au trăit atunci au uitat? Cei mai tineri care vor o dictatură de tip comunist ce au învățat la istorie? Nimic despre colectivizare, Bărăgan, avorturi clandestine? Nimic despre garzile revolutionare ale lui Mao, despre khmerii roșii, despre primavara de la Praga?
Cei care vor o dictatură naționalistă ce au învățat despre progromuri, Holocaust, segregare?
Comentariu beton!22
Cine nu(-si) cunoaste istoria e condamnat sa o repete !
In plus:
“Inteligenţa are limitele ei, prostia nu”. Umberto Eco
“Prostia nu e un handicap în politică”. Napoleon Bonaparte
Comentariu beton!13
Doamne, ce răcoreală! Cât de bine ai zis, parcă ai intrat în gândurile mele. Te uiți în stânga, te uiți în dreapta, zici că nu vezi bine, te ștergi la ochi, azi, mâine, pomâine, crezi că ți se pare, încerci să înțelegi dar n-ai cum. Orice ai face asta e realitatea cruntă! Și te gândești ce fac copiii tăi aici? Nimic, pleacă!
Doamne, ce bine le-ai punctat! Din păcate, pe zi ce trece îmi dau seama că ăștia sunt majoritari în țara asta. Și cu fiecare zi ce trece speranța că poate să fie și bine dispare.
Am ajuns să-mi fie frică să mai ascult știri, să mai întru pe rețelele sociale, nu mai suport nimic, îmi vine să bag capul în nisip ca struțul și să nu mai știu nimic.😪 Am ajuns la concluzia că cine vrea să facă ceva în țara asta se bate cu morile de vânt. N-are nicio șansă, n-are cu cine.
Am mai zis, și dacă vine Bărbosul suprem îl luăm la șuturi și înjurături că știm noi mai bine ca el ce e de făcut!😡
Comentariu beton!13
Am verificat un lucru de-a lungul anilor: de fiecare dată când cineva rămâne fără argumente, recurge la jigniri. Le spun mereu și copiilor mei că, atunci când nu mai ai idei, când „nu te mai duce capul” intr-un conflict, să fii atent – e un semnal de alarmă când iti vine sa faci pe altul in toate felurile, ca sa iti susții punctul de vedere,cică. Daca o discuție „pe fapte” isi muta focusul „pe persoana celuilalt”, poti deja mirosi iq-ul din doua cifre.
In politică e fix același lucru. Când se ajunge la apelative de genul „Nicușor, Mucușor” sau „Ficusul” si atat, e clar. Nu e o discuție, ci cherries on top, de genul „le-am spus-o, le-am facut-o, i-am blocat”. Când de fapt jignirea e apanajul prostiei, lipsa argumentelor sau a vederii de ansamblu sau a puterii de analiza in profunzime. De acolo, nu se mai ajunge nicaieri, nimic constructiv, nimic profund, cu care sa iesi din discuție. Daca s-a ajuns aici, următoarea replică logică, in armonie cu dinamica dialogului, e un pumn sau o flegmă.
Ca sa nu mai zic de corul de aplaudaci, spectatorii susținători, urmaritorii de tiktok. De-ar fi proștii singuri, ne-am curăța repede de ei dar, dar „e” mulți…Și cu drept de vot.
Comentariu beton!24
Mesajele alea (Nicușor „Mucușor”, Ilie „Sărăcie”, „Puie Monta”, Klaus – „Ficusul”/”Dulapul”, Traian „Chiorul” /”Chiormalâul”, Adrian „Bombo[nel]”, Iliescu „Cucuveaua”, Emil „Țapul”, „Fonfăilă” – Regele Mihai, Coposu/Diaconescu – „Fosila” ) prind la un anume gen de oameni.
Nu poți să recurgi la argumente raționale cu ei pentru că nemulțumirile lor sunt de ordin emoțional. Plus că, o parte din ei, nu înțeleg concepte mai elaborate.
„Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să ne f**ă” – atât puteau femeile de la Apaca, la începutul anilor ’90.
Măcar era un catren, nu doar o etichetă.
„Ana, Luca, Teo, Dej bagă spaima în burgheji” – nici în anii ’50 nu era mai complex mesajul.
Apropo, România a avut o serie de dictaturi. Dacă le ordonăm după numărul de morți și cât de ușor puteai trece dincolo, cea a lui Ceaușescu, de la care mulți din cititorii acestui blog avem amintiri/experiențe proprii, a fost cea mai „light”.
Comentariu beton!12
O sa fiu eu avocatul diavolului si o sa explic eu tipologiile de suveranisti/auristi/comunisti.
Ei nu au o doctrina, au o ura pe tot ce misca in jur. Or fi si altii dar astia i-am intalnit si chiar am discutat calm cu ei sa-i inteleg.
1) Batrani foarte saraci. Prin anii 90 s-au inchis foarte multe fabrici. Erau falite dinainte de revolutie dar nu mai conteaza. Peste noapte ne-am trezit cu o masa amorfa de someri. Multi din ei pe atunci aveau 30+ sau 40+ si nu s-au mai putut adapta la noua piata. au stat in somaj, si-au inventat pensii de boala, s-au tot dat legi si in final au iesit la pensie dar au pensii mizerabile.
2) Oameni saraci si fara perspective. Nu le-a placut scoala, nu au fost impinsi din spate. Fratii aia de 46 de ani ce amenintau pe Rebenciuc ca ii dau in cap cu toporul si ce stau cu ma-sa. Si ma-sa le povesteste de o perioada de haur cand Ceausescu le-a dat slujbe unde puteai freca duda fara bataie de cap si o casa unde sa-ti bei mintile, sa-ti bati nevasta si copiii ca sa te simti puternic.
3) Oameni ce o duc decent dar sunt vesnic nemultumiti. Astia sunt o clasa aparte, etern dezamagiti.
Isi doresc mereu ce nu au dar la modul obsesiv. Sunt convinsi ca nu le au din cauza celor ce ii fura.
Am coleg programator ce castiga 15000 de lei pe luna dar considera ca are o viata de mizerie. Aia fura, de aia nu are el nevasta top model, mercedes, vila si copiii premianti.
In mare parte cred ca aici e si efectul platformelor de socializare. Vedeai oameni bogati si opulenta in filme si inainte dar nu ca si acum cand la orice click ai impresia ca toata lumea huzureste prin vacante si doar tu ai nevasta grasa, copii prosti si muncesti ca boul.
Comentariu beton!36
Victor RebenGiuc, nu RebenCiuc.
Sau vă e gândul la bere? Ori, poate, la Guzganul Rozaliu (Viorel Hrebenciuc)
Am dat doua ore la zapada, ca sa deszapezesc adapostul pisicilor din curte si sa pot scoate masina din curte. Inca viscoleste, partial e munca in zadar, dar stiu, din experienta, ca o sa imi fie mai usor cand se opreste viscolul.
Masina nu o pot scoate inca, pentru ca, de fapt am deszapezit doar trotuarul si iesirea in strada, acolo unde precis o sa gasesc iarasi un zid de bulgari, dupa ce vor trece cu lama, dar macar nu va fi chiar urias. In curte, unde e masina, am troiene care alterneaza cu portiuni unde se vede gazonul. Troienele sunt, desigur, langa masina, altfel cum?!
Primii beneficiari ai muncii mele- vecinii- doi barbati zdraveni- care si-au facut o potecuta topaind prin zapada pana la masina lor, intra si ies din strada in fata casei lor, pe unde am curatat eu.
De ce? Din toate motivele de mai sus. Si pentru ca atunci, in vremurile pe care nu le-as mai vrea intoarse niciodata, ei se descurcau: era suficient ca aveau un fin in militie.
Comentariu beton!15
Eu recunosc că nu sunt cel mai ascuțit cutter din trusa de scule, dar măcar recunosc un suveranist patriotard când îl aud și mă lepăd de el ca de zahărul alb. Din păcate, rămân cu cafeaua amară și cu un gust amar.
Comentariu beton!12
Bună dimineață , ție și cititorilor consecvenți. Iar am scris un roman.
Pot să îți povestesc lucrurile din perspectiva mea, după 15 ani de stat „afară” și venit în Ro doar scurt, în vacanță. Cu șocurile de rigoare. Discutia despre prostie m-a provocat .
Suntem intr-o situatie grava, nivelul de prostie si ignoranta nu se limiteaza doar la Romania si romani , dar azi discutam mai ales despre conationalii nostri care au un „talent ” fantastic de a se face remarcati. Si da, pot confirma ,am cunoscut si eu nostalgici, carora le-as recomanda sa viziteze Muzeul comunismului din Brasov,
Eu ,de buna ce sunt, am ascultat-o pe maică-mea. Toată ziua auzeam doar „pune mâna și învață, că altfel nu funcționează”. „Pune mâna și citește, învață, muncește, ascultă sfaturile celor mai mari decât tine. Trebuie să faci ceva că să îți asiguri viitorul. Leneșii nu realizează nimic în viață. Nu sta și pierde vremea”.
Știi că pentru a obține un anumit obiect sau serviciu este musai să investești din timpul și viață ta. Timpul dedicat cititului a fost și este una dintre cele mai bune investiții posibile, cu condiția că „filtrul” cu care ai fost dotat de mic să te îndrepte către o direcție pozitivă. Pentru a obține un anumit nivel de cunoaștere deja știi cât trebuie să „tocești”. O să observi cu câtă ușurință analizezi anumite aspecte din politică, matematică, pictură, arhitectură, literatură. Ți se par absolut firești , în timp ce altora li se pare că ești căzut din cer. Auzi sau vezi ceva, o informatie te pune pe ganduri, vrei sa afli mai mult . Intre timp restul din jur: Waaa, ce talent ai! Waa, ce multe știi! Nu, Timp și muncă multă. Și o direcție bună primită la timp. Și o mustrare sau o atenționare . Toate lucrurile explicate la timpul lor. Ce este civilizat, moral, corect. Ce înseamnă un vocabular adecvat, ce înseamnă să te porți în societate, să înțelegi unde îți este locul. Inteligență și „training-ul” te va ajută să îți alegi cercul de prieteni, vei alege evoluția sau involuția. Plecarea în afară țării, după ce ai fost preprogramat pe niște sine , cu anumite credințe și obiceiuri , te va forța să te confrunți cu adevăratul tău EU.
Ei bine, atunci se va vedea din ce „trupă ” de cetățeni faci parte. Tabăra Evolutie versus Tabăra prostie.
Romanul care vrea (si altceva decat bani).
Ai putere să mergi către evoluție? Către si mai multă muncă? Cu respectarea legilor statului unde trăieșți? Către învățarea unei noi limbi, a unor obiceiuri noi? Ai curaj să recunoști că ești mic de tot în comparație cu alții? Ai suficientă cultură și inteligență că să înțelegi oceanul de informații care te inundă si sa alegi ce trebuie? Vrei să te miști în direcția bună? Ești dechis să te ridici profesional, uman, să te dedici unei vieți în care ai parte de respect și apreciere, dar plină de eforturi parțial nerăsplătite ? Ai priceput că nivelul social nu se arată prin cantitatea de accesorii? Dacă da, pregateste-te ca la întoarcerile în România ti se va rupe sufletul de fiecare dată când vei vedea contrastul între posibilitate și realitate. Ar putea să arate România că o țară civilizată din vest? Clar da! Cu oameni bine pregătiți și dornici să optimizeze ce au. Să investească asa cum au vazut in altă parte. Nu cu declarații bombastice, nu cu regrete după ce se întâmplă diverse nenorociri. Nu cu așteptat după stat, sau să facă alții.
Romanul care a plecat „să facă bani”
Oho. Romanul care a plecat doar că să facă bani ȘTIE. El nu trebuie să întrebe pe nimeni, nu îl interesează altceva decât sfera lui și a familiei lui. Banul este centrul universului lui. Și a nesimțirii lui, a inculturii, a stilului de lasă-mă să te las. Banul trebuie aratat, expus, neaparat si neintrebat. Prostia ,aroganta si marlania sunt la ele acasă. Câteva clase sunt arhisuficiente, se merge pe premiza „mă descurc” io.
Știe că poate să conducă cum vrea mușchii lui, că doar are carnet, nu?Si masina ,uite ce mandrete! Și conduce cum vrea el, până pleacă acasă fără mașină și cu mucii innodati în bărbie. Știe că poate el să facă o combinație, că are el băieții lui, că verifică el mașina. Păi o verifică, până la primul TÜV pe care nu îl va trece.Locuieste la curte? Țelul suprem pentru sfârșitul de săptămâna : grătarul și bericile cu băieții-tot români, că na, omul tre‘ să poată să fie înțeles când se laudă, cum a dat el talpă mașinii și cum a făcut el rost de ceva, și cum șeful lui îl ridică în slăvi de bun ce e. Nu înțelege de fapt decât vreo 5% din ce ii spune șeful , da’ băieții nu trebuie să știe. El minte, prietenii mint și ei, știu toți că mint , dar moaamă ce trai pe vătrai avem noi aici. Și integrați. Cu manele, cu ghiuluri, cu burți de bere, cu barbi nerase (a se citi masculine), cu șlapi și trening. Și cu păreri politice învățate de pe tik-tok, sau realitatea sau alte minunății de posturi. Gusturi muzicale rafinate, că na, trebuie cineva să consume textele alea complicate. Nu de altă, dar ei ȘTIU. Nu au timp de pierdut cu cărți și documentare și știri în vreo altă limba sau din altă sursă. Doamne ferește! Cum să uităm că suntem români?! Nu contează că scriu miau , tiau, nam ! Dacul adevărat nu se impiedică că un bou în față unei cratime! A lăsat-o la vatră in tara de baștină.
(Aoleu ce-am auzit in 2024…)Sunt alegeri în România, băietiiiii, repede ne mobilizăm pă uazap. Avem unu mișto,la fete le place dă el! Auzi, candidează și un fraier, profesor. Da’ al nostru o să fie, iese sigur ! Vorbește frumos, domnle! E dăștept, are vorbele la el. Nu ca pămpălaul ăla, care nu vorbeste pe tik-tok.
Ei bine, băieții ăștia și fetele aferente sunt foarte mulți/multe. Si marea problema este că ei ȘTIU. Stiu TOT. Nu au dubii.
Iar cand vin in vacanta baietii, ii recunoști de departe. Ei sunt cei mai tari, cei mai mari, mai buni, mai daștepti. Si acolo și aici. Sunt buricul pamantului, ca doar vin din zona cu maxima energie , din vortexul lui Zamolxe, tropaind pe muzica divina a lu’ Vijelie, cu sau fara BMW.
Concluzie? Traiul „afară ” poate fi așa cum ți-l faci. Poți să fii civilizat, liniștit . Poți avea prieteni /contacte din ambele grupuri. Inteligența se vede atunci când știi să te retragi la timp dintr-o discuție. Când vezi că nu poți continuă pentru că argumentele tale l-ar pune în total dezavantaj pe oponent. Și atunci când poți face pe prostul. Are Karma grijă să rezolve multe .
Nu mai stiu unde am auzit ceva fain : există inteligenta artificială. Prostie artificială inca nu a inventat nimeni, avem destulă prostie naturală.
Comentariu beton!26
Din pacate prostia a devenit ceva fara granite iar ceea ce se intampla la noi se intampla +/- si in alte tari cu pretentii.
Unii l-au votat pe Mamdani (legat de prostiile socialisto-comunisye, ai citit punctele cheie din campania sa?), Gretina sparge o blocada (nu ai idee cati sustinatori, $, ce personaje sunt in spatele ei) si cat de multi admiratori are de pretutindeni, atiii ajung sa dea cu subsemnatul la politie pt un post pe FB sau X, universitati de renume sponsorizate din exterior care scot cretini pe banda rulanta (nu ai idee ce profesori sunt pe acolo…cu recomandari de la sponsori) si care ne vor conduce la un moment dat, etc, etc, etc.
Stupidity is the new colour.
Mai mult de jumătate din ce ai scris am spus și eu ieri la prânz. La masa. Adică am pornit toți cu șanse aproape egale, școală de stat profesori average samd. Unii au ales să își bată joc de profesori. De acolo li se trage. Pe vremea când eram elev și ulterior student și stăteam seara la țigară îi auzeam pe vecini ajunși șofer de tir, taxi sau camion cum povesteau că la școală își băteau joc de profesori. Le am zis așa. Acum își bate viața joc de voi și râd profesorii. Deh anii 2000. În orașul de 5*.
Fix asta e explicația.
Mulți și au îndeplinit visul să ajungă șoferi profesioniști pe comunitate, stand departe de familie și lucrând în condiții grele și periculoase. Nu mai zic de confortul lipsa și viața în camion zi și noapte.
Buna, Cucurigu! Exact. Scoala de stat, liceu de stat. Daaar…ora de engleza ? chimie? Bio? neh, plictisitor, suntem romani, nu avem nevoie…si uite asa isi petreceau cativa colegi de-ai mei orele plictisitoare afara la fumat, la coltul scolii. Unii sareau pe fereastra! Sau plecau la cinema (pe la vreo 16 ani). Cine are nevoie de ce zice profa? Un 5 acolo, de mila,sa nu ramana corigenti era absolut satisfacator. Si cati nu au trecut asa, ca gasca prin apa, nu au un basic de cunostinte de mate,fizica sau limbi straine.Dar,culmea din randul lor se inalta (sustinuti de Zamolxe) oamenii care vor sa aduca un suflu nou in Romania. Ce naiba de suflu ? In ce calitate? Toti incultii si analfabetii au pareri si sunt siguri si convinsi pana in maduva ca au dreptate! Nu au dubii! nici o secunda nu au indoieli! Si se exprima extrem d vocal atat acolo cat si aici, daca sunt cumva deranjati de unul/una care are alte idei si argumente. Vai mie ce monoloage am fost obligata sa aud ..ca de ascultat m-au pierdut repede.
Lipsa de respect si inteligenta creeaza monstri.
Este foarte mult și despre îndobitocire în masă cu un scop, iar aici e tare complicat.
Iar alții au refulat în nu mă mai interesează nimic dacă tot suntem înconjurați de ei și „li se dă putere”. Și mai este și categoria celor care sunt aduși în starea de prostie după manipulare intensă, iar aici tot crește numărul. Educația nu e deloc simplă și nu mai e doar despre educația de bază.
Și să cedezi și să-ți bagi picioarele, să nu te mai intereseze nimic nu e o soluție, dar mulți aici sunt pentru că uneori e al naibii de greu să nu cedezi.
Dar poate articolul de azi, corelat cu faptul că după 6 amânări… CCR decide, va duce totuși spre ceva.
intru numai sa va spun cat de tare va invidiez pt zapada. imaginile sunt feerice de’a dreptul!! stiu 100% ca o sa ma injurati de toti sfintii pt spusele mele insa va rog mult sa intelegeti ca n’am mai vazut nea de zeci de ani …
la bilbao sunt 17°C azi fiindca bate un vant cald ff puternic din sud care aduce multe ploi. preferati asa?
Tot 17 sint si la Bordeaux azi. Bate un vint de primavara 🤩
Absolut.
In Tenerife sunt 22⁰ acum.
Cred ca am pe undeva un album de fotografii care au castigat concursuri internationale si in care sunt vreo doua cu niste peisaje de iarna senzationale.
Ma duc sa-l caut si eventual sa-l sterg de praf. 🤣🤣
Nu v-a ajuns FIlomena? 50 de ani nu mai vedeti alta. 🙂
Doar ce s-a dat ok pt tăierea pensiilor speciale iar proaxta de Lia a ieșit si a anunțat că va ataca la toate curțile europene această decizie. Apropo de proști, futulemortiingurasalefut.
Lia e orice numai nu proasta. E chiar geniala, chiar daca de partea gresita a „fortei”.
Daca era proasta n-ar fi fost in stare sa construiasca un sistem inexpugnabil, sa si-l aduca in pozitia de oarba supunere, sa si-l apere batandu-si joc de orice contestatar si de orice acuza, oricat de grava, cu zambetul pe buze dintr-o pozitie de impunitate si dominatie absoluta asupra clasei politice, a tuturor ramurilor justitiei si a intregii societati.
Senzatia mea este ca au accelerat „spalarile de cadavre” stiind ca funia se apropie de par. Si ca probabil demersul va accelera pentru a-si asigura o iesire triumfala de pe scena cu spatele asigurat de zecile de amici proaspat „spalati” si de zecile de supusi pe care rotatiile de cadre care urmeaza in justitie ii vor aduce in pozitiile din care vor extinde umbrela protectoare asupra Liei si a celorlalti ciraci pe cale sa paraseasca scena devenita incomoda pentru a se retrage in culisele aceleiasi justitii care trebuie neaparat aparata, ca merita.
Nu e cazul sa ne bucuram. Lupul isi schimba parul, de voie, de nevoie, dar naravul ba.
Sa vedem si care va fi pretul acestei victorii. De obicei luptele astea se soldeaza cu victorii de partea buna a „fortei” cand partea rea nu mai are nicio miza acolo si isi lasa adversarul orbit de bucuria unei reusite care se dovedeste ulterior golita de continut sau excesiv de scumpa.
Cum pare ca a fost si victoria pro-europenilor in alegeri, printre altele.
Turu’ doi, anapoi! Urmat de Sunt suveran!
La „Nu sunt nici 40 de ani de când în țara asta oamenii făceau frigul și foamea.” se va replica: „da, dar ieream endependenti!”
Da, au trecut aproape 40 de ani. Dar sunt proști, imbecili, tâmpiți care au trăit acele vremuri și totuși le e dor de ele. Nostalgici care parcă au fost spălați pe creier. Aveam 19 ani la Revoluție. Deci nu vorbesc din auzite. Știu exact cum a fost. Cât despre cei sub 40 care tânjesc după o dictatură, chiar nu am cuvinte. Să le luăm doar telefoanele și se vor răzgândi.
Vezi tu, domnul meu, ca sunt momente in viata, cand crezi ca faci alegerea corecta. Ca nu alegi „socialistii”, „democratii”, ca nu votezi „rosu”, desi in locul asta de planeta albastrul e culoarea socialistilor. Ca votezi pe cineva care pare ca merita mai mult, care a mai fost presedinte si nu a facut chiar rau (am emigrat la final de primul mandat), ca nu vei alege niciodata „comunistii”, ca orice om normal, ce a prins Epoca de Aur in Romania.
Si, odata votat, ala care ti se parea ca va face OK, ca nu are cum sa ingenuncheze una dintre cele mai mari puteri ale lumii democratice, face cacatul praf si se poarta de parca are un amestec de senilitate, nebunie si un cocktail de droguri.
Am votat, teoretic, corect. Ce s-a intamplat in ultimii 2 ani vedem cu totii 😀
PS: pentru noi, pulimea, situatia in tara nu e atat de rea, dar ce a reusit dobitocul sa faca pe extern este absolut de poveste. Oh, well…
Cred sincer ca singurul lider care MERITA o pagina in cartile de istorie, din perioada asta, este Zelenskyy. Unde ar fi lumea, daca am mai avea 1-2 ca el? In EU, aici, doamne pazeste-ma. Ufff …
Crezi că ai votat teoretic corect. Doar crezi. Cam tot ce face acum alesul era foarte previzibil, în linii mari, punând cap la cap informații accesibile tuturor, care nu necesitau cine știe ce inteligență sau doctorate în geopolitică. Un pic de istorie, un vârf de cuțit de psihologie, lecturat exact ce platformă susține candidatul și, mai ales, clica sa. Realizarea faptului că în primul mandat mergea cu frâna trasă, pentru a mai primi unul de la nărozi, deși și atunci se vedeau liniile directoare. Dar știutul cel mai bine e drog puternic…
Și se mai miră lumea că oameni cu studii votează masiv CG, GS și alte maimuțe…
Comentariu beton!11
Repet, in caz ca s-a pierdut la prima citire: am emigrat pe final de primul mandat. AM EMIGRAT! Nu m-am uitat pe youtube, nu stiu de pe bloguri, nu stiu de la televizor, asa cum stiti majoritatea pe aici. Stiu ce a facut guvernarea cealalta, ca am fost AICI cu firma, taxe, salarii, copil etc. Deci sa imi dai pe la nas cu prostii de genul CG si GS este complet idiotic, cand eu locuiesc cu acte in regula aici din 2019. Merci ca ma faci tampita, ce sa zic.
Dojo, poporul american merita cu varf si indesat tot ce li se intampla. Iar votantii (care te includ si pe tine) sper sa si-o ia pe cocoasa zdravan, sa se sature de MAGA. Iti trebuiau studii sociale si geopolitice aprofundate, intr-adevar, sa stii ce rahat votezi. Cauti scuze aiurea. In rest, bafta cu mass shootingul prin acolo, stiu, TIE nu ti se va intampla ca tu esti o speciala.
Nu s-a pierdut, Dojo. Și cu o ușoară doză de aroganță presupui că alții nu au rude sau prieteni în State, să mai afle și ei chestii de la fața locului. Deși, probabil, internetul ar fi fost suficient, că nu stă lumea doar pe CNN, cum e marota magară.
Sunt sigur că un președinte care face o figură precum cea de la Capitoliu merita mai mult. Asta, și ar fi fost suficient pentru orice om cu capul pe umeri să voteze „socialiști” tura asta, cum le zic (unii) dintre americani democraților. Care apropo, sunt socialiști mai puțin decât sunt magarii extrema dreaptă. Dar și femeie, și negresă, bleah. Adevărul e că și democrații și-au cam bătut-o de selecția candidaților.
Partea interesantă e că alesul tău a deschis oala cu rahat. Misoginismul și rasismul sunt steaguri facil de fluturat, și fluturate sunt, de obicei mult, prost și fără rost. Dar SUA a demonstrat real că deține o doză serioasă de rasism, și cei inoculați cu ea au prins glas. După ce magarii ajung la gunoi, de voie, sau de nevoie, că o predare pașnică a puterii nu-i garantată, dacă democrații nu-s suficient de raționali, vor promova socialiști hardcore, genul care l-ar face pe Sanders capitalist feroce. După care vor veni magarii cu un trumpofascist mai dihai. După care, poate, chiar un comunist, real, nu balivernele magare. Genul de spirală care are șanse bune să se sfârșească în sânge. Dar probabil că poulimea, ca să-ți împrumut exprimarea, nu va fi afectată ;). Oricum, felicitări, puțini oameni au cu adevărat șansa să dea un șut evenimentelor istorice prin votul lor.
Adică venind din țara in care în ’90 s-a intrat în sediul guvernului cu forța iar apoi minerii au intrat în parlament tot prin forță votezi pe cineva care a încurajat intrarea în Capitoliu? Păi minerii au fost soft pe lângă minunații ăia.
Poate sunt eu prea proastă ca nu pricep intențiile democratice ale imaginilor acelea care au facut înconjurul planetei. Repet: inconjurul planetei. Adica le vedeai fara sa ai acces la dosrele FBI, CIA și ce mai e pe acolo.
Trump și-a arătat „calitățile” de la primele lui apariții. A avut ieșiri misogine și rasiste de la început. Dacă l-ai votat înseamnă că ești proastă. Dacă ai bagatelizat toate ieșirile lui înseamnă că ești proastă. Indiferent de experiențele tale comuniste.
Cum se zice: Prostul nu știe că-i prost, așa cum nici mortul nu știe că-i mort.
Suferă doar cei din jur.
Dacă și-ar da seama că-i prost, n-ar mai fi chiar prost.
Însă, mai mult, dacă nu-i fudul, parcă tot nu-i prost destul.
Iar cei care conduc fac tot posibilul să fii prost, să te poată manipula.
Vedem asta în RO de cînd ne știm. Vedem cam peste tot în lume.
Altfel cum ajungea președintele USA unul ca Trump?
Cum se zice: Prostul nu știe că-i prost, așa cum nici mortul nu știe că-i mort.
Suferă doar cei din jur.
Dacă și-ar da seama că-i prost, n-ar mai fi chiar prost.
Însă, mai mult, dacă nu-i fudul, parcă tot nu-i prost destul.
Iar cei care conduc fac tot posibilul să fii prost, să te poată manip.ula.
Vedem asta în RO de cînd ne știm. Vedem cam peste tot în lume.
Altfel cum ajungea președintele USA unul ca Trump?
@off topic
Te citesc de foarte multi ani, asa de multi ca nici nu mai stiu cati.
Nu m am asteptat sa nu spui un cuvintel de trump, de dosare, de bogatii lumii amestecati acolo.
acum, nu m am asteptat sa nu spui un cuvant despre bietele animale chinuite in lagarele din Romania.
Stiu, e blogul tau si normal ca spui ce vrei, ca I casa ta. Dar m am asteptat sa fii un pic mai vocal parca, nu stiu, cumva nu m am asteptat sa ignori astea 2 chestii…
Eu cred ca raul a inceput de la inexistenta unui proces real al comunismului, sa nu uitam totuși cine a fost la conducerea asa zisului comitet! Ar fi trebuit lăsat Goma și alti foști deținuți politici să fie promovați de media, să fie în programă școlară, să intre în tartacutele tinerilor! Iacătă ca acum ei sunt vajnici pro comuniști și neo progresisti
Personal, consider că sunt atât de mulți proști pentru că, hai să fim serioși, niciodată în istoria omenirii nu a mai fost atât de ușor sa supraviețuiești fiind prost, niciodată nu a fost mai ușor să trăiești fără să gândești, fără să analizezi, fără să iei decizii raționale. Azi poți să fii prost și nu pățești nimic!😞