Am fost să văd „Dream Scenario” pentru că m-am trigger-uit de la trailer. După ce l-am văzut, mi-am jurat pentru a nu știu câta oară să nu mai iau țeapa asta, să nu mă mai duc la filme pentru că mi s-au părut mișto trailerele.

Mie nu-mi place Nicolas Cage, nu mă pot uita la filme cu el pentru că nu-i pot citi jocul, mi se pare că are aceeași mimică și interpretare indiferent că joacă veselie sau tristețe, nuntă sau înmormântare. Dar asta se prea poate să fie vina mea, nu a lui. Una peste alta, cert e că nu-mi place, motiv pentru care evit filmele în care joacă.

Ei bine, în ciuda faptului că e cu Nicolas Cage, m-am dus la „Dream Scenario” pentru c-am văzut trailerul și mi-am zis că musai trebuie să văd un film care are la bază o idee senzațională.

Adică asta: Paul e un profesor anonim și plictisitor de biologie pe care încep să-l viseze oamenii până când devine cea mai cunoscută față din lume. Pe scurt, visul oricui, să devii din anonim o celebritate mondială, fără să faci nimic, să vină celebritatea singură.  Super idee, de-aici încolo te poți aștepta la orice continuare.

Doar că te aștepți degeaba, așa cum aștepți să se întâmple ceva în filmul ăsta care pare el însuși un trailer de aproape două ore. Acțiune grăbită și neînchegată, se sare rapid peste scene care poate ar fi avut potențial și relevanță. Senzația e că cineva i-a amenințat pe producători că le taie salariile dacă depășesc cele 100 de minute. Până la urmă nu le-a ieșit, au depășit cu 1 minut, sunt curios câți bani le-or fi luat pentru ele.

Râdem-glumim, dar filmul, ca scenariu, este aproape de ridicol, în ciuda faptului că Nicolas Cage reușește un rol cât de cât ok.

Probabil au încercat să satirizeze noțiunea de cancel culture, dar, din nefericire, le-a ieșit un film de 101 de minute despre nimic. Nu e nici comedie, nici horror, nici comedie-horror, este doar un film peste două ore în care nu se întâmplă nimic. Și nu glumesc, efectiv nu se întâmplă nimic.

Mai trist este că în prima parte trăiești cu senzația că filmul se duce totuși într-o direcție, că totul va căpăta un sens în cele din urmă. Dar nu, nimic nu are sens în Dream Scenario.

Și când credeai că nu se poate nimic mai rău, mai intervine și finalul. Doamne apără și păzește, dacă până atunci a mai fost cum a mai fost, vine finalul care te bagă definitiv și iremediabil în ceață.

Da, înțeleg că atunci când tot filmul este o zeamă incoloră și inodoră e greu să găsești un final logic care să aibă cât de cât un twist, un punch-line sau o morală, dar finalul lui Dream Scenario este doar o chestie forțată care pare pusă acolo pentru că n-au găsit ceva mai bun.

M-am ridicat năuc și amețit de pe scaunul ăla de cinema, fără să înțeleg ce tocmai văzusem. Mi-e atât de ciudă când văd idei din astea senzaționale cu care producătorii nu știu ce să facă și ajung filme de duzină, cum nu vă imaginați.

Sunt extrem de curios dacă l-a mai văzut cineva și dacă poate să-mi confirme că nu mi s-a părut. Sau, dimpotrivă, să-mi explice că i-a plăcut și, eventual, să facă praf toate argumentele mele de mai sus.