Vouă vi se întâmplă să vorbiți la telefon cu membri ai familiei aflați în aceeași casă? Și când zic „casă” nu mă refer la vreun pălățel cu 29 de camere, în care îți ia 18 minute să ajungi din aripa de vest în cea de est, ci la un apartament normal de bloc.

Vrei să-i spui ceva celuilalt și-ți dai seama că ți-e mult prea lene să parcurgi cei câțiva metri până în camera cealaltă, prin  urmare pui mâna pe telefon:

– Auzi, ai idee de unde se aprinde aragazul?

Sau orice altă întrebare la fel de arzătoare.

Vă întreb pentru că eu fac asta frecvent când Mara e în altă cameră și vreau s-o întreb ceva, orice.

Cât despre vorbitul prin mesaje, pe whatsapp sau pe alte aplicații, e la ordinea zilei. Uneori se întâmplă și când suntem în aceeași cameră. Bine, ca să fiu extrem de sincer, la asta cu mesajele recurgem cel mai des când vrem să comunicăm chestii pe care n-ar trebui să le audă copiii, dar nu tot timpul.

Vi se întâmplă și vouă? Nu? Doar pe mine mă macină lenea în halul ăsta?

sursa foto: freepik.com