Sicilia e mișto, chiar foarte mișto. N-am văzut până acum vreun loc care să nu-mi placă, iar mâncarea este absolut senzațională. Doar la Lisabona am mai trăit senzația că poți să alegi orice cârciumă, cu mâncarea n-ai cum să dai greș. Foarte tare, repet.

Un singur neajuns ar exista: e frig. Nu afară, e frig în casă, gen. Și nu ziua, că ziua e cald afară, deci n-are cum să fie frig în casă.

Dar seara și noaptea, oameni buni, e friguț bine de tot în apartamentul nostru. Cum la ăștia e cald afară tot anul, evident că n-au auzit de centrale termice sau mai știu eu ce sisteme de încălzire sofisticate. Avem un aer condiționat pentru tot apartamentul (două camere, baie și un hol imens) care evident că nu face față.

Așa că, după trei zile de dârdâit, ieri n-am mai suportat, am intrat în primul magazin și mi-am cumpărat ceea ce credeam eu că e un set „pantaloni lungi + bluză” la mare reducere.

S-a uitat Mara ciudățel la mine când le-a văzut:

– Ți-ai cumpărat pijama?

– Euuu??? Nici pomeneală, am luat niște pantaloni și-o bluză.

– Cum zici tu, dar aia e pijama toată ziua.

Nfine, am lăsat-o așa, ca nu era să stau să mă contrazic în plin magazin. Ce știe ea ce mi-am cumpărat eu?

Am plătit, am băgat setul în rucsac și-am plecat să vizităm chestii.

Uitasem că mi-am cumpărat pantaloni și bluză, dar am ajuns seara la cazare și mi-am adus aminte când m-a lovit frigul peste față.

Așa ca le-am scos din rucsac, m-am îmbrăcat cu ele și mă plimbam ca un cocoș prin apartament, mândru și fericit că dintr-odată nu-mi mai e frig.

Ei, și cum mă preumblam eu așa în setul meu nou-nouț de pantaloni plus bluză, apare Ioana din camera copiilor. Se uită luuung la mine și mă măsoară din cap până în picioare, după care conchide scurt:

– Pijamaua asta îmi dă vibe de bunic.

– 😲

N-ai cu cine, prieteni, n-ai cu cine.

sursa foto: freepik.com