Văd din ce în ce mai mulți oameni care aleg să se trateze cu tot felul de tâmpenii mai mult sau mai puțin naturiste atunci când se îmbolnăvesc.

Asta n-ar fi o problemă, până la urma urmei e problema fiecăruia cât de lung sau de scurt vrea să fie drumul spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii.

Singura problemă apare atunci când oamenii ăștia se reproduc, adică au copii. Ceea ce, din nou, este un lucru minunat. Mai puțin minunat este că aleg ei pentru copiii lor în ce mod să-i trateze.

Nici asta n-ar fi cea mai mare problemă, că daca amândoi părinții sunt de acord că ăla micu’ trebuie tratat doar cu rostopască și extract de coada șoricelului, atunci aia e, așa îl vor trata. N-are nimeni ce să facă sau cum să intervină decât atunci când, de multe ori, e prea târziu.

O să fac o paranteză, că tocmai mi-am adus aminte cum am cunoscut eu o familie de dilimandroși d-ăștia naturiști sută la sută. Erau clienții firmei unde lucram pe vremea aia și le făcusem o vizită de lucru, împreună cu șeful meu, directorul de vânzări.

Se hrăneau toți cu frunze, inclusiv copiii, doi la număr, niciunul mai mare de cinci ani. Faza e că unul dintre copii răcise nasol de tot și părinții îl tratau cu polen. Nici asta nu era neapărat ceva rău, doar că ăla mic era răcit de săptămâni multe, făcuse șanțuri sub nas (la propriu, chiar avea două șanțuri), de la râurile de muci care i se scurgeau non-stop, dar idioții ăia doi nici nu voiau să audă c-ar putea să-i dea și altceva în afară de polenul ăla nenorocit.

Nici gând să-l vadă vreun doctor sau de mers la spital. M-am abținut cu greu să nu-i întreb cu ce dracu’ îl tratează dacă e să-și rupă vreo mână sau vreun picior? Cu frunză de brusture marinată în tinctură de măceșe?

Eram invitați la ei la masă când ne povesteau toate astea. În momentul în care au venit șnițelele de pleurotus am știut că vom pleca de-acolo mai flămânzi decât ne-am dus. Direct în mecdonalț ne-am înfipt după ce-am ieșit pe ușă. Am închis paranteza.

Ăsta, prieteni, este cazul ideal, în care cei doi părinți sunt pe aceeași lungime de undă, gândesc la fel, n-ai ce să le faci decât dacă intervin autoritățile cumva. Dar nu despre asta voiam să vorbim azi, ci despre cazul în care cei doi adulți nu sunt pe aceeași lungime de undă. Ia fiți atenți aici.

Să presupunem că ești într-o relație, căsătorit, necăsătorit, nu contează, ești într-o relație de lungă durată în care mai apar și niște copii. Anii trec și la un moment dat constați că femeia sau bărbatul de lângă tine începe s-o ia ușurel pe arătură.

După care „ușurelul” se accentuează și constați că se ajunge la situații de genul că s-a îmbolnăvit unul dintre copii, tu vrei să mergi la spital sau să-l vadă un doctor, dar cel/cea de lângă tine nu vrea să audă în ruptul capului.

Rezultatul fiind ceva de genul ăsta:

Ei? Ce faci tu în această situație delicata? Pentru că una e să se trateze ea/el cu tot felul de rahaturi „naturiste”, cu uleiuri esențiale sau cu picături de lapte matern în ochi, și cu totul alta e să vrea să-și trateze copiii bolnavi cu extract de rădăcină de rubarbă, frunze de măceșe virgine (pardon, extra-virgine) și extract de ficat crud de libelulă.

Deci? Cum procedezi? Mai ales când e vorba despre copiii tăi și când totul s-ar putea rezolva extrem de simplu cu o vizită la doctor.

P.S. Auziți, vi se pare întâmplător că cei mai mulți dintre ăștia cu tratamentele naturisto-imbecile, duse până în pânzele albe, sunt analfabeți funcțional sau semi-analfabeți?