Cu greu poți trăi vreo senzație mai groaznică decât cea pe care o ai în suflet atunci când știi că s-a terminat concediul.

Nu, serios, dacă excludem situațiile care țin de sănătate, de viață și de moarte, momentul ăla când îți târăști bagajele pe scări până-n casă, după concediu, poate să intre liniștit în top 3 momente de căcat la nivel planetar.

Ai tot sufletul răvășit și tot ce-ți mai dorești este să te așezi într-un colț și să plângi. Eventual, dacă s-ar deschide Pământul și te-ar înghiți fix în momentul ăla, aproape că n-ai avea nimic împotrivă.

Pe vremea când mergeam la birou nu-mi luam niciodată concediu ca naivii, de luni până duminică. Desigur, am făcut asta câteva ori, că nimeni nu se naște învățat, veneam din concediu sâmbătă sau duminică și luni dimineața eram la muncă.

Doamne apără și păzește, prieteni! Poți să și mori de la un asemenea șoc. Organismul meu pur și simplu respingea munca, simțeam că mă sufoc, îmi dădeau lacrimile la fiecare email care intra în inbox, intram în atac de panică la fiecare telefon care suna.

Nu mă dădeam eu în vânt după muncă nici în condiții mai puțin potrivnice, darămite când eram de-abia întors din concediu. De fiecare dată mă bântuia unul și același gând: cum ar fi să-mi dau demisia acum, în momentul ăsta, să mă ridic și să plec acasă? Cu greu rezistam tentației, vă spun.

Prin urmare, am decis că în viața mea nu mai revin la birou de lunea. Întotdeauna mă întorceam din concediu în așa fel încât prima zi de muncă să fie vinerea, să mi se acomodeze organismul treptat cu senzația aia de disconfort suicidal pe care ți-o dă munca.

Ca la scafandri, prieteni. Știți că nici ăia nu se scufundă din prima la adâncimi mari, ca să nu pățească nasoale. Tot așa nu e ok să te scufunzi în muncă din prima, ca să nu-ți dai organismul peste cap.

După care, am trecut la avansați: îmi mai luam câteva zile de vacanță după ce mă întorceam din concediu. Nu multe, două, maximum trei. Practic îmi lungeam primul weekend de după întoarcerea la muncă, îl făceam să fie de joi până marți.

Băi, oameni buni, n-aveți idee cât de ușor poți să treci peste perioada de reacomodare cu munca, atunci când știi că mai urmează o scurtă vacanță. Îți schimbă tot vibe-ul și toată starea, te duci la birou cu zâmbetul pe buze pentru că știi că suferința va ține doar până joi.

N-aveți idee ce diferență este, la nivel de psihic și de moral, față de atunci când te întorci la birou și știi că nu mai urmează nimic în afară de *uie de la șefi și mutut în gură de la clienți.

Dacă aș fi în locul angajatorilor aș face obligatorie vacanță de după concediu. Dar ce zic eu de „angajatori”, dacă aș fi în locul celor de la guvern, aș face obligatorie prin lege vacanța de după concediu.

După primul an de aplicare a legii, sunt absolut convins că s-ar simți în PIB-ul României. Ca să nu mai spun că s-ar simți în sănătatea mintală a tuturor angajaților din țara asta.

Ce? Greșesc?

sursa foto: freepik.com