Știți voi senzația aia de tristețe care te cuprinde așa, dintr-odată, în fiecare duminică spre seară când îți dai seama că a doua zi e luni și iar trebuie să te duci la muncă? Hai că trebuie s-o știți, cu toții am trăit-o măcar o dată în viață.
După care, se face luni și pe măsură ce se apropie ora de plecare de-acasă, te ia așa cu un fel de sfârșeală de-ți vine să inventezi orice motiv de pe lumea asta doar ca să nu te duci la job.
Și de multe ori chiar o faci. Nu contează prin ce mijloace (email, telefon, sms, whatsapp, porumbel voiajor sau semnale cu fum), cert e că-i anunți pe veroșii tăi șefi sau patroni, acești capitaliști fără scrupule degrabă doritori de profit cu ajutorul circumvoluțiunilor tale trudite, că ești bolnav și că musai trebuie să zaci în pătuțul tău de-acasă. Sau că ți s-a spart o țeavă, ori că ți-a luat foc debaraua. Nu contează motivul, contează doar c-ai face orice ca să dispară din programul tău ziua de luni.
Desigur, n-ai rezolvat nimic, doar ai amânat oleacă tristul deznodământ, pentru că marți tot trebuie să te duci la muncă. Și miercuri, și joi, și vineri, și în fiecare zi, care se termină în „i”, a restului vieții tale. Asta dacă speri că ești genul ăla de norocos care o să apuce pensia. Ce pare o glumă, nu? Deplasată, dar glumă.
Mno, habar nu am dacă există vreo statistică pe domeniul ăsta, dar eu trăiesc cu convingerea că minimum 80% dintre angajații din spațiul carpato-danubiano-pontic își urăsc din ficați joburile și se duc la muncă doar pentru că, altfel, de unde bani de chirie, rate, concedii, haleală, haine și toate celelalte trebuincioase traiului zilnic.
Ce voiam eu să te întreb. Da, da, pe tine. Există ceva pe lumea asta pentru care ți-ai lăsa în momentul ăsta jobul frustrant la care te duci zilnic? Există ceva ce ți-ai dori atât de mult să faci, încât să te minunezi că mai ești și plătit? Există ceva ce-ți place atât de mult să faci încât ți-ai asuma riscul de a-ți da demisia pe loc, chiar și pentru un salariu mai mic? Există ceva care să te facă să-ți dispară sila de ziua de luni?
Dacă există, care e jobul ăla? Sau ce este acel „ceva”?
Să știți că mi-ar plăcea niște răspunsuri cât de cât realiste. Că dacă ce-ți place ție să faci e să zaci pe-o canapea și sa te freci la oo sau să combini blonde cu țâțe mari și glezne fine (care, desigur, vin singure la tine și te roagă să le posezi sălbatic), am ușoare îndoieli c-o să găsești investitori sau angajatori dispuși sa susțină financiar acest gen de ocupații, indiferent cât de deschiși la minte și la nou ar fi ei. Numa’ zic.
sursa foto: freepik.com
Din fericire, nu merg cu groază la serviciu. Am un job care-mi place și la asta ajută foarte mult și colectivul mișto. Sunt înconjurat de oameni faini și asta face ca sfârșitul weekendului să nu mi se pară sfârșitul lumii!😀
De două ori am mințit la serviciu (când eram mai tânăr): o dată miciuna cu țeava spartă și la vreo câteva săptămâni dupa aceea chiar mi s-a spart o țeava, de mi-am fwtut tot weekendul ăla. A doua oară am mințit că-s răcit și nu m-am dus vreo 2 zile la birou, după care chiar am răcit și m-am dus bolnav la treabă! Așa că am renunțat la vrăjeli și îi spuneam sefului meu că nu pot să merg.
Comentariu beton!56
Spune-ne si noua cu ce te ocupi sa invatam ceva 😀
@Iulia, degeaba-ți spun cu ce mă ocup (deși am mai spus-o pe aici cu alte ocazii), ideea este că oamenii cu care lucrez fac jobul să fie mișto! Da, știu, sunt un norocos! 😀
Comentariu beton!12
Nu urăsc ziua de luni, ci pe aia de marți, e departe de ambele uichenduri.
Iar la job îmi place ceea ce fac. Nu l-aș schimba, mai ales că știu cu ce se mănâncă după ceva ani.
Comentariu beton!16
După ce am citit articolul parcă-mi vine să mă-ntorc acasă, așa elan mi-a transmis.:)))Încă n-am ajuns, sunt pe drum. Și azi nu conduc, stau în spate ca boșii😄
Jobul ăla mișto ar fi să călătoresc, iar altcineva să-mi alimenteze contul. E bine, nu?😄
Comentariu beton!33
Nu pot să spun că-mi place ce fac, da-mi place că n-am un punct fix de lucru. Colind și în București, si în țară.
Si mie la fel mi-ar placea. Sa fiu platita sa ma plimb. Aaa, si sa mananc :))
Daaa, perfect!!!
Am spus mai sus (sau mai jos) ca ”Daaa, perfect”, insa eu, fiind deja la pensie (de multa vreme chiar), inca lucrez si o fac cu placere! Nu ma injurati, ca nu fac pe-a grozava, dar chiar asa se intampla adica sa fac ceva care imi place si sa nu-mi placa sa stau acasa singura si sa-mi amintesc de ce a fost odata. Stiu, poti citi in nestire, poti merge la spectacle, expozitii, conferinte, poti sa te intalnesti cu prietenele la o cafea, dar in rest?… Sigur ca treaba cu calatoritul e intradevar ceva, de aceea am si sarit cu acel Daaa, numai ca cine dracu iti alimenteaza contul?
Si mai stiu pe cineva care tot asa nu ar renunta sa munceasca chiar de ar fi milionara in euro (asa a declarat si o cred), este fiica mea care face intradevar o meserie care ii place si ii aduce satisfactii. Cred totusi ca e workalchoolica sau are un surub, ceva defect la mansarda 🙂
Să predau. Dar mi-am luat alt job care să plătească semnificativ mai bine.
Comentariu beton!25
te inteleg perfect am iesit din invatamant in 2000.
Da, știu senzația. Prea bine.
Da’ mult a durat până să fac ceva. Dar de-acum gata. Din septembrie îmi mut viața profesională în cu totul alta direcție. Adieu vechi, bine ai venit nou! (Doamne ajuta la toată lumea la reconversie profesională 😜)
Comentariu beton!36
Mult succes! Ne spui si de la ce spre ce te-ai convertit?
Sunt printre norocoșii cărora le place ce fac. Cred ca sunt si un picuț workalchoolica 😉 Uneori însă mi-as dori cate o zi liberă pentru alergare prin munti, daca se poate in una din zilele care se termina in i cand sunt monștrii la școală 😉
Va rog, nu dati cu pietre … sunt doar defectă
Comentariu beton!26
Eu sunt foarte recunoscătoare pentru job-ul pe care îl am. Nu am șef – înafară de fetița mea de 2ani. Îmi fac singură programul. Îmi place enorm ce fac. Mă umplu de recunoștință aproape zilnic.
Am avut și eu joburi de la care plecam și mă întorceam aproape plângând. Așa că știu că am motive să mă bucur pentru ce am acum.
Comentariu beton!22
„Mă umplu de recunoștință aproape zilnic”. Asta e chiar maxima zilei ! 😀
Jobul mi-l iubesc. Managementul…cred ca am aflat si eu ce e ala mediu toxic.
Ce-mi place sa fac, ce mi-a placut dintotdeauna, peste toate, a fost sa citesc. Si acum ma gandesc cu groaza ca nu-mi amintesc o ultima carte citita pt prima data. Doar recitite, din oboseala, acelea care mi s-au lipit de suflet.
Sa ma joc cu pisici se pune?
Comentariu beton!24
Mie îmi place ce fac. Poate mi-ar place să fac ce fac în altă țară.
Nu mi-e groază de ziua de luni, am muncit al naibii de mult ca să ajung să mă pricep la ceea ce fac, într-un domeniu luat de la zero la 39 de ani (al doilea, că veni vorba. Și cel dinainte, luat de la zero la 30, a ajuns să-mi placă la nebunie. Deh, povești de emigrant 😊).
Și dacă ajungi să cunoști branșa, începe să-ți și placă. Am refuzat niște oferte de la head hunter doar fiindcă ar fi însemnat să abandonez domeniul.
Pe de altă parte, pentru ce mi-ar fi plăcut a plecat demult trenul din gara mea: jurnalism de război sau travel blogging. Asta e, sper să existe o viață viitoare.
Comentariu beton!37
Aici răspund cu maximum de seriozitate,deși e din amintiri de aproape 10 ani.Mi-am făcut munca cu plăcere la o mare companie din 3 litere ,mai ales când s-a considerat că nu e necesar să ai studii superioare pentru ea.Si n-a fost niciodată.Dar ,cu timpul ,munca s-a robotizat eficient iar cei care veneau cu studii superioare ziceau că ei n-au tocit coatele pe băncile facultății ca să care hârtii sau să le arhiveze .Deci ,nu era greu ce făceam cât obositor din cauza unor putori plătite ca regii,dar cu care împărțeam biroul și lucrarea,iar la sfârșitul lunii trebuia predat totul la termen, indiferent de câți oameni munceau.La capitală, când ne-am mutat și restrâns activitatea am avut colegi care ziceau:de unde dracu vine asta așa energică lunea, că parcă n-ar avea weekend de muncă la 2 copii…mie îmi plăcea ce făceam,numai că idioții m-au tras mereu in jos.
Comentariu beton!30
Nu am inventat niciodată nimic, nici o minciună nu am băgat, am lipsit doar în concediu și de câteva ori pe motiv de boală (pe bune).
Chestiile mișto pe care le-aș face și să renunț la munca actuală nu le plătește nimeni. Călătorii, hobby- ul meu actual, chestii d’astea. Așa că resemnat voi merge la serviciu și în zilele următoare.
Boring.
😔
Comentariu beton!15
Ca naiba,de nu mă îmbolnăveam numai în concediu de odihnă, parcă mi-l dădea cineva de silă, parcă le eram datoare că am dreptul la concediu.In concediu am răcit,am făcut pneumonie,am leșinat la propriu de lipsă de calciu, magneziu in organism…
din câte știu, dacă te îmbolnăvești în concediu de odihnă, dacă primești hârtie/recomandare de concediu medical, efectuezi concediul medical și se suspendă concediul de odihnă, îl primești altă dată.
chiar am făcut asta de 2 ori. s-a întâmplat pe bune.
bine, prima dată era programat, urma o intervenție chirurgicală și aveam nevoie de vreo 2-3 zile înainte de asta pt rezolvat niște chestii. ca să se știe câte zile să-mi acopere jobul, am cerut CO pt toată perioada, a treia zi m-am operat și am primit hârtie cu CM, inclusiv pt recuperare. în acte am apărut cu CO doar pt primele 2 zile. cu restul am prelungit CM, că am avut nevoie de mai mult timp pt recuperare și ar fi fost destul de complicat de prelungit efectiv CM (operat la particular, operația într-un oraș, medicul de familie+jobul în alt oraș, recuperarea la mama pe vatră, în al treilea oraș).
Neata,
Din fericire fac ceea ce-mi place (vanzari FMCG) dar mediu este mai mult decat toxic: freak control, micromanagement dus la un nivel neintalnit pana acum, etc.
Asa ca îmi schimb locul de munca (același job) peste 1 luna si un pic, pe ceva mai putini bani dar cu ceva mai multa flexibilitate (program hybrid) si mult mai aproape de casa (15 minute/ drum comparativ cu 1 h si 30 minute, acum).
P.S. Mi se face lehamite in fiecare zi, nu doar lunea 😉
Comentariu beton!20
”Se cauta Asistent pentru medic ginecolog.“
O intreaba pe tinara de la ghiseu in ce consta postul si daca ii poate da ceva amanunte despre ea.
– Da, trebuie sa ajutati doamnele sa se dezbrace de haine, apoi de lenjeria intima, sa le ajutati sa se intinda si sa le spalati cu grija zonele intime, apoi sa le dati cu spuma de ras si sa le barbieriti de parul pubian, apoi sa le ungeti cu diferite creme si sa le masati astfel ca ele sa fie pregatite pentru examinarea medicului. Este pentru inceput un salariu lunar de 2.000 ron cu perspective serioase de crestere in functie de rezultate. Dar trebuie sa mergeti la Ploiesti .
-O, dar de ce? Acolo este postul?
-Nu, postul e in Bucuresti, acolo e capatul cozii ! 🙃😂😂😂
Nu mai aplic la jobul asta, ca ma dor salele daca stau la coada… 🤣
Comentariu beton!54
Maximă asta.🤣🤣🤣🤣🤣
Pebune
Că sa fiu eu the party pooper… anunțul ascunde și capcane 😂. Candidatul probabil că nu și a dat seama că femeile vin in diverse forme și vârste. Poate speră doar la paciente de 20 de ani cu măsurile 90-60-90
Comentariu beton!13
@Mojo, pentru sclifositi, se gasesc posturi de zugravi:
Vine o tipa timida la ginecolog. Bate încet la ușa și, nimic. Baga ușor capul pe ușa și vede doi oameni îmbracați în alb.
– Nu vă suparăți, pot să intru?
– Desigur!
– Pot să mă dezbrac?, zice femeia cam temătoare.
– Bineînțeles!
– Pot să mă așez pe masa?
– Da, da!
După vreo 10 minute de stat pe masa, timp în care cei doi nu au băgat-o în seama, individa își face curaj și întreabă:
– Dar nu veniți să vă uitați la mine?
– Ba da, doamna. Vin cei doi se uita și exclameaza foarte tare: „OOOAAAAUUUU!!!”
– E chiar așa de grav dom’ doctor?
– Nu știm, doamna. Noi suntem zugravii! 😁😉🤣
Comentariu beton!36
Așa da, zugrav e de o mie de ori mai bine, ai ocazia sa îți selectezi clientela, nu iei așa pe oricine 😂
@Mojo, treaba ta, io nu ma bag, da vezi ca i-au ramas niste rame lui @MV din delta… 😁
Trei zugravi căsătoriți merg la pescuit.
Cam după vreun ceas se putea asculta urmatoarea conversație:
– Nici nu vă-nchipuiți ce a trebuit să fac să pot veni la pescuit! Am promis ca în următorul sfârșit de săptămână voi zugrăvi toată casa.
– Nici pe mine nu m-a lăsat să vin până n-am promis că voi renova apartamentul.
Și așa au continuat să pescuiască până când și-au dat seama ca cel de al 3 lea nu zisese nimic.
– Ma, tu doar nu vrei să ne faci să credem că n-a trebuit să promiți nimic!
– Eu am pus deșteptătorul să sune la 3:30 AM și când a sunat, m-am apropiat de soția mea și i-am susurat la ureche:
– Pescuit sau sex?
Și ea mi-a răspuns:
-Să te îmbraci bine!
😂😂😂
Comentariu beton!35
nu-mi urăsc giobu’; șeful însă, după 20+ ani de România, s-a transformat în ceva…
dacă mi-ar plăcea cu adevărat ceva să fac, ar fi consultanță; da’ de aia pe bune, biznis și hașer, mare consumatoare de timp și resurse; ori n-am văzut încă omul care să zică „hai să-ți plătesc să ne zici unde suntem proști”; și nu e valabil doar pe plaiuri mioritice (am văzut director -bun- de bancă dînd-o de gard la modul epic), ci am exemple din Italia și Germania;
singurul consultant de succes de care am auzit este Valeriu Nicolae, da’ mediile alea iș așa de sus că îți trebuie mască de oxigen…
Comentariu beton!22
Excelent punctat.
Exact asta mi se pare miezul „eticii”: la munca, mie mi se pare normal sa punctez lucrurile alea care merg prost (din d.p.m.d.v.) si sa propun solutii care ar functiona (poate) mai bine. Cu argumente, cu critica constructiva, cu tot ce trebuie.
Daca m-as duce la munca doar ca sa dau din cap si sa-mi aprob seful mi s-ar parea ca sunt platit degeaba.
Daca Ma uit in urma, imi dau seama ca nu Job urile in sine erau pb, ci sefii Sau patronii…
Comentariu beton!17
Anul ăsta, după ultima recoltă mă pensionez. Mi-am oprit 10 ha să mă joc pe ele. De la anul încep să mă ocup de ce îmi place cel mai mult, să construiesc/îmbunătățesc/restaurez motociclete și mașini. O să îmi scadă veniturile la jumătate, dar, fak it, sunt liber. Nu știu dacă o să devină o afacere, probabil o să fie una lejeră, fără presiune, din pasiune. Uram presiunea de a avea grijă de oameni, statul, APIA, clima, leasing-ul. Să își bată austriacul capul cu ele. Sunt liber, frate, liber.
De anul ăsta am început să dorm după amiaza, nu am mai făcut asta de când eram prin cantonamente. De vis vă zic, de vis.
Comentariu beton!69
@Edelweiss: io-s taman invers. Mi-o plăcut maxim perioada 2011-2015 în care am coordonat o echipă faină.
Sa-ti iasa, dom’le!!
Nanana. Stai așe. M-ai prins la motociclete. Dezvoltă idea 😀
Să-ți fie de bine 🙂 Odihna, zic. Caut și eu ceva care măcar să mă forjeze mai puțin, meseria pe care o fac în clipa asta a devenit mizerabilă. Și nu mă mai duc cu nici o bucurie la birou. Însă este greu de schimbat ceva, șansele sunt mari să rămân cu ea.
Munca este supraevaluată. Eu dacă aș fi avut de ales nu aș fi muncit deloc.
@Atti,într-un an o să vezi.
Băi asta ca două joburi, nouă joburi îmi pare o evadare din viața ta. Kkt, aprecierea societății. Rămân după mine niște hectare cu salcâmi și sper niște motoare și mașini și amintirile copiilor despre cum am fost prezent în viețile lor. Este de ajuns.
Deja încep, mai ții minte tati, cum ai alergat pe lângă bicicletă când am învățat să mergem. Erai obosit dar nu ai renunțat. Sau cum ne-ai învățat să dăm la coș. Sau cum să dăm o directă corect. Sau cum râdem și ne prostim în fiecare zi? Sau șireturile. Cum ne-ai învățat să facem primul sandviș. Cam cu genul ăsta de activități vreau să îmi ocup restul vieții mele. Să fiu prezent în ea.
Comentariu beton!51
Succese maxime!
bre, @Edelule, n-ai idee cît te urăsc…
să te bucuri de/cu copii(i) 100 de ani! evident că începînd de acum…
N-am pățit niciodată să n-am chef să merg la muncă. Io după 2 săptămâni de concediu vreau la muncă. Încă-s în concediu. S-ar putea ca să mai fiu în concediu încă o lună. Bine că-i vreme faină.
Lasă, John, că aveai zile când te trezeai cu capul pe țâțele blondei de nu te-ai mai fi dus la muncă. Tu ne spuneai asta, nu noi😁
@Anel, sa mi-l arati si mie pe ala care pleaca dintre tzatze, cu drag la munca. Asta-i de spitalu’ 9… 😂
@Anel: de trezit cu capu’-n țâțele blondei oricum o fac. E vorba de plecat ca să am unde veni. 😉
Jobul nu, uneori șefii da. Daca șeful tău e dobitoc și șeful lui lichea, e timpul sa mergi mai departe. Asta e.
Uneori e greu sa te despărți de actualul job dar e mai sănătos.
Don’t take shit from anyone!
Bine, când ai burta plina e mai ușor de zis și făcut ;))
Comentariu beton!20
Cred că oamenii în general urăsc mediul / colegii / conducerea, nu munca în sine. Am decis prin 2012 că nu mai suport șefismele, de atunci lucrez pe cont propriu. A durut și durat un pic până ce a ajuns jucăria proprie să acopere decent nevoile, dar merge – dacă simt că am nevoie de o zi pentru mine, asta e, am o zi pentru mine.
Istoric vorbind, am avut loc de muncă de unde am plecat după ce am explicat în plină ședință la șefi și șefe, fiecare pe care colț de stradă e calificat să presteze – am primit inclusiv desfacerea contractului cu celebra litera (i) pentru asta, zău dacă m-a interesat 😀
Comentariu beton!23
Jobul meu de vis ar fi cel de traducător. Sa fiu prima care citește o carte in limba franceza si apoi o traduce ca sa se bucure si alții de ea. Sa am bucuria unei traduceri corecte si fără eternele greșeli de ortografie.
Am citit, in ultimii ani, câteva cărți traduse cu Google de ma umfla rasul văzând ce dude erau pe acolo si, bomboana pe coliva, erau si pline de greșeli de ortografie. Ca, nah, Google nu prea le are cu limba romana.
Comentariu beton!21
Oh ,da! Traducător mi-ar place și mie, păcat că nu prea știu cum ar trebui limbile străine!
Adică, în franceză vorbesc decent spre bine, înțeleg cam toate conversațiile, am idee și de gramatica limbii, dar mi-e greu să fac o traducere din română în franceză care să sune a franceză, nu a română tradusă în franceză.
În schimb ador să urmăresc filmele franțuzești de pe Netflix cu subtitrarea în franceză, îmi ridică moralul când văd că înțeleg aproape tot. Mai trist este la filmele cu acțiunea plasată prin cartiere mărginașe, cu limba împănată cu argou și „verlan”, când trebuie să revin la subtitrarea în română ca să înțeleg ce vrut să spună poetul, gen!
Unde lucrez acum folosesc intens Google translate când vreau să scriu ceva în franceză, dar nu mă las exclusiv în baza lui, cam îmi dau seama unde „greșește”, iar dacă chiar am dubii îi întreb pe colegii francezi.
Engleza o știu la nivel decent, mă pot descurca în multe situații, cam patinez la gramatică, dar e ok, ca mulți alții de vărsta mea am învățat-o după ureche la Cartoon Network, MTV și filme americane. Păcat ă am fost cam loază în școală și nu am insistat cum ar fi trebuit cu studiul ei.
A propos de franceză și engleză, acum vreo 7 ani am citit o colecție de povestiri ale cărei acțiuni se petreceau în Bronx-ul anilor 60-70 și m-a surprins măiestria traducătorului care a redat în franceză modul e a vorbi al locuitorilor de culoare din Bronx.
Am încercat să-i arăt acest fapt unui coleg francez (culmea, chiar de culoare!), dar nu prea a rezonat cu ce i-am spus. Ulterior mi-am dat seama că el nu era familiarizat ca noi cu engleza personajelor de tip gangster sau din cartier din filmele americane, în Franța cam toate filmele fiind dublate, și nu era chiar un fan rap sau hip-hop!
Cât despre traduceri, cine știe, poate într-o altă viață!
Așa m-a lovit în moalele locului în care se află pletele mele neblonde subiectul ăsta. M-am pornit de prin martie la reconversie pentru că aici nu am găsit mai nimic pt sufletul sau buzunarul meu. Însă s-o iei de la zero sau chiar -2 într-un domeniu nou e foarte foarte grele și frustrante, mai ales că am și 2 joburi în spate. Da, 2. Ca să pot supraviețui în orașul cu prețuri de super lux, Cluj. Eu sunt de părere că dacă ai motivația necesară lucrezi orice, în acest moment pe mine mă motivează următoarele aspecte: un mediu uman, un salariu decent care să-mi permită să renunț la al doilea job și flexibilitate (adică dacă mi-am terminat treaba nu mă ține legată de birou de an pixu, numa de aia că poți și să nu mă milogesc să-mi iau zilele de concediu când vreau eu nu când are conducerea chef) Puneți o vorbă bună pentru mine la cine credeți voi că ar ajuta!Mulțam.
Comentariu beton!19
Din experienta proprie niciodata, dar absolut niciodata, eu nu am ajuns pana acolo incat sa urasc JOB-ul in sine. Oi fi avut eu noroc, habar nu am, dar cert este ca tot ceea ce am lucrat pana cum mi-a facut (intr-o masura mai mica/mare) si placere.
In schimb, ceea ce (am ajuns sa) urasc cu pasiune sunt mediul/organizatia/sefii de kkt. Inevitabil, peste tot pe unde am fost, dupa 2-3-5 (sau 8, unde lucrez acum) ani am ajuns sa urasc din ficati anumite persoane din organizatia respectiva. Si nu e DOAR parerea mea, de obicei 60-80% din oamenii din locurile respective urau cu pasiune cam acelasi persoane ca si mine. Practic tot felul de sefi/sefuti/sefuleti TOXICI care m-au facut sa iau decizia sa caut alt job si sa plec. Si NU, nu era vorba ca imi era frica ca „ma dadeau afara” daca continuam sa ma cert cu unul/altul, leprele respective nu aveau nici cum sa ma dea afara si nici curajul necesar sa o faca.
Si vreau sa fiu BINE inteles – nu am asteptari gresit calibrate si nu ma duc la munca cu asteptarea sa fie „fratie” sau iesit la bere/gratare/concedii cu toti colegii de la munca. Eu vreau de la un loc de munca doar decenta si meritocratie, fara „politica” si „bisericute” pe la colturi. Am fost suficient de norocos sa gasesc si sa pastrez si acum prieteni foarte buni facuti acum 10-15 ani pe la locurile de munca, consider asa un real castig in viata mea dar sunt perfect constient ca astea sunt exceptiile, nu regula.
Ca sa revin la intrebare – acum sunt intr-un domeniu in care ma ocup de formare/instruire si e foarte-foarte OK ceea ce fac. Dar sunt din nou in „zona” in care imi vine sa sparg niste capete (seci) si imi caut altceva dar as sta tot pe zona asta.
La modul ideal, apropo de duminica seara/luni dimineata, filozofia mea de viata se rezuma la asta: „What is your DREAM JOB? I DO NOT HAVE DREAMS about working …”. Din pacate nu traim intr-o lume ideala deci, inevitabil, luni de dimineata tot la munca, cel putin pana voi castiga la loto.
Cum am mai răspuns la o altă întrebare cam din aceeași sferă (parcă „din ce v-ar plăcea să trăiți”): planuri de vacanță pentru cei care nu au timp sau nu le place treaba asta 🙂
Șeful meu este cel mai mișto om.😍 Plus că mă lasă și pe mine să fiu șefă uneori. So, nu am nicio problemă cu jobul sau cu ziua de luni.😁 Ceea ce vă doresc și vouă.
Comentariu beton!11
In afara de cel de pe vremea lui Ceasca, la toate joburile pe care le am avut din anii ‘90 in momentul in care nu mai aveam motivatie sa ma duc nu mai mai duceam, am schimbat o gramada, armurier in armata romana, gestionar depozit, import de portocale, pepeni si măsline din Grecia, am vandut ceapa si legume in angro, am fost sofer si sef de echipa la o firma ce punea contoare de apa si centrale de apt, curier, la jobul pe care il fac acum nu am timp sa ma plafonez sau sa ma plictisesc. In departamentul de locatii pentru diferitele case de productie nu am timp sa ma plafonez sau sa ma plictisesc pentru ca intalnesc oameni diferiti in fiecare zi, mai buni sau mai rai, fiecare zi este o alta experienta, nu am munca de birou si nu am program fix.
Asa ca nu am stat niciodata la un job care nu ma provoca , chiar daca riscam sa nu am ce manca!
Nu am reusit sa citesc toate comentariile. Prima impresie a fost ca destul de multi nu isi urasc jobul. Mie mi s.a cam luat de el. E cam atotcuprinzator si mintea mea parca a devenit limitata (si la „ram” si la „harddisk”. Iar procesorul… se misca greu de la o vreme.). Totodata nu stiu sa fac altceva si sunt mega anxioasa numai cand aud „reconversie”. Nu stiu unde sa termin si de unde sa incep… nu ma simt in stare. Sper sa fie f putini ca mine…
Rar mi se întâmplă să nu am chef să merg la birou, doar dacă sunt super obosită, nu că nu îmi place ce fac. Dar undeva intr-un univers paralel sigur lucrez intr-un anticariat, îngropată in cărți. Cel mai mare anticariat :))
Comentariu beton!22
După cum s a mai spus, șefii te pot face sa ți urăști jobul. In cazul meu, in mod ideal as lucra la un daycare de animăluțe de companie (o „grădinița” unde îi duci dimineață și îl iei când vii de la serviciu, și unde socializează între ele). Până atunci, rămân să îmi tocesc neuronii in contabilitate. În copilărie m am visat bineînțeles astronaut sau macar geolog, sa explorez peșteri și vulcani
Comentariu beton!13
Scurt pe doi: tamplarie. Sa am propriile mele scule sa pot face tamplarie de calitate din lemn masiv ar fi un mare castig pentru mine.
Comentariu beton!16
@Mojo, asistenta la ginecolog nu face chiar asta,la privat vin femeile tunse și frezate de regulă iar la spitalul de stat treaba murdară o face infirmiera…am născut 3 copii,am trecut destul pe la pijdar 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Mie îmi place meseria mea și vin cu drag la muncă, colegii sunt faini, clădirea e nouă, avem restaurant la parter, sală de fitness, etc, dar dacă nu aș avea facturi de plătit și copil de crescut, aș face același job dar pentru Europol sau un serviciu de informații de aici. Adaugă o altă dimensiune și sens muncii. Numai că… m-am uitat și aș câștiga semnificativ mai puțin, aș trăi foarte restrâns și nu cred că aș putea să mă bucur de ce fac știind că n-am bani să-mi iau una și alta….
E perfect!
E stresant si obositor dar e al naibii de frumos.
Am 2 joburi total diferite unul de celalalt, si nu e usor… dar la sfarsitul zilei cand fac “analiza” imi dau seama ca e ceea ce vreau sa fac, ca imi place ceea ce fac… satisfactie mai mare nu exista.
Bineinteles sunt zile de “ azi nu” dar e ok, sefii stiu cu cine au de-a face si ma suporta 🤯
According to research presented at the British Cardiovascular Society Conference, the most serious types of heart attacks are more likely to happen on Monday than any other day of the week.
https://fortune.com/well/2023/06/05/deadly-heart-attack-on-monday/
Aș fi vrut să fiu arheolog. Să sap sa caut cioburi să găsesc comori. Dar am fost inginer. Pe aproape izntit? Mi-a plăcut. Am avut noroc de oameni faini. Și șefi și mai ales colegi. Și dacă mă mai prinde dorul de antichități mă uit în oglindă.
Comentariu beton!20
sa vin io party pooper. Asta e alta prostie a momentului. „vai, nu iti place luni ca nu iti place munca..bla bla”. Un fel de indoctrinare.
hai sa vedem, pentru astia de nu avem freelance, deci lucram clasicul 5/7.
Uichend: te trezesti cand vrei. Daca ai vreo mahmureala la purtator ti-o tratezi. Te duci in ceva excursii sau stai toata ziua fara responsabilitati. daca e cald afara te duci undeva unde sa iti bagi coaiele in apa. Indiferent cum e vremea poti sa te duci pe coclauri sa te plimbi.
si luni se schimba. Luni tre sa te trezesti devreme. Tre sa stai la munca pana se termina. Timp de 5 zile. Vara, dupa munca, mai ai ceva timp, dar iarna pixu. Pleci pe intuneric, te intorci pe intuneric
„de ce nu iti place luni”. Simplu. Pentru ca esti obligat sa faci ceva, nu faci tu ce iti vine.
AH. Ai copii? Atunci se schimba treaba. Pleci la munca si scapi de ei, macar pentru 8 ore 😀
Comentariu beton!11
Nu prea scriu comentarii aici pe blog, in schimb le citesc pe ale voastre. Dar azi la acest articol, înainte sa plec sa ma înscriu la susținerea proiectului de disertație, o sa va povestesc experiența cu ultimul job și de ce am plecat de la el și am pornit pe drumul pe care mi-l doresc.
Ei, după ce am plecat, in locul meu s-au angajat 5 oameni noi (toți plătiți mai bine decât erau eu dupa 2 ani și jumătate in compania respectiva) și s-a început și colaborarea cu o agentie de marketing. Iar înainte de plecare (nu anunțasem ca plec), când a venit timpul pentru bonusurile de performanța, eu “nu mi-am îndeplinit task-urile” și am cam luat teapa cu valoarea bonusului. 😂 Trageți voi concluziile…
Acum am decis sa îmi dezvolt propriul business și deși e greu sa faci singur enșpe mii de lucruri, îmi place al naibii de mult ca ma ocup și le organizez pe toate așa cum trebuie, fără sa am nevoie sa aștept după alții sa mi le aprobe sau sa le schimbe de 5 ori și tot sa nu fie bine… wish me luck!
Comentariu beton!29
ai em! uișing iu lac, ai min!
și ține minte de la un moșneag: nu fă compromisuri! mari, mici, pentru prieteni sau necunoscuți; gîndește-te cum vei trăi cu respectiva alegere peste ani, cînd poate vei deveni ministră; sau CEO cu reflectoare pe tine; sau mamă…
Thanks!
Chiar asta discutam zilele trecute cu alesul inimii, ca e suficient sa faci o data un compromis și apoi va deveni o obișnuința.. deci clar fără compromisuri. Noroc ca am prieteni care înțeleg ce înseamnă munca și nu vin la “cerșit”. De restul care erau “prieteni”, am scăpat de-a lungul timpului. 🙂 I’m doing it my way, ca Sinatra.
Decretel la varsta a doua. Prima data am demisionat in ’96. Dupa 7 ani de munca in acelasi loc. Era si primul meu job. Da, detestam acel job, ceea ce faceam, oamenii, tot. Am demisionat iar de atunci nu am mai facut 2 minute acea meserie. Am luat-o de la 0. A fost usor, eram tanar. 🙂
A doua oara cand am fost in situatia asta a fost in 2008. Dupa aproape 10 ani…vechime. Imi gasisem jobul/meseria/profesia/vocatia care mi se potrivea, dar oamenii, programul, responsabilitatile erau mai naspa decat puteam/voiam sa duc. Nu mai aveam viata personala. Etc. Burnout. Am spus stop si am fost 100% pregatit/hotarat sa o iau de la 0. Nu a fost cazul pentru ca am reusit sa raman in domeniu. Freelancing. Iaca anul asta se fac 15 ani. Nu e usor. Oamenii nu sunt ideali (niciunde nu sunt). Programul e de multe ori aiurea. Incertitudinea e mare. Dar jobul e fain. Stiti vorba aia „daca ajungi sa faci ce-ti place nu mai muncesti niciodata in viata”, sau cam p’acolo. Nu e asa 100%, doar in o anumita masura. Dar e ok. O sa mai fac chestia asta cat ma tin balamalele, fizic, psihic, intelectual/mental, (pentru ca nu-mi fac iluzii ca voi reusi sa o duc pana la pensie), dupa care probabil ca va trebui sa-mi gasesc un job stabil fara mari batai de cap, o mica sinecura ceva :P, gen portar la un minister 😀 , etc., in ultimii ani inainte de pensie/retragere.
Pentru oamenii (relativ tineri) in putere, fizica si intelectuala, NU exista motiv pentru care sa merite sa suporte/sa isi manance viata intr-un job in care detesta aproape toate aspectele. NU exista! Mai ales in ziua de azi cand internetul iti ofera pe tava atatea posibilitati atat de reconversie cat si de autoeducare. Cei care isi detesta jobul nu au scuza. Copii, rate, etc. sunt pretexte nu motive justificate. Se pot reconverti profesional in paralel cu actualul job (ca dureaza poate cativa ani, ca implica un efort mare, posibil, da.) si pot schimba macazul cand au o minima siguranta. Dar nu au scuza.
Vom/am trai cu totii intr-o lume mai buna, mai putin incrancenata si frustrata daca ar fi mai multi oameni curajosi/neputurosi care sa puna osul si sa isi croiasca viata pe un drum care li se potriveste mai bine.
Bafta si succesuri! 🙂
Comentariu beton!16
Observatie:
Intr-o zi de Marti la orele 9-10-11-etc mai mult cei care au joburi/ocupatii pe care nu le detesta au timp/chef sa scrie p’aci. 😉
Aviz celorlalti! 🙂
Imi place jobul meu. Si nici nu ma duc la birou. Chiar nu ma gandesc cu groaza la ziua de luni. Uneori nu prea am chef de munca, dar asta e altceva si se cheama lene :)) In rest, e jobul perfect pentru mine.
Mi-ar fi placut sa fac sport(nu fotbal ci box/lupte sau sporturi de forta). Din pacate in Romania si nu numai cu sportul cam mori de foame si ajungi vai si amar si m-am prins repede ca voi face foamea. Asa ca am ales IT sa-mi castig existenta dar am facut si sport insa nu am putut face la un nivel inalt. Acum la 44 deja ma gandesc la o mini pensionare spre 50. Vreau la 50 sa trec mai mult pe mentorat/cursuri/invatat „pepiniera” si clar pe mai putine ore, 4 ore imi e targetul. De ce ? Desi am experienta si inca fata cu brio simt ca sedintele si lucratul ma obosesc din ce in ce mai tare si mai repede. Am strans bani in timp si mi-am luat apartamente ca sa ma sustin si din chirii partial. Sper sa-mi iasa planul.
Am schimbat cu totul domeniul de muncă de 4 ori. Mi-au plăcut toate joburile, am detestat niște șefi, am învățat enorm. Îmi iubesc actualul job, iar asta se datorează și șefului meu și echipei din care fac parte. Iar asta pentru că îmi permit să fac ce zice Edelweiss mai sus: să și trăiesc, să fiu prezentă în viața mea și a altora. Dacă aș putea să aleg altceva și să fiu plătită pentru asta, aș alege să călătoresc, să explorez, să povestesc despre asta și altora 🙂
O vreme mi-a placut ce faceam, insa dupa ce promovezi in ierarhie jobul se schimba, nu mai este despre a ne ajuta clientii (firma de consultanta fiscala) ci despre cum sa scoatem cat mai multi bani de la ei. Plus mediu toxic ca in multe alte locuri. Asa ca eu chiar mi-am dat demisia si am luat-o de la zero intr-un domeniu complet nou: m-am apucat sa fac kombucha, ca eram pasionata de alimentatie sanatoasa. Totusi, viata nu e ca in filme, e destul de greu si nu se stie cand voi putea trai din asta, dar cel putin sunt mai linistita, merg cu drag la munca si intalnesc oameni mai ok zi de zi.
Păi lasă și aici site-ul, poate mai vor și alții să știe.
Mai vor si altii sa stie 🙂
https://zenvita.ro/
Multumesc de invitatie 🙂
Am un job lejer, fără condică, îi spun serviciu de jucărie. Dar ceea ce fac nu îmi place în mod deosebit. Mi-ar plăcea să cos. Bluze și fuste hippie. Am o mașină de cusut vintage, dar are un mic defect pe care aș putea să îl rezolv în 5 minute. Sincer, am vrut să fac un curs de croitorie. Se făcea doar specializare pentru cine lucra în confecții. Am și talent un pic. Am cusut pentru mine, mama, sora și prietenele noastre. Ce mă împiedică să mă apuc de mâine? Chiar de azi? Cele 5 minute necesare rezolvării defectului mașinii de cusut? Nu am un răspuns, spre rușinea mea.
Nu te împiedică nimic, dar nu i-a venit încă momentul. Când o să vină, să ne zici și nouă, să te susținem 🙂
@Camelia Barbu înțeleg perfect. Am acasă 4 mașini de cusut noi care s-au dovedit nefolositoare și până la urmă o second-hand Pfaff s-a dovedit marfa reală. Ălea noi aveau mereu câte ceva de dres. Nu eu sunt ăla cu croitul ci soția, merge săptămânal la un curs.
Îmi place jobul meu. A început stresul din cauza „minunatului”
nou director care suferă de boala franceză crâncenă numită reunionita. Dese și care durează 3 ore. Prezența obligatorie (informația ar putea circula frumos prin mail). Ședințele incep cu jocuri stupide. Una începută cu abțibilduri cu poza directorului pe care trebuia să le lipim pe haine. Sa știți că nu e nici banc și nici nu delirez.
Am prins în Romania poza tovarășului peste tot dar peste uniformă era matricula și nu poza cu tovarășul. Vive la République et vive la France. Cultul personalității la greu.
Eu m-as muta undeva intr-un sat intre munti, sa muncesc pamantul si sa cresc oratanii. Nu imi urasc neaparat jobul, dar m-am saturat de idiotii din joburi, de minciunile corporatiilor, chiar acum am o sedinta in care sunt si idiotii prezenti. Mi-e asa dor de trait in natura. Citesc zilele astea o carte despre evolutia omului si legatura lui cu natura si zice ceva de genul: Cand suntem in floarea varstei si ne facem planuri pentru pensie ni le facem pe baza a ce ne dorim in momentul respectiv, nu peste ani. In anii activi de munca ne dorim sa evadam din zona urbana, la batranete (orice o insemna asta) ne vom dori sa facem parte din societatea, singuratatea ne va provoaca depresie.
Daaa, asa este…..
Atât de mult am urât jobul și mai ales „menegimentul” superior (firma privata cu filiale), că atunci cand a plecat seful cu care lucram bine, am emigrat în Germania. Pe bune, când aduci dovedit xx% creștere în cifra de afaceri și primești o „bomboană” simbolica drept mulțumesc e de nedescris.
Asa ca am luat-o de la zero de 19 ani cu sprijinul financiar a unei prietene si a unui prieten și acum fac consultanta pentru firme care imi place de mor.
Nu exista 2 zile la fel, mediul e super internațional si dinamic și schimbarea e singura constanta. Nu a fost ușor în primii ani, dar am avut și noroc de o echipa extraordinara care ma motiveaza zilnic.
Cu experienta (aproape 20 de ani) vin și privilegiile de șefa de echipa, proiect, etc. care ma ajuta sa decidă când ce fac, în limita dorințelor clienților, bineînțeles.
Pe mine asta ma face sa nu ma îngrozesc de ziua de luni, și dacă va veni o zi când ma voi îngrozi, știu ca trebuie sa schimb ceva.
Atât de mult am urât jobul și mai ales „menegimentul” că am emigrat în Germania. Pe bune, când aduci dovedit xx% creștere în cifra de afaceri și primești o „bomboană” simbolica drept mulțumesc e de nedescris.
Asa ca am luat-o de la zero de 19 ani cu sprijinul financiar a unei prietene si a unui prieten și acum fac consultanta pentru firme care imi place de mor.
Nu exista 2 zile la fel, mediul e super internațional si dinamic și schimbarea e singura constanta. Nu a fost ușor în primii ani, dar am avut și noroc de o echipa extraordinara care ma motiveaza zilnic.
Cu experienta (aproape 20 de ani) vin și privilegiile de șefa de echipa, proiect, etc. care ma ajuta sa decidă când ce fac, în limita dorințelor clienților, bineînțeles.
Pe mine asta ma face sa nu ma îngrozesc de ziua de luni, și dacă va veni o zi când ma voi îngrozi, știu ca trebuie sa schimb ceva.
Sunt fericita ca lucrez 2 cu 2 asa ca chiar nu am stres … încă nu a apărut ceva ce nu pot face…
Îmi place jobul pe care îl am. Mediul e relativ ok (sunt și idioți, ca peste tot, dar și oameni de treabă), la nivel de management au fost multe schimbări în bine în ultimii ani, și, mai ales, găsesc sens în ceea ce fac. Anterior, am lucrat și într-un mediu toxic, de mi se strângea stomacul doar la ideea că tre să mă duc la birou, deci cunosc diferența.
Mi-aș fi dorit să scriu. Citeam enorm în școală, făceam niște compuneri faine la română și mă apucasem să și scriu texte pentru cercul de literatură al școlii. Visul ăsta mi-a murit în fașă în liceu, atunci când maică-mea mi-a găsit caietul de texte, l-a rupt și a urlat isterizată la mine să termin cu prostiile, că de-aia am nota 6 la matematică, fiindcă „nu ești bună de nimic, stai cu romanele în mână toată ziua, putoare împuțită ce ești” (scuzați limbajul, dar fix așa îmi vorbea maică-mea). M-am eschivat de la cercul de literatură și n-am mai scris niciodată de atunci.
Într-o zi o să mă apuc de design și creație de bijuterii. Ador bijuteriile – nu atât cele extra scumpe, ci mai ales cele cu design deosebit sau cu combinații neobișnuite de pietre/ metale. Am o colecție impresionantă (majoritatea din argint). Cunosc mai toate tipurile de pietre semiprețioase și caracteristicile lor. Prin adolescență, am găsit pe jos un cercel de aur cu prindere șurub. Cu destul efort, i-am îndoit tija la flacăra aragazului și mi l-am făcut pandantiv; îl am și astăzi. Am avut și o tentativă de a dezvolta un business din comercializarea de bijuterii, îmi găsisem furnizori, și chiar am vândut mai multe piese printre cunoscuți și colegi; dar apoi a venit criza din 2010.
Pe lista „to do” am mai multe cursuri de specializare în design de bijuterii. Cam asta aș vrea să fac peste niște ani, când o să mă satur de ce fac acum 🙂
Comentariu beton!11
@Alexia am la muncă în altă secție un coleg ce face bijuterii de genul pandative de ardezie (așa mi-se pare mie materialul) în care incastrează pietre prețioase sau semi-prețioase. Așa baftă a avut ăsta de a găsit printre pietrele ce le-a cumpărat să facă un lac miniatural și o bucată de meteorit evaluată la 40k euro. Io nici nu băgam în seamă.
O dată am fost la un workshop unde am reușit să fac un inel de argint din pastă. Celuloză cu argint. Mi-a plăcut, deși soția l-a găsit cam rugos.
Cred că Germania e locul cel mai fain să faci cursuri de specialitate în biju-uri.
Tocmai in momentul asta am o mare dilema cu privire la jobul meu.
Imi place ce fac, imi plac sefii si colegii si sunt perfect constienta ca de 7 luni de cand muncesc aici am invatat multe si m-am imbunatatit nu doar profesional ci si pe plan personal.
Am insa o problema. M-am angajat aici cu gandul ca va fi ceva lejer, fara prea mult stres si responsabilitati, la inceput chiar asa a fost. Acum insa, pe masura ce am invatat si m-am adaptat, am inceput sa primesc din ce in ce mai multe sarcini. Deja am momente cand visez noaptea ca gasesc solutii la diverse situatii. As vrea sa renunt insa pe o parte mi-e jena ca tocmai mi-au marit salariul pe de alta parte zona in care locuiesc acum nu este foarte ofertanta in joburi si ar insemna ca intretinere ramane exclusiv pe umerii sotului.
As vrea sa fac bijuterii (argint, materiale textile, diverse alte materiale) si sa calatoresc.
Altfel, imi place si ce fac acum, mai putin cand apar situatii extrem de neprevazute si trebuie sa concediez oameni nu din vina lor (gen: pandemie).
@Valia am făcut o singură dată o bijuterie de argint, dar mi-a plăcut. Am lucrat cu materiale deloc tradiționale, în loc de argint brut în diferite forme am avut la dispoziție argint în suspensie de celuloză în diferite concentrații. Permite o mai mare creativitate dar necesită un cuptor capabil de 600 grade Celsius.
Mie imi place mult jobul (sunt software developer). Ca uneori nu prea am chef de munca, aia e altceva, sau am chef sa muncesc altceva, dar nu prea am asociat niciodata ziua de duminica cu acea stare apocaliptica.
Avand joburi diverse, de multe ori joburi unde lucrai 2 ture cu 2 zile pauza (acolo pierzi complet notiunea de weekend pentru ca ajungi sa lucrez indiferent ce zi e) m-a facut sa nu urasc nicio zi.
De aproape 2 ani am revenit la programul L-V, weekend liber. Nu intru in depresie duminica, uneori chiar parca ma bucur sa incep o noua saptamana.
Totusi, daca e sa aleg sa fiu platita pentru altceva, serios ca as alege unele zile sa cant continuu la pian, sa citesc tot ce imi cade in mana si sa pictez. Incerc sa le fac in weekend, chiar daca plata e non-existenta 🙂
Cum ar fi să nu îți urăști șeful? Am un job care îmi place, îmi urăsc șeful. Și îl am de 10 luni doar.
Scuze de lipsa diacriticelor. Motivat.
Jobul meu de vis e sa stau in cur 6 ore pe zi si sa traduc beletristica. Asta stie fata sa faca optim, dar din asta fata nu poate trai, ca a incercat.
Nu-mi detest jobul. Mai ales ca ma duc cu placere, dupa ce am facut o mica-mare schimbare anul trecut. Stau sa-mi termin ce am de facut, ca uneori mi-e cam meh sa ma duc acasa, dar asta e alta poveste. Asta trebuie tinuta sub control, ca asa m-am ales cu burn-out.
Sa traduuuuc…sa caut, sa fac km prin camera, sa ma loveasca inspiratia, traducerea aia cu miez, cu viata, cu zvac, cu ritm. Atunci uit de mine si nu prea aud ce-i in jur.
Dar de trait, traiesc din exceluri si alte documente, intr-un birou.
Nu cred ca-mi urasc job-ul, in schimb, pe cativa dintre colegi i-as arunca intre coltii insangerati ai unor fiare apocaliptice turbate sau i-as trece prin mai multe epoci medievale in care se practicau tot felul de pedepse precum legatul inculpatilor de cozile a patru cai salbatici ce o luau la goana in cele patru zari! Fiindu-mi mila de cai, nu as face, totusi, asta, dar o biciure in piata publica, urmata de ghilotinarea nemernicilor sau de arderea pe rug, tot le-as aplica. Pana una alta, ma multumesc sa-i ucid cu mainile mele, de mai multe ori, in gand!😅
Deci nu sunt singura care are astfel de ganduri angelice 😂
Nu-mi urăsc job-ul, dar nici nu a fost scopul meu în viata. Însă mi-ar fi plăcut sa lucrez orice în teatru: garderobiera, la decoruri, om care stinge lumina, zugrav, femeie de serviciu, orice numai sa simt mirosul ala magic de scena de teatru, sa simt murmurul din spatele cortinei, sa vad și sa simt emoția actorilor.
Am fost intotdeauna pasionat de fotbal. As fi vrut sa studiez managementul in fotbal in Anglia, dar nema bani la vremea aceea. Nu ca acum as fi castigat la Loto, dar macar am bani de bilet de avion. As da oricand jobul actual pe ceva in domeniul asta, sa o iau de la zero si sa invat totul de la A la Z. Am ajuns insa la 36 de ani si trebuie sa fiu realist… Imi mai pacalesc fantezia cu diferite simulatoare de fotbal. Palida consolare, nu?
În 2018, la 39 de ani, am decis că m’am săturat de șefi tâmpiți și de program (mai ales de stat peste program, fără bani extra, bineînțeles), și m’am apucat să fac ce’mi place și ce mi’am dorit toata viața: foto și DJ la evenimente. Într’adevăr, au fost bani mai puțini și griji mai multe, dar am fost mai liniștit. Acum nu aș mai face altceva, îmi place ceea ce fac și o fac cu pasiune. Și același lucru încerc să le învăț și pe fetițele mele (amândouă fiind la un liceu de arte): faceți ceea ce vă place, fiți bune în a face ceea ce vă place, și încercați să faceți bani din asta: nu veți simți că munciți nicio secundă din viața voastră. Îmi doresc din suflet să le iasă și lor asta, și le acord tot sprijinul meu necondiționat. 🙂
Am eexperienta mai mare cu munca, vreo 46 de ani. Inainte de 89 ajunsesem sa-mi doresc sa ma imbolnavesc ca sa ma internez in spital si sa scap de toate prostiile pe care eram obligata sa le fac la serviciu. Orice, in afara de ce trebuia si pentru care invatatesm vreo 16 ani. Dupa, mi-a placut mai mereu ce am facut si colectivul in care am lucrat cu exceptia a vreo 2 ani lucrati la ministerul muncii unde simteam ca ma sufoc ( respecta ierarhia, nu decizi de capul tau ce sa faci, etc). Desi sunt pensionata de 8 ani am lucrat in continuare program de 8 ore insa de la anul ma opresc, dar nu de tot. Voi mai avea colaborari dar cand vreau si cat vreau si voi calatori cat pot de mult ( cat ma tin puterile si finantele).