De azi-dimineață nu fac decât să caut știri și postări despre unde a mai ajuns coloana lui Prigojin. Pe parcurs am avut și un semi-orgasm când a ieșit Putin cu declarația aia în care vorbea despre trădare și cuțite în spate.
E pentru prima oară, din 24 februarie 2022 încoace, când i se citește pe față că are un morcov înfipt în cur cât un stâlp de telegraf. Era fiert și se vedea pe el că e fiert.
Dar faza e c-am văzut foarte mulți oameni întrebându-se de ce ne bucurăm noi ăștia care ne bucurăm de revolta lui Prigojin. Că până la urmă și dacă ar fi să scăpăm de Putin, vine în locul lui unul la fel de nebun sau chiar mai rău.
Teoretic, cei care susțin asta au dreptate. Practic, hai să vă spun de ce mă bucur.
Pentru populația Rusiei războiul din Ucraina era doar așa o altă chestie care se prezenta la știri. În rest, nu-l privește pe rusul de rând ce se întâmplă. Daca le-a zis Putin că trebuie denazificată Ucraina înseamnă că așa e. Știe președintele mai bine, că doar de-aia l-au ales. Cam așa se prezintă situația la nivelul rușilor de pe stradă.
Eu urmăresc pe Instagram o tipă din Moscova care dansează pe străzi. N-aveți idee ce relaxare e pe-acolo și ce oameni liniștiți apar în clipurile ei.
Practic, singurii ruși care au simțit din plin că e război sunt cei care și-au pierdut membri ai familiei în Ucraina. Dar ăștia sunt doar o picătură într-un ocean cu apă, dacă-i raportăm la o populație de peste 140 de milioane cât are Rusia în total.
Pentru restul, războiul e doar la tv și nici măcar nu e război, e doar o operațiune militară specială. Că doar n-o să-i mintă președintele care îi apără de occidentul decadent care le vrea răul.
Ei bine, acum, odată cu avansul către Moscova al coloanei lui Prigojin și declanșarea operațiunii „Fortăreața”, poate încep să se întrebe și rușii care e treaba cu operațiunea asta militară specială.
De ce sunt tancuri și soldați pe străzi? De ce sunt mitraliere la intrările în oaș? De ce s-a declarat stare de urgență? De ce se pregătesc să instaureze legiea marțială? De ce nu suntem în siguranță în capitală? De ce ne spun să nu ieșim din casă? De ce s-a baricadat Putin în buncăr? De ce s-a închis spațiul aerian? De ce Letonia a zis că nu ne mai primește? De ce se vorbește despre lovitură de stat?
Ei bine, de la „de ce-urile” astea, care sper să fie din ce în ce mai multe, mi se trage bucuria.
Asta da veste bună. 😎👍
Comentariu beton!33
Ce? La voi nu e doar asta peste tot?
O fi, dar io nu urmăresc știrile, așa că habar n-am.
În aceeași situație cu John sunt și eu. Chiar mă bucur că ai făcut o sinteză, că altfel n-ajungeau la mine decât crâmpeie.
A fost bună ,pâna s-a retras Progojin …
O să dispară și morcovii de pe piața românească după articolul ăsta. Io așa cred. Semeoane, s-aude, bă?
Comentariu beton!41
Mica corectie: 24 februarie 2022.
Si da, ma bucur teribil. De mult nu am mai citit stirile despre razboi cu atata interes😉
Comentariu beton!14
Dadada, 2022 scrisesem, nu știu ce s-a întâmplat. Merci, am corectat.
Wagner si trupele lui se intorc la baza. Pacat😔
Stire de ultima ora.
Înțeleg că Prigojin a zis că nu s-a înțeles cu Lukașenko.
Cica opreste marsul ca sa evite baia de sange. Mai astept sa vad ce zic la stiri.
Sincer, eu m-a bucur de orice rau se intampla in Rusia cat mai multe belele pentru ei mai bine pentru noi
Comentariu beton!11
Există expresia „îți faci filme în cap”. Așa eu acum. Când intră coloana în Moskova, trupele care apără orașul vor fraterniza cu ăștialalți. Și merg să scoată monstrul din bârlog.
Bolborosește optimismul în mine, nu-i așa?
Comentariu beton!35
– e lovitură de stat?
– nu, e privată!
Comentariu beton!55
Costica, ai dat-o ca la Tg Ocna :-))
it’s not mine…
Eu abia am dormit câteva ore noaptea trecută. Și am visat că eram urmărit de niște ruși. 😂
Sunt înscris pe multe canale de telegram și urmăresc cu sufletul la gură ce se întâmplă. Cred că dincolo de bucuria a ce se întâmplă la rusia, se scrie istorie. Slava Ukraini!
Comentariu beton!21
Prigojin nu ar fi făcut asta fără sprijin intern și extern. Omul nu este prost. Știe că dacă eșuează îl costă viața. Cred că americanii plătesc niște polițe pentru implicarea rușilor în alegerile din SUA.
Partea pozitivă ar fi că o să scadă presiunea pe frontul ucrainian odată cu instalarea haosului în Rusia. Dacă și-a făcut temele bine, Prigojin o să ia Moscova. Și o să fie greu de scos de acolo. Sunt curios pentru cine face Prigojin mișcarea asta.
Partea negativă ar fi că haosul în a doua putere nucleară a lumii poate fi un pericol pentru toată lumea. Indiferent ce calcule s-au făcut istoria ne-a învățat că oricând poate ieși foarte nasol. Putin ar fi picat oricum.
Despre reacția populației și întrebările lor privind conflictul din Ucraina nu comentez, nu cred că în momentul ăsta populația reprezintă un jucător important.
Să vedem și cum se mișcă Kadyrov.
Comentariu beton!45
kadîrov este doar un maimuțoi, genul „țîne-mă c-ol omor…”
sper că americanii ș-or făcut temele temeinic; adică dac-o fi bum-bum cu nucs, să explodeze la urși în bîrlog!
Comentariu beton!19
@costică, semne au fost. Dacă se iau cronologic declarațiile lui Prigojin se poate observa ușor cum de la chestii voalate a ajuns de curând la climax.
Clar sunt două tabere sau mai multe, facțiuni din FSB, Armată, servicii americane sunt în spatele lui Prigojin.
Entuziasmul este al celor construiți așa sau a celor neinformați. În epoca manipulării prin instrumente media, Putin după o baie de sânge poate ieși spălat și salvator.
Depinde cine este în spatele lui Prigojin, dacă este un om al occidentului, nu cred asta, sau un conservator din facțiunilor armatei sau FSB ului.
Un Putin prezenta garanția că știi cum joacă. Unul venit din umbră nu știi cum o să reacționeze în aceleași condiții cu Putin. Ne bucurăm prea devreme și degeaba.
Comentariu beton!26
Eu fac asta de aseara. Azi noapte (dar si acum!) postam stiri in timp real in canalul de telegram al prietenului meu Radu Hossu. 🙂
Comentariu beton!17
mare om, Radu, l-am auzit la vorbitorinci! cre’că are niște bile de oțel…
Comentariu beton!12
Urmăresc pe Twitter, cu sufletul la gură. Se pare că începe să se miște țara și în Belarus și Georgia. Nu mai au decat 2 ore până la Moskva. La noapte o să fie focuri de artificii, din alea fără artificii!
Eu trag nădejde ca Prigojin n-o fi atât de nebun să creadă că intră în Moscova călare pe cal, o avea el oameni care ar fi dispuși să întoarcă armele. Părerea mea e că nu are șanse fără o trădare masivă sau o revoltă colosală a poporului. Și parcă mă îndoiesc de ambele. Dar sper în ceva bun.
Comentariu beton!12
cîn’ ieream io mic, la loviluție, tataia a zis „schimbarea stăpînilor, bucuria nebunilor”; a avut dreptate;
ce li se întîmplă rușilor efectiv mă lasă rece (să nu spun că mă bucură de-a dreptul), că amu’ informația e la 3 click-uri, tre’ numa’ să vrei s-o cauți;
dacă e să fiu sincer, sper într-un nou octombrie, o belire totală a tot ce înseamnă politic și oligarhie; la modul fizic!
singura îngrijorare este pe mîinile cui va încăpea arsenalul nuclear…
Comentariu beton!34
Cum așa Costică?
Pe mâna altui rus. Adică același căcat.
Exact la vorba aia ma gândeam și eu. Oricum, si eu stau de azi dimineata numai pe știri. Acuma… stau si eu si ma intreb: de ce se c**a atata pe dumnealui Lucasenko? Ca Prigojin se duce la Moscova, nu la Minsk.
Pe de alta parte, daca ucrainenii si bielorusii profita de balamucul asta, Prigojin ar putea sa ia ceva Nobel pentru pace.
Azi noapte la 12 a fost breaking news la știrile germane, poți sa ma crezi ca m-am „trezit” instant și nu am mai fost obosită 😳🤩 si de atunci râd de toate meme-le și caut și eu știrile pe net, e mai ceva ca la olimpiadă.
Peste câteva zile e ziua mea, știi ce m-aș bucura de un astfel de „cadou”? Pacea în Ucraina ar fi extraordinar!
Am doua prietene ucrainene, una a refuzat să plece din Kiev din cauza tatălui bolnav (am invitat-o cu tot cu tatăl ei la mine, nu a dorit, a plecat „la țară”) și cealaltă a ajuns cu toată familia de gen feminin ca refugiata în Germania și de vara trecută tot speră sa se reîntoarcă. Ce petrecere facem sa sărbătorim pacea!
Comentariu beton!18
Mi-am luat semințe (este un eufemism) și bere (asta nu este un eufemism), și asemenea lui Herr Blender, privesc cu „mare interes și preocupare” acest film.
Copii am făcut, sunt aproape mari, nevasta nu mă mai bagă în seamă, așa că dacă îl mai văd și pe Putler în țeapă pot să crăp împlinit.
Lua-le-aș neamul în sabie!
Comentariu beton!29
herr blender
Am ajuns sa-l urasc!
Eu ma uit la stiri si la voi, mihai and co.
Vreau să văd sânge, mult sânge, wagneriți crăpați și fsbiști, omon, etc cu ciocanul în cap. Măcar 1 lună de ciomageală à la 1917-1919. Și apoi putin să declare înfrângerea. Iar prigojin atârnat de zidul Kremlinului. Și apoi putin să rezolve debandada internă în timp ce UKR bagă materiale. Cu puțin noroc va fi un armistițiu până în decembrie.
Comentariu beton!12
Altceva, toata lovitura asta p
mi se pare ’89 trăit din nou la o viteza mult mai mare.
Și e neplăcut, extrem de neplăcut, pentru că în ’90 a urmat, după cum se știe, duminica orbului, in care 85 % din electorat l-a
votat pe omul Moscovei, arză-l-ar focu’ !!!
Comentariu beton!23
https://www.reuters.com/world/us/pentagons-ukraine-accounting-error-revised-up-62-billion-2023-06-20/#:~:text=June%2020%20(Reuters)%20%2D%20The,double%20the%20amount%20previously%20disclosed
numa ce-a gresit Pentagonul cu cateva miliarde – acum e clar unde
Se bucura copilu’ ca nu mai da de rusi pe CS sau Rust, ca au ramas fara net gamerii rusnaci.
Și eu stau pe telegram de azi noapte de la 3, primesc notificare din 10 în 10 minute, urmăresc canalul făcut de Radu Hossu. Mișto când a explodat depozitul de petrol din Voronez și copilul care filma pe geam a început să urle: „mama, mama….”
E un impact psihologic enorm asupra rușilor de rând. Să vadă și ei cum e un război cu care au fost de acord.
Comentariu beton!16
Și pe mine m-a cuprins bucuria. În sfârșit tremură și Putin. Merită.
Da, ai dreptate cu întrebările pe care sper să și le adreseze, în sfârșit, poporul rus.
Dar când văd valul de entuziasm și meme-urile glumețe, mă iau cu mâinile de cap. Fiindcă deciziile s-ar putea să fie cât luate cât de curând de unul care nu are nicio apăsare să-și omoare proprii oameni zdrobindu-le capul cu ciocanul.
Altminteri, și noi doar pe Twitter de azi-dimineață. Cred că nu dormim la noapte, stăm numai pe butonul de Refresh.
Foarte interesante miscari in Rusia ! Nu-l rog pe Dumnezeu decat sa nu „cada” putin peste butonul rosu ; si mai vreau sa-l vad ca pe Sadam cand l-au prins americanii.
Buna oportunitate pentru ucraineeni de a inainta mai usor.
La Moscova,dupa parerea mea,va fi ceva macel. Nu se vor preda rusii lui putin de la inceput. Ar fi prea frumos !
Coloana lui Prigojin e la 90 km de Moscova, mă duc să mai fac o șarjă de popcorn.
https://t.me/LeoInfoRom/342
Mie mi se pare ca nu se va schimba nimic pe frontul din ucraina indiferent cine va câștiga dintre cei doi.Pare ceva de genul „stați liniștiți acolo ca ne rezolvam problemele dintre noi și după aia ne ocupam și de voi „
Ucrainenii zic că au intrat în Bahmut și în alte localități, pentru că multe unități rusești trec de partea rebelilor sau sunt rechemate in RU de taica Putin, căruia îi explodează căcatul in curul propriu. In cap avea oricum căcat….Deci armata Ucraineana face un avans considerabil.
Nu pot sa cred ca atât de mulți mai cred in Moș Crăciun!
Ne și explici care e Moș Crăciun?
As explica, dar la climaxul cu care v- ați eructat bucuria produsă de bambiliciul cu pricina, probabil voi mai primi o plm
Comentariu beton!11
mă uit cam mult la filme cu ciacnoris, cred, da’ am trăit destul să văd tot felul de căcaturi;
iaca scenariu: prigojin e mazilit (sanki) în bielorusia, peste vreo 10-15-30 de zile se adună și niște băieți de-ai lui (de n-or fi deja pe poziții), iar peste alte cîteva zile trupa deghizată în moși crăciuni se duce cu „cadoul” pentru zelenski, la kiev…
prea sefe? nu mi se pare…
Eu mă gândesc la combinația Prigojin „exilat” în Belarus și arme rusești nucleare tactice, care nu-s controlate în niciun caz de Lukashenko. Dacă un „rebel necontrolat de Moscova” s-ar juca cu focul de pe teritoriul unui alt stat? E străveziu și n-ar pune botul decât slugile clasice rusești, gen Orban, dar mă întreb: oare li s-ar părea rușilor o subtilitate? Ar merita circul de azi dacă își închipuie că ar evita un răspuns dur al NATO în ipoteza că vor să calce pe bec.
Să zic, să nu zic…
Problema e Winnie The Pooh!
Cu nebunul la butoane azi… Winnie are prioritate.
Cu nebunul 2 Winnie trebuie să își construiască drum nou.
Zda mă-sii care din cei doi nebuni e mai bun!
Atâta timp cât nu suntem nevoiți să proclamăm Chairmen Mao…
Banene! Wagner lupta impotriva neonazistilor ucraineni. Comandantul alora de merg acum spre Moscova are tatuaje SS. Eu nu mai pricep nimic.
La naiba! S-a fâsâit totul. Prigojin a primit ce-a vrut și a spus „la stanga-mprejur!”.. 🤬
Înțeleg că Prigojin a zis că nu s-a înțeles cu Lukașenko. Am văzut pe Telegram.
Și eu tot pe Telegram… Văzusem și știrea despre negarea lui Prigojin in prima faza. Comentariul meu e după ce am văzut o postare cu mesajul prin care Prigojin despre retragere. Păcat! Individul și-a trădat oamenii.
Acum o să ne spargem capul cu întrebarea „ce manevra a fost asta?”.
Noi belim ochii pe telegramu’ lu’ Cetin – e cumva misto sa vezi informatiile in direct, mai ales cand poti sa te bucuri oricare ar fi rezultatul… in afara de asta care pare sa fie un mare fas…
Un mare fâs.
Convoiul lui taica Prigojin s-a oprit, după cât se pare, fmm, i s-o înmuiatără oole, dar ofensiva ucrainiană continuă.
Vasilescule, azi îl sun pe colegul din St. Petersburg – de fapt, fostul șef. Zic, bă R., ce draci faceți mă, ești bine, sănătos, stai relax că ai copii și nevastă. Zice omu, chill, că noi ne uităm la showul ăsta ca la balet, cum își trag boierii la fluierul piciorului, stai să vezi cum se potolesc după ce au făcut dreaptă împărțeală.
La ora asta deja Prigojină declară că merge acasă.
Prigojin = dead man walking
L-a convins Lukashenko să își întoarcă trupele din drum. N-am prea înțeles cum…(Update de seară).
Oare sa fie doar „mult zgomot pentru nimic” ?
Pacaaaat !
După ce m-am bucurat aseară acum pare un balet ciudat, Prigojin nu vrea vărsare de sânge rusesc 🤔 se retrag, diverși boieri sunt deja în Turcia cu tot cu familii și conturi, cel puțin mai respiră puțin Ucraina. Slava Ukraini!
Aceasta dramoleta ieftina cu colhoznici nu aducea nici un avantaj ucrainenilor, dimpotriva! Liderul rasculatilor, marele Duce de Rapa Prigojin a gadilat coarda nationalist-imperialista a cielovecilor acuzand Moscova ca din cauza coruptiei, incompetentei si a multitudinii de feude in relatii antagonice, Maica Rusie si sfanta-i armata au fost umilite grav in Ucraina, in loc sa castige si sa-si supuna triumfal teritoriile si populatiile care-i apartin din vremelnic intitulatul teritoriu ucrainean. Prigojin a galvanizat cele mai naziste, xenofobe, violente si irationale forte din Rusia actuala. Sunt cei ce vor sa spulbere rusinea ce a intinat recent icoana maicii rusii si natiunea ucraineana odata cu ea. Si daca tot e deranj, de ce sa nu le rupa fasurile si balticilor, polonezilor, romanilor, basarabenilor si altor natii de „iobagi” pe mosia fostului CAER si Pact de la Varsovia.
Asta dorea Prigojin: pastrarea unei Rusii violente, vindicative, crude dar mult mai rapide, eficiente si coplesitoare pe campul de lupta in atingerea obiectivelor.
Da, sigur, m-am distrat. Imbecilitatea creeaza mereu situatii de absurd tragi-comic.
Destul de realist: putin & anturajul, capii dumei si ai partidului rusia unita fugiti cu avioanele pe la pranz spre St. Petersburg, cu transponderele oprite putin dupa jumatea drumului. Fun, fun, fun!
Dar daca in locul celor doi clovni recent inlocuiti la ministerul apararii pun astia macar vreo 2 clone de Surovikin, atunci foarte brusc va deveni foarte greu pentru bietii ucraineni.
In rest, nici Putin nici vreunul dintre lacheii lui nu vor muri de batranete, doar ca nu asta a fost momentul. Care fara indoiala va veni, sooner or later.
Cheia exercitiului tot la occident sta. Cu cat transfera arme mai letale, in cantitati mai mari si mai rapid Kievului, cu atat se va sfarsi mai repede.
Si sper (desi istoria ultimelor doua decenii ma cam contrazice) ca CIA, Mossad etc au un plan concret pentru cel mai important moment al oricarui razboi: a doua zi dupa ce ai invins.
Comentariu beton!18
cine are pretenția că a înțeles ce s-a petrecut ieri în rusia vă minte pe față. orice scenariu are rupturi logice cât încape!
Da s-a fâsâit și Prigojin,era de așteptat!!!!!😞😞😞