Echipa națională a României începe azi o nouă eră.

Probabil mulți dintre voi știți deja că astăzi, la ora 21:45, naționala României joacă în Kosovo primul meci din Liga Națiunilor, dar și primul meci sub conducerea lui Mircea Lucescu, revenit ca selecționer după aproape 40 de ani.

Ca să nu mai stați să căutați, o să vă spun că meciul va fi transmis de Antena 1.

Pentru cei care nu înțeleg ce e cu această competiție recent apăruta, numită Liga Națiunilor, o să vă explic pe scurt de ce e important să ne câștigăm grupa: pentru că este o șansă în plus să te califici la Cupa Mondială din 2026, dacă nu te califici direct din grupele preliminarii.

Cel mai bine clasate patru formații câștigătoare de grupe în Liga Națiunilor vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.

Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale – finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din 2026.

Prin urmare, dintr-o competiție căreia nimeni nu-i înțelegea rostul și pe care o înjura toată lumea, pe motiv de oboseală suplimentară a jucătorilor, uite că Liga Națiunilor a devenit extrem de importantă, pentru că poate deveni biletul pentru Mondiale.

Acestea fiind zise, acum o să vă las câteva idei legate de acest nou început, mai ales că mă simt încă destul de implicat în fenomen, după ce astă-vară am cheltuit niște mii de euro bune de tot, ca să fiu prezent la toate meciurile României de la Euro 2024.

Probabil o să-mi iau niște hate sănătos și multă *uiță pentru ce voi zice acum, dar dacă asta simt și asta gândesc, asta scriu. Nu mă încălzește absolut deloc numirea lui Mircea Lucescu. Da, da, știu, cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor, rezultate, echipe la care a fost, cunosc toate astea când spun cu toată convingerea că nu mi-l doream ca selecționer.

Personal, mi-aș fi dorit o altfel de continuare la echipa națională, aș fi vrut tot un antrenor tânăr care să poată continua drumul început de Edi Iordănescu.

Cu toată considerația pentru domnul Lucescu, sunt de părere că un antrenor octogenar nu are cum să continue un drum început de altul mai tânăr cu vreo trei decenii. Lucescu, mai mult ca sigur, va veni cu alte idei și cu un cu totul alt stil de joc. Să vedem ce-o să fie, dar până una alta sunt foarte circumspect spre pesimist.

Încă ceva ce mă face să cred și mai mult în pesimismul meu. Nu uitați că rezultatele lui Mircea Lucescu au venit ca antrenor al unor echipe de club cu bugete imense care-i permiteau să cumpere jucători de mare valoare.

Iar în perioada anterioară, cea în care a fost antrenorul naționalei României și ulterior la Dinamo, n-avea nevoie de bugete pentru că fotbalul românesc producea jucători de mare valoare pe bandă rulantă.

Astăzi, cu tot realismul, România nu mai are astfel de jucători, cu 2-3 excepții avem fotbaliști mediocri care joacă la echipe mediocre. Teoria mea, personală, este că tot ce s-a obținut în ultimul an și jumătate, toate rezultatele, calificarea la Euro și ieșirea din grupă, toate astea s-au obținut pe bază unui singur factor: ambiție dusă la extrem.

Nu știu cum reușea Edi Iordănescu să-i mobilizeze pe jucători, cert este că reușea să-i facă să-și dea viața pe teren. Până la un punct, numit meciul cu Olanda, punct în care n-a mai reușit nici el.

Nu cred că Lucescu va mai reuși să-i motiveze în același mod. Ca să nu mai spun că Lucescu este și unul dintre cei mai ghinioniști antrenori din toate timpurile. Remember Irlanda de Nord 1985? Remember singurul gol cu capul dat de vreun portar într-o semifinală de Cupa UEFA?

Palop, portarul Sevillei, marchează cu capul în minutul 94 al meciului Șahtior Donețk – Sevilla, face 2-2 și trimite meciul în prelungiri, acolo unde Sevilla se califică în finală. Doar Lucescu putea să pățească așa ceva. Mi-e lene să le caut acum, dar are un șir de ghinioane atât de lung că nu intră pe o singură pagină.

O să-mi spuneți că treaba asta cu ghinionul și norocul în fotbal nu contează, iar eu o să vă râd in nas. Fără noroc, nu faci nimic în fotbal. Dacă în ’93, Bodin nu trăgea în bară penalty-ul de la Cardiff, șansele să mai povestim astăzi despre cel mai bun turneu final făcut vreodată de naționala României tindeau dramatic către zero.

Nfine, o să mă opresc aici. Atât vă mai spun: să dea Bărbosul Suprem să mă înșel si Lucescu să fie selecționerul care ne va califica la Mondiale. Nu doar că-mi voi cere scuze public, dar voi scrie cu cea mai mare plăcere articolul cu titlul: „Mister, iartă-mă, am fost un imbecil.”

Dar până atunci, forță România! 💙💛💗