Mi-am luxat glezna de la dreptul. Până aici nimic dramatic sau neobișnuit. Posed niște glezne deosebit de fragile, entorsele sunt ceva cu ce-am crescut de mititel. Ca să înțelegeți, fac entorse măcar de patru-cinci-șase ori pe an, doar că nu le bag în seamă decât pe cele cu adevărat grave.
Entorsele de gradul 1 sunt pentru mine ceva atât de obișnuit că nici nu mă mai obosesc să le tratez în vreun fel. Și nu glumesc.
Plec până la megaimaj, mă întorc șchiopătând, mă întrebă Mara ce-am pățit. Nimic, răspund, mi-am scrântit glezna. Evident, nu se poate abține să nu întrebe exasperată: IAR?!
Nfine, revenind, că nu asta voiam să vă povestesc, ziceam că tocmai ce-am executat o entorsă nițel mai serioasă la glezna dreaptă, e un gradul doi destul de hotărât. Probabil c-ar fi rămas doar la stadiul de gradul 1 spre 2, dacă creierul meu ar funcționa ca al unui om normal. Dar cum n-am eu norocul ăsta, am reușit s-o agravez nițeluș.
Am pățit necazul la alergat. M-am oprit, am așteptat să treacă valul de durere, după care am flexat glezna de câteva ori să văd dacă ține. Părea că ține, așa că, pe sistemul „cât de rău poate să și fie”, mi-am continuat liniștit alergarea. Am ajuns acasă fără să pară că am vreo problemă deosebită.
Miracolul s-a sfârșit odată ce n-a mai fost încălzită. Glezna, zic, după ce m-am liniștit și s-a răcit, am constat cu surprindere că s-a umflat și că de-abia reușesc să calc pe piciorul drept. Oh, no, cine s-ar fi așteptat la așa ceva?
Și-acum vine partea pentru care m-am hotărât să scriu despre. Nu știu ce hal de entorsă e asta, pentru că nici gând să pot merge sau să alerg, șontâcăi p-aici ca un iepure beat, în schimb, dacă mă urc la volan, nu simt nici cea mai mică urmă de durere, glezna funcționează absolut normal.
Nici măcar nu mi-aș fi dat seama de asta, dacă n-aș fi văzut pe geam mașina parcată de stăpâna sufletului meu, mașină care nu era perfect paralelă cu bordura. Moment în care OCD-ul meu a început să zbiere isteric: N-AI CUM SĂ LAȘI MAȘINA ÎN HALUL ĂLA!
Așa că m-am încălțat (cu greu) și-am șontâcăit până la ea. M-am urcat la volan, am pornit motorul și miracol: am parcat mașina cum trebuie, fără ca glezna mea să dea măcar vreun semn că e luxată. Și-am făcut ceva manevre, pentru că eu nu las mașina până nu e perfect paralelă cu bordura. Nimic! Glezna mea se comporta de parcă n-ar fi avut nimic,
După care m-am dat jos de la volan și-am șontâcăit până în casă (nu vreți să știți în ce hal mă doare când urc și cobor scări), dar mi-a fost imposibil să nu mă gândesc de ce la volan nu m-a durut absolut deloc și o puteam mișca normal?
Până la urmă cred că am găsit explicația, prieteni. Dacă nici asta nu e dovada supremă că sportul și mișcarea sunt periculoase, că nimeni n-ar trebui să se expună la astfel de pericole, nu știu care mai e.
Si cand erai slab aveai entorse? 😉
Comentariu beton!60
Asta a fost lovitură la pateu 😂
Comentariu beton!39
Da, mă, n-auzi că le am dintotdeauna? 😀
De altfel, cea mai gravă enotrsă am avut-o pe vrremea când am cântărit cel mai puțin, eram în perioada de după ce dădusem jos 50 de kilograme. Atunci am avut gradul3 cu smulgere de ligamente.
QED!
Eu am mers la bazin și am răcit, am muci și abia respir! Iată încă o dovadă, dacă mai era nevoie!😀
Comentariu beton!54
IATĂ!!!
Probabil poziția în care flexai talpa în timp ce apăsai pedala alinia cumva glezna într-o poziție confortabilă, nedureroasă . Explicație de neprofesionist ce sunt.
Altfel, dacă tot nu ai nici pe naiba când conduci, fuguța la medic!
Comentariu beton!19
Nu mă duc să-i deranjez pe oamenii ăia cu atăta lucru. Mai țin și ocupat locul unui om care choar are nevoie. 😛
m-a activat comentariul ăsta al tău, Mihai.. nu-i nevoie să mă crezi pe mine, e suficient să discuți cu un medic ortoped.
îți va povesti că instabilitatea cronică de gleznă, care apare după un singur traumatism, este cea mai frecventă leziune în traumatologie.
am chiar acum lângă mine un încăpățânat, care știa el mai bine ca oricine cum e cu entorsele lui. pe care le gestiona cu creme de cai, urși bruni și polari, untul pământului și ardei etc., de aveam farmacie-n casă. că nu se duce el la dr. pt o amărâtă de entorsă, ha!
asta niște zeci de ani, până când s-a pus problema de distrugerea articulației, artroză și-a ajuns anul trecut la reconstrucție ligamentară, adică operație.
mi-a „plăcut” ce i-a zis chirurgul ortoped:
-a, și ca să fim înțeleși! dacă veneai din prima, nu ajungeai la operație! făceai vreo câteva ședințe de kineto și erai ca nou! acum faci operația, faci și kineto, porți și orteză și, bonus, faci și anticoagulant injectabil o lună!
sănătate îți dorim!
Comentariu beton!70
Ca unul care a facut entorse dese de la prea mult baschet jucat in tinerete, pot si eu sa spun sa mergi la recuperare si kineto si dupa recuperare sa faci exercitiile pe care ti le dau oamenii aia.
Comentariu beton!23
@Mihai Vasilescu: grija cu „nu deranjez pe altii cu asta”. A mai buna prietena a mea, tot ca tine, cum se punea pe 2 picioare is mutea glezna „asa usor”. Pana acum 5 ani cand a reusit sa o rupa de tot, de are tija in picior si balama. S-au mirat si doctorii de cum a reusit sa o rupa, efectiv parca a taiat-o cu toporul. Astia norocosii care nu facem entorse saptamanale reusim sa nu avem suprize din astea. Am testat chestia acum 1 an langa un lac pe pietre din alea calcaroase, mari si colturoase. In zona in care si-a facut copila asta glezna sandwich. Am calcat si eu stramb, de mi-am vazut talpa la 90 de grade pe lateral fata de picior. In afara de o usoara durere nu am simtit nimic. Deci … fuga la doctor 🙂
Comentariu beton!12
Sportul dăunează grav sănătății, se știe!
Condusul, nu!
Comentariu beton!30
Amin și duamne ajută!
Aia se numește parcare cu personalitate. 🥰
Comentariu beton!35
:)))))))))))
Boss, pe bune, nu mai băga atâtea manevre la o parcare, pentru ca ne dai peste cap counter-ul ala care spune ca „bărbații pierd mult timp pe drum pentru ca sunt prea mândri sa întrebe cum se ajunge la destinație, dar recuperează la parcarea cu spatele.”
Io zic să lași sportu’ ălora mai pricepuți și să te apuci de fumat, de băut și de femei.
Ăăă, lăsați, s-a greșit adresa. 🤣🤪🤣🤪🤣
Comentariu beton!43
@JT, io nu beau. 😛
Păi io ce zic? 🤣🤪🤣🤪
Comentariu beton!16
Creierul tau refuza sa faca sport😁. Sau mai bine zis ii dicteaza gleznei ce sa faca😀.
Comentariu beton!28
Exaaaaaaaaaaaaaaaact.
Mie mi se pare ca te joci cu glezna-fara joc de glezne!!
Daca nu un ortoped, macar un kineto ar trebui sa cauti! Cu varsta (sorry!!) toate cele au prostul obicei de a se agrava!!
Comentariu beton!17
Kineto e chestia aia cu filme?
Razi tu, razi, Harap-alb..
Sau batman??
Comentariu beton!14
Da. Kineto este chestia aia din filmele indiene, cand danseaza cu totii la sfarsit 😉
Comentariu beton!19
Nu, kineto e despre câini…..
Comentariu beton!11
Tu nu faci reclama la samsung??
Comentariu beton!15
Nu, de ce-aș face reclamă la Samsung dacă chiar folsesc exclusiv Samsung? Lasă să facă oamenii cu iPhone. 🤷♂️
Sa vezi cum e sa ai ruptura musculara la muschiul gastrocnemian dreapta la 2 zile de cand ai ajuns in concediu in grecia si mai ai inca vreo 12 zile in fata. Ruptura care s-a produs cand am sarit de pe vapor in apa… ca nah, tre sa te mai racoresti.
Nici nu reuseam sa cobor de pe vas, m-au dus aia cu scuteru la masina inchiriata (eu singurul sofer). De bine de rau mergea sa conduc.
Am mers cu masina, pe jos, pe scari, innotat (aici era beton, nu ma durea nimic) de parca eram ca nou.
Cand am ajuns in tara si m-am dus la medic ca era foarte umflat si negru piciorul, acesta mi-a zis ca spera ca am stat cuminte, nu am facut miscare… Clar…doar cu piciorul in sus am stat!
Oricum s-a lipit gresit muschiul…
Sa-i multumesti gleznei tale ca asteapta sa se entorseze doar cind face(ea, glezna) vreo urma de sport, nu ca a mea, tot dreapta(asta tre sa fie explicatia, astea de dreapta sint mai slabe, asa) care se entorseaza cind cobor cu gratie o treapta oricit de mica asa cum m-au invatat pe mine duamnele alea la balet, acum un milion de ani in urma. Sa pasesc cu virful intins usor catre exterior, nu ca taranul, pe calcii. Si cum eu pasesc mai des decit te apuca pe tine zelul de facut orice sport, altul decit stat pe canapea, „la sport”… sanatate, diclofenac crema, glezniera si lasa alergatul, ca uite ce patesti, nu inteleg de ce nu pricepi semnalele pe care ti le tot trimite universul (ne)sportiv prin intermediul gleznei aleia 🙂
Hmm, cred că trebuie să iei OCD-ul la o parolă și să-i explici să se manifeste mai selectiv 😀
Comentariu beton!14
Am încercat, NU VREA.
Și dacă stai mult pe canapea te doare spatele. Nici nu mai știi cum este sănătos😁
Comentariu beton!21
ĂĂĂ… pe mine nu mă doare spatele niciodată de la canapea. 😀
MV ca sa te doara spatele trebuie sa stai PE BURTA pe canapea !
dă ăăăă
Gleznele tale încearcă să transmită un mesaj. Urla mesajul ala dar tu, nimic: Batman! Batman!
Comentariu beton!13
In prmul rind, eu iti banuiesc glezna ca o fi indragostita de masina. Apoi, in masina stai, deci nu pui presiunea greutatii, care nici nu conteaza cita e. Ca e oricum. Desigur e mesaj divin: dupa toate astea, ce om sanatos la cap mai face macar doi pasi? Raspunsul nevoii de deplasare e la masina. Chestia cu kineto nu se refera la ceva cu film, dar, daca ar fi dreptate pe lumea asta, exact la asta s-ar referi. Traim intr-o lume injusta, ce sa facem.
Astfel de accidente la alergare se întâmplă și datorită încălțămintei de alergare moderne, cu talpă groasă, în care sunt încorporate sisteme de amortizare. Încălțămintea asta are efectul secundar de a denatura postura alergării. Se poate face un exercițiu simplu în casă: câțiva pași de alergare cu încălțăminte și câțiva pași cu tălpile goale. Cu încălțăminte tendința este de a ateriza pe călcâi, pentru că gelul din pantofi amortizează șocul. Desculț, piciorul va vrea să aterizeze pe partea din față a labei piciorului, să amortizeze natural cu gamba, pentru că este neplăcut să trântești călcâiul de parchet (asfalt) neprotejat.
Pe piață se găsește încălțăminte de alergare cu talpă subțire, de câțiva milimetri, cunoscută sub numele (impropriu) de barefoot running shoes (Merell au astfel de modele). Aceasta protejează împotriva pericolului de a te tăia, lovi, dar în același timp permite piciorului să reacționeze la solul pe care calcă.
În talpa piciorului sunt prezenți foarte mulți receptori naturali. Talpa groasă de pantof obișnuit de alergare „orbește” acești receptori. De aceea se produc frecvent accidente la alergare. Încălțămintea modernă permite și chiar favorizează o postură greșită. Cu o încălțăminte cu talpă subțire, receptorii au șansa de a deveni din nou activi, corpul este nevoit să adopte o postură apropiată de cea naturală (desculț), iar în timp gleznele au șansa de a deveni tot mai puternice.
Acesta este și motivul pentru care copiii ar trebui lăsați de mici să petreacă cât mai mult timp desculți sau cu încălțăminte cu talpă subțire, flexibilă, pentru a putea dezvolta articulații solide.
Comentariu beton!24
Să înțeleg că absolut toți street runner-ii n-au auzit de treaba asta?
P.S. Am barefoot running de la Nike, am dat literalmente o grămadă de bani pe ei. Îmi este imposibil să alerg cu ei pe asflat, în trei săptămâni aș rămânr fără niciun ligament întreg. Pentru că vezi tu, pentru asta au fost inventați cei cu talpa groasă: să protejeze ligamentele, să mai amortizeze din șocuri. Cu barefoot în picioara simt asfaltul ăla până in creier. So, părerea mea personală este că barefoot se utilizează pe cu totul alte suprafețe, nu pe asfalt.
Știi cum e, mulți aud, puțini înțeleg. Mulți aud că fumatul dăunează grav sănătății, puțini renunță la fumat. Mulți aud că grăsimile saturate favorizează apariția infarctului și a accidentelor vasculare, puțini schimbă obiceiurile alimentare. Acum vreo 12 ani a apărut curentul alergării barefoot, care a adus la lumina internetului atât adevăruri, cât și jumătăți de adevăruri. Unii au încercat să facă schimbarea, dar nu au făcut și alte schimbări, la fel de importante: tranziție treptată, modificarea posturii, modificarea obiceiurilor de antrenament, a obiectivelor etc. Așa că s-au accidentat.
De asemenea, grupurile de alergare sunt pline de mesaje în care oamenii cer sfaturi, pentru că se accidentează, deși își protejează corpul având în picioare tehnologie de ultimă generație.
Pe mine experiența de 20 de ani de alergare m-a învățat că, pentru a alerga (la nivel de amator) fără să te accidentezi, sunt foarte importante postura, modul în care sunt structurate antrenamentele, alimentația și, nu în ultimul rând, obiectivele. Am alergat cu succes maratoane și ultramaratoane pe asfalt, inclusiv în încălțăminte de 50 de lei, fără nicio protecție în afară de câțiva milimetri de cauciuc. Nu sutele de lei din picioare fac diferența, ci factorii menționați mai sus.
Comentariu beton!20
și eu am o grămadă de dureri dintr-astea care mă apucă atunci când fac mișcare și pe care nu le am când stau. io zic că-s de la bătrânețuri, nevastă-mea zice că-s de la lene…
Comentariu beton!24
Ar putea fi o ipoteză, ar putea fi. 😛
Ai mai pățit treaba asta și anul trecut, tot la alergat. Acuma, Dumnezo îți dă, da nu-ți bagă în traistă. STAI PE CANAPEA!
Comentariu beton!14
Da? Uitasem, jur.
Apăi dacă nici asta nu e dovada supremă…
No vezi? Semne, peste tot numai semne.
me pare rău pentru tu, da’ nu înțeleg în ruptul capului de ce ai CONTINUAT să alergi…!? ok, nu faci ca toți dracii, cu chemat doctori, Neymar style, da’ un Blue puteai să chemi, zic; anfa, bine că nu ești, Doamne-feri, răcit!
hai să bag un banc medical primit ieri; e pe scurt, într-o traducere aproximativă, un rezumat adică:
se gîndea unu’, la bere, ce-i mai dureros: o naștere sau un șut în… față/centru; după cîteva filosofii la 0,33 vine și răspunsul: șutul! păi, am auzit multe femei, la cîțiva ani de la o naștere, „cred că mai vreau un copil” și nici un bărbat c-ar mai vrea un șut…
Comentariu beton!25
@costicăm, știi de ce-am continuat să alerg? Pentru că de fiecare dată când ies sunt îngrozit de propria-mi lene.
De fiecare dată mă gândesc că asta s-ar putea să fie ultima dată când am avut suficientă voință să mă ridic de pe canapea. Așa că dacă tot am ieșit, îmi fac TOT traseul, că nu se știe dacă o să-l mai fac vreodată. DE-ASTA am continuat să alerg.
atunci nu mai bine te muți matale pă Spanea sau altundeva la malu’ mării, să alergi dășculț pe plaje? nisipul este singura suprafață (ca răspuns la barefuțurile lui @Adi) care te poate ajuta cu problemele pe care le ai; nisipul sau canapeaua; aș putea să fac niște glume și cu căzutul pe plajă, da’ văz că ești irascibil azi…
Tu râzi, dar io abia aștept să-mi simt pletele fluturând pe plajă, în Sicilia. Bine, asta dacă-mi trece glezna până atunci.
Si iaca misterul, ca ne-ai lasat in suspans, trebuia sa ne zici pe 15 ianuarie unde ai luat bilete ieftinuarie
@SAM, păi eu v-am zis pe 15 ianuarie, așa cum am promis. Dar pentru asta trebuie să intri din nou pe articolul respectiv, că nu mă apucam să fac articol sperat doar cu destinația.
@Costică N-ai prea nimerit-o. Nisipul este una dintre cele mai nasoale suprafețe pentru alergare, pentru că nu este ferm. Solicită foarte mult articulațiile. Nu mai zic, dacă alergi și direct pe malul mării, crăcănat cu un picior la deal și unul la vale. La mare este mai romantic să gâfâi la un alt fel de bare-fuț pe malul mării decât să alergi.
Soțul meu a făcut toată viața sport, iar acum joacă fotbal și mai mereu e accidentat, deci sunt perfect de acord cu autorul articolului: sportul dăunează grav sănătății😁
Mihai nu ai glezne fragile,esti sagetator.noi ne-am luxa si mintea daca s ar putea.Avem parte de accidente ciudata minore dar ciudate care nu se intampla la alti oameni.
Exista o crema se numeste crema pentru dureri puternice de la duc farm este vre o 10 lei online .Mie nu imi lipseste din geanta.In 24 de ore iti face gleznuta ta fina ca noua
Ești mic copil cu crema aia. Ia de-aici și notează: Rumak și Eqvagel (ambele pentru uz veterinar, respectiv cai) și Deep Blue.
Sunt medic veterinar crema aia pentru dureri puternice are 3 tipuri de antiinflamatoare.
Eqvagel chiar daca e pentru caluti nu inseamna ca e mai puternica.
Sorina, multumesc pt pont, am comandat crema 😘.
Unde alergi ? Alergi pe beton ? Esti inalt ? In timp pe langa entorse se mai poate buli laba piciorului, spatele si genunchii. Cauta o sala sau o pista de atletism. Daca nu vrei sala ca e departe sau etc poti sa incerci calisthenics(exercitii cu corpul gen genoflexiuni, flotari, abdomene, etc) si sprinturi. Sa te concentrezi doar pe alergat nu e chiar optim.
A, nu, sorry, nu mai am energie să reiau această dezbatere care a apărut DE FIECARE DATĂ când am scris că alerg. Ai întârziat cu vreo doi ani la distracție.
E ok, știu ce fac, sunt major, sunt vaccinat.
Fizicul tâu simte că se aprochie : se apropie data la care îl vei așeza în noul automobil !
Sper să fie asta, că creierul meu și-a pierdut speranța că mai vine vreodată mașina aia.
Iar? Data trecută a mers cu ceva cremă de cal, dacă nu mă înșel, oricum sănătate și recuperare rapidă.
Tot cu unguent pentru cai mă dau și acum. 🐴
Aaaaa, zic sa citesc, ca de fiecare data, cand imi sari in ochi ceva. Adica…TI-A VENIT AUSTRALUL?
Hă?
Ce hă? Crezi că ești singurul ockelarist cu barbă care a comandat Austral? Poate ăla a avut pile.
Azi te-am văzut într-o skoda de săraci gri șobolan prin Petroșani.
Sunt șanse mai mari să mă fi văzut azi în apele teritoriale ale Madagascarului decât prin Petroșani. 😁
Nu știu cum e cu entorsa dar faptul ca ai parcat ca la carte mi-a mers la suflet!
Mie mi-a recomandat un medic mers pe jos în ritm vioi sau pe role; cică de la o vârstă e periculos să alergi, bulesc articulațiile, mai ales la o anumită greutate. Auzi la el: vârstă și greutate! Un nesimțit! Așa că ai dreptate, sportul dăunează grav sănătății, a zis și medicul!
Însănătoșire grabnică! Nu râd de chestia cu condusul fără nicio problemă dar mersul pe jos în lacrimi de durere, acum trei ani am avut prima și singura criză de sciatică, a trecut fix cum a venit fără un motiv evident, dar puteam încălța doar o pereche de cizme cowboy style și să conduc, în rest orice mișcare a fost o tortură chiar și respiratul, șofatul a fost singurul tratament 🤭 m-a ținut două săptămâni, oribil, pentru mers am făcut rost de o cârjă atât a fost de rău. Concluzia este că mersul pe jos/sportul este sport extrem și nu este recomandat decât în situații excepționale.
ti-am zis si anu trecut sa termini cu atitudinea asta de roman „stiu io mai bine”. Mai ales ca ai doua dintre caracteristicile mele: prieten cu gravitatia + glezne jucause.
Bine, eu nu mai alerg, ca la glezne mai merge cum mai merge, dar genunchiu meu stang este praf.
si la fel „doar nu deranjez io oamenii astia pentru atata lucru”
Nu inteleg de ce alergi, de ce iti supui corpul la traume de copil la pubertate, eu nu mai alerg de la 35 ani, dupa nimic, femei, autobuz etc, soata zice ca sunt mocait?! Da, dar un mocait fara luxatii!
😂😂😂😂😂
simplu… și glezna are OCD, pentru că se știe că atunci când ai manifestări obsesiv compulsive (myself included) ești în stare să te ridici din sicriu și să îndrepți naibii dantelele alea că sigur trăncălăii ăia nu le-au pus cum trebuie și pe lângă nici coșciugul nu e aliniat la fix în dreptul crucii…. dăăă! 😀
p.s. și eu subcrsiu la aia cu sportul dar nu am vrut să se vadă așa de tare 😀
Sportul nu este vinovat! Ultima mea luxație că lumea (adică umflat picior, mers la medic, plâns) a fost când într-un iarmaroc de 1 iunie (nu eram copil, eram cu copiii) mă uitam după baloane și am calcat într-o rigolă. Nu e sportul, e karma.
eu am facut, nu stiu daca ultima sau penultima, uitandu-ma in telefon sa platesc parcarea. Si am calcat in singura gaura din 50m de bordura.
dupa care am mers pe jos vreo 4-5km
*asta daca nu se pune accidentu de la ski
Prin 2020 mi am rupt glezna stânga( am rupt o în 3 locuri, ca să fie mai frumos) alergând după fii’miu, in concediu. M-am chinuit 6 luni cu ghips, orteza si kineto! Apoi am luat permisul și ghici ce? Nu mai alerg, merg cu mașina.
Mașina? Care mașină? 🙂
Asa e, confirm, m-a pus naiba sa joc fotbal pe la final de 2012 si mi-am bulit glezna stanga nasol. Puteam sa conduc, dar simteam ceva disconfort la folosirea intensiva a pedalei de ambreiaj. Am avut o sensibilitate a zonei multi ani dupa aceea, o data mi s-a parut ca s-a bulit iar dupa o miscare mai brusca pe teren accidentat.
Unghiuri, gravitație, bătrânețe.
Acuma nu știu ce să zic dar unii zic că și piloții de F1 sunt tot sportivi.
legat de parcare. pentru cei care parcheaza ca tine ar trebui sa se faca grupuri pe facebook cu „ai parcat ca un destept” :))