Mă uitam la ce scriam anul trecut pe 1 ianuarie și nu știu dacă să încadrez la eșecuri sau succese.
De ce mă întreb asta? Păi pentru că mi-am propus trei lucruri pentru 2023, dar am reușit să mă țin doar de unul. Iată:
„Primul. Să mă țin mai cu spor de canalul de YouTube.”
Nici pomeneală. Nu doar că nu m-am ținut, dar mi-e și rușine când mă gândesc la asta.
„Al doilea. Să reușesc să dau drumul unui proiect mișto, tot video, împreună cu Dima, un băiat care o să vă placă mult de tot. Dacă reușim să ne învingem lenea (mă rog, mai mult io), promit c-o să râdeți cu muci.”
Se pare că n-am reușit să-mi înving lenea. Poate anul ăsta să reușesc ceva în sensul ăsta, dar n-aș paria pe mine ca învingător al procrastinării.
„Al treilea și ultimul. Să ajung la Nordkapp.”
Iată și singurul lucru de care am reușit să mă țin, oameni buni.
De-aia ziceam mai sus că nu știu dacă 33% din ce mi-am propus înseamnă eșec sau succes. La corporație cum o fi procentul ăsta?
Râdem-glumim, dar cea mai mare realizare personală din 2023 este una pe care nici măcar nu mi-o propuneam la începutul anului: că m-am lăsat de fumat.
Peste câteva zile se fac trei luni de când am aprins ultima țigară, iar ăsta, prieteni, mi se pare cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în anul care tocmai s-a dus.
Și-acum, dacă tot m-am pornit, hai să-mi propun chestii și pentru 2024, să vedem la anul pe vremea asta de câte am reușit să mă țin.
Unu. Să reușesc să slăbesc, să ajung sub cele 90 de kile pe care mi le doresc de măcar doi ani. Spre trei.
Doi. Să merg la Euro cu mașina nouă, să văd Naționala României. Deși, dacă e să fiu foarte corect, nu prea ține de mine dorința asta, că nu eu vând biletele la Euro și nu eu fac importurile de Renault Austral.
Trei. Să ajung în cel mai sudic punct al Europei, Punta de Tarifa.
Mai am în cap și alte lucruri de făcut în 2024, dar pe astea trei mi le doresc cel mai tare, le visez și noaptea.
Acum hai să vă aud și pe voi, cam ce v-ați dori pentru anul ăsta?
sursa foto: freepik.com
Nu i-aș zice neapărat „rezoluție”, însă din fundul curții vieții mele monotone (și devenită mult prea agitată pentru gusturile mele), mi-ar plăcea să am mai mult timp să mă plimb cu motoreta; simplu, egoist. 🙂
Comentariu beton!40
Singurul pe care nu-l vei reuși e să slăbești 🫢 Că așa-ți plac bucatele bune…
Aș face și-un pariu in direcția asta 😂
Poate e cineva priceput aici să-ți facă și o cotă 😂
Eu iți doresc să reușești ce vrei tu, Mihai !
Spor in toate și un an genial să ai !
La mulți ani !
Comentariu beton!29
La anii mei ,nu mai vreau prea multe ! Ba chiar am de gand sa traiesc fiecare zi,din cate mai am,asa cum pica : cu bune sau mai putin bune ! Dar vreau sa merg inainte cu dieta (chiar functioneaza!),sa ma lase de tot sciaticul si sa raman cat mai mult cu mintea intreaga !
Sa va impliniti dorintele cu totii !
LMA
Comentariu beton!62
Io imi doresc doar sa nu se poata mai rau, vorba lui Andries. Sa am macar aceiasi (doi) prieteni langa mine fara de care (nasolul) 2023 ar fi fost de-a dreptul nasol 🙂 Ne-om auzi si la anu’ pe vremea asta. La multi ani!
Comentariu beton!40
1. Să fac școala de șoferi și să îmi iau mașină. Luatul mașinii îl văd ușor, în schimb, mi se pare foarte greu să fac școala. Am mai făcut-o o dată acum vreo 8 ani și nu m-am dus la examen, că mi s-a părut că sunt nepregătită. Am un pic peste 40 de ani 😁😁
2. Și eu ca tine cu canalul de youtube și video în general, dar am făcut pași serioși în ultimele 3 luni.
3. Să am o viață socială în afara muncii. Ex: să merg la un concert, la stand-up comedy, chestii din astea pentru care îmi tot spun că am timp, dar de fapt doar muncesc și mă bucur de foarte puține lucruri.
Să slăbesc nici măcar nu am curaj să îl pun pe listă 🙂
Acum am o întrebare: cum fac să nu uit lista asta? Că sunt cam expertă la amânat ce îmi doresc să fac pt mine.
Comentariu beton!35
Ramona, mama s-a apucat să facă școala de șoferi la 47 de ani. Nu pentru că a vrut asta în mod special, ci de nevoie. Nu a luat din prima, dar nu s-a lăsat bătută și a reușit!
Mult succes! O să-ți iasă asta!
An Nou Fericit! 🙂
Comentariu beton!26
Și eu am dat/luat permisul de conducere tot la 47 de ani. A fost prima dată când mi-am propus și mi-a ieșit din… 3 încercări și 3 instructori. Se pare că al treilea a fost cu folos! 😉 Se poate! Multă baftă! 🤩 Cât despre liste, nu prea știu ce să zic, m-ar interesa și pe mine secretul! 😁
Comentariu beton!11
@Julia și Nicoleta, mă ajută foarte mult încurajările voastre. Mulțumesc! ❤️
Pe mine m-a ajutat faptul că am văzut pe o vecină de a mea la volan și mi-am zis… dacă asta și l-a luat, îl iau și io, sigur! Am fost de 5 ori, da’ nu-i bai, o data ce îl ai nu contează de câte ori l-ai dat, înveți tu pe parcurs să stăpânești mașina.
Următorul 1 ianuarie să mă găsească cu aceeași oameni lângă mine.
Să mă plimb măcar cât în 2023.
Pentru amatori: la 12.30, pe Tvr1, concertul de Anul Nou de la Viena.
Comentariu beton!39
Eu am o lună jumătate de când m-am lăsat de fumat. Am avut multe încercări în ultimii ani, toate au fost doar o pauză de până la 2 luni, și apoi m-am reapucat. Așa m-am și lăsat, cu ideea că fac o pauză. Acum a fost diferit, m-am lăsat cu scopul de a o face definitiv. Și mă simt foarte bine cu alegerea mea, dar și fizic. Ce mi-aș dori anul ăsta ar fi să slăbesc, dar nu înfometându-mă și numărând calorii. Vreau să mă și bucur de mâncare. Pe termen lung, infometatul nu a funcționat, odată ce am slăbit, am încheiat regimul și pus la loc kg. Și mi-ar plăcea să am „un al treilea loc”, despre care am citit la krossfire pe blog. Ăsta e mai greu de atins, poate si imposibil. 😀
Alte lucruri, să joc bowling, golf, să ajung în Croația și să putem pleca undeva în străinătate în concediu în aprilie și decembrie. În vară nu se pune problema, mergem, restul sunt mai greu de atins cu preturile astea crescânde.
Comentariu beton!15
Hmm… anul trecut imi propusesem sa alerg un trail si sa ma (re)apuc de luxemburgheza.
Cu alergatul stau bine, m-a prins microbul, acum am semi-maraton in mai. 😇
Cu luxemburgheza tot acolo sunt (din motive de lene, munca si… alergat).
Pentru 2023 imi doresc sa fim sanatosi, desi asta nu depinde (numai) de noi ca sarbatorile astea au fost cam triste in familia de acasa (Romania).
Comentariu beton!15
Cred că Punta del Tarifa este locul de unde încep aventurile în Alchimistul lui Coelho. Succes!
Comentariu beton!11
Ce-mi doresc eu nu ține de mine. Îmi doresc ca, după 2 ani zbuciumați, 2024 să fie un an banal și fără evenimente. Am obosit.
Comentariu beton!54
Stai asa. Dar cererea în căsătorie, acceptată, unde o încadrezi ???
Comentariu beton!14
Păi ce, aia e realizarea mea? 😀
Cu lăsatul de fumat nu prea rezonez. În principal deoarece în primăvară se fac șase ani de când am luat pauză complet de rachie și-am zis că aș fi tâmpit dacă nu las și țigara cu ocazia asta. Așa că, nu-i rachiu, nu-i nici tabac (sau joint, sau orice alte chestii de genul ăsta).
Mi-aș dori în principal chestii ce nu țin de mine. Să nu câștige jegul rusofil numit AUR la noi. Să nu câștige jegul iubitor de dictatori numit Trump la americani (sau alt magar gata să vândă Ucraina și restul Europei de Est muscalilor). Dacă tot suntem aici, aș prefera și să nu se umfle prea tare orezul în Kim sau Xi. Bonus dacă Occidentul se scarpină mai puțin la gonade și bagă mai mult sprijin în Ucraina.
Pentru mine, să fiu la fel de sănătos în 2024 ca în 2023. Și mai multă disciplină. Motivația e o porcărie viu colorată și superficială, iar lipsa ei, scuza perfectă de a freca menta. Treaba bună se face cu disciplină și sisteme de lucru. Dacă astea-s puse la punct, mă declar foarte mulțumit.
Comentariu beton!58
1. Sa fac sport la sala macar o data pe saptamana; pasi am, vreo 9000 pe zi;
2. Sa continui regimul fara gluten.
3. Sa-mi dea Bunutul rabdare si putere sa tac🤐
Comentariu beton!22
O data pe sapt e prea putin. Baga sala macar de 2-3 ori.
Ca tot a venit vorba, as vrea sa iti multumesc. Ai scris tu la un moment dat, pe la inceputul lui noiembrie, ca te-ai lasat de fumat. Ceva a clickuit in capul meu , nu stiu sa explic exact, dar cert e ca de pe 12 noiembrie nu mai fumez. Dupa 18 ani de fumat 2-3 pachete pe zi si inca 7 de vapat naiba stie cat (non-stop…), am sapte saptamani de nefumat si e cea mai mare realizare in 2023 (total neplanuita). So… multumesc ca scrii.
La multi ani si sa-ti iasa tot ce ti-ai propus in 2024! p.s. la partea cu slabitul, eu am avut greutate constanta pana la 43, cand brusc am pus 10kg (de la 50 la 60, 10 kg sunt enorm). Nici o dieta nu mi s-a parut ceva ce sa pot tine long term si tot cautand o solutie am dat peste o carte de prin anii 70 , a lui Michel Montignac. Barbata-miu a lesinat de ras cand i-am explicat ca o sa slabesc mancand mai mult decat pana atunci (adica 3 mese pe zi plus crontanit intre), dar a pus si el mana pe carte si mi s-a alaturat dupa ce-am dat jos alea 10kg. Recomand calduros, nu e o dieta per se ci principii de alimentatie sanatoasa, bazata pe indicele glicemic. Adica mananc paste in continuare dar le gatesc al dente si le prefer pe cele extrudate , mananc cartofi prajiti in continuare dar dupa ce mananc carnea si salata, etc etc – schimbari marunte dar care adunate noua ne-au facut foarte bine. Sotul meu avea mari probleme cu refluxul gastric, s-au ameliorat spectaculos. p.p.s de lasat de fumat eu m-am lasat cu plasturi cu nicotina. Functioneaza, nu m-am chinuit deloc (spre deosebire de alte tentative, cand eram turbata si voiam sa omor pe toata lumea..). Am zis sa scriu asta, in caz ca ajuta pe cineva …
Comentariu beton!68
Felicitări pentru lăsatul de fumat. La cât fumai chiar e uriaș ce-ai făcut.
+1 la felicitări. Îmi amintesc când scoteam limitatorul și băgam 2-3 pachete la nervi sau la câte o ocazie (de obicei și cu mult alcool), a doua zi aveam combinatul siderurgic în mine și coșul de evacuare în gâtlej. Nu-mi închipui cum ar fi fost să fumez atât zilnic, cred că mi-aș fi scuipat plămânii în bucăți pe prima pantă mai serioasă.
Pe termen foarte scurt, 2024 ar putea să inceteze puțin ninsoarea lăsată moștenire de 2023, ca să pot face și eu potecă.
Pe termen lung să mă mai pot bucura de mama și anul ăsta.
Eu pot rămâne pe aceleași coordonate fizice, geografice și emoționale, că stau bine!
Comentariu beton!30
Auzi, la tine a început să ningă de prin septembrie, nu?
Septembrie 2022, probabil.
Comentariu beton!13
Sfârșitul lui octombrie a venit cu una groasă care s-a topit pentru vreo doua săptămâni. După care n-am mai văzut negru in fața ochilor decât pe E18
Să ne “vedem” sănătoși pe aici și pe 1 ianuarie 2025.
Comentariu beton!15
Vreau sa slăbesc alea 6-7 kile, fie 10 :)))) care s-au pus in ultimii doi ani. Și sa ajung la un nivel de Conversație cât de cât cu germana. Adică sa pot înțelege vorbitorii nativi intr-o Conversație uzuala. Chiar dacă as stâlci. Si îmi mai doresc vindecarea de canceruțu’ care m-a lovit in moalele capului in Noiembrie. Adică după operația făcută îmi doresc sa nu recidive ze. Asta nu Știu cât tine de mine.
Comentariu beton!76
Ține și de tine. Eu mă uit la mama care a zis că nu se dă bătută așa ușor.
Sănătate multă!
Comentariu beton!28
Eu personal aș vrea să mă țin de ceea ce am început anul trecut. Înainte de toate, ăsta cred că ar fi un start bun. Iar anul trecut am zis că vreau să fiu mai înțelegător cu mine. Mă rog, am zis de fapt că aș vrea să schimb ceva la mine. Și am făcut, destul de multe.
Cât despre 33% progres, gândește-o altfel: mulți nici atât nu fac. Deci, tot înainte!
00 00 m-am lăsat de fumat, de băut, o să merg la sală de pe 3, la ora 10.
00 20 m-am reapucat de băut.
00 21 la un vin merge și-o țigară.
00 26 dau mesaj instructorului, e și el om, poate n-are chef săptămâna asta.
în rest, îmi propun ce mi-am propus și-n anii trecuți: leneveală, cărți, filme, bucătăreală și foarte puțin grădinărit. restul oricum vin de la sine!
Comentariu beton!32
Eu imi doresc sa am mai putine accidente anul asta desi nu tine in totalitate de mine. Si as vrea ca la anul sa fim in continuare aceiasi la numar si mai sanatosi.
Comentariu beton!16
Sa schimb masina cu toate ca este greu cand nu esti adeptul imprumutului la banca, dar na, ii dau de capat! In rest sa fim sanatosi ca belele vin singure! La multi ani 2024!
Îmi propun doar să reușesc să zâmbesc în fiecare zi.
Comentariu beton!41
💙
Să-mi regăsesc bucuria de a trăi.
Comentariu beton!43
Aoleu! Păi? Ești ok?
Emoțional nu prea sunt, mă lupt cu un PTSD după o chestie traumatizantă din 2022. Terapia începută anul trecut ajută, dar mai e până departe.
Sper să-mi iasă 😊. Îți mulțumesc pentru gândul bun, contează 🤣 Și-ți mulțumesc pentru conținutul de calitate care mi-a devenit demult ritual zilnic, și pentru omenia care răzbate din ceea ce scrii. La mulți ani, să-ți împlinești ce ți-ai propus și noi să ne bucurăm cu și pentru tine 🙂
Comentariu beton!33
Sanatate sotului, si sa o scoti la capat!
Acum de-abia am văzut că am pus aiurea un emoticon…. Nu ăla care râde în hohote trebuia să fie, ci ăsta: 😊
@SAM: mulțumesc din suflet ☺️
Off..am umblat și eu pe același drum😢
Multă multă sănătate, să treci cu bine și peste asta. Te îmbrățișez 🤗
Comentariu beton!11
La mulți ani! în afară de filosofia citată ieri din Puya, anu’ ista îmi doresc să schimbăm continentu’
Comentariu beton!17
De tot?
Decât domiciliul 😁
Succes!
Azi e ziua mea de naștere și fetele mele mi-au făcut cadou un abonament la bazin. Asa că îmi doresc pentru 2024 să îmi găsesc timp să înot nu doar în concediu, ci tot anul, mai ales că e sportul meu preferat!
Comentariu beton!25
optimism, sănătate, putere și bucuria lumii, toată, zi de zi în uși să-ți bată! aniversare fericită și-un An Nou special! La Mulți Ani, @Vic! 🎉 🥂🎈și să-ți împlinești dorințele!
Comentariu beton!19
@Mălina, mulțumesc mult pentru urări! 🤗
Comentariu beton!12
@Vic, La mulți ani! și să zici săr’na părinților, putea să te cheme Vasile…
@Costicăm, mulțumesc! Ce te face sa crezi că nu mă cheamă ȘI Vasile? 😀 sunt foarte puțini care știu asta! 😀
Comentariu beton!12
La mulți ani! Să ai un an așa cum îți dorești ❤️
@ametist, mulțumesc! 🤗
Pentru 2024 ar fi cam așa:
– să reușesc să duc la bun sfârșit partea cu refacerea danturii. (Cel mai important pas început în 2023);
– să am mai multe activități în afara programului de muncă; (să cunosc oameni noi, să ies mai mult);
– să-mi fac mai mult timp pentru pasiuni (croșetat, cusut, citit). N-ar strica să mai și scriu…
– să călătoresc puțin. Anul trecut am avut probleme de sănătate care m-au încurcat.
An Nou Fericit tuturor! 🥂
Comentariu beton!24
În 2023 îmi propusesem să schimb țara (am schimbat-o, în sensul că m-am întors acasă), să scriu mai mult (nu a ieșit neapărat, dar sunt mulțumită de progres și formă) și să mă înscriu la Psihologie (s-a făcut, am intrat prima, însă am renunțat pentru că e imposibil să fac facultate la zi cu jobul pe care îl am și să evit un burnout). Așa că anul ăsta îmi propun să iau certificarea pentru care învăț acum, să petrec niște timp (minimul e o săpămână, însă targetul e spre o lună) pe o barcă și să îmi iau mașină. Însă cel mai important e să rămân sănătoasă și să păstrez lângă mine oamenii din anul trecut. Asta m-ar face fericită 🙂
Comentariu beton!24
Nu mai fumez din 01.01.2020, si sper sa continui asa. Am fumat 2 pachete pe zi, intr-o zi buna, mai mult intr-o zi proasta. Cred ca nu m-a cunoscut nimeni fara tigara in mina. Am fumat 40 de ani. De slabit, am slabit 13 kg in ultima jumatate de an, si sper sa continui cu inca 13. Alcool nu am mai pus in gura din august. Cu chestia asta nu sint impacata cu mine, dar o fac ca sa slabesc mai usor. In imi primul rind imi doresc ca toti cei din familia mea sa ramina sanatosi, caci in ultimii ani am trecut peste ceva probleme. Si in al doilea rind sa ajung inapoi la ceea ce a fost inainte de 7 octombrie. Adica liniste si pace.
Comentariu beton!19
Zi că ti-ai făcut „rezoluții” pe 2024 și le-ai făcut publice fără să te intrebe nimeni! Ahahahahahaha!
În altă ordine de idei, bravo pentru lăsatul de fumat. Și pentru Nordkapp, pe care m-ai făcut să mi-l pun și eu pe listă! La mulți ani!
Comentariu beton!13
Nu mi-am propus niciodată ceva pentru anul care a început. Hai să mă gândesc. Hmmm, unu: să renunț la zahăr 🙈, am reușit o lună, îmi venea să-i bat pe toți, oare nu or inventa plasturi și pentru asta?? Doi: să continui cu sala, merg aproape zilnic, sper să rămână așa și anul ăsta, fac asta de doi ani deja și sunt mai fit acum decât eram la 30 de ani. Trei: să pot vorbi cu Merkel fără ǎǎǎ…uri pe limba ei. Patru: capul Tarifa, de Nord trebuie timp iar jumătatea mea nu-l are încă. Cinci: să văd cât mai multe concerte, am deja bilete la Coldplay și la Bruce Springsteen prin Europa pe aproape, poate mă mai lipesc de vreun festival, ceva, poate Brezoi sau vreun jazz festival pe undeva. Dar… să fiu sănătoasă să le pot face pe toate, familia mea la fel, cu asta trebuia să încep, da. NagaQueen, curaj, la mine au trecut 7 ani!
Comentariu beton!21
Îmi doresc să îmi păstrez optimismul (chiar infantil câteodată) sănătatea și cheful de experiențe/călătorii noi, restul se rezolvă 🤭 dacă sănătate mintală se egzistă, oamenii care nu mai vor să stea în preajma mea să plece civilizat iar cei care rămân știu ei 🤭. Da, bună e zicerea „eu de la viață-mi doresc să nu mor…” nu acum pentru că vreau să apuc ziua aia în care scade dramatic numărul imbecililor votați.
Îți mulțumesc pentru tot ce postezi și pentru răbdarea cu care ne suporți pe tarlaua ta.
Stelvio pe bicicletă. Singurele lucruri care m-ar putea împiedica ar fi ceva probleme de sănătate și în familie. Sper sa nu fie cazul.
Eu, oricit de stupid ar putea parea, visez la un singur lucru anul asta: sa ajung la un concert al lui Paolo Nutini. Atit. Restul, cum se zice, „dumnezeu cu mila”! 🙂
Comentariu beton!11
M-am obișnuit să îmi setez realist așteptările și țintele de atins. Știu că uneori oamenii sunt așa cum sunt, de aceea tot ce primesc peste așteptări este bonus. Daca in 2023 nu am pierdut pe nimeni important in viața noastră, daca nu ne-am pierdut pâinea de pe masa, daca am ridicat copiii și i-am pus pe calea buna, zic că a fost un an bun. Deci, sa vina 2024. Sănătate multa tuturor! An nou fericit!
Comentariu beton!21
La mulți ani!
Pentru 2024 îmi doresc sănătate, să le pot duce pe toate 🙂 (examene, găsit nou loc de muncă, eventual relocare-pe plan profesional și de văzut cum evoluează situația pe plan personal).
Vă doresc tuturor un an care să fie așa cum vi-l imaginați! ❤️
Comentariu beton!17
Lăsatul de fumat este o mare reușită!
M-am uitat la comentariul meu din articolul de anul trecut și la ce mi-am propus. Maratonul din oraș nu l-am alergat, am alergat un semi-, la un moment dat am simțit că trag prea tare de mine și m-am oprit, a fost foarte fain și semi, am alergat un business run cu colegii. În rest, am bifat tot! Mi-am cumpărat mașina, am încheiat partajul așa cum mi-am propus, și am fost și în vacanță.
Anul acesta îmi propun să alerg maratonul din oraș (iar!), să termin de plătit mașina și să termin toate cozile de după divorț – nu depinde totul de mine, dar trebuie să mă țin de acte și programări. Încă nu mi-am recuperat numele de dinainte de căsătorie, dosarul e în lucru, dar apoi am o grămadă de acte și contracte de preschimbat.
Comentariu beton!13
Foarte frumoasa zona Tarifa si Gibraltar. Bon voyage!
Mă bag și eu în seamă. 33,(3)%!
În rest, lamulțean și mulțumesc pt că m ai hotărât să merg și eu spre cel mai sudic punct. Nevastă-mea va fi mulțumită…. 😁
Am invatat sa nu mai rup usile dorintelor mele ca nu prea functioneaza dar am invatat si sa nu renunt, indiferent despre ce e vorba. Sigur ca sunt lucruri care nu merita efortul dar cred ca am invatat si care sunt acele lucruri. Sper!🙂
Pentru 2023, eu si sotul meu ne-am propus sa ne mutam in Oradea, la peste 500 de kilometri de orasul in care eu am trait 25 de ani, iar el – toata viata. Zilele aceastea sarbatorim 6 luni de cand ne-am mutat. N-au fost 6 luni tocmai usoare, au aparut multe evenimente neprevazute, in ciuda faptului ca planuisem mutarea inca de la sfarsitul lui 2022. Pentru 2024 ne propunem sa ne linistim putin, sa ne bucuram mai mult de acest oras superb si sa profitam de apropierea de granita pentru a calatori mai mult, avem de recuperat toate vacantele pe care le-am amanat in 2023, in vederea relocarii.
La multi ani, tuturor celor care scriu si citesc aici! Chiar daca nu comentez, intru zilnic si citesc blogul si comentariile, inca de la articolul cu crevetii pentru pisici, pe care l-am descoperit intamplator pe un grup de iubitori de feline 🙂
Comentariu beton!17
Nu-mi propun nimic.
La Mulți Ani , pisi Vasile! 💝
Eu, banal, nu-mi doresc altceva decât să-mi fie toată familia sănătoasă, că prin prea multe am trecut. Și să ne găsească următorul Crăciun în aceeași formulă. Bine, recunosc, aceste dorințe nu depind deloc de mine. Să spun că mi-aș dori și eu să mai slăbesc? E clișeu deja în cazul meu. Dar cel mai mult aș vrea o vacanță fie și de 3 zile, ca anul trecut când am fost cu soțul la Cluj. Știu, e de râs. Dar stăm cu mama-soacră care are atâtea probleme încât mă simt copleșită. Deci, 3 zile în 2 ar fi visul meu.
Fost prin Tarifa acum 12 ani. Neaparat sa iei feribotul spre Tanger, Maroc. E o excursie de o zi destul de decenta. Era cat pe ce sa ne mutam in zona Malaga acum un deceniu, dar am ajuns pe altundeva.
Sa ai un 2024 excelent 😉
Sa scap de Canada, dupa 15 ani… sa ma intorc in tara… De mult incerc dar parca tot nu am curaj sa rup! Si apoi sa ma duc prin Albania sa traiesc pe acolo cateva luni, s-o descopar, s-o explorez, sa ma odihnesc acolo, intr-o tara noua, unde nu ma cunoaste nimeni si nu cunosc pe nimeni, cu o limba total necunoscuta, o tara frumoasa, nu foarte scumpa si cu mai putini turisti sper.
Sa slabesc, bineinteles, sa ma reapuc de sport, sala, hiking.
Sa-mi gasesc si eu un rost, un acasa.
la multi ani 🙂 sper si eu sa ma las de fumat sii sanatate alaturi de familie, restul nu prea mai conteaza
Am o singura dorinta pentru 2024 care nu tine in totalitate de mine: sa-mi intre cancerul in remisie.
Comentariu beton!13
Sper să ți se îndeplinească. 💙
Doamne ajuta!
Mi-ar placea sa ma alatur „Bikers for humanity” in actiunile lor. Deocamdata m-am alaturat doar la festival, ca tare mult mi-au placut oamenii de la festivalul de anul trecut.
Parcă mașina îți venea prin iarnă…acu’ s-a amânat pt vară??
Pe langa sanatate, realizari la gradi/scoala pt junior, succes in cariere (eu si sotia) si bine la toata lumea, mi-as dori in 2024 sa ma ia Vasilescu cu el la meci la Euro. Nu gratis, normal.
Promit ca sunt cuminte la drum, sofer de rezerva/GPS, snacks provider, translator din engleza in germana folosind mult mainile, degustator de bere si mai ales suporter de nadejde 🙂